ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3416/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

aprilie 2012, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta P.N.M. a solicitat, în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i plătească daune morale

în cuantum de 12 milioane euro, pentru perioada de detenție a tatălui său, Ț.M.,

decedat la data de 18 ianuarie 2007.

Prin sentința civilă nr.

175 din 13 iunie 2012, Tribunalul Gorj a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

A respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta P.N.M. având în vedere

următoarele considerente:

Prin sentința penală

509 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus, în baza art.

406 alin. (1) rap. la art. 394 lit. a) C. proc. pen., admiterea cererii de

revizuire formulată de condamnatul Ț.I.M., decedat la acea dată și, în

consecință, au fost anulate mențiunile din sentința penală nr. 17/ 18 mai 1993

a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală 2729 din 27 noiembrie 1997

a Curții Supreme de Justiție, în ceea ce privește infracțiunea de omor

calificat, prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. Rejudecând, în baza art. 11 pct.

1 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat revizuentul Ț.I.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-175 C. pen., sentința fiind

definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3824 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Reclamanta în

calitate de fiică a autorului Ț.I.M., a solicitat obligarea Statului român prin

Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 12 milioane euro, cu titlu de

daune morale, reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost creat prin detenția

ilegală a tatălui său pe perioada 13 iunie 1992 - 4 mai 2004, în sensul că a

fost lipsită de prezența acestuia în familie și a fost catalogată în societate,

ca fiind fiica unui criminal.

Acțiunea reclamantei

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1357 C. civ., care reprezintă de fapt o

transpunere într-o nouă formulare a conținutului articolelor 998 și 999 C. civ.,

privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 6976 din 9 decembrie 2004 că

statul răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal,

numai în temeiul și în situațiile prevăzute de art. 504 și următoarele C. proc.

pen., iar nu în temeiul art. 998-999 C. civ.

În același sens, prin

Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006, instanța supremă a statuat că

dispozițiile Codului civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot

constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.

Reglementarea legală

care stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată

răspunderea statului, este cea prevăzută de art. 504 C. proc. pen. rap. la art.

52 alin. (3) din Constituția României, care statuează să statul răspunde

patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Din interpretarea

normelor legale rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai

în temeiul art. 504 C. proc. pen., dispozițiile codului civil privind

răspunderea civilă delictuală nefiind de natură să antreneze răspunderea

statului pentru erori judiciare.

2.Instanța de apel

Prin decizia civilă nr.

88 din data de 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a

admis apelul declarat de reclamanta P.N.M.; a fost anulată sentința apelată și

trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut, în esență, că soluția de respingere a

acțiunii, pronunțată de prima instanță, este rezultatul unei interpretări

greșite a dispozițiilor art. 504 și urm. C. proc. pen., prin extinderea acestui

text și cu privire la alte persoane decât cele prevăzute de lege,

înlăturându-se astfel accesul la justiție în baza dreptului comun, persoanelor

care nu se încadrează în reglementarea specială prevăzută de Codul de procedură

penală.

Totodată, s-a reținut că existența unei

reglementări speciale în care statul răspunde pentru erorile judiciare ale

magistraților, nu trebuie să excludă posibilitatea acționării în justiție a

statului de către persoanele care nu se încadrează în categoria celor vizate de

această procedură specială și, eventual, a răspunderii statului, în cazul îndeplinirii

condițiilor prevăzute de textul de lege pe care se întemeiază cererea, întrucât

nu există nici o prevedere legală și, de asemenea, nici practică judiciară

unitară în acest sens.

Constatând că în mod greșit prima instanță a

soluționat procesul fără a intra în judecata fondului în limitele investirii -

și, prin urmare, fără a examina și a se pronunța pe fondul cauzei cu privire la

acțiunea de drept comun, în răspundere delictuală a statului pentru eroarea

judiciară ce ar fi cauzat prejudicii reclamantei, instanța de apel a anulat

sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

Împotriva deciziei mai sus menționate, a

declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, invocând în drept motivul prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate împotriva deciziei

atacate s-au referit la următoarele aspecte:

În mod greșit instanța

de apel a reținut că existența unei reglementări speciale în care statul

răspunde pentru erorile judiciare ale magistraților, nu trebuie să excludă posibilitatea

acționării în justiție a statului de către persoanele care nu se încadrează în

categoria celor vizate de această procedură specială și, eventual, a

răspunderii statului, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de

lege pe care se întemeiază cererea.

A fost criticată și

aprecierea greșită a instanței de apel care a reținut faptul că reclamanta și-a

întemeiat corect acțiunea pe dispozițiile art. 1357 C. civ. în situația în care

repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare este reglementată de

dispozițiile C. proc. pen.

De asemenea s-a

criticat și greșita apreciere a instanței referitoare la faptul că dispozițiile

art. 1357 C. civ. pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului în

cauza dedusă judecății.

S-a subliniat ideea

că răspunderea Statului Român este o răspundere directă, de apartenența

dreptului public, limitată doar la prejudiciile cauzate prin erorile judiciare

săvârșite în procesele penale.

De asemenea recurenta

a arătat că prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să

răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3)

din Constituție.

Pe fondul cauzei, recurenta

a învederat că la stabilirea prejudiciului trebuie avute în vedere o serie de

criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan

fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au

fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării,

măsura în care i-a fost afectată situația materială, familială, profesională și

socială. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, este necesar ca

cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din

care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituție

i-au fost afectate prin măsura preventivă ilegală și pe cale de consecință să

se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze

prejudiciul, acestea neputând excede noțiunii de „satisfacție echitabilă

”

consacrată de

practica Curții Europene în aplicarea art. 50 din CEDO.

de recurs

Examinând recursul

formulat, în raport de decizia atacată și de criticile formulate, Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă

de instanță reclamanta P.N.M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1337 C.

civ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Statul român

prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească daune morale în cuantum de 12

milioane euro, pentru perioada de detenție suferită de tatăl său, numitul Ț.M.,

decedat.

Prima instanță a

respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că temeiul de drept invocat

reprezintă de fapt o transpunere într-o nouă formulare a conținutului art. 998

și 999 C. civ. iar reglementarea legală care stabilește în ce constau erorile

judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este cea

prevăzută de art. 504 C. proc. pen. rap. la art. 52 alin. (3) din Constituția

României.

Hotărârea instanței

de apel prin care s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, este corectă, față de împrejurarea că pe calea prezentei

acțiuni, reclamanta a înțeles să investească instanța cu o cerere având drept

temei dispozițiile art. 1357 C. civ. și nicidecum cu o acțiune întemeiată pe

dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Or, prima instanță

și-a sprijinit soluția pe o argumentare și interpretare greșită a dispozițiilor

art. 504 C. proc. pen., deși reclamanta nu se află în niciuna din situațiile

prevăzute de procedura specială de la art. 504 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 504 C. proc. pen.

persoana care a fost condamnată definitiv, a fost privată de libertate sau i

s-a restrâns libertatea în mod nelegal sau după ce a intervenit prescripția,

amnistia sau dezincriminarea faptei (art. 504), poate formula o acțiune, în

aceste cazuri, în scopul valorificării drepturilor sale iar după moartea

acesteia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în

întreținerea sa (art. 506), la data decesului.

Așadar o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.

504 C. proc. pen. este o acțiune personală, situație în care recurenta nu se

încadrează.

De aceea cauza dedusă judecății trebuie

analizată din perspectiva dispozițiilor și limitelor învestirii instanței

pentru ca părții să nu-i fie încălcat dreptul de acces la justiție, drept

prevăzut expres de Constituția României și legislația CEDO.

Așadar, în mod corect instanța de apel a

trimis cauza spre rejudecare la tribunal pentru a se pronunța pe fondul cauzei

cu privire la acțiunea de drept comun, în răspundere delictuală a statului

pentru eroarea judiciară ce ar fi cauzat prejudicii reclamantei.

Pentru aceste

argumente criticile recurentei pârâte nu se verifică și în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Gorj în numele și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva

Deciziei nr. 88 din data de 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2013.