Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1861/2011

HOTĂRÂRE
30.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1861/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 41 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamanta J.V., în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Suceava și Guvernul României; a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006 (act normativ cu caracter individual), care definesc nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, completează în mod nelegal O.U.G.

nr. 148/2005 (act cu caracter normativ, act normativ cu forță superioară), fiind nelegale în raport de prevederile art. 6 din acest act normativ, deoarece încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă (reclamanta a avut o sarcină gemelară, dând naștere la 3 copii). Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) O.U.G.

nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2); astfel, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Se mai arată în motivele de recurs formulate că textul menționat recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada de creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii. Mai arată recurentul că recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului, că rațiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuție (O.U.G.

nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, C. muncii - art. 49 alin. (2) și art. 51 alin. (1)) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 41 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3149/2010
, situație în care, apreciază reclamanta, dispozițiile art. 2 și 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale. Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca nefondată, arătând că disp
ÎCCJ 2011-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2011
ului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale aprobat prin H.G. nr. 1285/2008, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte con
ÎCCJ 2010-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2010
concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă. Aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere, ca
ÎCCJ 2011-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2011
în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ. Excepția de nelegalitate a unui ac
ÎCCJ 2010-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 879/2010
și creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat (O.U.G. nr. 145/2005), încă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă