ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.01.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2008

HOTĂRÂRE

22.01.2008

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 188/

PI din 30 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele D.M.C.,

N.L. și F.C. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.M.S.S.F. și D.M.S.S.F.T.,

Instanța dispunând anularea art. 29

din Normele Metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, modificată și

completată prin H.G. nr. 53/2006.

Instanța a obligat pârâtul M.M.S.S.F., prin Direcția Județeană Timiș, să

acorde reclamantelor indemnizația de creștere a copilului, până la împlinirea

vârstei de doi ani a copiilor D.O. - născut la 28 august 2005, N.R.I. - născut

la 21 februarie 2005 și P.L.M. - născută la 18 august 2005, în cuantum de 75%

din media veniturilor realizate de cele trei reclamante în ultimele 6 luni,

anterioare datei acordării acestui concediu, potrivit prevederilor art. 79 alin.

(4) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, a fost obligat același pârât, prin Direcția Județeană Timiș,

să achite reclamantei D.M.C., diferența dintre indemnizația cuvenită și cea

efectiv plătită de 800 lei, cu începere din data de 01 ianuarie 2006.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că prin H.G. nr. 1825

din 22 decembrie 2005 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, iar prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2006 au fost

modificate și completate respectivele norme metodologice, în sensul că a fost

introdus un text nou, respectiv art. 29

, ce prevede că pentru

persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile

prevăzute de art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul

judecătorilor și procurorilor, se aplică procedura de stabilire și plată a

drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice.

S-a mai arătat că Ordonanța nr. 148/2005 în aplicarea căreia au fost emise

Normele metodologice, în vigoare din data de 1 ianuarie 2006, dispune în alin.

(2) al art. 28 că pe data introducerii sale în vigoare se abrogă prevederile

referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, inclusiv

cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul

judecătorilor și procurorilor, în timp ce art. 24 al aceleiași ordonanțe

conține dispoziții numai cu referire la indemnizațiile reglementate de Legea nr.

19/2000, fără a face referire la Legea nr. 303/2004.

Instanța de Fond a stabilit că în aceste condiții, H.G. nr. 1825/2005,

emisă în aplicarea O.U.G. nr. 148/2005, nu poate, fără a cădea în nelegalitate,

să depășească limitele prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005, act normativ,

care nu mai poate afecta drepturile anterior câștigate de reclamante, respectiv

plata indemnizației pentru creșterea copilului corespunzător Legii nr. 304/2004,

care era în derulare, în caz contrar fiind încălcat principiul constituțional

al neretroactivității legii civile.

Drept urmare, Instanța de Fond, stabilind temeinicia acțiunii

reclamantelor a dispus anularea art. 29

din Normele metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, astfel cum a

fost modificată și completată prin H.G. nr. 53/2006 și totodată, obligarea

pârâților la plata în favoarea reclamantelor a indemnizațiilor cuvenite pentru

creșterea copilului, conform art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu o

diferență stabilită pentru reclamanta D.M.C., începând cu data de 1 ianuarie 2006.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs toți cei

trei pârâți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează.

(I) Recurenta - pârâtă D.M.S.S.F.T., invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că H.G. nr. 53/2006,

în care este cuprins articolul 29

anulat de Instanță a fost emisă

legal, la elaborarea acestui act normativ fiind respectate dispozițiile Legii nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă, ca și cele art. 108 din

Constituția României.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că, în opinia sa, Instanța nu avea

dreptul să anuleze un articol dintr-un act normativ, această atribuție revenind

numai Curții Constituționale, conform art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată.

(II) Recurentul - pârât Guvernul României, invocând la rândul său

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că în mod greșit Instanța

de Fond a anulat art. 29

introdus prin pct. 8 al H.G. nr. 53/2006

și a stabilit că drepturile de asigurat ale reclamantelor - intimate rămân sub

incidența art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, invocând principiul

neretroactivității legii noi, în condițiile în care respectivul articol 79 alin.

(4) a fost în mod expres abrogat de alin. (2) al art. 28 din O.U.G. nr. 148/2005,

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Astfel, arată recurentul, mamele - magistrat care au intrat în concediu

de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani au beneficiat de

indemnizația de concediu, în cuantum de 75% din media veniturilor nete

realizate în ultimele 6 luni, numai până la data de 01 ianuarie 2006, când au

intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și

completările ulterioare, în care se arată expres că acestea se aplică și

persoanelor care până la data de 31 decembrie 2005, erau asigurate potrivit

prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

Acest recurent a mai precizat că Instanța de Fond, prin anularea

textului arătat din cuprinsul Normelor metodologice, s-a pronunțat implicit și

asupra aplicării ordonanței de urgență în sine, act normativ cu caracter de

lege, asupra căruia nu se poate exercita un control jurisdicțional, Instanța

depășindu-și în acest mod competența materială, reclamantele având eventual la

dispoziție procedura legală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În fine, recurentul - pârât a mai apreciat că Instanța de Fond nu numai

că în mod greșit a dispus anularea prevederilor legale în discuție, dar a și

considerat, în mod nejustificat că, în caz contrar, s-ar încălca principiul

neretroactivității legii, deși dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 se aplică numai

pentru viitor, de la data intrării sale în vigoare, fiind vorba despre o

aplicare imediată a legii noi și nicidecum despre aplicarea sa retroactivă.

(III) Recurentul - pârât M.M.S.S.F., prin motivele de recurs dezvoltate,

a criticat la rândul său hotărârea Instanței de Fond, apreciind-o ca fiind dată

cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul consideră că prevederea introdusă în cuprinsul art. 29

este mai mult o reglementare ce ține de metodologia de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005 și nu de ordonanța de urgență, motiv pentru care nu

reprezintă o completare la O.U.G. nr. 148/2005, ci o clarificare a prevederilor

acestei ordonanțe.

Recurentul - pârât a învederat că la nivelul aceleiași Instanțe care a

pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, printr-o altă sentință

(nr. 168/ PI din 22 mai 2006) a fost respinsă excepția de nelegalitate a

prevederilor art. 29

din H.G. nr. 53/2006, soluție pe care o

apreciază ca fiind corectă.

Recurentul consideră că Instanța de Fond în mod greșit a apreciat că

textul de lege atacat încalcă principiul neretroactivității, câtă vreme

prevederile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul

magistraților, de care au beneficiat reclamantele, s-au aplicat până la

abrogarea lor expresă. Prevederile Ordonanței nr. 148/2005 se aplică numai

începând cu data intrării sale în vigoare, 1 ianuarie 2006, nu și pentru

trecut, acest act normativ neconținând dispoziții cu caracter retroactiv.

Recursurile sunt fondate.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile

legale incidente și prin prisma criticilor celor trei recurenți - pârâți,

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și conform art. 304

C. proc. civ., reține că sunt întemeiate recursurile

declarate, în limitele și pentru considerentele comune prezentate în cele ce

urmează.

Prin articolul 29

introdus prin pct. 8 din Hotărârea nr. 53/2006,

pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, s-a prevăzut că pentru

persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile

prevăzute în art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se

aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor, prevăzută de prezentele

norme metodologice.

Totodată, prin art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, se prevede că acest act

normativ intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006, în timp ce art. 2 al

aceluiași articol stipulează expres că la data intrării în vigoare a

respectivei ordonanțe se abrogă prevederile referitoare la concediul și

indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse în Legea nr. 19/2000 (cu

menționarea expresă a articolelor vizate) precum și cele ale art. 79 alin. (4)

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte apreciază că Instanța de Fond a dat o greșită interpretare

prevederilor legale sus - arătate, pe de o parte, pentru că a apreciat, într-o

manieră cel puțin indirectă, caracterul nelegal al dispozițiilor atacate, iar

pe de alta, pentru că a apreciat că prevederile art. 28 alin. (2) din O.U.G. nr.

148/2005 nu mai pot afecta drepturile câștigate de reclamante în temeiul Legii nr.

304/2004, în caz contrar fiind încălcat principiul constituțional al

neretroactivității legii civile.

Nici unul dintre cele două argumente pe care Instanța de Fond și-a

fundamentat soluția pronunțată nu poate fi reținut, în opinia Înaltei Curți, față

de succesiunea normelor legale în timp și de conținutul textelor aplicabile, raportat

la situația concretă a reclamantelor, criticile celor trei recurente, pe aceste

aspecte, fiind întemeiate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține nelegalitatea prevederilor

art. 29

alin. (1), întrucât respectivul text explicitează

conținutul normelor metodologice, fără a altera, în sensul modificării sau adăugării

la textul de lege în aplicarea căruia a fost emis, fiind modificată o hotărâre

de guvern prin care au fost adoptate norme metodologice, printr-o altă hotărâre

de guvern, deci printr-un act normativ cu forță juridică egală, emis de același

organ cu activitate normativă, nefiind așadar încălcate normele de tehnică

legislativă.

De altfel, în acest sens, este și practica Înaltei Curți, care prin decizie

irevocabilă (Decizia nr. 2905 din 15 septembrie 2006) a menținut sentința

civilă nr. 168 din 22 mai 2006 a aceleiași Instanțe de Fond, invocată de unul

dintre recurenți, mai sus prezentată.

În fine, nici argumentul aplicării retroactive nu poate fi menținut,

câtă vreme în cuprinsul O.U.G. nr. 148/2005 s-au prevăzut expres, atât data

intrării sale în vigoare cât și categoriile de persoane vizate, inclusiv prin

abrogarea expresă a prevederilor de care, până la acea dată, au beneficiat și

reclamantele.

Nu este vorba despre o aplicare retroactivă a noului act normativ, în

condițiile în care, evident, acesta se aplică numai pentru viitor, de la data

intrării sale în vigoare, fără a afecta situațiile consumate interior intrării

în vigoare, respectiv fără a afecta cuantumul indemnizației pentru creșterea

copilului de care au beneficiat și reclamantele până la data de 1 ianuarie 2006,

ci de aplicarea imediată a legii noi, ca expresie a libertății legiuitorului de

a stabili în acest mod.

Mai mult, prevederile de care au beneficiat anterior reclamantele -

intimate (art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004) au fost expres abrogate,

după cum s-a arătat mai sus.

În fine, nu mai puțin relevantă în cauză este și împrejurarea că prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1027 din 13 noiembrie 2007 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1) lit. a), art.

25 și art. 26

din O.U.G. nr. 148/2005, ridicată de reclamanta - intimată

M.C.D., în chiar cauza de față. Din considerentele acestei decizii Înalta Curte

reține că, făcând referire la alte decizii anterior pronunțate, în aceleași

sens, Curtea Constituțională a stabilit că legea nouă este aplicabilă de îndată

tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau stinge după

intrarea ei în vigoare. Neadmiterea acestei soluții ar determina rezolvarea

diferențiată a aceleiași situații juridice, în raport cu data intrării în

concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, ceea ce însă

ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, aplicând

persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament diferențiat, discriminatoriu,

contrar spiritului legii noi.

Față de toate cele mai sus arătate și reținând totodată caracterul

general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, față de cel de

recomandare al Hotărârii nr. 241 din 16 august 2007, emisă de C.N.C.D., depusă

de reclamantele - intimate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursurile declarate, va modifica în tot sentința atacată și în fond va

respinge ca neîntemeiată, pentru aceleași argumente, acțiunea formulată de

reclamantele D.M.C., N.L. și F.C.