ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2403/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4652/83/2009, Tribunalul Satu-Mare, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, în raport de prevederile O.U.G. nr. 148/2005 [art. 1 și art. 6 alin. (1)], excepție invocată de M.C.H. în contradictoriu cu pârâții Agenția județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare și Guvernul României. În motivarea excepției, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, care definesc nașterea ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii", nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani se primește o indemnizație lunară pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii. Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții au solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată. Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 24 februarie 2010, a admis excepția invocată de reclamanta M.C.H. și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Textul normativ a cărei nelegalitate se invocă în speța de față este în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora a fost emis, întrucât definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Acordarea indemnizației lunare a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt nelegale.

Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Agenția județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare și Guvernul României. I. Agenția județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare a solicitat modificarea hotărârii judecătorești, în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurenta susține că rațiunea acordării indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani are la bază prevederile art. 6 din O.U.G.

nr. 148/2005 care, la alin. (4), fără a face distincția între nașterea simplă și nașterea multiplă, precizează în mod expres că se acordă o singură indemnizație în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept. În opinia recurentei, în accepțiunea legiuitorului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creșterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură indemnizație, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o naștere. II. Guvernul României a solicitat casarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În primul motiv de recurs, referitor la admisibilitatea excepției de nelegalitate, recurentul precizează următoarele: Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură. În speță, prin hotărârea de Guvern contestată, a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare. Ca atare, este vorba de un act administrativ cu caracter normativ ce nu poate fi atacat pe calea excepției de nelegalitate.

În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține de către recurent faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În concret, recurentul arată că dispozițiile art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii". Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Recurentul concluzionează că nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului și, în nici un caz, nu este vorba de o componentă a alocației destinate copiilor.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Însă, este de observat că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că, și în actuala reglementare, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile din cererile de recurs ce vizează fondul cauzei, instanța de control judiciar apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele argumente: Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că, la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, respectiv cea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului. Însă, Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G.

nr. 148/2005 iar, potrivit acestei modificări, cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. În consecință, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 77 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.