ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1587/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1587/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanta V.C.R. a solicitat anularea deciziei nr. 5817 din 03

noiembrie 2008, emisă de autoritatea pârâtă și obligarea acesteia

la plata sumei de 4800 lei, reprezentând indemnizația pe 8 luni pentru

îngrijirea celui de al doilea copil geamăn.

Reclamanta a invocat și nelegalitatea

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, prin care se statuează asupra

dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului în conformitate

cu O.U.G. nr. 148/2005, susținând că art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

susmenționatei ordonanțe este în contradicție cu legea.

Prin sentința civilă nr. 3700 din 4

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilitătii

invocată de pârâtul Guvernul Românei, a admis excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 3 din H.G. nr. 1025/2006, invocată în

fața Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, de către reclamanta V.C.R., și a

constatat nelegalitatea acestor prevederi.

Pentru a pronunța această

soluție curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Î

n ceea ce privește excepția

inadmisibilitătii, invocată prin întâmpinare de Guvernul României,

instanța a respins-o, având în vedere practica unitară și

constantă a I.C.C.J., care a reținut că în art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, legiuitorul a folosit sintagma „act administrativ

unilateral", în această categorie intrând atât actele administrative

cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ.

Î

n ceea ce privește excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

instanța a reținut, în esență, faptul că aceste

prevederi limitează și restrâng aplicarea dispozițiilor art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, în executarea cărora au fost emise.

Împotriva acestei hotărâri pârâții Agenția

pentru Prestați Sociale a municipiului București și Guvernul

României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

I.

Agenția pentru

Prestații Sociale a municipiului București,

în motivarea recursului, arată că

solicitarea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea

nr. 554/ 2004 deoarece acesta se referă la legalitatea unui act

administrativ individual în categoria cărora nu intră nicidecum

normele de aplicare ale O.U.G. nr. 148/2005 emise de către Guvernul

României prin H.G.. nr. 1025/2006, așa cum în mod nelegal a statuat Curtea

de Apel București.

În ceea ce privește fondul excepției de

nelegalitate, recurenta a susținut că prima instanță a

reținut și a hotărât în mod greșit asupra definiției

dată nașterii prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, precum

și caracterul indemnizației de creștere și îngrijire a

copilului în vârstă de până la 2 ani.

Î

n acest sens, recurenta a susținut, în

esență, faptul că rațiunea acordării

indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până

la 2 ani are la bază prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, care la

alin. (4), fără a face distincție între nașterea

simplă și nașterea multiplă, precizează în mod expres

că se acordă o singură indemnizație în cazul suprapunerii a

două sau trei situații de natură a genera acest drept.

In accepțiunea legiuitorului,

indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un

venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind

strâns legată de concediul pentru creșterea copilului, nu poate fi

acordată decât o singură indemnizație.

Această indemnizație este un drept

al părintelui și nu un drept al copilului, acordarea ei fiind

condiționată de realizarea de venituri profesionale, astfel că

nu se creează nicio discriminare între copii, al căror drept îl

reprezintă numai alocația de stat pentru copii.

Guvernul României - Secretariatul General al

Guvernului,

a invocat

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate având în vedere

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea, părții interesate (...)".

S-a arătat că, după cum reiese

din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect

numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul mai arată

că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la

prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca

fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația de

creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului,

cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din

actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară,

precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3

nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în

una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una

dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat

copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare

dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr.

148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu

pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele menționate,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură

naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea copilului

este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau

mai mulți copii.

Astfel, această prestație înlocuiește, pe

perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al

părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și

optează pentru această formă de sprijin.

Aceste susțineri sunt invocate și

de către Curtea Constituțională, in Decizia nr. 937 din 19

decembrie 2006, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de

neconstituționaliate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005.

Prin urmare, nu se poate reține pretinsa

discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină

simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura

reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al

salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației

destinate copiilor.

Examinând cauza în raport cu actele și

lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, Înalta Curte

constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest

caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde

soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere

motivată, instanța de contencios administrativ competentă

și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței de

contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar

încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată

odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de

nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze".

Î

n conformitate cu dispozițiile alin. (2)

al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se

pronunță, după procedura de urgență, în

ședință publică, cu citarea părților și a

emitentului. în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".

Este adevărat că legiuitorul în

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința

analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita

posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul

administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă că în

cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral" fără a se mai face distincție între cel

normativ și cel individual.

In virtutea principiului de drept, potrivit

căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în

sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele administrative

cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii

excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția

de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi

cercetată.

Referitor la criticile ce vizează fondul

cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite.

Pentru a ajunge la această soluție

instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea indemnizației pentru

creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o

singură dată, confirmă că definiția nașterii,

avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată

la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate reține că la

adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea

mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de

la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără

existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți

beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea

dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3

sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită

pentru naștere, ca element de referință în acordarea

indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate

în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr.

1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă

principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)

(persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat

copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul

nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii

rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de

aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost

adoptate.

Î

ntr-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în

una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act

normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice

de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare

nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați,

în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii

născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Nici referirile la decizia

pronunțată de Curtea Constituțională nu au

relevanță în prezenta cauză deoarece nu a fost invocată

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006

.

De altfel, este de menționat și

faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile

art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul

indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil

născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau

multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de

naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală pe care o va menține.

Î

n consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile

vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de

Agenția pentru Prestații Sociale a municipiului București

împotriva sentinței civile nr. 3700 din 4 noiembrie 2009, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2010.