ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6249/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 603 din 13

iulie 2005 Judecătoria Prahova, a admis acțiunea formulată de S.M. și S.S., în

contradictoriu cu pârâții S.C., V.L. și C.S. și a constatat dreptul de

proprietate al reclamanților, soți, asupra terenului în suprafață de 2.162 mp

situat în Comarnic, pct. Valea Mesteacănului, astfel cum a fost identificat și

delimitat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

A respins totodată, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes

propriu formulată de G.G. și G.A.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că din întreg probatoriul

administrat, a rezultat că soții S. au exercitat începând cu anul 1964 și până

la data introducerii acțiunii, o posesie utilă asupra terenului în suprafață de

2.162 mp, în înțelesul art. 1846 C. civ., fiind astfel întrunite condițiile

cerute de art. 1890 C. civ., pentru a opera în favoarea reclamanților

prescripția achizitivă de lungă durată.

Soluția a fost menținută de Tribunalul Prahova, secția civilă, care,

prin decizia nr. 658 din 8 septembrie 2005, a respins ca nefondat recursul

declarat de intervenienții G.G. și G.A.

Într-un alt litigiu, Judecătoria Sinaia, prin sentința nr. 83 din 26

ianuarie 2006, a admis acțiunea formulată de G.G. și G.A., în contradictoriu cu

pârâții S.M. și S.S. și a constatat, prin interpretarea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 421 din 19 aprilie 2004, că reclamanții

au dobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren situat în

intravilanul orașului Comarnic, pct. Valea Mesteacănului, în suprafață totală

de 3.174 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza topometrică efectuată

în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în esență că prin

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la 19 aprilie 2004, s-a înstrăinat

întregul trup de proprietate, în suprafață de 3.174 mp și nu 1.012 mp, cât s-a

consemnat, reclamanții luând în stăpânire, de la data încheierii contractului

întregul teren ale cărui vecinătăți au fost de altfel precizate corect în actul

autentic.

S-a decis că hotărârea judecătorească opusă de pârâți, care le

consfințește dreptul de proprietate codevălmașă asupra terenului de 2.162 mp,

din intravilanul orașului Comarnic, nu este de natură să conducă la respingerea

acțiunii de interpretare a contractului, conferindu-i dimpotrivă temeinicie în

condițiile în care s-a probat că la data vânzării pârâtul nu avea act de

proprietate decât pentru terenul ce a făcut obiectul partajului succesoral,

motivul real pentru care acesta a intentat acțiunea în constatarea uzucapiunii,

fiind tocmai acela de a obține titlul de proprietate care îi lipsea, și pentru

restul de 2.162 mp teren care, deasemeni a făcut obiectul vânzării.

Recursul declarat de S.M. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 747 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Prahova, secția

civilă.

La 18 iulie 2007, S.M. a formulat cerere de revizuire împotriva acestor

ultime două hotărâri, pe considerentul că sunt potrivnice sentinței nr. 603 din

13 iulie 2005 a Judecătoriei Sinaia, rămasă irevocabilă prin decizia nr.658 din

8 septembrie 2005 a Tribunalului Prahova, cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Se susține în esență că, deși prin sentința nr. 603 din 13 iulie 2005 a

Judecătoriei Sinaia s-a constatat, în contradictoriu cu intimații, dreptul său

de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.162 mp, ulterior, prin

sentința nr. 83 din 26 ianuarie 2006 a aceleași instanțe și respectiv decizia

nr. 747 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Prahova, în condițiile aceleiași stări

de fapt și apărări de fond, s-a decis că intimații au devenit proprietarii

imobilului, deși în cadrul celui de-al 2-lea litigiu a invocat excepția

autorității lucrului judecat, care nu a fost însă pusă în discuție.

Investită cu soluționarea acestei cereri, Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă, prin decizia nr. 1131 din 13 septembrie 2006, a respins-o ca

nefondată, reținând în esență că în considerentele hotărârii ce se cere a fi

revizuită s-a apreciat că prima hotărâre, opusă de pârâți, care le consfințește

dreptul de proprietate codevălmașă asupra terenului de 2.162 mp, nu este de

natură să conducă la respingerea acțiunii de interpretare a contractului de

vânzare-cumpărare, formulată de intimații din prezenta cauză.

Această decizie a fost dată cu mențiunea „irevocabilă”, contrar însă

dispozițiilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia atunci când

revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul,

cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație

și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

Așa fiind, se constată că decizia dată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă, în soluționarea cererii de revizuire de față, este supusă căii

extraordinare de atac a recursului, cale de atac care a și fost exercitată de

revizuent, la 2 octombrie 2006.

În motivarea recursului, se susține în esență că cererea de revizuire a

fost greșit respinsă întrucât în cauză există contrarietate de hotărâri, în

înțelesul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., impunându-se anularea sentinței și

respectiv deciziei date în cel de-al 2-lea litigiu, care au fost pronunțate cu

înfrângerea principiului autorității lucrului judecat.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea

argumentelor ce succed.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în

respectarea puterii lucrului judecat admisibilitatea unei asemenea cereri fiind

condiționată de întrunirea unor condiții cumulative.

Una din aceste condiții este ca instanțele să fi dat soluții contrare în

dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți,

situație care ar face imposibilă executarea unor asemenea hotărâri, întrucât

fiecare parte s-ar prevala de soluția care îi este favorabilă.

În speță, această condiție nu este îndeplinită, cele două dosare în care

se pretinde că s-ar fi pronunțat hotărâri potrivnice, având obiecte diferite.

Astfel, dosarul nr. 67/2005, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.

603 din 13 iulie 2005 a Judecătoriei Sinaia, a avut ca obiect acțiunea

formulată de reclamanții S.M. și S., prin care s-a solicitat să se constate

dreptul lor de proprietate, dobândit prin prescripția achizitivă de lungă

durată asupra terenului situat în Comarnic, pct. Valea Mesteacănului, în vreme ce

acțiunea promovată în cel de-al 2-lea dosar, de către soții G.G. și A., a

purtat asupra interpretării contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub

nr. 421 din 19 aprilie 2004 la biroul notarului public O.L.

O altă cerință, neenunțată expres în lege, dar impusă constant de

practica judiciară și evocată în doctrină, este ca în cel de-al 2-lea proces să

nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau dacă a fost ridicată,

aceasta să nu fi format obiect al dezbaterilor.

Or, în speță, în cel de-al 2-lea proces, actul pe care revizuentul din

prezenta cauză l-a opus în apărare, a fost tocmai hotărârea judecătorească prin

care s-a constatat dreptul său de proprietate și al copârâtei S.S., asupra

terenului în suprafață de 2.162 mp, dobândit prin uzucapiunea de lungă durată.

Prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța a reținut că are

spre soluționare o cerere de o cu totul altă natură juridică decât cea având ca

obiect constatarea uzucapiunii, hotărârea dată în soluționarea acesteia din

urmă, nefiind de natură să conducă la respingerea acțiunii vizând interpretarea

contractului de vânzare-cumpărare, dimpotrivă confirmându-i admisibilitatea și

temeinicia, în condițiile în care actul notarial conține contradicții evidente

privitoare la întinderea obiectului vânzării și nu are anexat un plan sau

schițe cadastrale care să materializeze bunul.

S-a mai reținut că soții G. au luat în stăpânire întregul teren găsit

„între garduri”, așa cum au pretins că au contractat și plătit, nefiind

tulburați de pârât în posesia și folosința exercitate începând cu data

vânzării-cumpărării, fiind neîndoielnic că ei au dobândit prin actul ce s-a

cerut a fi interpretat, dreptul de proprietate asupra întregului teren.

Așa fiind, în mod corect a apreciat instanța de revizuire că, în cauză,

nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuentul S.M. împotriva deciziei nr. 1131 din 13 septembrie 2006

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1000 RON cheltuieli de judecată către intimații G.G. și G.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2007.