ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2574/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În dosarul nr. 812/102/2009 înregistrat pe rolul

Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.T. a invocat excepția de nelegalitate prevăzută de art.

3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

În motivarea excepției,

reclamanta a arătat că a solicitat Ministerului Muncii, Familiei,

Egalității de Șanse și Protecție Socială

Mureș, anularea deciziei nr. 10435 din 18 iulie 2007.

În dosarul nr. 812/102/2009 aflat pe

rolul Tribunalului Mureș, reclamanta S.T. a invocat, pe cale de

excepție, nelegalitatea art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

În motivarea excepției se

arată că a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Familiei și

Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și

Protecție Socială Mureș anularea deciziei nr. 10435 din 18 iulie

2007 prin care s-a stabilit ca începând cu data de 14 iunie 2007 o

indemnizație de 600 lei pentru creșterea a doi copii gemeni de

până la doi ani. Decizia a avut la bază dispozițiile a cârc

nelegalitate solicită a se constata, respectiv, art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006 care prevăd că „prin naștere se înțelege aducerea

pe lume a unuia sau mai multor copii vii”. Aceste dispoziții vin în

contradicție cu cele ale O.U.G. nr. 148/2005 pe care le completează

în mod nepermis întrucât acordarea indemnizației trebuie raportată la

numărul copiilor născuți și nu la numărul

nașterilor. Definiția nașterii, așa cum este dată de art.

3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 ca element de suferință pentru

acordarea indemnizației, creează o discriminare între persoane aflate

în situații identice fără vreo justificare de ordin subiectiv.

Totodată se încalcă și principiul egalității de

tratament între copii provenind dintr-o sarcină simplă și copii

provenind sarcină multiplă.

Prin încheierea de

ședință din 14 decembrie 2009, Curtea a fost sesizate cu

soluționarea excepției.

Guvernul României, prin întâmpinarea

formulată a solicita respingerea excepției ca nefondată,

arătând că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată prin

însușirea de către Guvern c proiectului inițiat de Ministerul

Muncii Solidarității Sociale și Familie cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc noțiunea de

naștere așa cum a fost ea preluată din dicționarul

explicativ al limbii române iar indemnizația se acordă pentru primele

3 nașteri sau primi 3 copii luați în plasament. Deci indiferent de

numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere se

acordă o singură indemnizație. Această indemnizație

pentru creșterea copilului este un substitut al salariului înlocuindu-l pe

perioada concediului de creștere a copilului.

S-a anexat nota de fundamentare la

H.G. nr. 1025/2006 și practică judiciară.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 43 din 4 martie 2010 a admis excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta S.T. A constatat ca fiind nelegale

dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele considerente:

Acordarea indemnizației lunare

de creștere a copilului a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005

la numărul copiilor născuți și nu la numărul

nașterilor. Definind noțiunea de naștere prin art. 3 alin. (1) din

H.G. nr. 1025/2006, ca element pentru acordarea indemnizației, se

creează o discriminare între persoane aflate în situații identice

fără existența unor justificări de ordin obiectiv.

Prevederile de mai sus sunt în

vădită contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea

cărora au fost emise adăugând nepermis la acestea, deși au o

forță juridică superioară, încălcându-se principiul

egalității de tratament între copii proveniți dintr-o

naștere simplă și una multiplă. Se încalcă astfel

și dispozițiile art. 16 și art. 43 din Constituția

României. în acest sens este de remarcat practica constantă în acest sens

atât a acestei instanțe (sentința nr. 75/2009) și a Înaltei

Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 3173 din 30 iulie

2009).

Susținerile pârâtului nu pot fi

luate în considerare întrucât s-ar încălca principiul nediscriminării

prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, principiu

care presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor și care

au drepturi egale, beneficiind de protecția legii fără vreo

deosebire.

Recurenții au susținut în

esență, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, instanța de fond apreciind

greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în

privința definirii termenului de „naștere", întrucât recunoașterea

drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru

fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o

problemă de nelegalitate și nu ridică aspecte de

neconstituționalitate.

În acest context, s-a învederat

că măsurile de protecție socială prevăzute de

dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de

prevederile hotărârilor de guvern atacate urmăresc

îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin

susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu

reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum eronat a

reținut prima instanță și că dispozițiile actelor

normative ce fac obiectul excepției de nelegalitate sunt în deplină

concordanță cu dispozițiile legii în vigoare în domeniu și

cu cele ale Constituției republicate.

S-a mai precizat că, în

realitate, prin demersul său, intimata-reclamantă a urmărit

extinderea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și pentru alte situații

decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestui act normativ, că

prima instanță nu avea competența de a crea, de a abroga sau de

a modifica dispozițiile unei legi și de a deveni astfel legislator

pozitiv și că nu era permis instanței de fond nici ca prin

interpretarea normelor juridice să adauge consecințe contrare legii.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)

(persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat

copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005

și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de

urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare

a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2

din H.G. nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1025/2006

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ

contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost

adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005

se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din

același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin

normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a

creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei,

de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi

o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi

gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda

o singură indemnizație.

în aceste condiții, apreciind

că în mod corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale,

instanța de fond a reținut că prevederile din actele

administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată se privește ca

legală și temeinică iar recursul declarat de pârâtul Guvernul

României ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Guvernul

României împotriva sentinței civile nr. 43 din 4 martie 2010 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.