ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 9664/3/2010 din data de 23 februarie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.E.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București anularea adresei nr. 1520 din 19 decembrie 2008 eliberată de pârâtă și obligarea acesteia să-i elibereze o nouă decizie cu privire la cel de-al doilea minor prin care să i se stabilească drepturile ce i se cuvin în cuantum de 800 lei lunar de la data nașterii până la vârsta de 20 ani. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 din Normele Metodologice de Aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, arătând că acestea nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 ce prevăd că indemnizația lunară și concediul se cuvin pentru primele trei nașteri sau primii trei copii. Prin încheierea pronunțată la data de 17 iunie 2010 Tribunalul București a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29 iunie 2010. Prin întâmpinarea formulată la data de 6 decembrie 2010, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității cu privire la excepția de nelegalitate prin raportare atât la faptul că H.G.

nr. 1825/2005 a fost în mod expres abrogată prin dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1025/2006, cât și raportat la caracterul normativ al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată. Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată, arătând că indemnizația lunară este aferentă concediului pentru creșterea copilului, fiind acordată în considerarea calității persoanei îndreptățite, indiferent de numărul de copii rezultați în urma nașterii. Prin sentința nr. 75 din 11 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României și a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din H.G.

nr. 1825/2005, invocată de reclamanta S.E.L., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României, instanța de fond a reținut următoarele: Este adevărat că art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 face referire doar la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul administrativ unilateral fără a mai face distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter unilateral, astfel că dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol este necesar a se interpreta conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice.

Cu privire la excepția de nelegalitate, s-a mai reținut că prin Decizia nr. 987/2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituțională a stabilit că drepturile recunoscute prin actul normativ atacat se nasc exclusiv în considerarea calității pe care persoana respectivă o are, drepturi ce sub aspectul lor patrimonial reprezintă indemnizația lunară de care poate beneficia aceasta pe perioada în care optează a se dedica creșterii copilului, dar nu mai mult de doi ani și, respectiv, 3 ani. Astfel, sub acest aspect s-a reținut că apare ca firească acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, aceasta fiind aferentă concediului pentru creșterea copilului de care persoana îndreptățită beneficiază.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E.L., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. In esență, recurenta arată că acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente. Criticile aduse de pârâți sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale. Potrivit art. 108 din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 din H.G.

nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Prin urmare, acordarea indemnizației lunare trebuie raportată la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea Constituțională, în cuprinsul sentinței atacate, nu are relevanță în prezenta cauză.

Față de titlul și obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă și susținerea potrivit căreia indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere Ia actele normative referitoare Ia alte forme de protecție socială. In consecință, fiind motive de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.E.L. împotriva sentinței nr. 75 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite excepția. Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.