ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub dosar nr. 3817/117/2008, reclamanta N.P.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” anularea adresei nr. 7814 din 31 iulie 2008 emisă de Ministerul Apărării Naționale și confirmată prin adresa nr. 1627 din 12 august 2008 emisă de pârâtul Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” și obligarea pârâtului la plata retroactivă a indemnizației pentru creșterea fiecărui copil, rezultați din sarcina multiplă (gemelară) conform certificatelor de naștere nr. 243236 și 243237 la data de 16 octombrie 2006. Prin sentința civilă nr. 2144 din 14 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj a admis excepția tardivității și a respins ca tardivă cererea formulată de reclamantă.

Prin decizia nr. 667 din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de reclamanta N.P.A.M. și a casat sentința nr. 2144/2008, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În fața Tribunalului Cluj, la data de 23 aprilie 2009, reclamanta a depus o extindere de acțiune prin care a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 3 din H.G. nr. 1025/2006, în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Apărării și Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”. Prin încheierea din 15 mai 2009, Tribunalul Cluj a sesizat Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, dispunând suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

S-a format dosarul nr. 1332/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, fiind introdus și citat în cauză Guvernul României, în calitate de emitent al actului a cărui nelegalitate s-a invocat. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii formulată de reclamantă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură. 1. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 433 din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de pârât și a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006. Privind inadmisibilitatea excepției, instanța de fond a reținut, prin raportare și la soluțiile de principiu comunicate de comisia pentru unificarea practicii judiciare, că alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul administrativ fără a mai face vreo distincție între caracterul său de act normativ sau individual. Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte juridice. A mai reținut că actul atacat cu excepția de nelegalitate are un destinatar predeterminat - beneficiarii indemnizației pentru creșterea copilului, producând efecte numai în ceea ce privește aceste categorii de persoane, astfel că există posibilitatea cenzurării acestui pe calea excepției de nelegalitate.

Pe fondul excepției de nelegalitate, prima instanță a reținut că acordarea indemnizației lunare de creștere a copilului a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. . nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor. Definind noțiunea de naștere prin art. 3 alin. (1) din HG. nr. 1025/2006, ca element pentru acordarea indemnizației, se creează o discriminare între persoane aflate în situații identice fără existența unor justificări de ordin obiectiv. S-a mai reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

A concluzionat curtea de apel în sensul că, în mod evident, acordarea acestei îndemnizații a fost raportată, prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale. 2.Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 433 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, Guvernul României și Ministerul Apărării Naționale au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs Guvernul României a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, deoarece potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)". S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut următoarele: - dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii". - concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

- potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri și, prin urmare, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație; - nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor. Recursul pârâtului Ministerul Apărării Naționale este declarat peste termenul legal și va fi analizat ca atare. 3. Soluția instanței de recurs . Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Guvernul României este nefondat, iar recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale este tardiv formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. A. Recursul Guvernului Referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.” În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. 2. Recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, mai înainte de a examina motivele de recurs, constată că recursul este tardiv declarat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, în materia excepției de nelegalitate, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii. Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ. care arată că „termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”. Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiași articol stabilește că „termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”.

Din actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 2 noiembrie 2009, conform dovezii aflate la fila 34 din dosarul de fond, recursul fiind declarat la data de 13 noiembrie 2009. Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care pârâtul avea dreptul să declare recurs era cuprins între 3 noiembrie 2009 și 8 noiembrie 2009, inclusiv. Cum data de 13 noiembrie 2009, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv viza președintelui secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a depășit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul Ministerului Apărării Naționale este tardiv.

În aceste condiții, față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 433 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale, împotriva aceleiași sentințe ca tardiv formulat. Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul admiterii recursului Guvernului României, casarea sentinței recurate și respingerii excepției de nelegalitate ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010. Urmează opinia separată a domnului judecător

OPINIA SEPARATĂ

redactată de judecător în temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluția legală și temeinică era de admitere a recursului declarat de Guvernul României, casarea sentinței atacate și respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, așa cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 262/2007, numai legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată pe cale de excepție, orice altă interpretare fiind, în realitate, o adăugare la lege.

Că este așa, rezultă din faptul că legiuitorul, modificând textul anterior al art. 4 alin. (1), care prevedea că „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție..”, a precizat în mod expres că „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,… poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție…”. Deci, cu alte cuvinte, o simplă și elementară interpretare a faptului că legiuitorul a adăugat în mod expres formularea: „cu caracter individual”, ne va ajuta să înțelegem că legiuitorul a căutat să excludă actele administrative cu caracter normativ de la controlul de legalitate pe calea excepției invocate sau ridicate în cadrul unui proces.

Rațiunea acestei excluderi își are explicația în faptul că, potrivit art. 11 alin. (4) din aceeași lege, actele administrative „ cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând” pe calea unei acțiuni directe pentru anularea unui asemenea act administrativ. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională printr-o serie de decizii (nr. 342/2009, nr. 944/2009, nr. 1026/2009, nr. 1163/2009), care a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, Curtea Constituțională a motivat că dispozițiile art. 4 alin. (1), care prevăd că doar actele administrative unilaterale cu caracter individual pot fi vizate de excepția de nelegalitate, nu operează o excludere a actelor administrative cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, acest control fiind realizat pe calea acțiunii directe, separate, iar nu pe calea incidentului procedural al excepții de nelegalitate. De asemenea, a mai argumentat Curtea Constituțională, accesul liber la justiție nu este restricționat în ceea ce privește contestarea legalității actelor administrative cu caracter normativ, din moment ce persoana care se consideră vătămată are la dispoziție calea unei acțiuni directe, în cadrul exercitării căreia îi sunt respectate toate garanțiile specifice unui proces echitabil.

Deci, având în vedere reglementarea categorică a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și argumentele expuse, considerăm că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că recursul urma să fie respins. Dar, având în vedere că, potrivit art. 257 și art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate în cadrul acestui litigiu, argumentele prezentate mai sus nu trebuie să fie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare rațională a opiniei noastre care este diferită de cea a majorității completului.