ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 83 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis

excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1)

din

Normele

metodologice

de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, excepție invocată de reclamanta C.C., în dosarul nr. 3408/89/2008

al Tribunalului Vaslui - având ca obiect cererea reclamantei în contradictoriu

cu pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vaslui și

Guvernul României, privind constatarea

nelegalității deciziei nr. 6249 din 25 iunie 2007 emisă de

Direcția de

Muncă, Solidaritate Socială și Familie Vaslui și recalcularea cuantumului

indemnizației lunare pentru creșterea copiilor gemeni, în sumă de 1200 lei,

începând cu data de 7 mai 2007.

In

consecință. Curtea de Apel Iași a constatat nelegalitatea dispozițiilor

referitoare la

definiția nașterii din

cuprinsul art. 3

alin. (1)

din

Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr.

1025/2006.

Pentru

a pronunța această soluție. Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

In privința excepției

de inadmisibilitate invocată de pârâți, curtea de apel. raportându-

se la soluția de principiu reținută de plenul

judecătorilor Secției de Contencios administrativ și

fiscal a Înaltei

Curți în ședința sa din 29 septembrie 2008, a reținut că este admisibilă cererea

formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ. întrucât

dispozițiile legale

invocate nu interzic expres atacarea pe calea excepției de nelegalitate a unui

act

administrativ cu caracter normativ.

In ce privește fondul

excepției de nelegalitate, instanța a reținut că H.G. nr. 1025/2006

a fost emisă în aplicarea O.U.G. nr. 148/2005,

care, prin art. 1. stabilește că persoanele care, în ultimul an anterior datei

nașterii copilului, au realizat venituri profesionale supuse impozitului

pe

venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2

ani, precum și de o indemnizație lunară.

Din nicio dispoziție

a O.U.G. nr. 148/2005 nu rezultă însă că indemnizația se raportează la actul

nașterii, în sens generic, și nu la copiii rezultați din acest proces biologic.

în condițiile în care procesul biologic

menționat și-a găsit și alte definiții decât cea evocată de Guvernul României,

printre care poate fi amintită și cea dată de Dicționarul limbii române modeme,

care definește verbul ,.a naște" ca fiind acțiunea de a naște și

rezultatul ei.

Ori

este necontestat faptul că, în cazul unei sarcini gemelare, de tripleți sau

multipleți.

fiecare făt are propriul său

proces de dezvoltare și de naștere, că acesta din urmă nu este instantaneu

pentru toți feții și că fiecare rezultat al procesului biologic devine, prin

faptul

nașterii, titular de drepturi și

obligații distincte, opinia Guvernului României privind sensul și

semnificația

juridică a nașterii venind în contradicție cu însăși scopul declarat al

adoptării

O.U.G. nr. 148/2005, și anume

„îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin

susținerea

acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii

natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor".

Astfel, art. 3 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 vine în contradicție nu

numai cu actul normativ cu forță superioară, a cărui aplicare trebuia să o

asigure, dar și cu dispozițiile art. 16 din Constituție.

A

mai reținut instanța că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu valoare

de precedent judiciar, s-a

reținut că definiția dată nașterii, prin art. 3 din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, încalcă principiul egalității de tratament,

instituind discriminări între persoane aflate în

situații identice, respectiv între copiii proveniți

dintr-o sarcină

gemelară și cei proveniți dintr-o naștere simplă, fără a exista o justificare

de ordin obiectiv.

Faptul că, din motive

ce nu interesează cauza. Guvernul a urmărit ca, prin definiția

dată nașterii, să restrângă sfera beneficiarilor

indemnizației prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr.

148/2005 și că prin această conduită se completează în mod nelegal

actul normativ cu forță

superioară, o dovedește și împrejurarea că

însăși legiuitorul a considerat necesar să intervină

și să modifice art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, prin Legea nr. 239/2009,

în sensul că indemnizația

prevăzută

la art. 1 alin. (1) se acordă fiecărui copil născut dintr-o sarcină gemelară,

de tripleți sau multipleți, înlăturându-se astfel discriminarea rezultată din

definiția dată nașterii, prin actul

administrativ contestat.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Vaslui, criticând hotărârea pronunțată ca netemeinică și

nelegală.

Guvernul României

prin motivele de recurs formulate a criticat soluția pronunțată invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 C. proc. civ.

Astfel, Guvernul

României a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de

nelegalitate a actului administrativ atacat,

arătând că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004

prevăd că această

excepție poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual, iar nu și pe cele cu caracter

normativ, ca în cazul dedus judecății, pentru care legea

instituie o

altă procedură.

Pe fondul cauzei

Guvernul României a susținut că H.G. nr. 1025/2006 este legală.

arătând că definiția nașterii a fost preluată din

dicționarul explicativ al limbii române, iar prin

O.U.G. nr. 148/2005 se

prevede expres faptul că se acordă indemnizația pentru naștere și nu pentru

fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

S-a apreciat faptul

că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale,

pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare

copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu

încalcă principiul egalității de tratament,

nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului.

Recurentul

a arătat că indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin

pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți

copii, iar această prestație înlocuiește.

pe

perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui

care îndeplinește

condițiile de acordare și optează pentru această formă

de sprijin.

Agenția

Județeană pentru Prestații Sociale Vaslui a criticat hotărârea instanței de

fond. arătând că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor

legale aplicabile, întrucât

hotărârea de

Guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și prin

recunoașterea dreptului la acordarea unei singure

indemnizații pentru familie, indiferent dacă

aceasta are gemeni, tripleți etc, astfel încât acest act normativ nu

reprezintă o problemă de

nelegalitate

și nu încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o

sarcină

simplă ori multiplă.

Înalta

Curte de Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, în

temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analizând

motivele invocate în

raport cu sentința

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză,

va respinge recursurile formulate ca nefondate,

pentru considerentele ce urmează:

Excepția

inadmisibilității

invocată ca motiv de

recurs de Guvernul României nu poate fi reținută și va fi respinsă de Înalta

Curte ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a

contestat legalitatea prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act

administrativ cu caracter normativ ce conține

reguli generale de conduită, impersonale și de

aplicabilitate repetată

la un număr nelimitat de subiecți.

Este adevărat că

legiuitorul în art. 4

alin. (1)

din

Legea nr. 554/2004 face trimitere în

privința

analizării legalității la actele administrative cu caracter individual, ceea ce

ar putea

conduce la concluzia că s-ar

limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul

administrativ

unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma ..act administrativ

unilateral" fără a se mai face distincție între cel normativ și cel

individual.

In virtutea

principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate

în procedura

excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Excepția de

nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare

poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a și

întâmplat în cauza dedusă judecății.

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte a constatat că H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului.

Prin

acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate

pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au

fost prevăzute condițiile și

procedurile

de acordare a dreptului.

Normele

metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile

legale

pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în

situații

identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.

Instanța de fond a

apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6

din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți,

iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 din

Normele Metodologice sunt

nelegale. Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii

vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul

normativ

cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și

încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă și multiplă.

Recurenții au

criticat neîntemeiat soluția instanței de fond, iar referirea la decizia nr.

937 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea

Constituțională nu are relevanță în prezenta

cauză, întrucât

intimatul-reclamant nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6

alin. (

1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând

că acestea au fost încălcate

prin actul administrativ contestat pe cale

incidență.

Față de titlul și

obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi

respinsă și susținerea recurenților că

indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a

copilului, cu

atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă

în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la

actele normative referitoare la alte forme de protecție socială.

În acest sens, față

de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție,

față de dezlegarea dată anterior aceleași excepții de nelegalitate, ar echivala

cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea

ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În practica CEDO s-a

reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul

celei mai Înalte autorități judiciare a țării

este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit

din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele

fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05,

Rolul unei

jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a

regla

contradicțiile jurisprudenței",

iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a

asigura

o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor

divergențe jurisprudențiale.

Pentru aceste considerente,

văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate. în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și de Agenția Națională de Prestații Sociale

Vaslui împotriva sentinței nr. 83 din 29 martie 2010 a Curții de Apel lași, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.