ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu procesual Prin încheierea din data de 6 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, în raport de prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, excepție invocată de reclamanta C.S.S. în cadrul litigiului având ca obiect anularea deciziei din 13 octombrie 2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială București și obligarea pârâtei la plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului, în sumă de 1.200 de RON lunar (600 x 2) începând cu data de 17 septembrie 2007 și până la data când expiră concediul de îngrijire al copilului.

În susținerea excepției, autoarea acesteia a arătat că definiția dată nașterii prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 încalcă actul normativ cu forță superioară și instituie discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă și cei rezultați din nașteri succesive. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, procedura excepției de nelegalitate a fost limitată în mod expres la categoria actelor cu caracter individual, din interpretarea istorică a textului de lege rezultând că restrângerea posibilității de a invoca excepția, doar în situația atacării unui act administrativ cu caracter individual, este rezultatul voinței explicite a legiuitorului și nu o "scăpare" a legii. A mai apreciat prima instanță că indiferent de valabilitatea rațiunilor avute în vedere la adoptarea acestei norme, judecătorul nu poate trece peste voința legiuitorului și să extindă aplicabilitatea unei proceduri la situații ce au fost excluse de sub incidența acesteia.

S-a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în speță, H.G. nr. 1025/2006 fiind un act normativ. 3. Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 2257 din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta C.S.S. împotriva sentinței nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut că reclamanta-recurentă a contestat legalitatea unor prevederi ale H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ, ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de aplicare repetată la un număr nelimitat de subiecți.

Înalta Curte a mai reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, fac referire, în privința analizării legalității, numai la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea duce la concluzia că legiuitorul ar fi înțeles să limiteze sfera actelor administrative supuse controlului de legalitate în această procedură la cele cu caracter individual, însă este de observat faptul că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

Prin urmare, în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în același sens fiind unificată și jurisprudența instanței supreme în materie. 5. Hotărârea pronunțată în fond după casare În rejudecare, prin sentința nr. 3279 din 07 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția de respingere, Curtea de apel, analizând dispozițile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, a constatat că nici unul dintre articolele citate nu conțin date din care să se poată stabili că nașterea concomitentă a doi sau mai mulți copii ar reprezenta, în concepția legiuitorului două sau mai multe nașteri, acest lucru rezultând și din folosirea formei articulate a substantivului, legiuitorul vorbind despre nașterea copilului nu despre nașterea unui copil. În optica instanței de fond, textul normativ a cărei nelegalitate se invocă în speța de față nu este în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora a fost emis, întrucât definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, nu creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, întrucât indemnizația se acordă părintelui și nu copilului.

Astfel, în accepțiunea legiuitorului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creșterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură indemnizație, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o naștere. Concluzionând, Curtea de apel a reținut că legiuitorul a avut în vedere situația nașterii unor gemeni nu ca pe mai multe nașteri concomitente, care să justifice plata unui număr corespunzător de indemnizații, ci ca pe un fenomen unic care generează dreptul la o singură indemnizație, dar care impune un tratament preferențial în sensul majorării acestei indemnizații cu câte 600 RON pentru fiecare nou-născut, începând cu al doilea, potrivit Legii nr. 239/2009 care modifică art. 2 din O.U.G.

nr. 148/2005. 6. Recursul reclamantei C.S.S. Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.S.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta-recurentă invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 invocate în cuprinsul excepției de nelegalitate, arătând că aceste prevederi „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii” nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului cu vârsta de până la 2 ani se primește o indemnizația lunară în cuantum de 600 RON, respectiv concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii. Intimații Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București și Guvernul României prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepție, intimata Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestei agenții față de prevederile H.G. nr. 1384 din 18 noiembrie 2009. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prima criticilor formulate în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de control judiciar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Curtea de apel a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o excepție de nelegalitate având ca obiect dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul litigiului pornit în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București (succesoare a D.M.P.S.

București) a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că instituția pârâtă nu are calitatea de a promova acte normative ci doar pune în aplicare prevederile O.U.G. nr. 145/2005 cu modificările ulterioare. Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.J.P.S. București este neîntemeiată, atâta vreme cât cadrul procesual a fost stabilit de instanța de drept comun, iar dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privitoare la „citarea părților și a emitentului” sunt cât se poate de clare. Teza împărtășită de A.J.P.S. București ar avea ca efect inopozabilitatea soluției dată excepției de nelegalitate față de celelalte părți din proces ceea ce nu poate fi acceptată.

Din acest motiv apar ca nerelevante trimiterile acestei intimate la prevederile H.G. nr. 1384 din 18 noiembrie 2009 privind modificarea și completarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale aprobat prin H.G. nr. 1285/2008, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că abordarea judecătorului de fond este greșită. Norma administrativă atacată pe calea excepției de nelegalitate prevede că „ prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”, cu referire la dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din H.G.

nr. 1025/2006, potrivit cărora concediul, indemnizația lunară pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele trei nașteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv sau, după caz, pentru primii trei copiii încredințați în vederea adopției sau aflați în plasament ori sub tutelă. Fără a face abstracție de sensul dat cuvântului „naștere” în dicționarul explicativ al limbii române, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că în soluționarea excepției de nelegalitate, semnificația juridică a noțiunii respective se impune a fi abordată în contextul normativ configurat prin O.U.G. nr. 148/2005, prin prisma obiectului reglementării și scopului urmărit de legiuitor.

Din această perspectivă, definiția nașterii, ca premisă pentru acordarea indemnizației, este contrară sensului prevederii cuprinse în art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, în forma în vigoare la data adoptării H.G. nr. 1025/2006, care folosește sintagma de „naștere a copilului”, și creează o discriminare nejustificată, pe de o parte, între copiii rezultați din nașteri multiple și cei rezultați din nașteri simple și, pe de altă parte, între copiii „născuți” și copiii adoptați sau aflați în una dintre celelalte situații prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005 (aflați în plasament ori sub tutelă). Aceasta, pentru că art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță prevedea că indemnizația lunară se cuvine „pentru fiecare dintre primele 3 nașteri” sau, după caz, „pentru primii trei copii” în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (2). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G.

nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat. Nu poate fi acceptată susținerea intimatului Guvernul României, în sensul că măsurile de protecție socială prevăzute în O.U.G.nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecția copilului, pentru că o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit de legiuitor, așa cum pot fi ele decelate chiar din titlul și din preambulul actului normativ în discuție, „susținerea familiei în vederea creșterii copilului”.

Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizației cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau de multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluție contrară, având în vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul, că instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Înalta Curte constată că argumentele reținute în considerentele sentinței atacate dar și susținerile intimaților cuprinse în întâmpinare vin în totală contradicție cu sensul și obiectivele avute în vedere la adoptarea ordonanței de urgență în discuție.

Important este și că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia dedusă judecății este constată, iar în acest sens se vor aminti deciziile nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr. 5418/2009, nr. 5771/2009 etc. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.S.S.

și pe cale de consecință, va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.S.S. împotriva sentinței nr. 3279 din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.S.S.. Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2011.