ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4458/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul excepției de nelegalitate Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, reclamanta T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.J.P.S. Harghita și Secretariatul General al Guvernului, modificarea în parte a deciziei nr. 8459 din 18 iunie 2007, în sensul acordării indemnizației de creștere a copilului în cuantum de 1.200 RON, respectiv câte 600 RON pentru fiecare dintre cei doi copii, de la data nașterii minorilor 18 octombrie 2007 și până la 10 iunie 2009 (data adoptării Legii 23/2009). În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut o sarcină gemelară și la 18 octombrie 2007 a dat naștere minorilor T.R.A.

și T.R.S., primind indemnizația de naștere prevăzută de O.U.G 148/2005 numai pentru unul dintre minori, pe considerentul că este vorba de o singură naștere. La termenul de judecată din 17 februarie 2010, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a susținut că textul a cărui nelegalitate o invocă este în contradicție cu legea, precizând că normele care dau naștere unuia sau mai multor copii gemeni au dreptul la indemnizație pentru fiecare copil născut și nu numai la o singură indemnizație, cum se stipulează în actul administrativ atacat.

Tribunalul Târgu Mureș, secția civilă, prin încheierea nr. 2 din 17 februarie 2010 a sesizat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Târgu Mureș cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, invocată de reclamantă, suspendând judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a acestei excepții. 2.Soluția pronunțată de Curte de Apel Prin sentința nr. 66 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și în consecință, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 invocată de reclamanta T.V. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Art.4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se referă la examinarea legalității unui act administrativ unilateral „cu caracter individual”, iar nu la examinarea legalității unui act administrativ în general. Dispozițiile acestui text de lege citat permiteau examinarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ anterior modificării lui prin Legea nr. 262/2007 și consideră că această limitare a invocării excepției de nelegalitate exclusiv cu privire la actele administrative individuale reprezintă opțiunea expresă a legiuitorului, iar nu o omisiune de reglementare, din moment ce a prevăzut posibilitatea atacării nelimitate în timp a actelor normative pe calea acțiunii directe.

Astfel, reținând că H.G. nr. 1025/2006 este un act normativ, prima instanță a constatat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în privința acestei hotărâri, având în vedere că nu este îndeplinită condiția ca acest act să aibă caracterul de act administrativ unilateral „cu caracter individual”, apreciind că, în speță, singura cale de a ataca dispozițiile considerate nelegale ale art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 este cea prevăzută de art. 7 alin. (1) și textele următoare din Legea nr. 554/2004. Totodată, judecătorul fondului a avut în vedere și faptul că dispozițiile în cauză au fost modificate prin H.G. 1016 din 09 septembrie 2009, prevăzându-se expres că indemnizația se acordă, după caz, în cuantum de câte 600 pentru fiecare copil, inclusiv dacă este născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, și cum nu se mai impune revocarea pe cale grațioasă prin plângere prealabilă, textul art. 3 alin. (1) din H.G.

1025/2006 nemaifiind în vigoare, revine instanței să cerceteze legalitatea acestuia la data la care era în vigoare acest text în raport cu dispozițiile legale și constituționale invocate de reclamantă. În fine, în legătură cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată, prima instanța a reținut că deși se face referire la aceasta, nu se concretizează care ar fi acele decizii ce ar conduce la interpretarea că și actele normative de rang inferior legilor și ordonanțelor pot face obiectul excepției de nelegalitate, însă această practică, în măsura în care se constată argumentat că nu ar fi justificată pe temeiurile legale indicate în prezentele considerente, nu poate obliga instanța să o urmeze, în condițiile în care practica jurisdicțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția recursurilor în anulare, nu este prevăzută ca atare în C. proc.

civ. ca fiind obligatorie pentru celelalte instanțe. 3.Recursul declarat de reclamantă Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.V., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța pe fond asupra excepției de nelegalitate invocate. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit nu a soluționat pe fond excepția de nelegalitate, interpretând eronat dispozițiile atacate, având în vedere că nu există vreo reglementare expresă care să excludă actele administrative normative de la controlul legalității acestora.

Recurenta-reclamantă a mai arătat faptul că Legea nr. 554/2004, modificată și completată, la alin. (1) a prevăzut că legalitatea uni act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, iar la alin. (2) al aceluiași text de lege nu se mai face distincție între actul administrativ cu caracter normativ și cel cu caracter individual. Totodată, a criticat sentința atacată și cu privire la opinia instanței de fond, potrivit căreia jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este obligatorie pentru celelalte instanțe, întrucât, chiar dacă din punct de vedere formal afirmația este corectă, nu se poate face abstracție de principiul egalității în justiție și al echității, mai ales că este vorba despre interese ale minorilor.

II.Soluția pronunțată în recurs Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului,precum și cu dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Asupra calificării actului administrativ unilateral în speță ca normativ sau individual. Actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract, în scopul aplicării unui număr nedeterminat de cazuri și persoane. Din acest punct de vedere, actul în speță este unul normativ.

Asupra admisibilității excepției de nelegalitate formulată cu privire la un act administrativ normativ Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Într-adevăr, legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepției pentru aceste acte.

În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ. Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat, m odificarea având rolul de a include în sfera actelor și pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere și practica constantă la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ. În raport cu considerentele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată și în baza art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. (5) din C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.V. împotriva sentinței nr. 66 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea excepției de nelegalitate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.