ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3666/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3666/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Procedura în primul ciclu procesual

1.

Obiectul

cererii deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul A.I. a invocat, în

contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Dâmbovița, excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005,

aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005.

În motivarea cererii,

reclamantul a criticat, în esență, definiția dată noțiunii de naștere prin art.

2 din H.G. nr. 1825/2005, respectiv art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

arătând că aceasta încalcă acte normative cu forța superioară, inclusiv

prevederile art. 16 alin. (1) și art. 19 alin. (1) și (2) din Constituția

României, principiul egalității de tratament și instituția discriminării între

persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o

naștere concomitentă, gemeni sau tripleți, și cei proveniți dintr-o naștere

simplă, articolele la care s-a făcut referire creând posibilitatea

interpretării dreptului de acordare a indemnizației pentru naștere, iar nu

pentru topi copii rezultați din actul nașterii, așa cum ar fi firesc.

A mai arătat că prin art.

1 din O.U.G. nr. 148/2005 se stipulează că pentru un copil născut părinții pot

beneficia de un concediu de 2 ani și de indemnizație de 800 lei, respectiv 600

lei urmare modificărilor, așa încât s-a dorit ca în cazul unei nașteri multiple

fiecare dintre copii să beneficieze de aceleași drepturi ca și copilul rezultat

dintr-o naștere simplă, sens în care și prin prevederile art. 6 din O.U.G. nr.

148/2005 se raportează acordarea indemnizației lunare la numărul copiilor

născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație față de care articolele ce fac

obiectul excepției sunt nelegale.

2.

Hotărârea

primei instanțe

Prin sentința nr. 90

din 10 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din H.G.

nr. 1825/2005, motivat în esență de faptul că dispozițiile menționate, deși

abrogate prin H.G. nr. 1025/2006, au produs efecte juridice în ceea ce îl

privește pe reclamant, că

acordarea indemnizației lunare

trebuie raportată, conform art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor

născuți, iar nu al nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din Normele

metodologice de aplicare sunt nelegale, acestea cerând o discriminare nepermisă

între copii născuți și cei adoptați, la acordarea indemnizației de naștere.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

sentinței

nr. 90 din 10 martie 2011 a formulat recurs pârâta A.J.P.S. Dâmbovița,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

4.

Hotărârea

instanței de recurs

Prin decizia nr. 3388 din 10 iunie 2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat

sentința precizată anterior și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe, motivat de faptul că prima instanță nu a procedat la citarea

emitentului actului administrativ a cărei nelegalitate s-a invocat, respectiv

Guvernul României, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și al

dreptului la apărare în procesul civil.

II.

Procedura în cadrul celui de-al doilea ciclu

procesual

1.

Procedura în fața instanței de fond

În rejudecare, prin

întâmpinarea depusă, pârâtul G.R. a invocat excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate, motivat, în esență, de faptul că, raportat la

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate

poate fi invocată doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral cu

caracter individual, în timp ce H.G. nr. 1025/2006 este un act administrativ cu

caracter normativ, iar pe fond a solicitat respingerea excepției de

nelegalitate ca neîntemeiată.

În cauză a formulat

cerere de intervenție accesorie M.M.F.P.S.), în interesul pârâtului G.R., în

calitatea de contrasemnatar al hotărârii a cărei nelegalitate s-a invocat, solicitând

respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1825/2005, ca neîntemeiată.

Curtea de apel a

încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul G.R., formulată de

M.M.F.P.S., apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

reglementate de dispozițiile art. 49 și următoarele C. proc. civ., și a respins

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat de faptul că, din

interpretarea sistematică, logică și istorico-teleologică a dispozițiilor art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, rezultă cu evidență că se poate invoca

excepția de nelegalitate și față de un act administrativ cu caracter normativ,

așa cum este cazul în speță.

2.

Hotărârea

Curții de Apel

Prin sentința nr. 54

din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată

de către reclamantul A.I. și, în consecință, a constatat nelegalitatea

dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, respingând cererea de intervenție

formulată de M.M.F.P.S. în interesul G.R. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a arătat că, deși H.G. nr. 1825/2005 a fost abrogată

în luna august 2006 prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 1025/2006, raportat la

împrejurarea că nașterea celor doi copii gemeni ai reclamantului a avut loc

anterior acestui moment (22 iulie 2006), H.G. nr. 1825/2005 a produs efecte

juridice în ce privește raportul juridic litigios dedus judecății de către

reclamant, efecte care nu pot fi înlăturate prin evenimentul legislativ al

abrogării, astfel că se impune examinarea excepției de nelegalitate cu care

instanța a fost investită.

Curtea a mai arătat

că, deși obiectul excepției de nelegalitate a fost clar precizat de către

reclamant, respectiv art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, totuși criticile

emitentului acesteia, G.R., formulate în cuprinsul întâmpinării privesc

exclusiv dispozițiile H.G. nr. 1025/2006, pârâtul precizat aflându-se deci în

eroare cu privire la obiectul excepției de nelegalitate.

Instanța fondului a

apreciat, în esență, că dispozițiile art.

2

din Anexa la H.G. nr. 1825/2005, privind Normele metodologice d

e aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

sunt într-o evidentă contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, respectiv art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005,

fiind, astfel, susceptibile de a creea un regim discriminatoriu, pe de-o parte,

între copii născuți din sarcini multiple și cei născuți din sarcini simple și,

pe de altă parte, între copiii „născuți” și cei adoptați sau aflați într-una

dintre celelalte situații prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005

(aflați în plasament sau sub tutelă).

A

mai arătat că dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 prevăd că

indemnizația se cuvine „pentru fiecare dintre primele 3 nașteri” sau, după caz,

„pentru primii trei copii” în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (2), astfel acordarea

indemnizației lunare trebuie raportată la dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr.

148/2005, respectiv la numărul copiilor născuți, iar nu la cel al nașterilor.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

sentinței

nr.

54 din 20 februarie 2012 au declarat recurs pârâții G.R. și A.J.P.S. Dâmbovița.

a.

Recursul

pârâtului G.R.

Recurentul a

solicitat modificarea sentinței contestate în sensul respingerii excepției de

nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ.

A susținut că H.G. nr.

1825/2005 este legală și temeinică, fiind adoptată cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectul fiind

avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de

către Ministerul Justiției.

A mai arătat că

instanța de fond nu a avut în vedere că măsurile de protecție socială prevăzute

de legea în aplicarea căreia a fost emis actul normativ contestat urmăresc

îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei și nu reprezintă măsuri

de protecție a copilului, care fac obiectul de reglementare al altor acte

normative.

Recurentul a precizat

că norma legală a recunoscut dreptul la acordarea unei singure indemnizații

pentru familie, chiar dacă aceasta are doi copii gemeni, reprezentând un substitut

al salariului, și că nu se încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă.

b.

Recursul

pârâtei A.J.P.S. Dâmbovița.

La rândul său, aceasta

a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției de

nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că dreptul în litigiu a fost acordat reclamantului începând cu data de 17

august 2006, dată la care în vigoare era H.G. nr. 1025/2006, și nu de la data

de 22 iulie 2006, așa cum eronat a reținut instanța de fond, că

recurentul-reclamant se afla în eroare cu privire la obiectul excepției de

nelegalitate și că dispozițiile legale incidente în vigoare la momentul

nașterii dreptului reclamantului sunt exprese și imperative și nu lasă loc

pentru interpretare.

4.

Soluția

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte va respinge

recursurile pentru următoarele considerente.

I. Înainte de a

analiza motivele de recurs invocate în cauză de pârâta A.J.P.S. Dâmbovița,

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că

acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ.

Ca regulă, potrivit

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ.,

„termenul

de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune

altfel

.”

În speță,

instanța a fost învestită cu examinarea excepției de nelegalitate a unui act

administrativ, invocată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Dispozițiile

imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin

care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate poate fi atacată

numai cu recurs, care se declară

în termen de 5 zile

de la comunicare.

Or,

din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că

recurenta-pârâtă a formulat recurs la data de 15 martie 2012, în condițiile în

care sentința recurată a fost comunicată la 6 martie 2012 și, față de

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea

procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de

12 martie 2012.

În

cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art.

103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta

Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc.

civ. și va constata că recursul este tardiv formulat, urmând a-l respinge în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Recursul declarat

de G.R. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

H.G. nr. 1825/2005 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1025/2006 de

aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

De asemenea,

definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1825/2005, încalcă

fără putere de tăgadă Constituția României art. 16 și art. 43, principiul

egalității de tratament instituind discriminări între persoane aflate în

situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o naștere

concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

Definiția stabilită

pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare,

creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să

există o justificare de ordin obiectiv.

Instanța de fond a

apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6

din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul

nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt

nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai

multor copii vii, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 completează în mod nelegal

actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și

încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă și cei proveniți dintr-o sarcină multiplă.

Curtea mai reține că,

față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din recurs

referitoare la faptul că H.G. nr. 1825/2005 a fost adoptată cu respectarea

prevederilor art. 108 din Constituție, republicată, și ale

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cu cele

cuprinse în Regulamentul privind procedurile

pentru supunerea proiectelor de acte

normative spre adoptare Guvernului,

aprobat prin H.G.

nr. 50/2005, abrogat prin

H.G. nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziții

legale în practică și în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele

administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1825/2005,

se emit în executarea și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță

juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr. 148/2005, în temeiul cărora

sunt emise.

Or,

atâta timp cât s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1825/2005 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005

nu se poate considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „

Actele

normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului

se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă

”.

În aceste condiții,

apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale,

instanța de fond a reținut că prevederile din actele administrative normative

atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005,

sentința atacată se privește ca legală și temeinică iar recursul declarat de

pârâtul G.R. este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de A.J.P.I.S. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 54 din

20 februarie 2012 a Curții de Apel  Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge

recursul formulat de G.R. împotriva sentinței civile nr. 54 din 20 februarie 2012

a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.