ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6336/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2007, reclamantul P.M. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Dolj, solicitând obligarea la plata sumei de 67.500 lei RON, reprezentând prejudiciul material și 600.000 lei (RON ), reprezentând daune morale. În fapt, reclamantul a arătat că la data de 21 octombrie 2001 a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar la data de 13 martie 2002 a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 972/P/ 2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în stare de arest preventiv.

A mai arătat că la data de 24 august 2004, Tribunalul Dolj a pronunțat sentința penală nr. 545 din 24 august 2004, prin care 1-a condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) pe durata de 3 ani, revocându-se beneficiul suspendării condiționate a executării unei pedepse de 6 luni aplicată printr-o altă sentință penală cu nr. 140 din 23 martie 2000, a Judecătoriei Calafat, rezultând 12 ani și 6 luni de executat. Că, prin decizia penală nr. 402 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova s-a dispus achitarea sa în baza art. 11, pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție respingând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 2552 din 18 aprilie 2006. A mai susținut că înainte de arestare reclamantul era cioban și obținea venituri din această activitate, suficiente pentru a avea un trai bun, fiind plătit corespunzător numărului de animale pe cale le avea în grijă, estimând câștigul lunar la 1500 lei RON. A învederat că la data arestării sale, în toată comunitatea a circulat zvonul că el a ucis-o pe T.C., zvon crezut inclusiv de familia sa, care nu a mai dorit să ia legătura cu acesta în timpul detenției și nu a beneficiat astfel de nici un ajutor. De asemenea, părinții au fost lipsiți de ajutorul reclamantului după arestare, iar mama acestuia a decedat la scurt timp, marcată fiind de faptul că omorâse un om.

Prin sentința civilă nr. 624 din 02 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, cu obligarea Statului Român la plata sumei de 70.000 lei daune morale. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost încarcerat în penitenciar, ca urmare a unei condamnări la închisoare, iar ulterior, a fost achitat, stabilindu-se că nu este autorul infracțiunii, așa încât în perioada de la 21 octombrie 2001 la 5 iulie 2005, reclamantul a fost privat de libertate pe nedrept. S-a reținut că, pentru perioada menționată, reclamantul a făcut dovada numai a sumei reprezentând daune morale, fără să facă dovada unui prejudiciu material legat în mod direct de privarea sa de libertate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamantul P.M., cât și Statul Român prin M.E.E. - D.G.F.P. Dolj. Prin apelul său, reclamantul P.M. a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul majorării daunelor acordate. A arătat că în urma condamnării pe nedrept a fost grav prejudiciat atât reclamantul, cât și familia acestuia și că în urma supărărilor cauzate de deținerea în penitenciar, mama sa a murit, ceea ce i-a agravat durerea produsă de condamnarea pe nedrept. În ceea ce privește apelul Statului Român prin D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul de Finanțe, acesta a solicitat schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul reducerii daunelor acordate reclamantului, pe considerentul că oricum acestea sunt mult prea mari, raportat la persoana reclamantului.

Prin decizia civilă nr.96 din 04 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.499/63/2007, s-a respins apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinței civile nr. 624 din 02 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 499/63/2007 s-a admis apelul formulat de reclamantul P.M., prin mandatar Preoteasa Victoria, a fost schimbată sentința atacată, în sensul că s-au majorat daunele morale la care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei. S-a reținut că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., fiind arestat și deținut pe nedrept în penitenciar o perioadă de 3 ani, 8 luni și 24 zile, iar ulterior a fost achitat.

Referitor la cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin în baza art. 998 - 999 C. civ. și art. 504 și urm. C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a apreciat că, în raport de suferințele și traumele cauzate în lunga perioadă a deținerii abuzive, se impune acordarea unor daune într-un cuantum mai ridicat, justificându-se că privarea de libertate pe o perioadă atât de lungă este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât și unul moral care poate lua forma unei exprimări unice, fără obligativitatea unei disocieri între prejudiciul material și cel moral. Instanța de apel a apreciat prejudiciul la suma de 150.000 lei, calculată pentru întreaga perioada de deținere în penitenciar, suma reprezentând toate daunele, atât cele morale, cât și cele materiale.

Pentru aceleași considerente, ale reținerii condamnării pe nedrept a reclamantului pentru o perioadă lungă de timp, ce ar justifica acordarea unui cuantum mai ridicat al daunelor la care este îndreptățit, Curtea a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul P.M., cât și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul reclamant a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., raportat la art. 1084 C. civ., instanța pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii din trei puncte de vedere, și anume: acordarea unei singure sume cu titlul de daune materiale și morale, neevidențierea criteriilor avute în vedere la acoperirea prejudiciului material și moral și nerepararea integrală a prejudiciului, în lipsa unei aprecieri clare a acestuia. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat decizia Curții de Apel Craiova, susținând că aceasta nu a fost motivată, nefiind indicate traumele psihice pe care reclamantul le-a suferit. Mai mult, a susținut că suma acordată este prea mare, considerentele reținute de instanță fiind vagi și strict teoretice.

În același timp a susținut că au fost interpretate greșit prevederile art. 998 -999 C. civ. și art. 504 C. proc. pen., deoarece instanța a apreciat că întreg prejudiciul produs reclamantului este de 150.000 lei (daune morale și materiale), iar în dispozitiv se referă la aceeași sumă ce reprezintă doar daune morale. Prin decizia civilă nr. 8028 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate de reclamantul P.M. (decedat), continuat de P.O. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj. A fost casată decizia civilă nr. 96 din 4 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că sunt întemeiate criticile recurentului reclamant P.M. și pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în privința incidenței motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Că, deși în considerentele deciziei recurate se menționează că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului material și moral, „fără obligativitatea unei disocieri", acesta fiind apreciat la suma de 150.000 lei daune morale și materiale, în dispozitivul deciziei se dispune majorarea daunelor morale la care a fost obligat Statul Român la cuantumul de 150.000 lei. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că procedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit în cadrul despăgubirilor acordate care este cuantumul daunelor morale și cel al daunelor materiale.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat ca fiind pe deplin justificate susținerile recurenților cu privire la faptul că instanța de apel nu a determinat exact care este prejudiciul material suferit de reclamant, deși în cazul acestuia pot fi stabilite criterii exacte de cuantificare. Cu privire la acest motiv de recurs, s-a reținut că nu se poate exercita controlul de legalitate pe care-l determină promovarea căii de atac în cauză. În rejudecare, la Curtea de Apel Craiova a fost format dosarul nr. 248/54/2010. În ședința publică din 24 martie 2010, reprezentantul Ministerului Public a susținut că nu se pot acorda daune morale reclamantului moștenitor P.O., în raport de dispozițiile art. 506 C. proc.

pen. Implicit, a fost invocată lipsa calității procesuale active a reclamantului moștenitor în ceea ce privește capătul de acțiune privind acordarea daunelor morale. Această excepție a fost invocată și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj, prin concluziile scrise formulate în cauză. Examinând cu prioritate această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: Art. 506 alin. (1) C. proc. pen. prevede că acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de persoanele care se aflau în întreținerea sa.

În speță, acțiunea a fost introdusă la data de 11 ianuarie 2007 de reclamantul P.M., acesta prevalându-se de dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., pentru recuperarea prejudiciului moral și material suferit ca urmare a arestării și condamnării pe nedrept, implicit a privării de libertate pe perioada 21 octombrie 2001 - 5 iulie 2005. În faza procesuală a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, ca urmare a decesului reclamantului (7 ianuarie 2009 ), acțiunea a fost continuată de tatăl acestuia P.O., în calitate de moștenitor acceptant. In raport de conținutul dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. pen., moștenitorul P.O. are calitate procesuală activă pentru continuarea acțiunii pornită de fiul său P.M.

( decedat), numai dacă s-a aflat în întreținerea acestuia. Or, în speță, au fost administrate probatorii suficiente, respectiv înscrisuri și depoziții de martori, din care rezultă de necontestat că anterior arestării autorul P.M. a locuit și s-a gospodărit împreună cu părinții săi - persoane în vârstă și bolnave, cât și cu fratele său P.I., care era o persoană cu handicap sever. În aceste condiții, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 506 alin. (1) C. proc. pen., moștenitorul reclamant P.O. având calitate procesuală activă în prezenta cauză, situație în care excepția invocată apare ca neîntemeiată. Referitor la cele două apeluri, a constatat că este întemeiat apelul declarat de reclamantul P.M.

(decedat) continuat de moștenitorul P.O. și ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj. Temeiul legal al acțiunii promovate de reclamantul P.M., în prezent decedat, îl constituie dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., text care prevede expres că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Potrivit dispozițiilor legale ale art. 505 C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate, sau a restrângerii dreptului de libertate suportată, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, sau a cărui libertate a fost restrânsă.

În raport de dispozițiile legale citate, s-a constatat că sunt justificate criticile reclamantului cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, Curtea apreciind că întinderea prejudiciului moral poate fi stabilită la o sumă de 341.500 lei. În operațiunea de cuantificare a daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere în primul rând numărul de zile pentru care reclamantul a fost privat de libertate , dar și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind astfel că suma de 250 lei (2.500.000 lei vechi) pentru fiecare zi de detenție, este o sumă rezonabilă. Efectuând calculul corespunzător în raport de cele două coordonate, respectiv numărul de zile pentru care reclamantul a fost lipsit de libertate pe nedrept (1366 zile) și suma de 250 lei/zi de detenție, a rezultat că reclamantului i se cuvine suma de 341.500 lei cu titlul de daune morale.

Instanța a apreciat că această sumă vine să compenseze toate suferințele fizice și psihice, dar în special, privarea de libertate a reclamantului P.M. pentru o perioadă îndelungată , pentru o faptă penală pe care acesta nu a săvârșit-o , pentru care a fost arestat și condamnat pe nedrept. Coroborând susținerile reclamantului din declarația dată în fața instanței, cu relatările celor doi martori, Curtea a reținut că în cauză s-a făcut dovada faptului că la data arestării reclamantul desfășura în mod permanent activitatea de cioban, realizând un venit lunar de 7 milioane lei vechi. În condițiile în care , reclamantul a fost arestat și lipsit ilegal de libertate pentru 1366 zile, acesta este îndreptățit să primească despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea veniturilor de care a fost privat pe perioada menționată.

Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat despăgubiri materiale pentru întreaga perioadă cât a fost lipsit de libertate, susținând că această perioadă reprezintă un interval de 45 de luni. Luând în calcul perioada de 45 luni menționată prin acțiune de către reclamant și suma de 7 milioane lei vechi rezultată din probatorii, Curtea a constatat că suma reprezentând prejudiciul material cuvenit reclamantului, este de 33.500 lei. Pentru considerentele expuse, apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj, a fost respins prin decizia civilă nr. 95 din 31 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova. În temeiul acelorași prevederi legale, apelul declarat de reclamantul P.M.

(decedat) continuat de moștenitorul P.O., a fost admis. Pe cale de consecință, a fost schimbată sentința apelată în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtului către reclamantul moștenitor la plata sumei de 33.500 lei, reprezentând daune materiale și a sumei de 341.500 lei reprezentând daune morale. Împotriva deciziei nr. 95 din 31 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul, prin Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. I. Recurentul P.O., continuator al defunctului P.M., a susținut următoarele motive de nelegalitate. Cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de judecată este mai mic decât cel solicitat, apreciindu-se că, în raport cu datele concrete ale cazului, ar fi trebuit să fie mai mari.

Astfel, suma câștigată de reclamant este cea reflectată de declarațiile martorilor (1.000 lei) lună și acoperă valoarea prejudiciului creat prin arestarea nelegală timp de 45 de luni. Se consideră că în mod corect instanța de judecată ar trebui să acorde suma de 45.000 lei ca despăgubire materială. În privința despăgubirilor morale, și pe acestea, le consideră mai mici decât cele care în mod firesc ar fi trebuit acordate. Astfel, instanța are suficiente argumente și indicii prin care să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale, adăugând la acestea și jurisprudența și practica creată în materie. În situația în care instanța de recurs ar menține cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel, s-ar încalcă în mod grav cerința previzibilității legii, creându-se practica neunitară în această privință, inclusiv în ceea ce privește soluții mai vechi ale instanței supreme în cauze asemănătoare.

In drept,se întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9. II. Recurentul Statul Român susține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță, reclamantul P.M. a decedat în faza judecării recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în locul acestuia a fost introdus în cauză tatăl acestuia P.O., însă acesta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că, înainte de arestarea reclamantului P.M., se afla în întreținerea acestuia. Se apreciază așadar că acțiunea este neîntemeiată în ceea ce privește daunele morale pentru că, în acest mod, nu s-ar proceda la o reparație pentru suferințele psihice produse unei persoane, ci la remunerarea unei alte persoane decât cea care se presupune că a suferit, ignorându-se în acest fel caracterul strict personal al daunei morale.

Potrivit dispozițiilor art. 505 C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii dreptului de libertate suportată, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Faptul că, pentru o perioadă de 1366 de zile, reclamantul a fost lipsit ilegal de libertate, fiind nevoit să trăiască în penitenciar și să suporte regimul de detenție impus prin lege, constituie argumentul determinant în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului. Se consideră că instanța nu a răspuns criticilor lui, mai mult decât atât, a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză, această apreciere ducând, la o concluzie greșită.

Mai mult decât atât în cuprinsul considerentelor, instanța se raportează la suferințele morale ale reclamantului. De asemenea, se susține că nu pot nega faptul ca arestarea in temeiul unei hotărâri ulterior desființate nu poate sa-i aducă celui arestat beneficii însă impactul produs asupra unei persoane condamnate anterior și care fusese internata cu tulburări psihice, nu se poate compara cu impactul produs asupra unei persoane, care nu mai fusese condamnata si internata cu boli psihice anterior. Se apreciază că, instanța a apreciat greșit probele administrate în cauză. În ceea ce privește despăgubirile materiale, au susținut că, în mod corect a fost înlăturată declarația unuia dintre martori întrucât acesta era angajatorul reclamantului în momentul administrării probei și avea interes în cauză.

De asemenea, depoziția celuilalt martor este neconcludentă, pentru că se raporta la remunerația unui cioban de la data administrării probei - anul 2005 și nu din perioada când reclamantul a fost arestat în anul 2001, fiind cunoscut faptul că în această perioadă inflația a fost destul de mare, iar diferența de remunerații între anul 2001 și 2005 era considerabilă. Presupusa remunerație este într-un cuantum exagerat față de salariile minime din perioada la care se raportează reclamantul. Se conchide că nici acest capăt de cerere nu a fost dovedit, probele administrate în cauză au fost interpretate în mod greșit, iar sumele menționate în acestea sunt cel puțin exagerate, dacă nu eronate. În drept, se întemeiază cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. III. Recursul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vizează urătoarele critici: Moștenitorul P.O. nu are calitate procesuală activă pentru a continua acțiunea reclamantului P.M. care a decedat în timpul procesului la data de 8 ianuarie 2009. Din interpretarea prevederilor art. 504 C. proc. pen. rezultă fără echivoc faptul că dreptul de a continua sau porni o asemenea acțiune nu aparține moștenitorului, în general, ci numai aceluia care s-a aflat în întreținerea persoanei la care face referire art. 504 C. proc. pen., iar la dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că moștenitorul P.O. s-a aflat în întreținerea reclamantului P.M. Moștenitorul P.O.

nu are calitate procesuală activă - în ceea ce privește acordarea daunelor morale. În condițiile în care instanțele de judecată apreciază că moștenitorul P.O. poate continua acțiunea ascendentului său, nu există temei juridic pentru obligarea Statului Român la daune morale. Se consideră că, cuantumul daunelor morale acordat de către instanța de apel este calculat în mod nelegal. Nelegalitatea deciziei instanței de apel în rejudecare constă în faptul că aprecierea asupra traumelor psihice la care a fost expus reclamantul este făcută la valoarea monedei la momentul pronunțării deciziei deși, în mod legal evaluarea suferinței trebuia apreciată în funcție de evoluția monedei naționale în perioada anilor 2001 - 2004 (perioada arestării preventive).

Se susține că obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 33.500 Ron reprezentând despăgubiri materiale este nelegală. Analizând recursurile declarate de reclamant, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Craiova, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu pot fi primite pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că pentru a se dispune modificarea unei hotărâri aceasta trebuie să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sau să fie lipsit de temei legal. Criticile recurentului reclamant P.O. vizează greșita apreciere de către instanța de apel a cuantumului daunelor materiale și morale la care acesta este îndreptățit, critici ce nu pot atrage incidența acestui motiv de nelegalitate.

Criticile legale de stabilire a cuantumului acestor daune, regăsite în dispozițiile art. 505 alin.(1) C. proc. pen. ce au constituit fundamentul cererii de chemare în judecată au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, elemente de care instanța de apel a ținut seama. Criticile recurenților legate de aprecierea subiectivă a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor, îndeosebi a celor de natură morală, nu pot fi primite, întrucât, în lipsa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestor despăgubiri, trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorului pe acest aspect.

Instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, statuând că arestarea nelegală a reclamantului a avut consecințe asupra acestuia, vătămându-i onoarea și demnitatea, criterii ce definesc persoana umană și care, analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate. De altfel, Curtea Europeană a reținut constant că, în cazurile de violare a art. 5 al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întrunite cerințele de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada detenției nelegale. Recursurile pârâtului Statul Român și ale Ministerului Public privesc, pe de o parte, eronata apreciere de către instanța de judecată a calității procesuale active a reclamantului P.O.

de a continua acțiunea reclamantului P.M. care a decedat la data de 8 ianuarie 2009, iar pe de altă parte, greșita evaluare a cuantumului daunelor materiale și morale acordate de instanță. Criticile acestor recurenți nu pot fi primite. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 506 C. proc. pen. conform cărora acțiunea pentru repararea pagubei cauzate prin eroare judiciară poate fi primită de persoana îndreptățită potrivit art. 504 C. proc. pen., iar după moartea acestuia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa. Așa cum a statuat și Curtea de Apel, pârâtul P.O. are calitatea procesuală activă, din coroborarea tuturor probelor administrate rezultând că sunt întrunite condițiile de incidență art. 506 C. proc.

pen., numitul P.O. aflându-se în întreținerea fiului său P.M. (decedat), atât înainte de arestare, dar și ulterior, după achitarea și punerea sa în libertate. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate împotriva deciziei civile și în baza art. 312 C. proc. civ. va fi menținută decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul P.O. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei civile nr. 95 din 31 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.