ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3149/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta H.C. a chemat în judecată pe pârâta A.J.P.S. Suceava pentru a fi obligată la plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani prevăzută de art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 148/2005 și pentru celălalt minor, născut la data de 2 iulie 2008 dintr-o sarcină gemelară, de la data prevăzută de art. 10 din aceeași ordonanță, în cuantum de 600 lei lunar, cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din 7 ianuarie 2010, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, adoptate prin H.G. nr. 1025/2006 (M. Of., nr. 704/17.08.2006). În motivarea excepției de nelegalitate invocate, reclamanta a arătat că normele metodologice conținute de art. 3 alin. (1) sunt în contradicție cu O.U.G. nr. 148/2005, pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare obiectivă. Astfel, acordarea indemnizației lunare a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, situație în care, apreciază reclamanta, dispozițiile art. 2 și 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 sunt nelegale. Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca nefondată, arătând că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii”. Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.

Prin sentința nr. 93 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă și a constatat nelegalitatea art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, adoptate prin H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că acordarea indemnizației lunare a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 din normele metodologice sunt nelegale. Aceasta pentru că, art. 6 trimițând la dispozițiile art. 1 alin. (1) din ordonanță, care folosește sintagma „nașterea copilului”, apoi „creșterea copilului”, forma de singular folosită exclude posibilitatea de a extinde, prin normele metodologice, definiția nașterii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât sensul comun al termenului de naștere este, conform DEX, acela de a aduce pe lume o ființă. Așadar, definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Față de titlul și obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, a fost respinsă susținerea că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul G.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs G.R. a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate (..)”. S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură, cum este cazul hotărârii de guvern contestate.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii”. Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (l) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență, ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat, cuprins în O.U.G.

nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație. Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Astfel, această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin. Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de G.R., Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239/2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.R. împotriva sentinței nr. 93 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.