ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4458/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul excepției de

nelegalitate

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, reclamanta T.V. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții A.J.P.S. Harghita și Secretariatul General al Guvernului, modificarea

în parte a deciziei nr. 8459 din 18 iunie 2007, în sensul acordării indemnizației

de creștere a copilului în cuantum de 1.200 RON, respectiv câte 600 RON pentru fiecare

dintre cei doi copii, de la data nașterii minorilor 18 octombrie 2007 și până la

10 iunie 2009 (data adoptării Legii 23/2009).

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a avut o sarcină gemelară și la 18 octombrie 2007 a dat naștere

minorilor T.R.A. și T.R.S., primind indemnizația de naștere prevăzută de O.U.G 148/2005

numai pentru unul dintre minori, pe considerentul că este vorba de o singură naștere.

La termenul de judecată

din 17 februarie 2010, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005.

În motivarea excepției

de nelegalitate, reclamanta a susținut că textul a cărui nelegalitate o invocă este

în contradicție cu legea, precizând că normele care dau naștere unuia sau mai multor

copii gemeni au dreptul la indemnizație pentru fiecare copil născut și nu numai

la o singură indemnizație, cum se stipulează în actul administrativ atacat.

Tribunalul Târgu Mureș,

secția civilă, prin încheierea nr. 2 din 17 februarie 2010 a sesizat în temeiul

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Târgu Mureș cu soluționarea

excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, invocată

de reclamantă, suspendând judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a acestei

excepții.

2.Soluția pronunțată de

Curte de Apel

Prin sentința nr. 66 din

16 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și în consecință,

a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

invocată de reclamanta T.V.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Art.4 din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, se referă la examinarea legalității unui act

administrativ unilateral „cu caracter individual”, iar nu la examinarea legalității

unui act administrativ în general.

Dispozițiile acestui text de lege citat permiteau

examinarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ

anterior modificării lui prin Legea nr. 262/2007

și consideră că această

limitare a invocării excepției

de nelegalitate exclusiv cu privire la actele administrative individuale reprezintă

opțiunea expresă a legiuitorului, iar nu o omisiune de reglementare, din moment

ce a prevăzut posibilitatea atacării nelimitate în timp a actelor normative pe calea

acțiunii directe.

Astfel, reținând că

H.G. nr. 1025/2006 este un act normativ, prima instanță a constatat că este inadmisibilă

excepția de nelegalitate invocată în privința acestei hotărâri, având în vedere

că nu este îndeplinită condiția ca acest act să aibă caracterul de act administrativ

unilateral „cu caracter individual”, apreciind că, în speță, singura cale de a ataca

dispozițiile considerate nelegale ale art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 este cea

prevăzută de art. 7 alin. (1) și textele următoare din Legea nr. 554/2004.

Totodată, judecătorul

fondului a avut în vedere și faptul că dispozițiile în cauză au fost modificate

prin H.G. 1016 din 09 septembrie 2009, prevăzându-se expres că indemnizația se acordă,

după caz, în cuantum de câte 600 pentru fiecare copil, inclusiv dacă este născut

dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, și cum nu se mai impune revocarea

pe cale grațioasă prin plângere prealabilă, textul art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006

nemaifiind în vigoare, revine instanței să cerceteze legalitatea acestuia la data

la care era în vigoare acest text în raport cu dispozițiile legale și constituționale

invocate de reclamantă.

În fine, în legătură cu

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată, prima instanța a reținut

că deși se face referire la aceasta, nu se concretizează care ar fi acele decizii

ce ar conduce la interpretarea că și actele normative de rang inferior legilor și

ordonanțelor pot face obiectul excepției de nelegalitate, însă această practică,

în măsura în care se constată argumentat că nu ar fi justificată pe temeiurile legale

indicate în prezentele considerente, nu poate obliga instanța să o urmeze, în condițiile

în care practica jurisdicțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția

recursurilor în anulare, nu este prevăzută ca atare în C. proc. civ. ca fiind obligatorie

pentru celelalte instanțe.

3.Recursul declarat de

reclamantă

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta T.V., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru

a se pronunța pe fond asupra excepției de nelegalitate invocate.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit nu a soluționat

pe fond excepția de nelegalitate, interpretând eronat dispozițiile atacate, având

în vedere că nu există vreo reglementare expresă care să excludă actele administrative

normative de la controlul legalității acestora.

Recurenta-reclamantă a

mai arătat faptul că Legea nr. 554/2004, modificată și completată, la alin. (1)

a prevăzut că legalitatea uni act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces,

pe cale de excepție, iar la alin. (2) al aceluiași text de lege nu se mai face distincție

între actul administrativ cu caracter normativ și cel cu caracter individual.

Totodată, a criticat sentința

atacată și cu privire la opinia instanței de fond, potrivit căreia jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este obligatorie pentru celelalte instanțe,

întrucât, chiar dacă din punct de vedere formal afirmația este corectă, nu se poate

face abstracție de principiul egalității în justiție și al echității, mai ales că

este vorba despre interese ale minorilor.

II.Soluția pronunțată

în recurs

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului,precum și cu dispozițiile legale incidente, constată

că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Asupra calificării actului

administrativ unilateral în speță ca normativ sau individual.

Actul administrativ normativ

cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract,

în scopul aplicării unui număr nedeterminat de cazuri și persoane.

Din acest punct de vedere,

actul în speță este unul normativ.

Asupra admisibilității

excepției de nelegalitate formulată cu privire la un act administrativ normativ

Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța

de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare

a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar

încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a

ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță,

după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral

emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Într-adevăr, legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării

legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce

la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin.

(2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual, fiind

evident că omisiunea

legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate a actelor

normative

nu constituie fine de neprimire a excepției pentru aceste acte.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar

nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate

în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului

administrativ.

Astfel, actele administrative

cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii

excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum

a fost modificat, m

odificarea

având rolul de a include în sfera actelor și pe cele individuale, iar nu de a le

exclude pe cele normative.

Înalta Curte de Casație

și Justiție are în vedere și practica constantă la nivelul secției de contencios

administrativ și fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007,

s-au soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele

administrative cu caracter normativ.

În raport cu considerentele

arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a constatat că excepția

de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată și în baza art. 20

alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. (5) din

C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de

T.V. împotriva

sentinței nr. 66 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea excepției de nelegalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.