ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2010

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta C.C.M. a chemat în judecată Direcția pentru Muncă și

Solidaritate Socială Constanța, solicitând recunoașterea dreptului de a

beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului prevăzută de O.U.G. nr. 148/2005

pentru ambii copii născuți gemeni și obligarea pârâtei să emită decizia pentru

acordarea indemnizației pentru creșterea și a celui de al doilea copil.

Prin sentința

nr. 67/CA din 09 februarie 2009 Curtea de Apel Constanța a declinat cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Constanța.

Tribunalul

Constanta, având în vedere că reclamanta a înțeles să susțină excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, prin

încheierea din 05 mai 2009 a dispus sesizarea Curții de Apel Constanța.

In motivarea

excepției, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, care definesc nașterea ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor

copii", nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă

de până la doi ani se primește o indemnizație lunară pentru fiecare din primele

trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii.

Prin sentința

civilă nr. 587/CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis

excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.C.M. în contradictoriu cu

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Constanța și Guvernul României și a

constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut că normele metodologice

prevăzute de art. 3 alin. (1) sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise și creează o discriminare între persoanele

aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Acordarea

indemnizației lunare a fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la

numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt nelegale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Guvernul

României a solicitat casarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției

de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

În primul motiv

de recurs, referitor la admisibilitatea excepției de nelegalitate, recurentul

precizează următoarele:

Din

interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter

normativ pentru care legea instituie o altă procedură.

In speță, prin

hotărârea de Guvern contestată, a fost reglementat modul de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, este

vorba de un act administrativ cu caracter normativ ce nu poate fi atacat pe

calea excepției de nelegalitate.

In cel de-al

doilea motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se susține de către recurent faptul că sentința contestată este

lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

In concret,

recurentul arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, definesc

nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu

modificările și completările ulterioare.

Potrivit

prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și

indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre

primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în

una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre

persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea

adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență.

Recurentul

concluzionează că nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copii

proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care măsura

reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului

și, în nici un caz, nu este vorba de o componentă a alocației destinate

copiilor.

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Referitor la

excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007:

„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In

acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței

de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea

prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a

ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze".

In conformitate

cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului. în cazul în care excepția de nelegalitate

vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare

la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

Este adevărat că

legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu caracter

individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual.

Insă, este de

observat că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act

administrativ unilateral", fără a se mai face distincție între cel

normativ și cel individual.

In virtutea

principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că,

și în actuala reglementare, actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de

nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la

criticile din cererile de recurs ce vizează fondul cauzei, instanța de control

judiciar apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele argumente:

Acordarea

acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De

asemenea, se poate reține că, la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a

avut în vedere situația cea mai frecventă, respectiv cea a nașterii simple,

ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție,

înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența

unei justificări obiective.

H.G. nr.

1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act

normativ au fost definiri beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru

acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost

prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Insă, Normele

metodologice prevăzute în art. 3 sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru

naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o

discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o

justificare de ordin obiectiv.

Definind

nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu

forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă

principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină

simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care

au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau

care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și

persoana care a fost numită tutore).

Definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și

limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul

nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din

fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 adaugă la legea în

aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr,

O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru

fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act

normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea, prin normele metodologice de

aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între

copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că, în cazul adopției,

s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă

doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o

singură indemnizație.

De altfel, este

de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat

dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 iar, potrivit acestei modificări,

cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut

dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea

copil provenit dintr-o astfel de naștere.

In consecință,

în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 587/CA

din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2010.