ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 132/CA/2010 din 29 martie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta M.A. în

contradictoriu cu intimații A.J.P.S. Satu Mare și Guvernul României,

constatându-se nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a

reținut, în esență, că în condițiile în care acordarea indemnizației lunare a

fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul de copii născuți

iar nu la numărul nașterilor, prevederile art. 3 alin. (1) din Normele

metodologice apar ca fiind nelegale.

S-a apreciat că prevederea criticată adaugă la actul

normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de

tratament prevăzut de art. 16 din Constituția României, instituind discriminări

între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții

A.J.P.S. Satu Mare și Guvernul României.

A.J.P.S. Satu Mare a invocat excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Oradea, solicitând admiterea acesteia și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare Curții Constituționale, apreciind că

solicitarea reclamantei nu se încadrează în ipoteza art. 4 din Legea nr.

554/2004, text de lege ce se referă la legalitatea unui act administrativ

individual.

Pe fondul cauzei, recurenta susține că rațiunea

acordării indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani

are la bază prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 care, la alin. (4), fără

a face distincția între nașterea simplă și nașterea multiplă, precizează în mod

expres că se acordă o singură indemnizație în cazul suprapunerii a două sau

trei situații de natură a genera acest drept.

In opinia recurentei, în accepțiunea legiuitorului,

indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un venit de înlocuire

a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de

concediul pentru creșterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură

indemnizație, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o naștere.

II.

Guvernul

României a solicitat casarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției

de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

In primul motiv de recurs, referitor la

admisibilitatea excepției de nelegalitate, recurentul precizează următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că excepția de nelegalitate poate avea

ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele

cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură.

In speță, prin hotărârea de Guvern contestată, a fost

reglementat modul de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și

completările ulterioare.

Ca atare, este vorba de un act administrativ cu

caracter normativ ce nu poate fi atacat pe calea excepției de nelegalitate.

In cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține de către

recurent faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

In concret, recurentul arată că dispozițiile art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau

mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația de creștere a copilului

până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în

conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul

normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul

lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru

primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art.

5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i

s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență.

Recurentul concluzionează că nu se poate reține

pretinsa discriminare creată între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau

una gemelară, în condițiile în care măsura reglementată prin actul contestat

are caracterul unui substitut al salariatului și, în nici un caz, nu este vorba

de o componentă a alocației destinate copiilor.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate,

cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi

expuse în continuare.

Referitor la excepțiile invocate, Înalta Curte

constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a

fost modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este

supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de

sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate

este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze".

În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui

articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de

urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. în cazul în

care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul

emiterii actului administrativ".

Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, face trimitere în privința analizării legalității la actele

administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că

s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul

administrativ unilateral cu caracter individual.

Însă, este de observat că, în cuprinsul alin. (2) al

art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral", fără a se

mai face distincție între cel normativ și cel individual.

In virtutea principiului de drept potrivit căruia

legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul

înlăturării efectelor sale, se apreciază că, și în actuala reglementare, actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea

contenciosului administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prima

instanță, a procedat în mod corect la cercetarea excepția de nelegalitate,

excepție ce vizează un act administrativ cu caracter normativ, în speță fiind

incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la criticile din cererile de recurs ce

vizează fondul cauzei, instanța de control judiciar apreciază că acestea sunt

nefondate, pentru următoarele argumente:

Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la

momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în

vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii

rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că, la adoptarea acestui

act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă,

respectiv cea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și

situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de

persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii

și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație

pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de

acordare a dreptului.

Insă, Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt

în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise,

deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în

acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate

în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a

unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în

mod nelegal actul normativ cu forță juridică superioară în aplicarea căruia a

fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii

proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația

lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz,

pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a

încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și

spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de

ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a

numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau

pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit

nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a

creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii

născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr.

239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005

iar, potrivit acestei modificări, cuantumul indemnizației se majorează cu 600

lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau

multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

În consecință, în raport de cele anterior expuse, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20

și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge ca

nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Satu Mare și

de Guvernul României împotriva sentinței nr. 132/CA/2010 din 29 martie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.