ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6336/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6336/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11

ianuarie 2007, reclamantul P.M. a chemat în judecată Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Dolj, solicitând

obligarea la plata sumei de 67.500 lei RON, reprezentând prejudiciul material

și 600.000 lei (RON ), reprezentând daune morale.

În fapt, reclamantul a arătat că la

data de 21 octombrie 2001 a fost arestat preventiv pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar la data de 13 martie 2002 a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 972/P/ 2001 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj, în stare de arest preventiv.

A mai arătat că la data de 24 august

2004, Tribunalul Dolj a pronunțat sentința penală nr. 545 din 24 august 2004,

prin care 1-a condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) pe durata de 3 ani,

revocându-se beneficiul suspendării condiționate a executării unei pedepse de 6

luni aplicată printr-o altă sentință penală cu nr. 140 din 23 martie 2000, a Judecătoriei Calafat, rezultând 12 ani și 6 luni de executat.

Că, prin decizia penală nr. 402 din

14 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova s-a dispus achitarea sa în baza art.

11, pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție respingând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, prin decizia penală nr. 2552 din 18 aprilie 2006.

A mai susținut că înainte de

arestare reclamantul era cioban și obținea venituri din această activitate,

suficiente pentru a avea un trai bun, fiind plătit corespunzător numărului de

animale pe cale le avea în grijă, estimând câștigul lunar la 1500 lei RON.

A învederat că la data arestării

sale, în toată comunitatea a circulat zvonul că el a ucis-o pe T.C., zvon

crezut inclusiv de familia sa, care nu a mai dorit să ia legătura cu acesta în

timpul detenției și nu a beneficiat astfel de nici un ajutor.

De asemenea, părinții au fost

lipsiți de ajutorul reclamantului după arestare, iar mama acestuia a decedat la

scurt timp, marcată fiind de faptul că omorâse un om.

Prin sentința civilă nr. 624 din 02

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte acțiunea

reclamantului, cu obligarea Statului Român la plata sumei de 70.000 lei daune

morale.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că reclamantul a fost încarcerat în penitenciar, ca urmare

a unei condamnări la închisoare, iar ulterior, a fost achitat, stabilindu-se că

nu este autorul infracțiunii, așa încât în perioada de la 21 octombrie 2001 la

5 iulie 2005, reclamantul a fost privat de libertate pe nedrept.

S-a reținut că, pentru perioada

menționată, reclamantul a făcut dovada numai a sumei reprezentând daune morale,

fără să facă dovada unui prejudiciu material legat în mod direct de privarea sa

de libertate.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel, în termen legal, atât reclamantul P.M., cât și Statul Român prin

M.E.E. - D.G.F.P. Dolj.

Prin apelul său, reclamantul P.M. a

solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul majorării daunelor acordate.

A arătat că în urma condamnării pe

nedrept a fost grav prejudiciat atât reclamantul, cât și familia acestuia și că

în urma supărărilor cauzate de deținerea în penitenciar, mama sa a murit, ceea

ce i-a agravat durerea produsă de condamnarea pe nedrept.

În ceea ce privește apelul Statului

Român prin D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul de Finanțe, acesta a solicitat

schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul reducerii daunelor acordate

reclamantului, pe considerentul că oricum acestea sunt mult prea mari, raportat

la persoana reclamantului.

Prin decizia civilă nr.96 din 04

martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.499/63/2007,

s-a respins apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor - D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinței civile nr. 624 din 02 octombrie

2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 499/63/2007 s-a admis

apelul formulat de reclamantul P.M., prin mandatar Preoteasa Victoria, a fost

schimbată sentința atacată, în sensul că s-au majorat daunele morale la care a

fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.

S-a reținut că reclamantul a fost condamnat la o

pedeapsă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor prevăzută

de art. 174 C. pen., fiind arestat și deținut pe nedrept în penitenciar o

perioadă de 3 ani, 8 luni și 24 zile, iar ulterior a fost achitat.

Referitor la cuantumul despăgubirilor ce i se

cuvin în baza art. 998 - 999 C. civ. și art. 504 și urm. C. proc. pen., Curtea

de Apel Craiova a apreciat că, în raport de suferințele și traumele cauzate în

lunga perioadă a deținerii abuzive, se impune acordarea unor daune într-un

cuantum mai ridicat, justificându-se că privarea de libertate pe o perioadă

atât de lungă este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât și unul

moral care poate lua forma unei exprimări unice, fără obligativitatea unei

disocieri între prejudiciul material și cel moral.

Instanța de apel a apreciat

prejudiciul la suma de 150.000 lei, calculată pentru întreaga perioada de deținere

în penitenciar, suma reprezentând toate daunele, atât cele morale, cât și cele

materiale.

Pentru aceleași considerente, ale

reținerii condamnării pe nedrept a reclamantului pentru o perioadă lungă de

timp, ce ar justifica acordarea unui cuantum mai ridicat al daunelor la care

este îndreptățit, Curtea a respins apelul declarat de Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamantul P.M., cât și Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul reclamant a susținut că

instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., raportat

la art. 1084 C. civ., instanța pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a

legii din trei puncte de vedere, și anume: acordarea unei singure sume cu

titlul de daune materiale și morale, neevidențierea criteriilor avute în vedere

la acoperirea prejudiciului material și moral și nerepararea integrală a

prejudiciului, în lipsa unei aprecieri clare a acestuia.

Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor a criticat decizia Curții de Apel Craiova, susținând că

aceasta nu a fost motivată, nefiind indicate traumele psihice pe care

reclamantul le-a suferit.

Mai mult, a susținut că suma

acordată este prea mare, considerentele reținute de instanță fiind vagi și

strict teoretice.

În același timp a susținut că au

fost interpretate greșit prevederile art. 998 -999 C. civ. și art. 504 C. proc.

pen., deoarece instanța a apreciat că întreg prejudiciul produs reclamantului

este de 150.000 lei (daune morale și materiale), iar în dispozitiv se referă la

aceeași sumă ce reprezintă doar daune morale.

Prin decizia civilă nr. 8028 din 8

octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost

admise recursurile declarate de reclamantul P.M. (decedat), continuat de P.O. și

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - D.G.F.P. Dolj.

A fost casată decizia civilă nr. 96

din 4 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și s-a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că sunt întemeiate

criticile recurentului reclamant P.M. și pârâtului Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, în privința incidenței motivului de casare prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Că, deși în considerentele deciziei

recurate se menționează că reclamantul este îndreptățit la repararea

prejudiciului material și moral, „fără obligativitatea unei disocieri",

acesta fiind apreciat la suma de 150.000 lei daune morale și materiale, în

dispozitivul deciziei se dispune majorarea daunelor morale la care a fost

obligat Statul Român la cuantumul de 150.000 lei.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a reținut că procedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit în cadrul

despăgubirilor acordate care este cuantumul daunelor morale și cel al daunelor

materiale.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat

ca fiind pe deplin justificate susținerile recurenților cu privire la faptul că

instanța de apel nu a determinat exact care este prejudiciul material suferit

de reclamant, deși în cazul acestuia pot fi stabilite criterii exacte de

cuantificare.

Cu privire la acest motiv de recurs,

s-a reținut că nu se poate exercita controlul de legalitate pe care-l determină

promovarea căii de atac în cauză.

În rejudecare, la Curtea de Apel Craiova a fost format dosarul nr. 248/54/2010.

În ședința publică din 24 martie

2010, reprezentantul Ministerului Public a susținut că nu se pot acorda daune

morale reclamantului moștenitor P.O., în raport de dispozițiile art. 506 C.

proc. pen.

Implicit, a fost invocată lipsa

calității procesuale active a reclamantului moștenitor în ceea ce privește

capătul de acțiune privind acordarea daunelor morale.

Această excepție a fost invocată și

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj,

prin concluziile scrise formulate în cauză.

Examinând cu prioritate această

excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a constatat

că este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Art. 506 alin. (1) C. proc. pen.

prevede că acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana

îndreptățită potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată

sau pornită de persoanele care se aflau în întreținerea sa.

În speță, acțiunea a fost introdusă

la data de 11 ianuarie 2007 de reclamantul P.M., acesta prevalându-se de

dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., pentru recuperarea prejudiciului

moral și material suferit ca urmare a arestării și condamnării pe nedrept,

implicit a privării de libertate pe perioada 21 octombrie 2001 - 5 iulie 2005.

În faza procesuală a recursului la Înalta

Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, ca urmare a decesului

reclamantului (7 ianuarie 2009 ), acțiunea a fost continuată de tatăl acestuia P.O.,

în calitate de moștenitor acceptant.

In raport de conținutul

dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. pen., moștenitorul P.O. are calitate

procesuală activă pentru continuarea acțiunii pornită de fiul său P.M. (

decedat), numai dacă s-a aflat în întreținerea acestuia.

Or, în speță, au fost administrate

probatorii suficiente, respectiv înscrisuri și depoziții de martori, din care

rezultă de necontestat că anterior arestării autorul P.M. a locuit și s-a

gospodărit împreună cu părinții săi - persoane în vârstă și bolnave, cât și cu

fratele său P.I., care era o persoană cu handicap sever.

În aceste condiții, Curtea a apreciat

că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 506 alin. (1) C. proc. pen.,

moștenitorul reclamant P.O. având calitate procesuală activă în prezenta cauză,

situație în care excepția invocată apare ca neîntemeiată.

Referitor la cele două apeluri, a

constatat că este întemeiat apelul declarat de reclamantul P.M. (decedat)

continuat de moștenitorul P.O. și ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj.

Temeiul legal al acțiunii promovate

de reclamantul P.M., în prezent decedat, îl constituie dispozițiile art. 504 alin.

(1) C. proc. pen., text care prevede expres că persoana care a fost condamnată

definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în

urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Potrivit dispozițiilor legale ale

art. 505 C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de

durata privării de libertate, sau a restrângerii dreptului de libertate

suportată, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra

familiei celui privat de libertate, sau a cărui libertate a fost restrânsă.

În raport de dispozițiile legale

citate, s-a constatat că sunt justificate criticile reclamantului cu privire la

cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, Curtea apreciind că

întinderea prejudiciului moral poate fi stabilită la o sumă de 341.500 lei.

În operațiunea de cuantificare a

daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere în primul rând numărul de

zile pentru care reclamantul a fost privat de libertate , dar și jurisprudența

în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, apreciind astfel că suma de 250 lei (2.500.000 lei vechi) pentru

fiecare zi de detenție, este o sumă rezonabilă.

Efectuând calculul corespunzător în

raport de cele două coordonate, respectiv numărul de zile pentru care

reclamantul a fost lipsit de libertate pe nedrept (1366 zile) și suma de 250

lei/zi de detenție, a rezultat că reclamantului i se cuvine suma de 341.500 lei

cu titlul de daune morale.

Instanța a apreciat că această sumă

vine să compenseze toate suferințele fizice și psihice, dar în special,

privarea de libertate a reclamantului P.M. pentru o perioadă îndelungată ,

pentru o faptă penală pe care acesta nu a săvârșit-o , pentru care a fost

arestat și condamnat pe nedrept.

Coroborând susținerile reclamantului

din declarația dată în fața instanței, cu relatările celor doi martori, Curtea a

reținut că în cauză s-a făcut dovada faptului că la data arestării reclamantul

desfășura în mod permanent activitatea de cioban, realizând un venit lunar de 7

milioane lei vechi.

În condițiile în care , reclamantul

a fost arestat și lipsit ilegal de libertate pentru 1366 zile, acesta este

îndreptățit să primească despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea

veniturilor de care a fost privat pe perioada menționată.

Prin acțiunea introductivă,

reclamantul a solicitat despăgubiri materiale pentru întreaga perioadă cât a

fost lipsit de libertate, susținând că această perioadă reprezintă un interval

de 45 de luni.

Luând în calcul perioada de 45 luni

menționată prin acțiune de către reclamant și suma de 7 milioane lei vechi

rezultată din probatorii, Curtea a constatat că suma reprezentând prejudiciul

material cuvenit reclamantului, este de 33.500 lei.

Pentru considerentele expuse, apelul

declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj, a

fost respins prin decizia civilă nr. 95 din 31 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova.

În temeiul acelorași prevederi

legale, apelul declarat de reclamantul P.M. (decedat) continuat de moștenitorul

P.O., a fost admis.

Pe cale de consecință, a fost

schimbată sentința apelată în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării

pârâtului către reclamantul moștenitor la plata sumei de 33.500 lei,

reprezentând daune materiale și a sumei de 341.500 lei reprezentând daune

morale.

Împotriva deciziei nr. 95 din 31

ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs

reclamantul, prin Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova.

I. Recurentul P.O., continuator al

defunctului P.M., a susținut următoarele motive de nelegalitate.

Cuantumul despăgubirilor acordate de

către instanța de judecată este mai mic decât cel solicitat, apreciindu-se că,

în raport cu datele concrete ale cazului, ar fi trebuit să fie mai mari.

Astfel, suma câștigată de reclamant

este cea reflectată de declarațiile martorilor (1.000 lei) lună și acoperă

valoarea prejudiciului creat prin arestarea nelegală timp de 45 de luni. Se

consideră că în mod corect instanța de judecată ar trebui să acorde suma de

45.000 lei ca despăgubire materială.

În privința despăgubirilor morale,

și pe acestea, le consideră mai mici decât cele care în mod firesc ar fi trebuit

acordate.

Astfel, instanța are suficiente

argumente și indicii prin care să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale,

adăugând la acestea și jurisprudența și practica creată în materie.

În situația în care instanța de

recurs ar menține cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel,

s-ar încalcă în mod grav cerința previzibilității legii, creându-se practica

neunitară în această privință, inclusiv în ceea ce privește soluții mai vechi

ale instanței supreme în cauze asemănătoare.

In drept,se întemeiază recursul pe

dispozițiile art. 304 pct.7 și 9.

II. Recurentul Statul Român susține

că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

În speță, reclamantul P.M. a decedat

în faza judecării recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în

locul acestuia a fost introdus în cauză tatăl acestuia P.O., însă acesta nu a

făcut dovada prin niciun mijloc de probă că, înainte de arestarea reclamantului

P.M., se afla în întreținerea acestuia.

Se apreciază așadar că acțiunea este

neîntemeiată în ceea ce privește daunele morale pentru că, în acest mod, nu

s-ar proceda la o reparație pentru suferințele psihice produse unei persoane,

ci la remunerarea unei alte persoane decât cea care se presupune că a suferit,

ignorându-se în acest fel caracterul strict personal al daunei morale.

Potrivit dispozițiilor art. 505 C.

proc. pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata

privării de libertate sau a restrângerii dreptului de libertate suportată,

precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui

privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Faptul că, pentru o

perioadă de 1366 de zile, reclamantul a fost lipsit ilegal de libertate, fiind

nevoit să trăiască în penitenciar și să suporte regimul de detenție impus prin

lege, constituie argumentul determinant în aprecierea cuantumului daunelor

morale cuvenite reclamantului.

Se consideră că instanța nu a

răspuns criticilor lui, mai mult decât atât, a apreciat în mod greșit probele

administrate în cauză, această apreciere ducând, la o concluzie greșită.

Mai mult decât atât în cuprinsul

considerentelor, instanța se raportează la suferințele morale ale

reclamantului.

De asemenea, se susține că nu pot

nega faptul ca arestarea in temeiul unei hotărâri ulterior desființate nu poate

sa-i aducă celui arestat beneficii însă impactul produs asupra unei persoane

condamnate anterior și care fusese internata cu tulburări psihice, nu se poate

compara cu impactul produs asupra unei persoane, care nu mai fusese condamnata

si internata cu boli psihice anterior.

Se apreciază că, instanța a apreciat

greșit probele administrate în cauză.

În ceea ce privește despăgubirile

materiale, au susținut că, în mod corect a fost înlăturată declarația unuia

dintre martori întrucât acesta era angajatorul reclamantului în momentul

administrării probei și avea interes în cauză. De asemenea, depoziția celuilalt

martor este neconcludentă, pentru că se raporta la remunerația unui cioban de

la data administrării probei - anul 2005 și nu din perioada când reclamantul a

fost arestat în anul 2001, fiind cunoscut faptul că în această perioadă

inflația a fost destul de mare, iar diferența de remunerații între anul 2001 și

2005 era considerabilă. Presupusa remunerație este într-un cuantum exagerat

față de salariile minime din perioada la care se raportează reclamantul.

Se conchide că nici acest capăt de

cerere nu a fost dovedit, probele administrate în cauză au fost interpretate în

mod greșit, iar sumele menționate în acestea sunt cel puțin exagerate, dacă nu

eronate.

În drept, se întemeiază cererea pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

III. Recursul Ministerul Public, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova vizează urătoarele critici:

Moștenitorul P.O. nu are calitate

procesuală activă pentru a continua acțiunea reclamantului P.M. care a decedat

în timpul procesului la data de 8 ianuarie 2009.

Din interpretarea prevederilor art. 504

C. proc. pen. rezultă fără echivoc faptul că dreptul de a continua sau porni o

asemenea acțiune nu aparține moștenitorului, în general, ci numai aceluia care

s-a aflat în întreținerea persoanei la care face referire art. 504 C. proc.

pen., iar la dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că

moștenitorul P.O. s-a aflat în întreținerea reclamantului P.M.

Moștenitorul P.O. nu are calitate

procesuală activă - în ceea ce privește acordarea daunelor morale.

În condițiile în care instanțele de

judecată apreciază că moștenitorul P.O. poate continua acțiunea ascendentului

său, nu există temei juridic pentru obligarea Statului Român la daune morale.

Se consideră că, cuantumul daunelor

morale acordat de către instanța de apel este calculat în mod nelegal.

Nelegalitatea deciziei instanței de

apel în rejudecare constă în faptul că aprecierea asupra traumelor psihice la

care a fost expus reclamantul este făcută la valoarea monedei la momentul

pronunțării deciziei deși, în mod legal evaluarea suferinței trebuia apreciată

în funcție de evoluția monedei naționale în perioada anilor 2001 - 2004

(perioada arestării preventive).

Se susține că obligarea Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 33.500 Ron

reprezentând despăgubiri materiale este nelegală.

Analizând recursurile declarate de

reclamant, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Craiova, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acestea nu pot fi primite pentru considerentele

ce succed:

Dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. prevăd că pentru a se dispune modificarea unei hotărâri aceasta

trebuie să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sau să fie

lipsit de temei legal.

Criticile recurentului reclamant P.O.

vizează greșita apreciere de către instanța de apel a cuantumului daunelor

materiale și morale la care acesta este îndreptățit, critici ce nu pot atrage

incidența acestui motiv de nelegalitate.

Criticile legale de stabilire a

cuantumului acestor daune, regăsite în dispozițiile art. 505 alin.(1) C. proc.

pen. ce au constituit fundamentul cererii de chemare în judecată au în vedere

durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra

familiei celui privat de libertate, elemente de care instanța de apel a ținut

seama.

Criticile recurenților legate de

aprecierea subiectivă a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor,

îndeosebi a celor de natură morală, nu pot fi primite, întrucât, în lipsa unor

criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestor

despăgubiri, trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorului pe acest

aspect.

Instanța de apel a interpretat în

mod just dispozițiile legale incidente, statuând că arestarea nelegală a

reclamantului a avut consecințe asupra acestuia, vătămându-i onoarea și

demnitatea, criterii ce definesc persoana umană și care, analizate și evaluate

obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate. De altfel, Curtea

Europeană a reținut constant că, în cazurile de violare a art. 5 al Convenției,

privind privarea nelegală de libertate, sunt întrunite cerințele de acordare a

despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral,

pe perioada detenției nelegale.

Recursurile pârâtului Statul Român

și ale Ministerului Public privesc, pe de o parte, eronata apreciere de către

instanța de judecată a calității procesuale active a reclamantului P.O. de a

continua acțiunea reclamantului P.M. care a decedat la data de 8 ianuarie 2009,

iar pe de altă parte, greșita evaluare a cuantumului daunelor materiale și

morale acordate de instanță.

Criticile acestor recurenți nu pot

fi primite.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod

just dispozițiile art. 506 C. proc. pen. conform cărora acțiunea pentru

repararea pagubei cauzate prin eroare judiciară poate fi primită de persoana

îndreptățită potrivit art. 504 C. proc. pen., iar după moartea acestuia, poate

fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.

Așa cum a statuat și Curtea de Apel,

pârâtul P.O. are calitatea procesuală activă, din coroborarea tuturor probelor

administrate rezultând că sunt întrunite condițiile de incidență art. 506 C.

proc. pen., numitul P.O. aflându-se în întreținerea fiului său P.M. (decedat),

atât înainte de arestare, dar și ulterior, după achitarea și punerea sa în

libertate.

Pentru aceste considerente, se vor

respinge recursurile declarate împotriva deciziei civile și în baza art. 312 C.

proc. civ. va fi menținută decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul P.O.

și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj

și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei civile nr. 95 din 31 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2010.