ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2403/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din data de 16 decembrie 2009, pronunțată în

dosarul nr. 4652/83/2009, Tribunalul Satu-Mare, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel Suceava, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, cu

soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 1025/2006, în raport de prevederile O.U.G. nr. 148/2005 [art.

1 și art. 6 alin. (1)], excepție invocată de M.C.H. în

contradictoriu cu pârâții Agenția județeană pentru

Prestații Sociale Satu Mare și Guvernul României.

În motivarea excepției,

reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, care definesc nașterea ca „aducerea pe lume a unuia sau mai

multor copii", nu sunt în concordanță cu

prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005,

potrivit cărora pentru creșterea

copilului în vârstă de

până la doi ani se primește o indemnizație lunară pentru

fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei

copii.

Prin întâmpinările formulate în

cauză, pârâții au solicitat respingerea excepției de

nelegalitate ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 77 din 24 februarie 2010, a admis excepția invocată de reclamanta

M.C.H. și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1)

din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Textul normativ a cărei

nelegalitate se invocă în speța de față este în

contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora a

fost emis, întrucât definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare,

creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice,

fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Acordarea indemnizației lunare

a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul

copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor,

situație în care dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele

metodologice sunt nelegale.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu

forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost

adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții Agenția județeană pentru

Prestații Sociale Satu Mare și Guvernul României.

I. Agenția județeană

pentru Prestații Sociale Satu Mare a solicitat modificarea hotărârii

judecătorești, în sensul respingerii excepției de nelegalitate

ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

recurenta susține că rațiunea acordării indemnizației

pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani are la

bază prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 care, la alin. (4),

fără a face distincția între nașterea simplă și

nașterea multiplă, precizează în mod expres că se

acordă o singură indemnizație în cazul suprapunerii a două

sau trei situații de natură a genera acest drept.

În opinia recurentei, în

accepțiunea legiuitorului, indemnizația lunară pentru

creșterea copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor

salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru

creșterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură

indemnizație, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o

naștere.

II. Guvernul României a solicitat

casarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de

nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

În primul motiv de recurs, referitor

la admisibilitatea excepției de nelegalitate, recurentul precizează

următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că

excepția de nelegalitate poate avea ca

obiect

numai actele administrative cu caracter individual, iar nu

și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă

procedură.

În speță, prin

hotărârea de Guvern contestată, a fost reglementat modul de aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, este vorba de un act

administrativ cu caracter normativ ce nu poate fi atacat pe calea

excepției de nelegalitate.

În cel de-al doilea motiv de recurs,

încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține de către recurent faptul că sentința contestată

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

În concret, recurentul arată

că dispozițiile art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006, raportate la

prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca

fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația

de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului,

cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1)

din actul normativ menționat, concediul și indemnizația

lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre

primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2),

respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a

încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență.

Recurentul concluzionează

că nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copii

proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în

condițiile în care măsura reglementată prin actul contestat are

caracterul unui substitut al salariatului și, în nici un caz, nu este

vorba de o componentă a alocației destinate copiilor.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că,

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de

contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este

supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge

cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia

s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se

pronunță, după procedura de urgență, în

ședință publică, cu citarea părților și a

emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu

caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita

posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul

administrativ unilateral cu caracter individual.

Însă, este de observat că,

în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act

administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între

cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept

potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte,

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază

că, și în actuala reglementare, actele administrative cu caracter

normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de

nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a constatat că

excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ

poate fi cercetată.

Referitor la criticile din cererile

de recurs ce vizează fondul cauzei, instanța de control judiciar

apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele

argumente:

Acordarea acestei indemnizații

lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la

adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii

rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că, la

adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea

mai frecventă, respectiv cea a nașterii simple, ceea nu poate exclude

din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând

de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără

existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost

adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost

definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului

și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare

a dreptului.

Însă, Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția

stabilită pentru naștere, ca element de referință în

acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să există

o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu

forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost

adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)

(persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat

copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005

și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de

urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare

a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia

a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G. nr.

148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru

fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai

persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin.

(2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea,

prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență,

s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar

primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se

adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei

familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat

și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 iar, potrivit acestei

modificări, cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei

pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de

tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o

astfel de naștere.

În consecință, în raport

de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 77 din 24

februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 mai 2010.