ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 188/ PI din 30 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele D.M.C., N.L. și F.C. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.M.S.S.F. și D.M.S.S.F.T., Instanța dispunând anularea art. 29 1 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, modificată și completată prin H.G. nr. 53/2006. Instanța a obligat pârâtul M.M.S.S.F., prin Direcția Județeană Timiș, să acorde reclamantelor indemnizația de creștere a copilului, până la împlinirea vârstei de doi ani a copiilor D.O.

- născut la 28 august 2005, N.R.I. - născut la 21 februarie 2005 și P.L.M. - născută la 18 august 2005, în cuantum de 75% din media veniturilor realizate de cele trei reclamante în ultimele 6 luni, anterioare datei acordării acestui concediu, potrivit prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Totodată, a fost obligat același pârât, prin Direcția Județeană Timiș, să achite reclamantei D.M.C., diferența dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv plătită de 800 lei, cu începere din data de 01 ianuarie 2006. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că prin H.G. nr. 1825 din 22 decembrie 2005 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, iar prin H.G.

nr. 53 din 19 ianuarie 2006 au fost modificate și completate respectivele norme metodologice, în sensul că a fost introdus un text nou, respectiv art. 29 1 , ce prevede că pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute de art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, se aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice.

S-a mai arătat că Ordonanța nr. 148/2005 în aplicarea căreia au fost emise Normele metodologice, în vigoare din data de 1 ianuarie 2006, dispune în alin. (2) al art. 28 că pe data introducerii sale în vigoare se abrogă prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, inclusiv cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, în timp ce art. 24 al aceleiași ordonanțe conține dispoziții numai cu referire la indemnizațiile reglementate de Legea nr. 19/2000, fără a face referire la Legea nr. 303/2004. Instanța de Fond a stabilit că în aceste condiții, H.G. nr. 1825/2005, emisă în aplicarea O.U.G. nr. 148/2005, nu poate, fără a cădea în nelegalitate, să depășească limitele prevederilor cuprinse în O.U.G.

nr. 148/2005, act normativ, care nu mai poate afecta drepturile anterior câștigate de reclamante, respectiv plata indemnizației pentru creșterea copilului corespunzător Legii nr. 304/2004, care era în derulare, în caz contrar fiind încălcat principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Drept urmare, Instanța de Fond, stabilind temeinicia acțiunii reclamantelor a dispus anularea art. 29 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 53/2006 și totodată, obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantelor a indemnizațiilor cuvenite pentru creșterea copilului, conform art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu o diferență stabilită pentru reclamanta D.M.C., începând cu data de 1 ianuarie 2006. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs toți cei trei pârâți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează.

(I) Recurenta - pârâtă D.M.S.S.F.T., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că H.G. nr. 53/2006, în care este cuprins articolul 29 1 anulat de Instanță a fost emisă legal, la elaborarea acestui act normativ fiind respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, ca și cele art. 108 din Constituția României. Recurenta - pârâtă a mai arătat că, în opinia sa, Instanța nu avea dreptul să anuleze un articol dintr-un act normativ, această atribuție revenind numai Curții Constituționale, conform art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată. (II) Recurentul - pârât Guvernul României, invocând la rândul său prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. a susținut că în mod greșit Instanța de Fond a anulat art. 29 1 introdus prin pct. 8 al H.G. nr. 53/2006 și a stabilit că drepturile de asigurat ale reclamantelor - intimate rămân sub incidența art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, invocând principiul neretroactivității legii noi, în condițiile în care respectivul articol 79 alin. (4) a fost în mod expres abrogat de alin. (2) al art. 28 din O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Astfel, arată recurentul, mamele - magistrat care au intrat în concediu de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani au beneficiat de indemnizația de concediu, în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni, numai până la data de 01 ianuarie 2006, când au intrat în vigoare prevederile O.U.G.

nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, în care se arată expres că acestea se aplică și persoanelor care până la data de 31 decembrie 2005, erau asigurate potrivit prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Acest recurent a mai precizat că Instanța de Fond, prin anularea textului arătat din cuprinsul Normelor metodologice, s-a pronunțat implicit și asupra aplicării ordonanței de urgență în sine, act normativ cu caracter de lege, asupra căruia nu se poate exercita un control jurisdicțional, Instanța depășindu-și în acest mod competența materială, reclamantele având eventual la dispoziție procedura legală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În fine, recurentul - pârât a mai apreciat că Instanța de Fond nu numai că în mod greșit a dispus anularea prevederilor legale în discuție, dar a și considerat, în mod nejustificat că, în caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivității legii, deși dispozițiile O.U.G.

nr. 148/2005 se aplică numai pentru viitor, de la data intrării sale în vigoare, fiind vorba despre o aplicare imediată a legii noi și nicidecum despre aplicarea sa retroactivă. (III) Recurentul - pârât M.M.S.S.F., prin motivele de recurs dezvoltate, a criticat la rândul său hotărârea Instanței de Fond, apreciind-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul consideră că prevederea introdusă în cuprinsul art. 29 1 este mai mult o reglementare ce ține de metodologia de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și nu de ordonanța de urgență, motiv pentru care nu reprezintă o completare la O.U.G. nr. 148/2005, ci o clarificare a prevederilor acestei ordonanțe. Recurentul - pârât a învederat că la nivelul aceleiași Instanțe care a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, printr-o altă sentință (nr. 168/ PI din 22 mai 2006) a fost respinsă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 29 1 din H.G.

nr. 53/2006, soluție pe care o apreciază ca fiind corectă. Recurentul consideră că Instanța de Fond în mod greșit a apreciat că textul de lege atacat încalcă principiul neretroactivității, câtă vreme prevederile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul magistraților, de care au beneficiat reclamantele, s-au aplicat până la abrogarea lor expresă. Prevederile Ordonanței nr. 148/2005 se aplică numai începând cu data intrării sale în vigoare, 1 ianuarie 2006, nu și pentru trecut, acest act normativ neconținând dispoziții cu caracter retroactiv. Recursurile sunt fondate. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente și prin prisma criticilor celor trei recurenți - pârâți, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și conform art. 304 1 C. proc. civ., reține că sunt întemeiate recursurile declarate, în limitele și pentru considerentele comune prezentate în cele ce urmează. Prin articolul 29 1 introdus prin pct. 8 din Hotărârea nr. 53/2006, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, s-a prevăzut că pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute în art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor, prevăzută de prezentele norme metodologice.

Totodată, prin art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, se prevede că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006, în timp ce art. 2 al aceluiași articol stipulează expres că la data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe se abrogă prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse în Legea nr. 19/2000 (cu menționarea expresă a articolelor vizate) precum și cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor. Înalta Curte apreciază că Instanța de Fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale sus - arătate, pe de o parte, pentru că a apreciat, într-o manieră cel puțin indirectă, caracterul nelegal al dispozițiilor atacate, iar pe de alta, pentru că a apreciat că prevederile art. 28 alin. (2) din O.U.G.

nr. 148/2005 nu mai pot afecta drepturile câștigate de reclamante în temeiul Legii nr. 304/2004, în caz contrar fiind încălcat principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Nici unul dintre cele două argumente pe care Instanța de Fond și-a fundamentat soluția pronunțată nu poate fi reținut, în opinia Înaltei Curți, față de succesiunea normelor legale în timp și de conținutul textelor aplicabile, raportat la situația concretă a reclamantelor, criticile celor trei recurente, pe aceste aspecte, fiind întemeiate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține nelegalitatea prevederilor art. 29 1 alin. (1), întrucât respectivul text explicitează conținutul normelor metodologice, fără a altera, în sensul modificării sau adăugării la textul de lege în aplicarea căruia a fost emis, fiind modificată o hotărâre de guvern prin care au fost adoptate norme metodologice, printr-o altă hotărâre de guvern, deci printr-un act normativ cu forță juridică egală, emis de același organ cu activitate normativă, nefiind așadar încălcate normele de tehnică legislativă. De altfel, în acest sens, este și practica Înaltei Curți, care prin decizie irevocabilă (Decizia nr. 2905 din 15 septembrie 2006) a menținut sentința civilă nr. 168 din 22 mai 2006 a aceleiași Instanțe de Fond, invocată de unul dintre recurenți, mai sus prezentată.

În fine, nici argumentul aplicării retroactive nu poate fi menținut, câtă vreme în cuprinsul O.U.G. nr. 148/2005 s-au prevăzut expres, atât data intrării sale în vigoare cât și categoriile de persoane vizate, inclusiv prin abrogarea expresă a prevederilor de care, până la acea dată, au beneficiat și reclamantele. Nu este vorba despre o aplicare retroactivă a noului act normativ, în condițiile în care, evident, acesta se aplică numai pentru viitor, de la data intrării sale în vigoare, fără a afecta situațiile consumate interior intrării în vigoare, respectiv fără a afecta cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului de care au beneficiat și reclamantele până la data de 1 ianuarie 2006, ci de aplicarea imediată a legii noi, ca expresie a libertății legiuitorului de a stabili în acest mod.

Mai mult, prevederile de care au beneficiat anterior reclamantele - intimate (art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004) au fost expres abrogate, după cum s-a arătat mai sus. În fine, nu mai puțin relevantă în cauză este și împrejurarea că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1027 din 13 noiembrie 2007 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1) lit. a), art. 25 și art. 26 1 din O.U.G. nr. 148/2005, ridicată de reclamanta - intimată M.C.D., în chiar cauza de față. Din considerentele acestei decizii Înalta Curte reține că, făcând referire la alte decizii anterior pronunțate, în aceleași sens, Curtea Constituțională a stabilit că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau stinge după intrarea ei în vigoare.

Neadmiterea acestei soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, în raport cu data intrării în concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, ceea ce însă ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament diferențiat, discriminatoriu, contrar spiritului legii noi. Față de toate cele mai sus arătate și reținând totodată caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, față de cel de recomandare al Hotărârii nr. 241 din 16 august 2007, emisă de C.N.C.D., depusă de reclamantele - intimate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursurile declarate, va modifica în tot sentința atacată și în fond va respinge ca neîntemeiată, pentru aceleași argumente, acțiunea formulată de reclamantele D.M.C., N.L.

și F.C. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de D.M.S.S.F.T., de Guvernul României și de M.M.F.E.Ș., împotriva sentinței civile nr. 188/ PI din 30 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele D.M.C., N.L. și F.C. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.