ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2010

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 12

februarie 2009, reclamanta

I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.M.P.S.

Timiș, A.J.P.S. Timiș, Guvernul României, obligarea acestora la plata sumei de

7.200 lei reactualizată în raport de indicele de inflație reprezentând

indemnizația lunară ce i se cuvenea pe o perioadă de doi ani pentru fiica sa M.E.

În motivarea acț

iunii, reclamanta a arătat

că la 12 februarie 2005 a născut două fetițe gemene și a primit indemnizația de

naștere prevăzută de O.U.G nr. 148/2005 numai pentru una dintre minore, pe

considerentul că este vorba de o singură naștere.

În cuprinsul

acțiunii, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din

H.G. nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005.

În motivarea

excepției de nelegalitate reclamanta a susținut că textul a cărui nelegalitate

o invocă este în contradicție cu legea, precizând că normele care dau naștere unuia

sau mai multor copii gemeni au dreptul la indemnizație pentru fiecare copil

născut și nu numai la o singură indemnizație, cum se stipulează în actul

administrativ atacat.

Tribunalul Timiș, secția

civilă, prin încheierea din 13 mai 2009, în raport de obiectul cauzei, a

constatat că secția de contencios administrativ și fiscal, este competentă să

soluționeze pricina și drept urmare a scos cauza de pe rol și a înaintat-o

acestei secții pentru competentă soluționare.

Învestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, prin încheierea de ședință din 9 martie 2010, a sesizat în temeiul art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Timișoara cu soluționarea

excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005,

invocată de reclamantă.

Prin sentința nr. 238

din 3 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și, în

consecință, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1)

din H.G. nr. 1025/2006 invocată de reclamantă.Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

A constatat că H.G.nr.

1025/2006 reglementează conținutul Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului, reținând că actul administrativ atacat este un act normativ și nu un

act administrativ individual, astfel că normele metodologice aprobate prin

acest act nu pot fi considerate sau asimilate actului unilateral cu caracter

individual, a cărui legalitate să poată fi cercetată pe calea excepției de

nelagalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Instanța

a reținut că art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se referă

la examinarea legalității unui act administrativ unilateral „cu caracter

individual”, iar nu la examinarea legalității unui act administrativ în general.

Dispozițiile acestui

text de lege citat permiteau examinarea excepției de nelegalitate a unui act

administrativ cu caracter normativ anterior modificării lui prin Legea 262/2007

și consideră că

această limitare a invocării excepției de nelegalitate exclusiv cu privire la

actele administrative individuale reprezintă opțiunea expresă a legiuitorului,

iar nu o omisiune de reglementare, din moment ce a prevăzut posibilitatea

atacării nelimitate în timp a actelor normative pe calea acțiunii directe.

Astfel, reținând că H.G.

nr. 1025/2006 este un act normativ, prima instanță a constatat că este

inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în privința acestei hotărâri, având

în vedere că nu este îndeplinită condiția ca acest act să aibă caracterul de

act administrativ unilateral „cu caracter individual”.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta I.M., prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, pentru a se pronunța pe fond asupra excepției de nelegalitate

invocate.

Prin motivele de

recurs s-a criticat sentința atacată, arătându-se, în esență, că instanța de

fond în mod greșit nu a soluționat pe fond excepția de nelegalitate,

interpretând eronat dispozițiile atacate, având în vedere că nu există vreo

reglementare expresă care să excludă actele administrative normative de la

controlul legalității acestora.

Reclamanta a mai

susținut, în cadrul motivelor de recurs, faptul că Legea nr.554/2004,

modificată și completată, distinge între actele administrative individuale și

cele normative, atunci când este vorba despre o acțiune pe cale directă, în

sensul că numai pentru actele individuale sunt prevăzute termene de introducere

a acțiunii, în timp ce actele normative pot fi atacate oricând, considerând că

reglementarea expresă a excepției de nelegalitate pentru actele administrative

individuale a fost necesară, spre deosebire de acțiune, pentru că excepția

poate fi invocată oricând, iar pentru actele administrative normative, nu doar

excepția de nelegalitate, ci și acțiunea directă este imprescriptibilă, acesta

fiind motivul pentru care nu se impune o reglementare expresă în acest sens.

Soluția instanței de

recurs

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului,precum și cu dispozițiile legale

incidente, constată că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în

continuare.

Asupra calificării

actului administrativ unilateral în speță ca normativ sau individual

.

Actul administrativ

normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate

în abstract, în scopul aplicării unui număr nedeterminat de cazuri și persoane.

Din acest punct de

vedere, actul în speță este unul normativ.

Asupra

admisibilității excepției de nelegalitate formulată cu privire la un act

administrativ normativ

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze”.

În

conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de

contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Într-adevăr, legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința

analizării legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar

putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de

nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în

cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual,

fiind

evident

că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate a actelor

normative

nu constituie fine de

neprimire a

excepției pentru aceste acte.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat, m

odificarea având rolul de a include în sfera actelor și

pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

Înalta Curte de

Casație și Justiție are în vedere și practica constantă la nivelul Secției de

contencios administrativ și fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 262/2007, s-au soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate

cu privire la actele administrative cu caracter normativ.

În raport cu

considerentele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a

constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi

cercetată și în baza art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004,

coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de I.M. împotriva sentinței civile nr. 238 din 3 mai 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.