ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Sălaj sub dosar nr. 570/84/2009,

reclamanta B.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta și Agenția

Județeană Pentru Prestații Sociale Sălaj anularea deciziei

nr. 70 din 4 februarie 2008 emisă de pârât privind acordarea

indemnizației de creștere a copilului, în sensul obligării

Statului Român reprezentat prin pârât, la plata retroactivă a

indemnizației pentru creșterea fiecărui copil, rezultați din

sarcina multiplă (gemelară) conform certificatelor de naștere

nr. 838 și 839 emise la data de 18 iunie 2008.

Prin sentința

civilă nr. 569 din 30 martie 2009, Tribunalul Sălaj a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta B.S.M.

și

a anulat parțial decizia nr. 70 din 4 februarie 2009 emisă de pârâtă,

obligând-o pe aceasta din urmă la plata indemnizației pentru

creșterea copilului, pentru fiecare din cei doi copii ai reclamantei,

născuți la data de 15 iunie 2007, începând cu data solicitării -

15 ianuarie 2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru

Prestații Sociale Sălaj, iar Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, investită cu

soluționarea cererii de recurs a invocat, din oficiu excepția de

nelegalitate a art. 2 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 3 din H.G. nr.

1025/2006, suspendând judecarea recursului și investind Curtea de Apel

Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate.

S-a format dosarul

nr. 1263/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, fiind introdus și citat în

cauză Guvernul României, în calitate de emitent al actului a cărui

nelegalitate s-a invocat.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de

inadmisibilitate a cererii formulată de reclamantă cu motivarea

că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția

de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea

instituie o altă procedură. Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

1.

Soluția instanței de fond

Prin sentința

civilă nr. 553 din 5 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj, a respins

excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate

invocată de pârât și a admis excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 din H.G. nr.

1025/2006.

Privind

inadmisibilitatea excepției, instanța de fond a reținut că

alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actul

administrativ unilateral cu caracter individual, însă, alin. (2) al

aceluiași articol se referă la actul administrativ tară a mai

face vreo distincție între caracterul său de act normativ sau

individual. Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol trebuie

interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie

interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte

juridice. Pentru aceste considerente inadmisibilitatea excepției

urmează să fie respinsă. De altfel, practica Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, este constantă în

sensul că excepția de nelegalitate poate viza și acte normative

nu doar individuale.

Acordarea

indemnizației lunare de creștere a copilului a fost raportată prin

art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți

și nu la numărul nașterilor. Definind noțiunea de

naștere prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, ca element pentru

acordarea indemnizației, se creează o discriminare între persoane

aflate în situații identice fără existența unor

justificări de ordin obiectiv.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că definiția dată

noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă

principiul egalității de tratament, instituind discriminări

între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii

proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți)

și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

Desigur că

acordarea acestei indemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G.

nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la

numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din

Normele metodologice sunt nelegale.

2.Calea de atac

exercitată

Împotriva

sentinței civile nr. 553 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj,

Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin motivele de

recurs Guvernul României a arătat că instanța de fond în mod

greșit a respins excepția inadmisibilității excepției

de nelegalitate, deoarece potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (l) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul

unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea,

părții interesate (...)".

S-a arătat

că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de

nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea

instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei,

recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți

copii vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3

ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, cu modificările și completările

ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și

indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii

ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5

alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia

i-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență.

Așadar,

indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau

pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament

în regim de urgență ori încredințați în vederea

adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea

indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în

urma unei nașteri.

Ținând cont de

cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați

dintr-o singură naștere, se acordă o singură

indemnizație.

Indemnizația

pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru

familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii.

Astfel, această

prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a

copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește

condițiile de acordare și optează pentru această formă

de sprijin.

Prin urmare, nu se

poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în

care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui

substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a

alocației destinate copiilor.

instanței de recurs.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,

invocată de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Înalta

Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest

caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde

soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere

motivată, instanța de contencios administrativ competentă

și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței de

contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar

încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată

odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de

nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să

o soluționeze".

In conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență,

în ședință publică, cu citarea părților și a

emitentului. în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei

legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

Este adevărat

că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere,

în privința analizării legalității, la actele

administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia

că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate

la actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat

însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma

„act administrativ unilateral" fară a se mai face distincție

între cel normativ și cel individual.

In virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în

sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor

sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din

legea contenciosului administrativ.

Asta presupune

că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat

că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter

normativ poate fi cercetată.

Referitor la

criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că

acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Acordarea

indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la

momentul nașterii, o singură dată, confirmă că

definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din

naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în

vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea

nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de

excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de

persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a

fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de

eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru

creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și

procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice

prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu

dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece

definiția stabilită pentru naștere, ca element de

referință în acordarea indemnizației lunare, creează o

discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără

să existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind

nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii

vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul

normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost

adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru

fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei

copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la

art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a

încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și

persoana care a fost numită tutore).

Definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G.

nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de

ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din

fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine

prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine

pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai

persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)

din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin

normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a creat o discriminare

nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi

gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda

o singură indemnizație.

De altfel, este de

menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a

modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit

acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600

lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de

tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o

astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

In

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 553/CA din 5

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.