ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7399/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7399/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 9 mai 2012 pe rolul Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.R.I. a

chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale (reorganizat la data pronunțării prezentei decizii, ca

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor

Vârstnice

, în temeiul art. 8 din O.U.G. nr. 96/2012, denumit în continuare,

în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Muncii”) - Secretariatul General al

Guvernului și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, pentru

ca pârâtul Guvernul României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenția

Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș Norma/Normele de aplicarea O.U.G.

nr. 148/2005 modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

26 din 14 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 20 din

10 ianuarie 2012. Totodată, reclamanta a solicitat să se dispună efectuarea plății

sumei reprezentând contravaloarea indemnizației de creștere copil pentru doi dintre

tripleții pe care i-a născut la data de 23 mai 2006, neacordată pe perioada iulie

2006 - mai 2008 de către cea de-a doua pârâtă, respectiv 30.064 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, la data de 23 mai 2006, a dat naștere tripleților C.Ș.B.V.,

C.A.M.N. și C.A.T.I., însă, pe perioada iulie 2006 - mai 2008, a primit o singură

indemnizație de creștere a copiilor, ceea ce constituie o discriminare, fiind tratată

ca o mamă care a născut un singur copil.

Deși, ulterior, prin decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 s-a recunoscut

că este îndreptățită să primească indemnizație pentru tripleți, pârâtul Guvernul

României nu a procedat la emiterea normelor de modificare a O.U.G. nr. 148/2005

în sensul hotărârii instanței supreme, fiind astfel lipsită de suma cuvenită.

Prin sentința nr. 250/F-CONT

din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 4 mai 2011, care a format obiectul Dosarului

nr. 583/46/2011, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta C.R.I. a chemat

în judecată pe pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului -

Direcția de Muncă și Protecție Socială și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale

Argeș, solicitând anularea actului administrativ nr. 7119 din 21 aprilie 2011, emis

de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș, prin care i-a fost respinsă

cererea pentru acordarea indemnizației pentru tripleți, completată prin actul administrativ

nr. A1. din 11 mai 2011 emis de Guvernul României, privind modificarea deciziei

nr. 8229 din 15 iulie 2006, în sensul completării acesteia și precizării sumelor

de plată, reprezentând indemnizația pentru fiecare copil în parte. În cadrul litigiului

respectiv, reclamanta a urmărit să obțină obligarea pârâților la plata sumei de

30.064 RON, reprezentând contravaloarea indemnizației aferente perioadei iulie 2006

- mai 2008 pentru creșterea copilului pentru doi dintre tripleții născuți la data

de 23 mai 2006.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 391/F-Cont

din 23 septembrie 2011, devenită irevocabilă prin nerecurare, a respins acțiunea

precizată de reclamanta C.R., formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României

- Secretariatul General al Guvernului - Direcția de Muncă și Protecție Socială și

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș. Instanța a reținut că reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 239/2009, de modificare a

art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, în sensul acordării indemnizației pentru fiecare

copil născut. Însă, modificarea a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009, astfel

că, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și art.

1 C. civ., nu este aplicabilă situației juridice a reclamantei, care a născut tripleți

la data de 23 mai 2006 și a solicitat acordarea indemnizației pentru perioada iulie

2006 - mai 2008. Prin decizia nr. 8229 din 15 iulie 2006, a fost stabilit dreptul

reclamantei la o indemnizație pentru creșterea copilului până la 2 ani în cuantum

de 600 RON lunar, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005, forma în vigoare

la momentul respectiv, iar dreptul la această indemnizație a încetat, conform deciziei

nr. 8229 din 16 iunie 2008, la data de 24 mai 2008, când copilul a împlinit vârsta

de 2 ani. În consecință, pentru perioada 24 iunie 2006 - 24 mai 2008, în mod legal

a fost acordată reclamantei indemnizația în cuantum de 600 RON lunar.

În prezenta cauză, raportat

la demersul judiciar anterior al reclamantei, Curtea de Apel a reținut că este întemeiată

excepția autorității de lucru judecat, întrucât, prin acțiunea formulată anterior,

soluționată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reclamanta a

solicitat anularea actului administrativ prin care i-a fost respinsă cererea de

acordare a indemnizației pentru 3 copii, cu consecința acordării sumei cuvenite

în sumă de 30.064 RON, cerere ce formează și obiectul acțiunii de față.

Curtea de Apel a reținut

că este inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea Guvernului României

să emită și să comunice reclamantei Normele de aplicare a modificării O.U.G.

nr. 148/2005 potrivit deciziei nr. 26 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, întrucât, prin această hotărâre, nu a fost modificat actul normativ

enunțat.

Împotriva sentinței

nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C.R.I., în temeiul

art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține

că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., întrucât pentru termenul de judecată nu a fost îndeplinită procedura

de citare cu pârâtul Ministerul Muncii. Sub același motiv de recurs, recurenta-reclamantă

susține că nu a fost motivată soluția de respingere a cererii de amânare a judecării

cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor formulate de Secretariatul

General al Guvernului și de

Agenția Județeană pentru Plăți

și Inspecție Socială Argeș

, care au fost depuse cu nerespectarea termenului

de 5 zile și nu în număr suficient de exemplare pentru comunicare.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține

că, prin hotărârea atacată, în mod greșit instanța de fond a reținut existența autorității

de lucru judecat, deși în privința litigiilor care au format obiectul Dosarelor

nr. 583/46/2011 și nr. 532/46/2012 nu există identitate de părți și de obiect, iar

temeiurile de drept invocate în cele două pricini sunt diferite.

Cu referire la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență,

că pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii aveau obligația de a comunica,

iar nu de a elabora, așa cum greșit a reținut instanța de fond, Normele de aplicare

a O.U.G. nr. 148/2005 modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 26 din 14 noiembrie 2011. Mai arată recurenta că cererea și plângerea prealabilă

au fost formulate în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 26 din O.U.G. nr. 148/2005,

calculat de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost publicată în M. Of. al României

decizia menționată a Înaltei Curți.

În temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterează criticile expuse anterior

și susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, întrucât Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 prevede aplicarea

retroactivă, pentru perioada 2006-2009, până la intrarea în vigoare a Legii nr.

239/209, a indemnizației astfel cum a fost solicitată prin acțiune.

În sensul dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, prin sentința

atacată, nu s-a făcut aplicarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 26 din 14 noiembrie 2011 și reia criticile formulate sub aspectul motivelor

de recurs prezentate anterior.

de pârâți

Pârâtul Ministerul Muncii

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motivat de faptul că ministerul nu a

fost citat la judecarea cauzei în fond, casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pârâta

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept

Cu referire la fondul

cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Conform celor expuse anterior,

la pct. 1.1, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune

având ca obiect:

- obligarea pârâtului

Guvernul României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenția Județeană

pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș Norma/normele de aplicare a modificării

O.U.G. nr. 148/2005 prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din

14 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie

2012;

- efectuarea de către

pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș a plății sumei

reprezentând contravaloarea indemnizației de creștere copil, pentru doi dintre tripleții

născuți la data de 23 mai 2006, neacordate pentru perioada iulie 2006 - mai 2008.

În sensul celor reținute

de instanța de fond, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, a fost depusă

în copie sentința nr. 391/F-CONT din 23 septembrie 2011, irevocabilă prin nerecurare,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 583/46/2011, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta C.R.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României

- Secretariatul General al Guvernului, Direcția de Muncă și Protecție Socială Argeș

și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș. Prin acțiunea respectivă, reclamanta

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea

actului administrativ nr. 7119 din 21 aprilie 2011, emis de Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Argeș, prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea indemnizației

pentru tripleți, completată prin actul administrativ nr. A1. din 11 mai 2011 emis

de Guvernul României, privind modificarea deciziei nr. 8229 din 15 iulie 2006, în

sensul completării acesteia și precizării sumelor de plată, reprezentând indemnizația

pentru fiecare copil în parte și obligarea pârâților la plata sumei de 30.064 RON,

reprezentând contravaloarea indemnizației pentru creștere copii pentru doi dintre

tripleții născuți la data de 23 mai 2006, cu referire la perioada iulie 2006 - mai

2008.

În raport cu sentința

menționată, este adevărat că între cele două cauze nu există o identitate de obiect,

în sensul dispozițiilor art. 1201 C. civ. din 1864 (incident în considerarea faptului

că procesului îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865, iar, conform

art. 230 din Legea nr. 287/2009, art. 1201 din Codicele civil se abrogă la data

intrării în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care însă

nu este aplicabil proceselor pornite înainte de data intrării sale în vigoare -

15 februarie 2013, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012).

Însă, autoritatea de lucru

judecat nu se manifestă doar sub forma strictă a excepției procesuale, ci și sub

forma prezumției de lucru judecat sau, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului

judecat, în sensul că (în virtutea dispozițiilor art. 1200 pct. 4 cu referire la

art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea

raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se

primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

Dacă, în manifestarea

sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură

să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate

de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. din 1864 (obiect, părți, cauză), nu tot

astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând

modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile

dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în cadrul unui demers judiciar

ulterior. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al

doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără

posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru

judecat în forma prezumției, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură

cu raporturile juridice dintre părți, vine să asigure, din nevoia de ordine și de

stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor

judecătorești, astfel că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să

se pretindă sau să se obțină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătorește

anterior.

Or, atâta vreme cât, prin

sentința nr. 391/F-CONT din 23 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești

în Dosarul nr. 583/46/2011, devenită irevocabilă, a fost soluționat cu putere de

lucru litigiul dintre reclamantă și autoritatea publică competentă privind dreptul

la indemnizația de creștere a copilului, pentru doi dintre tripleții născuți la

data de 23 mai 2006, aferentă perioadei iulie 2006 - mai 2008, nu se poate statua

în alt mod în prezentul demers judiciar în cadrul căruia reclamanta tinde să obțină

recunoașterea și plata acelorași drepturi.

Pentru aceste motive nu

pot fi primite susținerile formulate de recurentă sub aspectul motivului prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că

sunt lipsite de temei și susținerile recurentei referitoare la obligarea Guvernului

României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți

și Inspecție Socială Argeș Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 modificată

prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011.

Este adevărat că, prin

decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții

de Apel Iași și, în consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare,

a stabilit că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, indemnizația lunară

pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă

pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți,

în cuantum de: 800 RON pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600

RON pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 RON sau, opțional,

85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de RON pentru

perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.

Conform art. 330

7

alin. (2) și (4) C. proc. civ., această d

ecizie a fost pronunțată numai în interesul legii și nu are efecte asupra

hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din

acele procese

, iar „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie

pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.”

În consecință, decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 nu are ca efect

modificarea dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005, pentru a se admite necesitatea modificării

normelor de aplicare a ordonanței de urgență, iar dezlegarea dată problemei de drept

este obligatorie de la data publicării deciziei în M. Of.

Astfel fiind, instanța

de fond în mod judicios a reținut inadmisibilitatea acestui capăt de cerere.

Totodată, în prezenta

cauză, constatându-se incidența autorității de lucru judecat cu referire la pretențiile

deduse judecății, nu se poate realiza interpretarea și aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 148/2005 în sensul celor statuate prin decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011,

chiar dacă intervalul de timp pentru care reclamanta solicită acordarea indemnizației

pentru creșterea copilului se încadrează în perioadele de timp menționate în dispozitivul

deciziei respective.

Criticile formulate de

recurentă în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizând un motiv de nulitate

relativă, nu sunt de natură să fundamenteze soluția de admitere a recursului, atâta

vreme cât judecarea cauzei la termenul din 6 iunie 2012, în condițiile în care nu

era îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Muncii, nu a produs pârâtului

respectiv, care, de altfel, nu a formulat recurs, o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată

decât prin casarea hotărârii, în sensul dispozițiilor art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. Pentru aceleași motive nu pot fi primite nici celelalte susțineri ale

recurentei subsumate acestui motiv de recurs.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de C.R.I., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.R.I. împotriva sentinței nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.