Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2009

HOTĂRÂRE
13.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 septembrie 2008, reclamanta Ș.C.D. a chemat în judecată Direcția de Muncă și Protecție Socială Botoșani solicitând anularea Deciziei 7227 din 14 aprilie 2008 prin care i s-a acordat indemnizație de creștere numai pentru un copil; obligarea pârâtei la plata indemnizației de creștere pentru fiecare din cei doi copii ai săi, pentru perioada 9 martie 2008 – 2 noiembrie 2009, precum și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 3 noiembrie 2007 a născut doi copii. Cu toate acestea pârâta a emis o decizie prin care i s-a acordat indemnizația de creștere numai pentru un copil.

La 4 decembrie 2008, reclamanta a invocat în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. În motivarea excepției, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din norme contravin flagrant dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 întrucât definind nașterea ca aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, se creează o discriminare reală între copii proveniți dintr-o naștere simplă și una multiplă. În plus prin aceste dispoziții se interpretează restrictiv beneficiul acestei indemnizații, acesta fiind acordat pentru naștere și nu pentru copil.

Prin sentința civilă nr. 33 din 18 februarie 2009, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 13 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția și a constatat nelegalitate dispozițiilor art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1025/2006, de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005. S-a reținut pentru aceasta că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt nelegale în raport cu dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, întrucât încalcă principiul egalității de tratament între copiii născuți dintr-o naștere simplă și una multiplă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Botoșani, Direcția de Muncă și Protecția Socială Botoșani și Guvernul României.

În esență, pe fondul cauzei toți recurenții au invocat nelegalitate și netemeinicia hotărârii Curții de Apel Suceava, față de faptul că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privesc acordarea indemnizației pentru naștere (definită ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii) și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri; că în fapt această indemnizație este un substitut al sporului având ca finalitate sprijinirea familiei prin realizarea unui echilibru social - economic și nu este o măsură directă de protecție a copilului. În recursul său Guvernul României a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea excepției de nelegalitate având în vedere că aceasta se referă la un act administrativ individual cu caracter normativ.

Recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând pe cale de excepție …”. Din economia textului rezultă că legiuitorul nu a înțeles să distingă între actele administrative individuale și cele normative, ambele categorii aparținând sferei largi a actelor administrative unilaterale. Astfel fiind, este admisibilă excepția de nelegalitate cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ, motiv pentru care critica din recursul Guvernului României privind acest aspect urmează a fi respinsă ca nefondată.

Pe fondul cauzei - cum dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, se referă la indemnizația lunară ce se asigură pentru fiecare din primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii, definirea fenomenului astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2005 – completează nelegal actul normativ în aplicarea căruia este dat, încălcând după cum corect s-a reținut de către instanța fondului principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Botoșani, Direcția de Muncă și Protecția Socială Botoșani și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 33 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, astfel cum fost îndreptată prin încheierea din 13 martie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.A.S. a chemat în judecată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare solicitând modificarea Deciziei 8573
ÎCCJ 2009-08-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani la data de 9 martie 2009, reclamantul R.T.C. a chemat în judecată pe pârâta A.J.P.S. a județului Botoșani, pe
ÎCCJ 2009-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani la data de 18 noiembrie 2008, reclamanta V.E.B. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă și Soli
ÎCCJ 2010-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2574/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În dosarul nr. 812/102/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.T. a invocat excepția de nele
ÎCCJ 2010-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2010
discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv. Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă