ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3875/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin cererea adresată Judecătoriei Arad, secția civilă, la data de 11 martie 2009, reclamanta Z.L.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea acestora la plata sumei de 25,000 RON cu titlu de despăgubiri. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data nașterii minorului său Z.C.D. (11 iunie 2006), erau în vigoare prevederile O.U.G.

nr. 148/2005, conform cărora părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului de până la doi ani beneficiau de o indemnizație de 600 RON, indiferent de cuantumul contribuției la bugetul de asigurări sociale prin acest act normativ fiind discriminată în mod direct, în condițiile în care anterior nașterii copilului avusese o contribuție substanțială pentru a beneficia ulterior de indemnizația pentru creșterea copilului. Discriminarea a fost constatată prin Hotărârea nr. 241 din 16 august 2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Reclamanta a întemeiat, în drept, acțiunea pe prevederile O.U.G. nr. 148/2005, ale Legii nr. /2007. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Reclamanta a precizat acțiunea la data de 13 mai 2009, solicitând introducerea în cauză a pârâților Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Administrației și Internelor, și invocând ca temei de drept prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Sentința civilă nr. 10859 din 25 noiembrie 2009, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în raport cu prevederile art. 1 alin. (7) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere susținerea reclamantei în sensul că a fost discriminată prin punerea în aplicare a unui act normativ, în speță O.U.G. nr. 148/2005. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 91 din 15 februarie 2010, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, reclamanta nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit dreptul la plata indemnizației pentru creșterea copilului de până la doi ani, pentru a fi avute în vedere prevederile art. 9 din O.U.G nr. 148/2005 astfel cum a fost aprobată prin Legea 7/2007, ci a solicitat acordarea de despăgubiri pentru discriminarea produsă, iar faptul că prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 818/2008, nu afectează competența materială în soluționarea cauzei întemeiată pe respectivele prevederi. Așa fiind, Curtea de Apel a constatat că acțiunea reclamantei nu se întemeiază pe dispozițiile art. 1 alin. (7) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, astfel că judecătoria este competentă din punct de vedere material să soluționeze pricina. Totodată, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Obiectul acțiunii reclamantei constă, în obligarea pârâților la plata de despăgubiri, ca urmare a discriminării create prin sistemul de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, așa cum a fost reglementat prin O.U.G.

nr. 148/2005, în forma în vigoare la data nașterii copilului său minor. Discriminarea a fost constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 241 din 16 august 2007, care în art. 2, recomandă Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze, diferit, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, luând în considerare și latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație. Temeiul de drept al acțiunii, astfel cum a fost indicat expres prin cererea precizatoare din data de 13 mai 2009, constă în art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit căruia „Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului”. Prin urmare, Înalta Curte constată că Judecătoriei Arad, ca instanță de drept comun competentă teritorial în temeiul art. 1 pct. 1 și art. 8 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., îi revine atribuția soluționării litigiului. Instanța de drept comun mai întâi sesizată, și-a declinat competența ca urmare a propriei calificări date acțiunii reclamantei, pe care a socotit-o circumscrisă prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. După cum a reținut și Curtea de Apel Timișoara, la data formulării acțiunii, O.U.G. nr. 148/2005 nu mai avea conținutul pretins discriminatoriu, invocat în cererea de chemare în judecată.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 prevede, pe de o parte, că acțiunea persoanei vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului, trebuie însoțită de excepția de neconstituționalitate și, pe de altă parte, că excepția de neconstituționalitate este supusă condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cum norma vătămătoare fusese modificată anterior sesizării instanței, nemaiîndeplinind condiția de a fi în vigoare, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încadrarea demersului judiciar al reclamantei în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și stabilirea corespunzătoare a competenței instanței de contencios administrativ, în pofida obiectului și temeiului de drept expres indicat de parte, ar lipsi acțiunea de finalitate și ar echivala cu o golire de conținut a liberului acces la justiție.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Z.L.M. și pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Administrației și Internelor în favoarea Judecătoriei Arad. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.