ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3875/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea adresată Judecătoriei Arad,

secția civilă, la data de 11 martie 2009, reclamanta Z.L.M. a solicitat, în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea acestora la plata sumei de

25,000 RON cu titlu de despăgubiri.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data nașterii minorului său Z.C.D. (11

iunie 2006), erau în vigoare prevederile O.U.G. nr.  148/2005, conform cărora

părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului de până la doi ani

beneficiau de o indemnizație de 600 RON, indiferent de cuantumul contribuției

la bugetul de asigurări sociale prin acest act normativ fiind discriminată în

mod direct, în condițiile în care anterior nașterii copilului avusese o

contribuție substanțială pentru a beneficia ulterior de indemnizația pentru

creșterea copilului. Discriminarea a fost constatată prin Hotărârea nr. 241 din

16 august 2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Reclamanta a

întemeiat, în drept, acțiunea pe prevederile O.U.G. nr. 148/2005, ale Legii nr.

/2007.

Pârâtul Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Reclamanta a precizat

acțiunea la data de 13 mai 2009, solicitând introducerea în cauză a pârâților

Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și

Ministerul Administrației și Internelor, și invocând ca temei de drept

prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr.  137/2000.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat

excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința civilă

nr. 10859 din 25 noiembrie 2009, Judecătoria Arad a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

în raport cu prevederile art. 1 alin. (7) coroborate cu cele ale art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere susținerea reclamantei în sensul că

a fost discriminată prin punerea în aplicare a unui act normativ, în speță

O.U.G. nr. 148/2005.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, prin Sentința civilă nr. 91 din 15 februarie 2010, a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că, reclamanta nu a atacat decizia prin

care i s-a stabilit dreptul la plata indemnizației pentru creșterea copilului

de până la doi ani, pentru a fi avute în vedere prevederile art. 9 din O.U.G

nr. 148/2005 astfel cum a fost aprobată prin Legea 7/2007, ci a solicitat

acordarea de despăgubiri pentru discriminarea produsă, iar faptul că

prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 au fost declarate

neconstituționale prin Decizia nr. 818/2008, nu afectează competența materială

în soluționarea cauzei întemeiată pe respectivele prevederi.

Așa fiind, Curtea de

Apel a constatat că acțiunea reclamantei nu se întemeiază pe dispozițiile art.

1 alin. (7) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

aceasta având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul art. 27 alin. (1) din

O.G. nr. 137/2000, astfel că judecătoria este competentă din punct de vedere

material să soluționeze pricina.

Totodată, a constatat

existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă

să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus

judecății.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art.

22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în

raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul acțiunii

reclamantei constă, în obligarea pârâților la plata de despăgubiri, ca urmare a

discriminării create prin sistemul de acordare a indemnizației pentru creșterea

copilului, așa cum a fost reglementat prin O.U.G. nr. 148/2005, în forma în

vigoare la data nașterii copilului său minor.

Discriminarea a fost

constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea

nr. 241 din 16 august 2007, care în art. 2, recomandă Ministerului Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să

reglementeze, diferit, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în

vârstă de până la doi ani, luând în considerare și latura contributivă a

beneficiarilor de indemnizație.

Temeiul de drept al

acțiunii, astfel cum a fost indicat expres prin cererea precizatoare din data

de 13 mai 2009, constă în art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit

căruia „Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața

instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea

situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin

discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară

de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului”.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că Judecătoriei Arad, ca instanță de drept comun competentă

teritorial în temeiul art. 1 pct. 1 și art. 8 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., îi revine atribuția soluționării litigiului.

Instanța de drept

comun mai întâi sesizată, și-a declinat competența ca urmare a propriei

calificări date acțiunii reclamantei, pe care a socotit-o circumscrisă

prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

După cum a reținut și

Curtea de Apel Timișoara, la data formulării acțiunii, O.U.G. nr. 148/2005 nu

mai avea conținutul pretins discriminatoriu, invocat în cererea de chemare în

judecată.

Art. 9 din Legea nr.

554/2004 prevede, pe de o parte, că acțiunea persoanei vătămate prin ordonanțe

sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului, trebuie însoțită de excepția de

neconstituționalitate și, pe de altă parte, că excepția de

neconstituționalitate este supusă condițiilor de admisibilitate prevăzute de

art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale.

Cum norma vătămătoare

fusese modificată anterior sesizării instanței, nemaiîndeplinind condiția de a

fi în vigoare, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încadrarea

demersului judiciar al reclamantei în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004

și stabilirea corespunzătoare a competenței instanței de contencios

administrativ, în pofida obiectului și temeiului de drept expres indicat de

parte, ar lipsi acțiunea de finalitate și ar echivala cu o golire de conținut a

liberului acces la justiție.

regulatorului de competență

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Z.L.M. și pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și Ministerul Administrației și Internelor în favoarea Judecătoriei

Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.