ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2916/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 9664/3/2010 din data de 23 februarie 2010 pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.E.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru

Prestații Sociale a Municipiului București anularea adresei nr. 1520 din 19

decembrie 2008 eliberată de pârâtă și obligarea acesteia să-i elibereze o nouă

decizie cu privire la cel de-al doilea minor prin care să i se stabilească

drepturile ce i se cuvin în cuantum de 800 lei lunar de la data nașterii până

la vârsta de 20 ani.

Reclamanta a

invocat excepția de nelegalitate a art. 2 din Normele Metodologice de Aplicare

a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, arătând că acestea nu

sunt în concordanță cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 ce

prevăd că indemnizația lunară și concediul se cuvin pentru primele trei nașteri

sau primii trei copii.

Prin

încheierea pronunțată la data de 17 iunie 2010 Tribunalul București a suspendat

judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată

de reclamantă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29 iunie 2010.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 6 decembrie 2010, pârâtul Guvernul României a invocat

excepția inadmisibilității cu privire la excepția de nelegalitate prin

raportare atât la faptul că H.G. nr. 1825/2005 a fost în mod expres abrogată

prin dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1025/2006, cât și raportat la caracterul

normativ al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată.

Cu privire la

fondul excepției de nelegalitate, pârâtul a solicitat respingerea ca

neîntemeiată, arătând că indemnizația lunară este aferentă concediului pentru

creșterea copilului, fiind acordată în considerarea calității persoanei

îndreptățite, indiferent de numărul de copii rezultați în urma nașterii.

Prin sentința

nr. 75 din 11 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României și a respins excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, invocată de

reclamanta S.E.L., ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, referitor la excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României, instanța de fond a reținut

următoarele:

Este adevărat

că art. 4 alin. (1) teza

I

din Legea nr. 554/2004

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 face referire doar la actul

administrativ unilateral cu caracter individual, însă alin. (2) al aceluiași

articol se referă la actul administrativ unilateral fără a mai face distincție

între actul cu caracter normativ și actul cu caracter unilateral, astfel că

dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol este necesar a se interpreta

conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și

aplicată în sensul de a produce efecte juridice.

Cu privire la

excepția de nelegalitate, s-a mai reținut că prin Decizia nr. 987/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituțională a stabilit că

drepturile recunoscute prin actul normativ atacat se nasc exclusiv în

considerarea calității pe care persoana respectivă o are, drepturi ce sub

aspectul lor patrimonial reprezintă indemnizația lunară de care poate beneficia

aceasta pe perioada în care optează a se dedica creșterii copilului, dar nu mai

mult de doi ani și, respectiv, 3 ani.

Astfel, sub

acest aspect s-a reținut că apare ca firească acordarea unei singure

indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei

nașteri, aceasta fiind aferentă concediului pentru creșterea copilului de care

persoana îndreptățită beneficiază.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E.L., criticând sentința

atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

In esență,

recurenta arată că acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul

nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la

adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați

din naștere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act normativ,

legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii

simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție,

înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența

unei justificări obiective.

Examinând

cauza prim prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente.

Criticile

aduse de pârâți sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt

nelegale.

Potrivit art.

108 din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile

se emit pentru organizarea executării legilor.

Art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care

au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau

care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și

persoana care a fost numită tutore).

Definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și

limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul

nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din

fiecare naștere, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și art. 3

din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

aceluiași act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea

căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Prin urmare,

acordarea indemnizației lunare trebuie raportată la numărul copiilor născuți,

iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele

metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume

a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 completează

în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost

adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Referirea la

decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea Constituțională, în

cuprinsul sentinței atacate, nu are relevanță în prezenta cauză.

Față de titlul

și obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă

și susținerea potrivit căreia indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de

protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă

din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi

stabilit prin trimitere Ia actele normative referitoare Ia alte forme de

protecție socială.

In consecință,

fiind motive de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta

Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul admiterii

excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de S.E.L. împotriva sentinței nr. 75 din 11 ianuarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că admite excepția.

Constată

nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2011.