ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4004/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 noiembrie 2011 a

Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată

Curtea de Apel Timișoara cu soluționarea excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 astfel cum a

fost modificată și completată prin H.G. nr. 1.682/2008.

S-a apreciat că de

actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004 depinde soluționarea pe fond a litigiului prin care reclamanta Ș.L.M.

a solicitat anularea Deciziei nr. 1294661988667 din 10 ianuarie 2011 precum și

Decizia nr. 5.052 din 05 iulie 2011 emise de Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Arad și obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii prin care

să-i recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a indemnizației

pentru creșterea copilului pe perioada 27 august 2010 - 05 mai 2011, cu dobânda

legală aferentă.

Odată cu acțiunea de

fond, reclamanta a invocat și nelegalitatea art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 1.025/2006 modificată prin H.G. nr. 1.682/2008, precizând că prin această

dispoziție se creează un vădit caracter discriminatoriu între copii născuți la

o diferență de 2 ani sau mai mare, situație în care se primesc ambele

indemnizații integral pe câte 2 ani și copii născuți la o diferență mai mică de

timp situație în care cel de-al doilea copil este luat în evidență nu de la

naștere ci de la o dată ulterioară.

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

201 din 19 martie 2012 a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.

8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificate și completate prin H.G.

nr. 1.682/2008.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că în cauză dispozițiile art. 8 alin. (1)

lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 sunt în deplină concordanță cu prevederile art.

6 alin. (3) din O.U.G. nr. 148/2005 prevederi ce nu au fost declarate

neconstituționale în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât

acestea rămân în vigoare și sunt pe deplin aplicabile în cauză, motiv pentru

care instanța reține că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta Ș.L.M., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în

sensul că deși inițial a solicitat constatarea nelegalității dispozițiilor art.

8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006, prin precizările ulterioare a

solicitat și constatarea nelegalității dispozițiilor art. 6 alin. (4) din

O.U.G. nr. 148/2005, privitoare la acordarea unei singure indemnizații în

situația în care, în cursul aceleiași maternități, se dă naștere celui de-al

doilea copil.

Astfel, susține

recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra nelegalității acestor

dispoziții iar pe de altă parte nelegalitatea dispozițiilor invocate nu a fost

analizată în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cât și a

dispozițiilor art. 8 din H.G. nr. 1.025/2006 și art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr.

148/2005.

Intimații Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale cât și Guvernul României au formulat

întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat în cauză și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

susținând în esență că în mod corect s-a apreciat ca fiind legale dispozițiile

contestate, prin raportare la actele normative cu forță superioară, în

aplicarea cărora a fost adoptată H.G. nr. 1.025/2006.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta Ș.L.M. și cu soluționarea căreia a fost

sesizată Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

vizează prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificată

și completată prin H.G. nr. 1.682/2008 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora

"În cazul în care persoana îndreptățită, beneficiară a stimulentului lunar

dau după caz a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea

copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani respectiv 3

ani în cazul copiilor cu handicap, naște în această perioadă unul sau mai mulți

copii ori i se încredințează spre adopție, i se încuviințează adopția, i se dau

în plasament unul sau mai mulți copii, ori este numit tutore se procedează după

cum urmează:

a) dacă cele 12 luni

prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt acoperite în

totalitate de perioada de concediu și indemnizația lunară pentru creșterea

copilului, acordarea acestora se prelungește corespunzător până la încheierea

duratei de acordare pentru cel din urmă copil conform legii, a concediului și

indemnizației, la aceeași valoare cu indemnizația primită anterior nașterii

celui din urmă copil".

În mod întemeiat

instanța de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a

excepției de nelegalitate invocată de reclamant.

Se constată, în

primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei

excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului

administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.

În fapt, cu ocazia

soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul

administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză, îndeplinește

următoarele cerințe de legalitate:

- actul a fost

adoptat sau emis de către autoritatea competentă material și teritorial și în

limitele competenței ce-i revine;

- conținutul actului

este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele

normative cu forță juridică superioară;

- actul corespunde

scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;

- actul a fost

adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea

procedurilor și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege;

- actul administrativ

este actual și oportun.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată faptul că

dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1.025/2006 sunt în deplină

concordanță cu cele cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și

completările ulterioare, respectiv dispozițiile art. 6 alin. (3) și alin. (4)

care stipulează că durata de acordare a concediului prevăzut la alin. (1) se

prelungește corespunzător în cazul suprapunerii a două sau trei situații de

natură a genera acest drept, iar în cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o

singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de ordonanță.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin

însușirea proiectului inițiat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei, iar la elaborarea acesteia au fost respectate dispozițiile Legii nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea

proiectelor de acte normative spre adoptarea Guvernului, aprobat prin H.G. nr.

50/2005 (în vigoare la acea dată), proiectul actului fiind avizat de

autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia, precum și de către

Ministerul Justiției.

În ceea ce privește

criticile recurentei-reclamante potrivit cărora dispozițiile legale a căror

nelegalitate a fost invocată, ar avea caracter discriminatoriu, instanța de

control judiciar le va înlătura ca fiind nefondate, întrucât atât concediul cât

și indemnizația de creștere a copilului sunt drepturi ale părintelui care își

întrerupe activitatea profesională pentru a sta cu copii iar alocația de stat

este destinată acoperirii nevoilor copilului, aceasta acordându-se fiecărui

copil separat.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ș.L.M. împotriva Sentinței civile nr. 201 din 19 martie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM