ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul excepției

de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin încheierea din

data de 6 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a, s-a dispus

sesizarea Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, în raport de prevederile art. 1 și

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, excepție invocată de reclamanta C.S.S.

în cadrul litigiului având ca obiect anularea deciziei din 13 octombrie 2008

emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială București și obligarea

pârâtei la plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului, în sumă de 1.200

de RON lunar (600 x 2) începând cu data de 17 septembrie 2007 și până la data

când expiră concediul de îngrijire al copilului.

În susținerea excepției,

autoarea acesteia a arătat că definiția dată nașterii prin art. 3 alin. (1) din

H.G. nr. 1025/2006 încalcă actul normativ cu forță superioară și instituie discriminări

între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o

naștere concomitentă și cei rezultați din nașteri succesive.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 3884

din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin art. 4 alin. (1) teza I din Legea

nr. 554/2004, procedura excepției de nelegalitate a fost limitată în mod expres

la categoria actelor cu caracter individual, din interpretarea istorică a textului

de lege rezultând că restrângerea posibilității de a invoca excepția, doar în situația

atacării unui act administrativ cu caracter individual, este rezultatul voinței

explicite a legiuitorului și nu o "scăpare" a legii.

A mai apreciat prima instanță

că indiferent de valabilitatea rațiunilor avute în vedere la adoptarea acestei norme,

judecătorul nu poate trece peste voința legiuitorului și să extindă aplicabilitatea

unei proceduri la situații ce au fost excluse de sub incidența acesteia.

S-a apreciat că această

condiție nu este îndeplinită în speță, H.G. nr. 1025/2006 fiind un act normativ.

în recurs

Prin decizia nr. 2257

din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta C.S.S. împotriva sentinței

nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, a casat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei,

instanța de control judiciar a reținut că reclamanta-recurentă a contestat legalitatea

unor prevederi ale H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ,

ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de aplicare repetată la un

număr nelimitat de subiecți.

Înalta Curte a mai reținut

că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 262/2007, fac referire, în privința analizării legalității, numai

la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea duce la concluzia

că legiuitorul ar fi înțeles să limiteze sfera actelor administrative supuse controlului

de legalitate în această procedură la cele cu caracter individual, însă este de

observat faptul că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act

administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel

individual.

Prin urmare, în virtutea

principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce

efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, în jurisprudență s-a apreciat

în mod constant că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter

normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura prevăzută de art.

4 din Legea nr. 554/2004, în același sens fiind unificată și jurisprudența instanței

supreme în materie.

în fond după casare

În rejudecare, prin sentința

nr. 3279 din 07 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția

de respingere, Curtea de apel, analizând dispozițile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006 raportat la dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005,

a constatat că nici unul dintre articolele citate nu conțin date din care să se

poată stabili că nașterea concomitentă a doi sau mai mulți copii ar reprezenta,

în concepția legiuitorului două sau mai multe nașteri, acest lucru rezultând și

din folosirea formei articulate a substantivului, legiuitorul vorbind despre nașterea

copilului nu despre nașterea unui copil.

În optica instanței de

fond, textul normativ a cărei nelegalitate se invocă în speța de față nu este în

contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora a fost emis, întrucât

definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației

lunare, nu creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice,

întrucât indemnizația se acordă părintelui și nu copilului.

Astfel, în accepțiunea

legiuitorului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un venit

de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată

de concediul pentru creșterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură indemnizație,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o naștere.

Concluzionând, Curtea

de apel a reținut că legiuitorul a avut în vedere situația nașterii unor gemeni

nu ca pe mai multe nașteri concomitente, care să justifice plata unui număr corespunzător

de indemnizații, ci ca pe un fenomen unic care generează dreptul la o singură indemnizație,

dar care impune un tratament preferențial în sensul majorării acestei indemnizații

cu câte 600 RON pentru fiecare nou-născut, începând cu al doilea, potrivit Legii

nr. 239/2009 care modifică art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005.

C.S.S.

Împotriva sentinței sus-menționate,

în termen legal a declarat recurs reclamanta C.S.S., criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate.

Reclamanta-recurentă invocă

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” în dezvoltarea

căruia s-a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 invocate în cuprinsul excepției de nelegalitate,

arătând că aceste prevederi „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau

a mai multor copii vii” nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului cu

vârsta de până la 2 ani se primește o indemnizația lunară în cuantum de 600 RON,

respectiv concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare din primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii.

Intimații Agenția pentru

Prestații Sociale a Municipiului București și Guvernul României prin întâmpinare

au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepție, intimata

Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București a invocat lipsa calității

procesuale pasive a acestei agenții față de prevederile H.G. nr. 1384 din 18 noiembrie

2009.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată

prin prima criticilor formulate în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de

control judiciar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind admis pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Curtea de apel a fost

învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o excepție de

nelegalitate având ca obiect dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările

și completările ulterioare.

În cadrul litigiului pornit

în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Agenția pentru Prestații Sociale

a Municipiului București (succesoare a D.M.P.S. București) a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, cu motivarea că instituția pârâtă nu are calitatea

de a promova acte normative ci doar pune în aplicare prevederile O.U.G. nr. 145/2005

cu modificările ulterioare.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.J.P.S. București este neîntemeiată, atâta vreme cât cadrul

procesual a fost stabilit de instanța de drept comun, iar dispozițiile art. 4

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privitoare la „citarea părților și a emitentului”

sunt cât se poate de clare.

Teza împărtășită de A.J.P.S.

București ar avea ca efect inopozabilitatea soluției dată excepției de nelegalitate

față de celelalte părți din proces ceea ce nu poate fi acceptată. Din acest motiv

apar ca nerelevante trimiterile acestei intimate la prevederile H.G. nr. 1384 din

18 noiembrie 2009 privind

modificarea și completarea Statutului

propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale

aprobat prin H.G. nr. 1285/2008, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter

organizatoric.

În ceea ce privește fondul

cauzei, Înalta Curte constată că abordarea judecătorului de fond este greșită.

Norma administrativă atacată

pe calea excepției de nelegalitate prevede că „ prin naștere se înțelege aducerea

pe lume a unuia sau mai multor copii vii”, cu referire la dispozițiile art. 2

alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1025/2006, potrivit cărora concediul, indemnizația

lunară pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru

fiecare dintre primele trei nașteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv

sau, după caz, pentru primii trei copiii încredințați în vederea adopției sau aflați

în plasament ori sub tutelă.

Fără a face abstracție

de sensul dat cuvântului „naștere” în dicționarul explicativ al limbii române, Înalta

Curte are în vedere împrejurarea că în soluționarea excepției de nelegalitate, semnificația

juridică a noțiunii respective se impune a fi abordată în contextul normativ configurat

prin O.U.G. nr. 148/2005, prin prisma obiectului reglementării și scopului urmărit

de legiuitor.

Din această perspectivă,

definiția nașterii, ca premisă pentru acordarea indemnizației, este contrară sensului

prevederii cuprinse în art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, în forma în vigoare la data

adoptării H.G. nr. 1025/2006, care folosește sintagma de „naștere a copilului”,

și creează o discriminare nejustificată, pe de o parte, între copiii rezultați din

nașteri multiple și cei rezultați din nașteri simple și, pe de altă parte, între

copiii „născuți” și copiii adoptați sau aflați în una dintre celelalte situații

prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005 (aflați în plasament ori sub

tutelă). Aceasta, pentru că art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță prevedea că indemnizația

lunară se cuvine „pentru fiecare dintre primele 3 nașteri” sau, după caz, „pentru

primii trei copii” în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (2).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea

în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat.

Nu poate fi acceptată

susținerea intimatului Guvernul României, în sensul că măsurile de protecție socială

prevăzute în O.U.G.nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic

al familiei, iar nu protecția copilului, pentru că o asemenea interpretare ar contraveni

spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit de legiuitor, așa cum pot fi

ele decelate chiar din titlul și din preambulul actului normativ în discuție, „susținerea

familiei în vederea creșterii copilului”.

Această interpretare a

fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din O.U.G.

nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, prevăzând

majorarea cuantumului indemnizației cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o

sarcină gemelară, de tripleți sau de multipleți, începând cu al doilea copil provenit

dintr-o astfel de naștere.

Decizia nr. 937 din 19

decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate

a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluție contrară,

având în vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate

și excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul,

că instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art. 20 alin. (2)

din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure

concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile

omului la care România este parte.

Înalta Curte constată

că argumentele reținute în considerentele sentinței atacate dar și susținerile intimaților

cuprinse în întâmpinare vin în totală contradicție cu sensul și obiectivele avute

în vedere la adoptarea ordonanței de urgență în discuție.

Important este și că practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia dedusă judecății este constată,

iar în acest sens se vor aminti deciziile nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009,

nr. 4149/2009, nr. 5418/2009, nr. 5771/2009 etc.

adoptate în recurs

În consecință, constatând

că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ.

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat în temeiul art. 4

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentința atacată, în sensul că va

admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.S.S. și pe cale de consecință,

va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

raportat la art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.S.S. împotriva sentinței nr. 3279 din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.S.S..

Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.