ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 42/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 19

noiembrie 2009, reclamantul S.M. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, solicitând obligarea primului pârât la plata sumei de 7.000 lei

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material produs prin discriminare.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că în perioada 18 februarie 2008 - 2 octombrie 2009 s-a

aflat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani,

beneficiind de o indemnizație de 600 lei lunar, plafonarea sumei stabilită prin

modificările legislative având caracter discriminatoriu.

Prin sentința nr. 86

din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând în esență că, în raport

de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, neatacându-se un act

administrativ în formă tipică sau asimilată, cererea nu se circumscrie acțiunilor

formulate în temeiul legii contenciosului administrativ.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul S.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

reiterat motivele pentru care solicită plata despăgubirilor, reprezentând

diferența dintre indemnizația lunară primită și cea în cuantum de 85% din media

veniturilor, astfel cum era prevăzut de Legea nr. 19/2000, anterior

modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 9/2003.

Reclamantul a invocat

prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și art. 14 din

Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, învederând că tratamentul instituit

prin modificarea legislativă reprezentată de O.U.G. nr. 9/2003 are caracter discriminatoriu.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, potrivit art.

8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege

sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, poate sesiza

instanța de contencios administrativ, pentru a solicita anularea actului și repararea

pagubei cauzate.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un

drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri.

Așadar, având în

vedere și prevederile art. 1 alin. (1) din același act normativ, obiectul

controlului instanței de contencios administrativ îl formează exclusiv actele

administrative și cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autoritățile publice

în activitatea de organizare a executării legii și de aplicare în concret a

acesteia.

Instanța de fond a reținut

în mod justificat că solicitarea reclamantului nu se circumscrie obiectului

acțiunii în contencios administrativ astfel cum este reglementată această noțiune

în art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluționare a

litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar

conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea unui act administrativ,

fie din refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un

interes legitim, ceea ce nu este cazul în speță.

În măsura în care o dispoziție

legală este în contradicție cu prevederile legii fundamentale, există posibilitatea

invocării excepției de neconstituționalitate a textului de lege, în cauza de

față reclamantul neformulând o asemenea cerere.

Exercitarea unor

drepturi la care se face referire în O.G. nr. 37/2000 vizează modul de aplicare

a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu examinarea

soluțiilor legislative alese de legiuitor, astfel că în afara legii nu se poate

vorbi de discriminare în sensul actului normativ susmenționat.

În raport de cele expuse

mai sus, - fără a face referiri și la fondul litigiului, aspect care nu

prezintă interes față de soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă -

Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul S.M. împotriva sentinței nr. 86 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.