ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Constanța sub dosar nr. 10865/118/2008, reclamanta a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Prestații

Sociale Constanța, recunoașterea dreptului de a beneficia de indemnizație

pentru creșterea copilului, pentru ambii copii din sarcina multiplă (gemelară)

și obligarea pârâtei la plata alocației de 600 lei lunar, începând cu data de

21 august 2007 și până la împlinirea de către copii a vârstei de 2 ani.

În susținerea

acțiunii, în fata instanței de fond, reclamanta a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1)din H.G. nr. 1025/2006. S-a format

dosarul nr. 1208/36/2009 al Curții de Apel Constanța, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, fiind introdus și citat în cauză Guvernul

României, în calitate de emitent al actului a cărui nelegalitate s-a invocat. Prin

întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de

inadmisibilitate a cererii formulată de reclamantă cu motivarea că potrivit

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate poate avea

ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele

cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fond a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 635 din 16 decembrie

2009 Curtea de Apel

Constanța, a respins excepția de inadmisibilitate a

excepției de nelegalitate invocată de pârât și a admis excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006.

Privind

inadmisibilitatea excepției, instanța de fond a reținut că

alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se

referă la actul administrativ

unilateral cu caracter individual, însă,

alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul administrativ fără a mai face

vreo distincție între caracterul său de act normativ sau individual.

Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform

principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în

sensul de a-și produce efecte juridice. Pentru aceste considerente

inadmisibilitatea excepției urmează să fie

respinsă. De altfel, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007,

este constantă în sensul că excepția de nelegalitate poate viza și acte

normative nu doar individuale.

Acordarea

indemnizației lunare de creștere a copilului a fost raportată prin art. 6 din O.U.G.

nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor. Definind

noțiunea de naștere prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, ca element

pentru acordarea indemnizației, se creează o discriminare între persoane aflate

în situații identice fără existența unor justificări de ordin obiectiv.

Pe fondul

cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată

noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă

principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele

aflate în

situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o

naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere

simplă.

Desigur că

acordarea acestei indemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr.

148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru

care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.

atac exercitată

Împotriva

sentinței civile nr. 635 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța,

Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin motivele

de recurs Guvernul României a arătat că instanța de fond în mod greșit a

respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, deoarece potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea,

părții interesate (...)".

S-a arătat

că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea

ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele

cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul

cauzei, recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe

lume a unuia sau mai

mulți copii vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu

modificările și completările ulterioare.

Potrivit

prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și

indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre

primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în

una dintre situațiile prevăzute la art. 5

alin.

(2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i

s-a

încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori

în plasament în regim de urgență.

Așadar,

indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru

primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de

urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației

pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Ținând cont

de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură

naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația

pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin

pe lume unul sau mai mulți copii.

Astfel,

această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului,

venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și

optează pentru această formă de sprijin.

Prin urmare,

nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată

prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici

un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.

instanței de recurs.

Examinând

cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Referitor la

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul

României - Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată

de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe

cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz,

instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. încheierea de

sesizare

a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei

căi de

atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată

odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța

în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze".

In

conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța

de contencios administrativ se pronunță, după

procedura de urgență, în

ședință publică, cu citarea părților și a

emitentului. în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".

Este adevărat

că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în

privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual.

Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2)

al art. 4 este folosită

sintagma „act administrativ unilateral" fără

a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

In virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de

legalitate în

procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din

legea

contenciosului administrativ.

Asta

presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția

de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la

criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru a

ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Acordarea

indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii,

o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea,

se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în

vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate

exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la

beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări

obiective.

H.G. nr.

1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii

și situațiile de

eligibilitate pentru acordarea dreptului de

indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și

procedurile de acordare a dreptului.

Normele

metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile

legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită

pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare,

creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să

existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind

nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu

forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art.6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că

indemnizația lunară se

cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri

sau, după caz, pentru

primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la

art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul

în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a

fost numită tutore).

Definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și

limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul

nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din

fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr.

1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 contravine

prevederilor actului normativ în aplicarea

căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G.

s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii

născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel,

este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat

dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări

cuantumul indemnizației se majorează cu

600

lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți

sau

multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală pe care o va menține.

In consecință, pentru considerentele arătate și

în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 635/CA

din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.