ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7399/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 mai 2012 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (reorganizat la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice , în temeiul art. 8 din O.U.G. nr. 96/2012, denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Muncii”) - Secretariatul General al Guvernului și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, pentru ca pârâtul Guvernul României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș Norma/Normele de aplicarea O.U.G.

nr. 148/2005 modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012. Totodată, reclamanta a solicitat să se dispună efectuarea plății sumei reprezentând contravaloarea indemnizației de creștere copil pentru doi dintre tripleții pe care i-a născut la data de 23 mai 2006, neacordată pe perioada iulie 2006 - mai 2008 de către cea de-a doua pârâtă, respectiv 30.064 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 23 mai 2006, a dat naștere tripleților C.Ș.B.V., C.A.M.N. și C.A.T.I., însă, pe perioada iulie 2006 - mai 2008, a primit o singură indemnizație de creștere a copiilor, ceea ce constituie o discriminare, fiind tratată ca o mamă care a născut un singur copil.

Deși, ulterior, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 s-a recunoscut că este îndreptățită să primească indemnizație pentru tripleți, pârâtul Guvernul României nu a procedat la emiterea normelor de modificare a O.U.G. nr. 148/2005 în sensul hotărârii instanței supreme, fiind astfel lipsită de suma cuvenită. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 4 mai 2011, care a format obiectul Dosarului nr. 583/46/2011, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta C.R.I.

a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Direcția de Muncă și Protecție Socială și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș, solicitând anularea actului administrativ nr. 7119 din 21 aprilie 2011, emis de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș, prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea indemnizației pentru tripleți, completată prin actul administrativ nr. A1. din 11 mai 2011 emis de Guvernul României, privind modificarea deciziei nr. 8229 din 15 iulie 2006, în sensul completării acesteia și precizării sumelor de plată, reprezentând indemnizația pentru fiecare copil în parte.

În cadrul litigiului respectiv, reclamanta a urmărit să obțină obligarea pârâților la plata sumei de 30.064 RON, reprezentând contravaloarea indemnizației aferente perioadei iulie 2006 - mai 2008 pentru creșterea copilului pentru doi dintre tripleții născuți la data de 23 mai 2006. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 391/F-Cont din 23 septembrie 2011, devenită irevocabilă prin nerecurare, a respins acțiunea precizată de reclamanta C.R., formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Direcția de Muncă și Protecție Socială și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș. Instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 239/2009, de modificare a art. 2 din O.U.G.

nr. 148/2005, în sensul acordării indemnizației pentru fiecare copil născut. Însă, modificarea a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009, astfel că, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 C. civ., nu este aplicabilă situației juridice a reclamantei, care a născut tripleți la data de 23 mai 2006 și a solicitat acordarea indemnizației pentru perioada iulie 2006 - mai 2008. Prin decizia nr. 8229 din 15 iulie 2006, a fost stabilit dreptul reclamantei la o indemnizație pentru creșterea copilului până la 2 ani în cuantum de 600 RON lunar, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005, forma în vigoare la momentul respectiv, iar dreptul la această indemnizație a încetat, conform deciziei nr. 8229 din 16 iunie 2008, la data de 24 mai 2008, când copilul a împlinit vârsta de 2 ani.

În consecință, pentru perioada 24 iunie 2006 - 24 mai 2008, în mod legal a fost acordată reclamantei indemnizația în cuantum de 600 RON lunar. În prezenta cauză, raportat la demersul judiciar anterior al reclamantei, Curtea de Apel a reținut că este întemeiată excepția autorității de lucru judecat, întrucât, prin acțiunea formulată anterior, soluționată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a indemnizației pentru 3 copii, cu consecința acordării sumei cuvenite în sumă de 30.064 RON, cerere ce formează și obiectul acțiunii de față. Curtea de Apel a reținut că este inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea Guvernului României să emită și să comunice reclamantei Normele de aplicare a modificării O.U.G.

nr. 148/2005 potrivit deciziei nr. 26 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, prin această hotărâre, nu a fost modificat actul normativ enunțat. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C.R.I., în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pentru termenul de judecată nu a fost îndeplinită procedura de citare cu pârâtul Ministerul Muncii.

Sub același motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că nu a fost motivată soluția de respingere a cererii de amânare a judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinărilor formulate de Secretariatul General al Guvernului și de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș , care au fost depuse cu nerespectarea termenului de 5 zile și nu în număr suficient de exemplare pentru comunicare. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, prin hotărârea atacată, în mod greșit instanța de fond a reținut existența autorității de lucru judecat, deși în privința litigiilor care au format obiectul Dosarelor nr. 583/46/2011 și nr. 532/46/2012 nu există identitate de părți și de obiect, iar temeiurile de drept invocate în cele două pricini sunt diferite.

Cu referire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii aveau obligația de a comunica, iar nu de a elabora, așa cum greșit a reținut instanța de fond, Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011. Mai arată recurenta că cererea și plângerea prealabilă au fost formulate în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 26 din O.U.G. nr. 148/2005, calculat de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost publicată în M. Of. al României decizia menționată a Înaltei Curți. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă reiterează criticile expuse anterior și susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, întrucât Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 prevede aplicarea retroactivă, pentru perioada 2006-2009, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/209, a indemnizației astfel cum a fost solicitată prin acțiune. În sensul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, prin sentința atacată, nu s-a făcut aplicarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 și reia criticile formulate sub aspectul motivelor de recurs prezentate anterior. 4. Apărările formulate de pârâți Pârâtul Ministerul Muncii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., motivat de faptul că ministerul nu a fost citat la judecarea cauzei în fond, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept Cu referire la fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Conform celor expuse anterior, la pct. 1.1, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect: - obligarea pârâtului Guvernul României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș Norma/normele de aplicare a modificării O.U.G.

nr. 148/2005 prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012; - efectuarea de către pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș a plății sumei reprezentând contravaloarea indemnizației de creștere copil, pentru doi dintre tripleții născuți la data de 23 mai 2006, neacordate pentru perioada iulie 2006 - mai 2008. În sensul celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că, la dosarul de fond, a fost depusă în copie sentința nr. 391/F-CONT din 23 septembrie 2011, irevocabilă prin nerecurare, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 583/46/2011, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.R.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Direcția de Muncă și Protecție Socială Argeș și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș.

Prin acțiunea respectivă, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea actului administrativ nr. 7119 din 21 aprilie 2011, emis de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș, prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea indemnizației pentru tripleți, completată prin actul administrativ nr. A1. din 11 mai 2011 emis de Guvernul României, privind modificarea deciziei nr. 8229 din 15 iulie 2006, în sensul completării acesteia și precizării sumelor de plată, reprezentând indemnizația pentru fiecare copil în parte și obligarea pârâților la plata sumei de 30.064 RON, reprezentând contravaloarea indemnizației pentru creștere copii pentru doi dintre tripleții născuți la data de 23 mai 2006, cu referire la perioada iulie 2006 - mai 2008. În raport cu sentința menționată, este adevărat că între cele două cauze nu există o identitate de obiect, în sensul dispozițiilor art. 1201 C. civ.

din 1864 (incident în considerarea faptului că procesului îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865, iar, conform art. 230 din Legea nr. 287/2009, art. 1201 din Codicele civil se abrogă la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care însă nu este aplicabil proceselor pornite înainte de data intrării sale în vigoare - 15 februarie 2013, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012). Însă, autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma strictă a excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat sau, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, în sensul că (în virtutea dispozițiilor art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.

din 1864), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției. Dacă, în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. din 1864 (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în cadrul unui demers judiciar ulterior.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, vine să asigure, din nevoia de ordine și de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, astfel că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obțină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătorește anterior.

Or, atâta vreme cât, prin sentința nr. 391/F-CONT din 23 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 583/46/2011, devenită irevocabilă, a fost soluționat cu putere de lucru litigiul dintre reclamantă și autoritatea publică competentă privind dreptul la indemnizația de creștere a copilului, pentru doi dintre tripleții născuți la data de 23 mai 2006, aferentă perioadei iulie 2006 - mai 2008, nu se poate statua în alt mod în prezentul demers judiciar în cadrul căruia reclamanta tinde să obțină recunoașterea și plata acelorași drepturi. Pentru aceste motive nu pot fi primite susținerile formulate de recurentă sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că sunt lipsite de temei și susținerile recurentei referitoare la obligarea Guvernului României, prin Ministerul Muncii, să comunice pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș Normele de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 modificată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011. Este adevărat că, prin decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și, în consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 RON pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 RON pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 RON sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de RON pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009. Conform art. 330 7 alin. (2) și (4) C. proc.

civ., această d ecizie a fost pronunțată numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese , iar „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.” În consecință, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 14 noiembrie 2011 nu are ca efect modificarea dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005, pentru a se admite necesitatea modificării normelor de aplicare a ordonanței de urgență, iar dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în M. Of. Astfel fiind, instanța de fond în mod judicios a reținut inadmisibilitatea acestui capăt de cerere.

Totodată, în prezenta cauză, constatându-se incidența autorității de lucru judecat cu referire la pretențiile deduse judecății, nu se poate realiza interpretarea și aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005 în sensul celor statuate prin decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, chiar dacă intervalul de timp pentru care reclamanta solicită acordarea indemnizației pentru creșterea copilului se încadrează în perioadele de timp menționate în dispozitivul deciziei respective. Criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., vizând un motiv de nulitate relativă, nu sunt de natură să fundamenteze soluția de admitere a recursului, atâta vreme cât judecarea cauzei la termenul din 6 iunie 2012, în condițiile în care nu era îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Muncii, nu a produs pârâtului respectiv, care, de altfel, nu a formulat recurs, o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, în sensul dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceleași motive nu pot fi primite nici celelalte susțineri ale recurentei subsumate acestui motiv de recurs. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.R.I., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.R.I. împotriva sentinței nr. 250/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.