ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea, în parte, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148 din 2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, având în vedere că prevederile art. 2 alin. (3) al acestor Norme metodologice sunt nelegale. În motivare, reclamanta arată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad, anexată în copie, a solicitat Tribunalului Arad să constatate nelegalitatea deciziei nr. 5858 din 01 iulie 2006 a Direcției Județene de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Arad prin care s-a stabilit ca reclamanta să beneficieze de o singură indemnizație lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, în loc de două indemnizații lunare, câte una pentru fiecare copil.

Prin întâmpinare Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității susținând că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (I) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate (...)". După cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o alta procedură. Pe fondul cauzei, a învederat că actul administrativ este temeinic și legal, solicitând respingerea cererii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 378 din 23 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a anulat art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta nu a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, ci a solicitat anularea acestei reglementări. În consecință, instanța a reținut că art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu este incident în prezenta cauză, nefiind vorba despre o excepție de nelegalitate ci despre o acțiune în anularea unui act administrativ normativ.

În aceste împrejurări, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, nefiind aplicabile dispozițiile invocate de pârât în susținerea acestei excepții. Pe fond s-a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituția României, art. 16 și art. 43, principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă. Aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere, ca element de acordare a îndemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Desigur că acordarea acestei îndemnizații a fost raportată prin art.6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale. H.G. nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și alta multiplă. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii". Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Recurentul mai arată că, însăși Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, a reținut că „actul normativ instituie o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor". Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Astfel, această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin. Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului. Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G.

s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. Nici referirile la decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 378 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.