Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2010

HOTĂRÂRE
24.03.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta C.C.M. a chemat în judecată Direcția pentru Muncă și Solidaritate Socială Constanța, solicitând recunoașterea dreptului de a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului prevăzută de O.U.G. nr. 148/2005 pentru ambii copii născuți gemeni și obligarea pârâtei să emită decizia pentru acordarea indemnizației pentru creșterea și a celui de al doilea copil. Prin sentința nr. 67/CA din 09 februarie 2009 Curtea de Apel Constanța a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța. Tribunalul Constanta, având în vedere că reclamanta a înțeles să susțină excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006, prin încheierea din 05 mai 2009 a dispus sesizarea Curții de Apel Constanța. In motivarea excepției, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, care definesc nașterea ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii", nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani se primește o indemnizație lunară pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii. Prin sentința civilă nr. 587/CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.C.M. în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Constanța și Guvernul României și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că normele metodologice prevăzute de art. 3 alin. (1) sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Acordarea indemnizației lunare a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt nelegale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Guvernul României a solicitat casarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În primul motiv de recurs, referitor la admisibilitatea excepției de nelegalitate, recurentul precizează următoarele: Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură. In speță, prin hotărârea de Guvern contestată, a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare. Ca atare, este vorba de un act administrativ cu caracter normativ ce nu poate fi atacat pe calea excepției de nelegalitate.

In cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține de către recurent faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. In concret, recurentul arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii". Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Recurentul concluzionează că nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului și, în nici un caz, nu este vorba de o componentă a alocației destinate copiilor.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze". In conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Insă, este de observat că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral", fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

In virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că, și în actuala reglementare, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile din cererile de recurs ce vizează fondul cauzei, instanța de control judiciar apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele argumente: Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că, la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, respectiv cea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiri beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Insă, Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 iar, potrivit acestei modificări, cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. In consecință, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 587/CA din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub dosar nr. 10865/118/2008, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pen
ÎCCJ 2010-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2574/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În dosarul nr. 812/102/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.T. a invocat excepția de nele
ÎCCJ 2010-08-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2010
mod nelegal actul normativ cu forță superioară, o dovedește și împrejurarea că însăși legiuitorul a considerat necesar să intervină și să modifice art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, stabilind, prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, că indemniza
ÎCCJ 2009-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5678/2009
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta O.A. a chemat în judecată Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse prin Agenția Județeană de Prestații Sociale Brașov, solicitând
ÎCCJ 2010-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.A.S. a chemat în judecată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Satu Mare solicitând modificarea Deciziei 8573
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă