ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 19/CA din 25 ianuarie 2010, Curtea

de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a a

dmis excepția de nelegalitate a prevederilor

art.

3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, excepție

invocată

din oficiu de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ,

în dosarul nr. 4149/99/2009, având ca obiect cererea reclamantei C.C., în

contradictoriu cu pârâții

A.J.P.S. Iași și Guvernul României, privind

constatarea nelegalității

Deciziei nr.

15.501 din 18 februarie 2008 emise de D.M.P.S. Iași și recalcularea cuantumului

indemnizației lunare pentru creșterea copilului la suma de 600 lei pentru

fiecare din minorii gemeni începând cu data de 11 ianuarie 2008.

În consecință, Curtea de Apel Iași

a constatat

nelegalitatea dispozițiilor referitoare la definiția

nașterii din cuprinsul art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

H.G. nr. 1025/2006 a fost emisă în aplicarea O.U.G. nr.

148/2005, care, prin art. 1, stabilește că persoanele care, în ultimul an

anterior datei nașterii copilului, au realizat venituri profesionale supuse

impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în

vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară.

Din nicio dispoziție a O.U.G. nr. 148/2005 nu rezultă însă

că indemnizația se raportează la actul nașterii, în sens generic, și nu la

copiii rezultați din acest proces biologic, în condițiile în care procesul

biologic menționat și-a găsit și alte definiții decât cea evocată de Guvernul

României, printre care poate fi amintită și cea dată de Dicționarul limbii

române modeme, care definește verbul „a naște" ca fiind acțiunea de a

naște și rezultatul ei.

Ori este necontestat

faptul că, în cazul unei sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți,

fiecare

făt are propriul său proces de dezvoltare și de naștere, că acesta din urmă nu

este instantaneu pentru toți feții și că fiecare rezultat al procesului

biologic devine, prin faptul

nașterii,

titular de drepturi și obligații distincte, opinia Guvernului României privind

sensul și

semnificația juridică a nașterii venind în contradicție cu

însăși scopul declarat al adoptării

O.U.G.

nr. 148/2005, și anume „îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei,

prin

susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul

stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al

copiilor".

Astfel, art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006 vine în contradicție nu numai cu actul normativ cu forță

superioară, a cărui aplicare trebuia să o asigure, dar și cu dispozițiile art.

16 din Constituție.

A mai reținut instanța că în jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, cu valoare de precedent judiciar, s-a reținut că definiția

dată nașterii, prin art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, încalcă principiul egalității de

tratament, instituind discriminări între persoane

aflate în situații

identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o sarcină gemelară și cei

proveniți dintr-o naștere simplă, fără a exista o justificare de ordin

obiectiv.

Faptul că, din motive ce nu interesează cauza, Guvernul a urmărit

ca, prin definiția dată nașterii, să restrângă sfera beneficiarilor

indemnizației prevăzută de art. 1 din O.U.G.

nr.

148/2005 și că prin această conduită se completează în mod nelegal actul

normativ cu forță

superioară, o dovedește și împrejurarea că însăși

legiuitorul a considerat necesar să intervină

și

să modifice art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, prin Legea nr. 239/2009, în sensul

că

indemnizația prevăzută la art. 1 alin. (1) se acordă fiecărui copil

născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, înlăturându-se

astfel discriminarea rezultată din definiția dată nașterii, prin actul

administrativ contestat.

Împotriva sentinței civile nr. 19/CA din 25 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurentul-pârât susține

că, raportat la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția

de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, cum este și H.G. nr.

1025/2006, pentru care legea instituie o altă procedură, astfel că excepția de

nelegalitate invocată în cauză este inadmisibilă.

Printr-un al doilea

motiv de recurs, referitor la fondul excepției de nelegalitate,

recurentul-pârât susține că

H.G. nr. 1025/2006 este un act administrativ

temeinic și legal, adoptat în temeiul și cu respectarea prevederilor art. 108

din Constituție, republicată, ale art. III din O.U.G.

nr. 44/2006 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.

148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, ale Legii nr.

61/1993 privind alocația de stat pentru copii, ale

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, precum și cu cele

cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea

proiectelor de acte

normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin

H.G.

nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr.

1226/2007

.

Mai susține recurentul-pârât că

art. 6

alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005

prevede acordarea

indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei

nașteri, iar Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 definesc

nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, conform

definiției date de Dicționarul explicativ al limbii române.

Astfel fiind, recurentul-pârât susține că, indiferent de

numărul copiilor rezultați într-o singură naștere, se acordă o singură

indemnizație, dispozițiile Normelor metodologice fiind în deplină concordanță

cu cele cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005 și nediscriminatorii.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea

excepției de nelegalitate invocate ca inadmisibilă, pe cale de excepție, și ca

neîntemeiată, pe fond.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport

cu dispozițiile invocate ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și în

raport cu jurisprudența Instanței Supreme, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Excepția de nelegalitate invocată vizează prevederile

referitoare la definiția dată nașterii prin prevederile art. 3 alin. (1) din

Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, dispoziții conform

cărora: „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor

copii vii.”

3.1. În ceea ce privește admisibilitatea excepției de

nelegalitate

În jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut în mod

constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, este admisibilă

excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu

caracter normativ

, întrucât:

- în virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea

se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării

efectelor sale, prevederile menționate din Legea nr. 554/2004, se interpretează

în sensul că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi

contestate în procedura excepției de nelegalitate;

- din Expunerea de

motive la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că

modificarea textului

art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu

caracter normativ și cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepției

de nelegalitate. Modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit

includerea expresă în sfera actelor supuse controlului de legalitate pe calea

excepției de nelegalitate și a actelor cu caracter individual, iar nu

excluderea actelor cu caracter normativ;

- principiului coerenței legislative impune soluția

admisibilității

excepției de nelegalitate

atât pentru actele individuale, cât și pentru

cele normative, pentru ca

acest mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat.

Dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna

justițiabililor

un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte

individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea

mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor și în privința actelor normative a

căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori

constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi

primită critica din recurs referitoare la inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, având în vedere și jurisprudența sa anterioară

reprezentată, spre exemplu, de deciziile nr. 2917 din 17 septembrie 2008 și nr.

3009 din 23 septembrie 2008 (publicate în Excepția de nelegalitate.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. 2007-2008, Ed. Hamangiu, București, 2009).

3.2. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se

cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii

trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5

alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat

copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament

în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și

spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de

ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a

numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor

actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația

lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru

primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art.

5 alin. (2) din același act normativ, însă prin modul în care prevederile

contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 se

creează, așa cum corect a reținut și instanța de fond, o discriminare nepermisă

între persoane aflate în situații identice, fără să există o justificare de

ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuți și copii adoptați, în sensul

că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza

în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii

s-ar acorda o singură indemnizație.

În concluzie, instanța de fond întemeiat a apreciat că, în

raport cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin.

(1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 completează în

mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost

adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Curtea mai reține că, față de aspectele deja reținute, nu

pot fi primite susținerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr.

1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție,

republicată, și ale

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

precum și cu cele

cuprinse în

Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte

normative

spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G.

nr.

50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată

a acestor dispoziții legale în practică și în doctrină s-a apreciat în mod

unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea și pentru organizarea executării

dispozițiilor cu forță juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr.

148/2005, în temeiul cărora sunt emise.

Or, atâta timp cât s-a

reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr.

1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 nu se poate

considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000, republicată, conform cărora „

Actele normative date în

executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în

limitele și potrivit normelor care le ordonă

”.

În sensul celor arătate, Curtea are în vedere practica sa

anterioară reprezentată, spre exemplu, de deciziile nr. 1130 din 22 februarie

2007 și nr. 1947 din 4 aprilie 2007 (publicate în Excepția de nelegalitate.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. 2007-2008, Ed. Hamangiu, București, 2009).

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față

de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva

sentinței civile nr. 19/CA din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 aprilie 2010.