ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3416/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2012, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta P.N.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i plătească daune morale în cuantum de 12 milioane euro, pentru perioada de detenție a tatălui său, Ț.M., decedat la data de 18 ianuarie 2007. 1. Instanța de fond Prin sentința civilă nr. 175 din 13 iunie 2012, Tribunalul Gorj a respins excepția inadmisibilității acțiunii. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta P.N.M. având în vedere următoarele considerente: Prin sentința penală 509 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus, în baza art. 406 alin. (1) rap.

la art. 394 lit. a) C. proc. pen., admiterea cererii de revizuire formulată de condamnatul Ț.I.M., decedat la acea dată și, în consecință, au fost anulate mențiunile din sentința penală nr. 17/ 18 mai 1993 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală 2729 din 27 noiembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. Rejudecând, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat revizuentul Ț.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-175 C. pen., sentința fiind definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3824 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reclamanta în calitate de fiică a autorului Ț.I.M., a solicitat obligarea Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 12 milioane euro, cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost creat prin detenția ilegală a tatălui său pe perioada 13 iunie 1992 - 4 mai 2004, în sensul că a fost lipsită de prezența acestuia în familie și a fost catalogată în societate, ca fiind fiica unui criminal. Acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1357 C. civ., care reprezintă de fapt o transpunere într-o nouă formulare a conținutului articolelor 998 și 999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 6976 din 9 decembrie 2004 că statul răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal, numai în temeiul și în situațiile prevăzute de art. 504 și următoarele C. proc.

pen., iar nu în temeiul art. 998-999 C. civ. În același sens, prin Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006, instanța supremă a statuat că dispozițiile Codului civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare. Reglementarea legală care stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este cea prevăzută de art. 504 C. proc. pen. rap. la art. 52 alin. (3) din Constituția României, care statuează să statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Din interpretarea normelor legale rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai în temeiul art. 504 C. proc.

pen., dispozițiile codului civil privind răspunderea civilă delictuală nefiind de natură să antreneze răspunderea statului pentru erori judiciare. 2.Instanța de apel Prin decizia civilă nr. 88 din data de 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta P.N.M.; a fost anulată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, în esență, că soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de prima instanță, este rezultatul unei interpretări greșite a dispozițiilor art. 504 și urm. C. proc. pen., prin extinderea acestui text și cu privire la alte persoane decât cele prevăzute de lege, înlăturându-se astfel accesul la justiție în baza dreptului comun, persoanelor care nu se încadrează în reglementarea specială prevăzută de Codul de procedură penală.

Totodată, s-a reținut că existența unei reglementări speciale în care statul răspunde pentru erorile judiciare ale magistraților, nu trebuie să excludă posibilitatea acționării în justiție a statului de către persoanele care nu se încadrează în categoria celor vizate de această procedură specială și, eventual, a răspunderii statului, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege pe care se întemeiază cererea, întrucât nu există nici o prevedere legală și, de asemenea, nici practică judiciară unitară în acest sens. Constatând că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului în limitele investirii - și, prin urmare, fără a examina și a se pronunța pe fondul cauzei cu privire la acțiunea de drept comun, în răspundere delictuală a statului pentru eroarea judiciară ce ar fi cauzat prejudicii reclamantei, instanța de apel a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

3. Recursul Împotriva deciziei mai sus menționate, a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând în drept motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate împotriva deciziei atacate s-au referit la următoarele aspecte: În mod greșit instanța de apel a reținut că existența unei reglementări speciale în care statul răspunde pentru erorile judiciare ale magistraților, nu trebuie să excludă posibilitatea acționării în justiție a statului de către persoanele care nu se încadrează în categoria celor vizate de această procedură specială și, eventual, a răspunderii statului, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege pe care se întemeiază cererea.

A fost criticată și aprecierea greșită a instanței de apel care a reținut faptul că reclamanta și-a întemeiat corect acțiunea pe dispozițiile art. 1357 C. civ. în situația în care repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare este reglementată de dispozițiile C. proc. pen. De asemenea s-a criticat și greșita apreciere a instanței referitoare la faptul că dispozițiile art. 1357 C. civ. pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului în cauza dedusă judecății. S-a subliniat ideea că răspunderea Statului Român este o răspundere directă, de apartenența dreptului public, limitată doar la prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale. De asemenea recurenta a arătat că prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504 C. proc.

pen. și art. 52 alin. (3) din Constituție. Pe fondul cauzei, recurenta a învederat că la stabilirea prejudiciului trebuie avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația materială, familială, profesională și socială.

Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate prin măsura preventivă ilegală și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul, acestea neputând excede noțiunii de „satisfacție echitabilă ” consacrată de practica Curții Europene în aplicarea art. 50 din CEDO. 4. Analiza instanței de recurs Examinând recursul formulat, în raport de decizia atacată și de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea introductivă de instanță reclamanta P.N.M.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1337 C. civ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească daune morale în cuantum de 12 milioane euro, pentru perioada de detenție suferită de tatăl său, numitul Ț.M., decedat. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că temeiul de drept invocat reprezintă de fapt o transpunere într-o nouă formulare a conținutului art. 998 și 999 C. civ. iar reglementarea legală care stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este cea prevăzută de art. 504 C. proc. pen. rap. la art. 52 alin. (3) din Constituția României.

Hotărârea instanței de apel prin care s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, este corectă, față de împrejurarea că pe calea prezentei acțiuni, reclamanta a înțeles să investească instanța cu o cerere având drept temei dispozițiile art. 1357 C. civ. și nicidecum cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Or, prima instanță și-a sprijinit soluția pe o argumentare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., deși reclamanta nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de procedura specială de la art. 504 C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 504 C. proc. pen.

persoana care a fost condamnată definitiv, a fost privată de libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal sau după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei (art. 504), poate formula o acțiune, în aceste cazuri, în scopul valorificării drepturilor sale iar după moartea acesteia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa (art. 506), la data decesului. Așadar o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. este o acțiune personală, situație în care recurenta nu se încadrează. De aceea cauza dedusă judecății trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor și limitelor învestirii instanței pentru ca părții să nu-i fie încălcat dreptul de acces la justiție, drept prevăzut expres de Constituția României și legislația CEDO.

Așadar, în mod corect instanța de apel a trimis cauza spre rejudecare la tribunal pentru a se pronunța pe fondul cauzei cu privire la acțiunea de drept comun, în răspundere delictuală a statului pentru eroarea judiciară ce ar fi cauzat prejudicii reclamantei. Pentru aceste argumente criticile recurentei pârâte nu se verifică și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 88 din data de 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2013.