ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția civilă, sub nr. 950/30/2009, la data de 12 februarie

2009, reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâții D.M.P.S. Timiș și M.M.F.E.Ș.

solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâților la plata sumei de 7200 lei reactualizată în raport de indicele

inflației reprezentând indemnizația lunară ce i se cuvenea pe o perioadă de 2

ani pentru nașterea fiicei sale minore, M.E., la data de 12 februarie 2005.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, deși la data de 12 februarie 2005, a născut două fetițe

gemene, M.E. și, respectiv, M.T.S., a primit indemnizația de naștere prevăzută

de O.U.G. nr. 148/2005 numai pentru una din minore, pe considerentul că este

vorba de o singură naștere. Totodată, petiționara a invocat excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de

aplicare, potrivit cărora nașterea ar reprezenta aducerea pe lume a unuia sau

mai multor copii vii, apreciind că acestea vin în contradicție cu art. 6 lit.

b) din Legea nr. 272/2004, precum și Declarația Drepturilor Copilului adoptată

de Adunarea Generală a O.N.U. în anul 1959.

Prin întâmpinare,

pârâtul M.M.F.E.Ș. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Timiș, secția civilă, în soluționarea prezentei cauze, raportat la dispozițiile

art. 9 din O.U.G. nr. 148/2005, ale H.G. nr. 1682/2008 și ale Legii nr. 554/2004,

modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

Prin Sentința civilă nr.

1345 din 13 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 950/30/2009, Tribunalul Timiș, secția

civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, secția civilă

invocată de pârâtul M.M.F.E.Ș., a scos cauza de pe rol și a trimis cauza secției

de contencios administrativ spre competentă soluționare.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, sub nr. 5165/30/2009 la data de 26 august 2009.

Prin încheierea civilă

pronunțată în dosarul nr. 5165/30/2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și

de contencios administrativ, a admis, în temeiul art. 137 C. proc. civ.,

excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.P.S., a respins cererea de

sesizare a Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea excepției de

nelegalitate a deciziei nr. 6763 din 15 aprilie 2006, invocată de către

reclamantă; a admis cererea de sesizare a Curții de Apel Timișoara pentru

soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din

Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1025/2006,

invocată de către reclamantă; a prorogat pronunțarea asupra excepției

tardivității formulării acțiunii și a excepției prescripției dreptului la

acțiune și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției de

nelegalitate.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 5165/30/2009 la data de 23

martie 2010.

Pârâta A.J.P.S.J. Timiș

a depus la dosar întâmpinare, atașată la dosar, prin care a solicitat

respingerea excepției de nelegalitate.

Pârâtul G.R. a depus

întâmpinare la termenul din 3 mai 2010, atașată la dosar, prin care a solicitat

respingerea excepției de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă, și în

subsidiar ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

238 din 03 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins, ca inadmisibilă, excepția

de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Împotriva acestei

sentințe a formulat reclamanta I.M., recurs care a fost admis la Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizia nr. 3542 din 15 iulie 2010, în sensul că a

fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleași

instanțe.

În considerentele

deciziei, instanța de control judiciar a reținut că în speță trebuie aplicat

principiul potrivit căreia legea se interpretează în sensul de a produce efecte

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale astfel că în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în procedura excepției de nelegalitate.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 30 noiembrie 2010.

de fond.

Prin Sentința civilă nr.

23 din 20 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 și a fost constatată nelegalitatea

acestor dispoziții. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a constatat că prin H.G. nr. 1825/2005 au fost

aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului (M. Of., nr. 704/17.08.2006).

Curtea reține că,

potrivit art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului - anexa

nr. 1 la H.G. nr. 1825/2005, „potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2)

din prezentele norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a

unuia sau a mai multor copii vii”.

De asemenea, aceeași

reglementare este identificată și în Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr.

1025/2006. Astfel, conform art. 3 alin. (1) din Norme Metodologice de aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului - anexa nr. 1 la H.G. nr. 1025/2006, „potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se

înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”.

În analizarea

excepției de nelegalitate Curtea a avut în vedere și aspectele reținute de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia

nr. 1947 din 4 aprilie 2007, prin care s-a reținut nelegalitatea dispozițiilor art.

3 din H.G. nr. 1825/2005.

Câta vreme prin H.G. nr.

1025/2006 s-a menținut in articolul 3 aceeași dispoziție legală precizată și în

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1825/2005, Curtea apreciază ca sunt valabile

considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție sus-menționata

în acest sens și în speța de față.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 alin. (1) din actul normativ menționat sunt însă în

contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise

deoarece definiția stabilită pentru noțiunea de „naștere”, ca element de

referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin

obiectiv.

Prin definiția dată

noțiunii de „naștere” din H.G. nr. 1025/2006 se încalcă acte normative cu forță

superioară și se instituie discriminări între persoane aflate în situații identice,

respectiv între copiii proveniți din aceeași naștere și cei rezultați dintr-o

naștere simplă, care beneficiază de întreaga indemnizație.

Acordarea acestei

indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singur dată, confirmă că

definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005 trebuie

raportată la numărul de copii rezultați din naștere. În acest sens, este de

menționat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situat cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii

anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

Curtea a constatat că

acordarea indemnizației lunare a fost raportată de legiuitor prin art. 6 din

O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la număr nașterilor,

situație în care dispozițiile art. 3 alin. (1) din normele metodologice sunt

nelegale. Definind „nașterea” ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a

mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 completează mod

nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat,

încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă multiplă.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs A.J.P.S. Timiș, G.R. și M.M.F.P.S.

I. În recursul

declarat de A.J.P.S. Timiș se critică soluția instanței de fond deoarece H.G. nr.

1025/2006 este un act normativ și nu un act administrativ individual și de

aceea și excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

S-a solicitat

admiterea recursului și casarea sentinței civile nr. 23 din 20 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

II. În recursul M.M.F.P.S.,

se critică sentința pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică.

Se invocă faptul că

instanța de fond trebuia să constate că M.M.F.P.S. nu are calitate procesuală

pasivă în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 116/2007

privind organizarea și funcționarea A.N.P.S., iar A.N.P.S. a preluat

atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare a prestațiilor

sociale de la compartimentele de specialitate din M.M.F.P.S.

Se apreciază că, în

raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond

trebuia să constate inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată

deoarece H.G. nr. 1025/2006 este un act cu caracter normativ și nu este un act

administrativ unilateral cu caracter individual.

Pe fond, se consideră

că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

S-a făcut o

prezentare a legislației în materia indemnizațiilor pentru creșterea copilului,

începând cu O.U.G. nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 și se arată că

prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 148/2005 nu s-a creat o discriminare în

sensul O.G. nr. 137/2000 republicată, ci s-au eliminat diferențele și

discriminările anterioare existente între categorii profesionale care

realizează același venit, dar care beneficiau de indemnizații în cuantumuri

diferite și nemaifiind plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, în

care se ține seama de principiul contributivității, prin acest act normativ s-a

creat o situație egală pentru toți beneficiarii.

Au fost invocate

prevederile Legii nr. 257/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din

O.U.G. nr. 148/2005 care prevăd că „începând cu data de 1 ianuarie 2009

persoanele care în ultimul an anterior datei nașterii copilului au realizat

timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit

prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și

completările ulterioare, beneficiază de concediu de până la 2 ani sau în cazul

copilului cu handicap de până la 3 ani, precum și o indemnizație lunară în

cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85 % din media veniturilor

realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei”; dar și de art. 2

din Legea nr. 239/2009 care prevede „Cuantumul indemnizațiilor prevăzute de art.

1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină

gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit

dintr-o asemenea naștere”, dar că acest text a intrat în vigoare la 18 iunie 2009.

III. G.R., în

recursul declarat, a criticat soluția instanței de fond pentru că a fost dată

cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se arată că

dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, prin raportare la

prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind

„aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”, dar această indemnizație

reprezintă un substitut al salariului deoarece în perioada concediului de

creștere și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în

cauză este suspendat, conform legii și nu reprezintă măsuri de protecție a

copilului.

S-au făcut referiri la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curții Constituționale prin care a fost respinsă excepția

de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și s-a

arătat că măsurile de ocrotire a copilului fac obiect de reglementare al altor

acte normative.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței și, pe cale de consecință, respingerea

excepției de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 ca

neîntemeiată.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Pentru că unele

critici sunt comune, motivele de recurs vor fi analizate în funcție de acest

criteriu.

În recursul A.J.P.S.

Timiș și în recursul M.M.F.P.S., este invocată excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate pentru că nu suntem în prezența unui act

administrativ individual ci a unui act administrativ cu caracter normativ.

Referitor la aceste

critici, se constată că ele sunt nefondate deoarece problema inadmisibilității

excepției de nelegalitate pentru acest considerent a fost soluționată

irevocabil prin Decizia nr. 3542 din 15 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și prin care excepția de

nelegalitate a fost respinsă pentru că actul atacat ar fi un act administrativ

cu caracter normativ și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se analiza

fondul excepției de nelegalitate invocată.

Pentru art. 315 alin.

(1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin urmare, fiind

dezlegată problema de drept, cea a inadmisibilității excepției de nelegalitate

invocată, aceasta nu mai poate fi analizată într-un alt ciclu procesual.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P. se constată că această excepție

nu a fost invocată în cadrul litigiului referitor la excepția de nelegalitate

invocată ci numai în cadrul litigiului de fond (dosar nr. 5165/30/2009 al

Tribunalului Timiș, secția comercială și contencios administrativ).

În fața instanței de

contencios administrativ ce soluționează o excepție de nelegalitate și potrivit

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este obligatorie citarea părților și a

emitentului actului.

Pentru că M.M.F.P.S.

a figurat ca parte în litigiul de fond (dosar aflat pe rolul Tribunalului Timiș,

secția contencios administrativ, dosar nr. 5165/30/2009) a fost citat și în

cadrul litigiului ce are ca obiect excepția de nelegalitate invocată de

reclamantă. Problema calității procesuale pasive a M.M.F.P.S. va fi soluționată

irevocabil în cadrul dosarului de fond, astfel că excepția invocată este

nefondată.

În privința fondului

excepției de nelegalitate, criticile din recursurile G.R. și M.M.F.P.S. sunt

nefondate.

Acordarea acestei

indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că

definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie

raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii

anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de

ordin obiectiv.

Definind nașterea ca

reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în

aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament

între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în

aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G. nr.

148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la

modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și

cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat

și faptul că Legea nr. 239/2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005,

iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei

pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau

multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Aceste modificări

confirmă faptul că interpretarea dată în Normele metodologice era contrară

dispozițiilor legale în baza cărora au fost emise.

Referitor la

invocarea Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curții Constituționale, se

constată că acestea se referă la neconstituționalitatea art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/ 2005, dar în prezenta cauză se pune în discuție legalitatea

modului în care a fost pus în aplicare prin Normele metodologice.

De altfel, practica

Înaltei Curți este constantă în a constata nelegalitatea art. 3 alin. (1) din

H.G. nr. 1025/2006, iar principiul dreptului la un proces echitabil presupune

și pronunțarea unor soluții unitare de către instanță, mai ales în cazul

jurisdicției supreme.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.,

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de M.M.F.P.S., A.J.P.S. Timiș și G.R. împotriva Sentinței nr. 23 din

20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2011.