ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4004/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1.682/2008. S-a apreciat că de actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 depinde soluționarea pe fond a litigiului prin care reclamanta Ș.L.M.

a solicitat anularea Deciziei nr. 1294661988667 din 10 ianuarie 2011 precum și Decizia nr. 5.052 din 05 iulie 2011 emise de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Arad și obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii prin care să-i recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a indemnizației pentru creșterea copilului pe perioada 27 august 2010 - 05 mai 2011, cu dobânda legală aferentă. Odată cu acțiunea de fond, reclamanta a invocat și nelegalitatea art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificată prin H.G. nr. 1.682/2008, precizând că prin această dispoziție se creează un vădit caracter discriminatoriu între copii născuți la o diferență de 2 ani sau mai mare, situație în care se primesc ambele indemnizații integral pe câte 2 ani și copii născuți la o diferență mai mică de timp situație în care cel de-al doilea copil este luat în evidență nu de la naștere ci de la o dată ulterioară.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 201 din 19 martie 2012 a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificate și completate prin H.G. nr. 1.682/2008. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în cauză dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 148/2005 prevederi ce nu au fost declarate neconstituționale în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât acestea rămân în vigoare și sunt pe deplin aplicabile în cauză, motiv pentru care instanța reține că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Ș.L.M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că deși inițial a solicitat constatarea nelegalității dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006, prin precizările ulterioare a solicitat și constatarea nelegalității dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 148/2005, privitoare la acordarea unei singure indemnizații în situația în care, în cursul aceleiași maternități, se dă naștere celui de-al doilea copil. Astfel, susține recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra nelegalității acestor dispoziții iar pe de altă parte nelegalitatea dispozițiilor invocate nu a fost analizată în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cât și a dispozițiilor art. 8 din H.G. nr. 1.025/2006 și art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005. Intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cât și Guvernul României au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că în mod corect s-a apreciat ca fiind legale dispozițiile contestate, prin raportare la actele normative cu forță superioară, în aplicarea cărora a fost adoptată H.G. nr. 1.025/2006. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Excepția de nelegalitate invocată de reclamanta Ș.L.M. și cu soluționarea căreia a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, vizează prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.025/2006 modificată și completată prin H.G.

nr. 1.682/2008 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "În cazul în care persoana îndreptățită, beneficiară a stimulentului lunar dau după caz a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, naște în această perioadă unul sau mai mulți copii ori i se încredințează spre adopție, i se încuviințează adopția, i se dau în plasament unul sau mai mulți copii, ori este numit tutore se procedează după cum urmează: a) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt acoperite în totalitate de perioada de concediu și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, acordarea acestora se prelungește corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil conform legii, a concediului și indemnizației, la aceeași valoare cu indemnizația primită anterior nașterii celui din urmă copil". În mod întemeiat instanța de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a excepției de nelegalitate invocată de reclamant.

Se constată, în primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.

În fapt, cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză, îndeplinește următoarele cerințe de legalitate: - actul a fost adoptat sau emis de către autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței ce-i revine; - conținutul actului este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară; - actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; - actul a fost adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea procedurilor și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; - actul administrativ este actual și oportun.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată faptul că dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1.025/2006 sunt în deplină concordanță cu cele cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dispozițiile art. 6 alin. (3) și alin. (4) care stipulează că durata de acordare a concediului prevăzut la alin. (1) se prelungește corespunzător în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept, iar în cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de ordonanță.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar la elaborarea acesteia au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptarea Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare la acea dată), proiectul actului fiind avizat de autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia, precum și de către Ministerul Justiției.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante potrivit cărora dispozițiile legale a căror nelegalitate a fost invocată, ar avea caracter discriminatoriu, instanța de control judiciar le va înlătura ca fiind nefondate, întrucât atât concediul cât și indemnizația de creștere a copilului sunt drepturi ale părintelui care își întrerupe activitatea profesională pentru a sta cu copii iar alocația de stat este destinată acoperirii nevoilor copilului, aceasta acordându-se fiecărui copil separat. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.L.M. împotriva Sentinței civile nr. 201 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - AM