ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 83 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, excepție invocată de reclamanta C.C., în dosarul nr. 3408/89/2008 al Tribunalului Vaslui - având ca obiect cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vaslui și Guvernul României, privind constatarea nelegalității deciziei nr. 6249 din 25 iunie 2007 emisă de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Vaslui și recalcularea cuantumului indemnizației lunare pentru creșterea copiilor gemeni, în sumă de 1200 lei, începând cu data de 7 mai 2007. In consecință.

Curtea de Apel Iași a constatat nelegalitatea dispozițiilor referitoare la definiția nașterii din cuprinsul art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție. Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: In privința excepției de inadmisibilitate invocată de pârâți, curtea de apel. raportându- se la soluția de principiu reținută de plenul judecătorilor Secției de Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți în ședința sa din 29 septembrie 2008, a reținut că este admisibilă cererea formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

întrucât dispozițiile legale invocate nu interzic expres atacarea pe calea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ. In ce privește fondul excepției de nelegalitate, instanța a reținut că H.G. nr. 1025/2006 a fost emisă în aplicarea O.U.G. nr. 148/2005, care, prin art. 1. stabilește că persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară. Din nicio dispoziție a O.U.G. nr. 148/2005 nu rezultă însă că indemnizația se raportează la actul nașterii, în sens generic, și nu la copiii rezultați din acest proces biologic.

în condițiile în care procesul biologic menționat și-a găsit și alte definiții decât cea evocată de Guvernul României, printre care poate fi amintită și cea dată de Dicționarul limbii române modeme, care definește verbul ,.a naște" ca fiind acțiunea de a naște și rezultatul ei. Ori este necontestat faptul că, în cazul unei sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți. fiecare făt are propriul său proces de dezvoltare și de naștere, că acesta din urmă nu este instantaneu pentru toți feții și că fiecare rezultat al procesului biologic devine, prin faptul nașterii, titular de drepturi și obligații distincte, opinia Guvernului României privind sensul și semnificația juridică a nașterii venind în contradicție cu însăși scopul declarat al adoptării O.U.G.

nr. 148/2005, și anume „îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor". Astfel, art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 vine în contradicție nu numai cu actul normativ cu forță superioară, a cărui aplicare trebuia să o asigure, dar și cu dispozițiile art. 16 din Constituție. A mai reținut instanța că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu valoare de precedent judiciar, s-a reținut că definiția dată nașterii, prin art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, încalcă principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o sarcină gemelară și cei proveniți dintr-o naștere simplă, fără a exista o justificare de ordin obiectiv.

Faptul că, din motive ce nu interesează cauza. Guvernul a urmărit ca, prin definiția dată nașterii, să restrângă sfera beneficiarilor indemnizației prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 și că prin această conduită se completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară, o dovedește și împrejurarea că însăși legiuitorul a considerat necesar să intervină și să modifice art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, prin Legea nr. 239/2009, în sensul că indemnizația prevăzută la art. 1 alin. (1) se acordă fiecărui copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, înlăturându-se astfel discriminarea rezultată din definiția dată nașterii, prin actul administrativ contestat. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vaslui, criticând hotărârea pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Guvernul României prin motivele de recurs formulate a criticat soluția pronunțată invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 C. proc. civ. Astfel, Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a actului administrativ atacat, arătând că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevăd că această excepție poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, ca în cazul dedus judecății, pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fondul cauzei Guvernul României a susținut că H.G. nr. 1025/2006 este legală. arătând că definiția nașterii a fost preluată din dicționarul explicativ al limbii române, iar prin O.U.G.

nr. 148/2005 se prevede expres faptul că se acordă indemnizația pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. S-a apreciat faptul că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului. Recurentul a arătat că indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii, iar această prestație înlocuiește. pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vaslui a criticat hotărârea instanței de fond. arătând că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale aplicabile, întrucât hotărârea de Guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și prin recunoașterea dreptului la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, tripleți etc, astfel încât acest act normativ nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă ori multiplă.

Înalta Curte de Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează: Excepția inadmisibilității invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reținută și va fi respinsă de Înalta Curte ca neîntemeiată. Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecți.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma ..act administrativ unilateral" fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. In virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a și întâmplat în cauza dedusă judecății. Pe fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv. Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 din Normele Metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Recurenții au criticat neîntemeiat soluția instanței de fond, iar referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea Constituțională nu are relevanță în prezenta cauză, întrucât intimatul-reclamant nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. ( 1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidență.

Față de titlul și obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă și susținerea recurenților că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială. În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție, față de dezlegarea dată anterior aceleași excepții de nelegalitate, ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În practica CEDO s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai Înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39). Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței", iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate. în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Agenția Națională de Prestații Sociale Vaslui împotriva sentinței nr. 83 din 29 martie 2010 a Curții de Apel lași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.