ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta B.C.C.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D.M.P.S. CLUJ și A.N.P.S. – A.J.P.S.

CLUJ anularea deciziei nr. 17040 din 18 noiembrie 2008 și a deciziei nr. 6 din 8

ianuarie 2009, în sensul obligării Statului Român reprezentat prin pârâte, la

plata retroactivă a indemnizației pentru

creșterea

fiecărui copil, rezultați din sarcina multiplă (gemelară) conform

certificatelor de

naștere nr. 287723 și 287724 emise la data de 29 iulie

2008.

De asemenea, reclamanta a invocat

excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul

Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii formulată de

reclamantă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004

excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu

caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea

instituie o altă procedură. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată.

Prin sentința civilă nr.432 din 5

octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, a respins excepția de inadmisibilitate a

excepției de nelegalitate invocată de pârât și a admis excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006.

Privind inadmisibilitatea excepției,

instanța de fond a reținut

că alin. (1)

al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral cu

caracter individual , însă, alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul

administrativ fără a mai face vreo distincție între caracterul său de act

normativ sau individual. Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol

trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie

interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte juridice. Pentru

aceste considerente inadmisibilitatea excepției urmează să fie respinsă. De

altfel, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, este constantă în sensul că

excepția de nelegalitate poate viza și acte normative nu doar individuale.

Acordarea indemnizației lunare de

creștere a copilului a fost raportată prin art. 6 din OUG. nr. 148/2005 la

numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor. Definind noțiunea de

naștere prin art. 3 alin. (1) din H.G.. nr. 1025/2006, ca element pentru

acordarea indemnizației, se creează o discriminare între persoane aflate în

situații identice fără existența unor justificări de ordin obiectiv.

Pe fondul

cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă

principiul egalității de tratament, instituind

discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între

copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei

proveniți dintr-o naștere simplă.

Desigur că acordarea acestei

îndemnizații a fost raportată prin art. 6 al

O.U.G.

nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv

pentru

care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.

Împotriva sentinței civile nr. 432

din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, Guvernul României a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs Guvernul

României a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, deoarece potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții

interesate (...)".

S-a arătat că, după cum reiese din

textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul a

susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la

prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind

„aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația de

creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu

handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1)

din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și

stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după

caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile

prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat

copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se cuvine

pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în

vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în O.U.G.

nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru

fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont de cele menționate,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o

singură indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea

copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau

mai mulți copii.

Astfel, această prestație

înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial

al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru

această formă de sprijin.

Prin urmare, nu se poate reține

pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau

una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat

are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă

a alocației destinate copiilor.

Examinând cauza în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României –

Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr.

262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În

acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței

de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea

prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a

ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță,

după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a

emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul în art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării

legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea

conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de

nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă că în

cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral” fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept,

potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în

sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din

legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a

unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la criticile ce vizează

fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru a ajunge la această soluție

instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea indemnizației pentru creșterea

copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că

definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie

raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate reține că la

adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai

frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii

de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost

definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului

de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și

procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în

art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora

au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de

referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr.

1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în

aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament

între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea

în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3

din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în

aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul

cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de

urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de

exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și

faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de

tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de

naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 432 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

ianuarie 2010.