ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8028/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj,

reclamantul P.M. a chemat în judecată Statul Român, prin M.E.F., reprezentat de

D.G.F.P. Dolj, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 67.500 lei

reprezentând prejudiciul material suferit și la 600.000 lei reprezentând daune

morale.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a precizat că la data de 21 octombrie 2001 a fost arestat preventiv

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. proc. civ.;

prin sentința penală nr. 545 din 24 august 2004 el a fost condamnat la pedeapsa

de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), c), pe durata de 3 ani, revocându-se beneficiul suspendării condiționate a

executării unei pedepse de 6 luni, aplicate printr-o altă sentință penală, nr. 140

din 23 martie 2000 a Judecătoriei Calafat.

Prin Decizia penală nr. 402

din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel Craiova s-a dispus achitarea sa, în baza

art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție respingând recursul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 2552 din 18

aprilie 2006.

Prin sentința civilă nr. 624

din 2 octombrie 2007 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea reclamantului,

obligând Statul Român la plata sumei de 70.000 lei daune morale.

Instanța de fond a reținut

că în perioada 21 octombrie 2001 – 5 iulie 2005, reclamantul a fost privat de

libertate pe nedrept, fiind inițial condamnat la închisoare, iar ulterior

achitat. În privința cuantumului despăgubirilor acordate, instanța a apreciat

că reclamantul nu a dovedit decât contravaloarea daunelor morale, fără să facă

dovada vreunui prejudiciu material direct, legat de privarea sa de libertate.

Împotriva hotărârii au

declarat apel atât reclamantul P.M. și Statul Român, prin M.E.F., respectiv D.G.F.P.

Dolj. Apelantul reclamant a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul

majorării daunelor acordate iar apelantul Statul Român a solicitat reducerea

acestor daune achitate, pe care le-a considerat mari raportat la persoana

reclamantului.

Prin Decizia civilă nr. 96

din 4 martie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de Statul

Român prin M.E.F. și a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința

apelată în sensul majorării daunelor morale la care a fost obligat Statul

Român, la cuantumul de 150.000 lei.

Instanța de apel a reținut

că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., el a fost

ulterior achitat, fiind arestat și deținut pe nedrept în penitenciar o perioadă

de 3 ani, 8 luni și 24 zile. În privința cuantumului despăgubirilor ce i se

cuvin în baza art. 998 – 999 C. civ. și art. 504 și următoarele C. proc. pen.,

Curtea de apel a considerat că, în raport de suferințele și traumele cauzate de

lunga perioadă a deținerii abuzive, se impun acordarea unor daune într-un

cuantum mai ridicat, justificându-se că privarea de libertate pe o perioadă

atât de lungă este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât și unul

moral care poate lua forma unei exprimări unice, fără obligativitatea unei

disocieri între prejudiciul material și cel moral.

Curtea de Apel a conchis că

va aprecia prejudiciul la suma de 150.000 lei, calculată pentru întreaga

perioadă de deținere, în penitenciar, el reprezentând toate daunele, atât cele

morale, cât și cele materiale.

Pentru aceleași

considerente, ale reținerii condamnării pe nedrept a reclamantului pentru o

perioadă lungă de timp, ce ar justifica acordarea unui cuantum mai ridicat al

daunelor la care el este îndreptățit, Curtea de apel a respins apelul declarat

de Statul Român – prin D.G.F.P. Dolj pentru M.E.F.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamantul P.M., cât și Statul Român – prin M.E.F. – prin

D.G.F.P. Dolj.

Recurentul – reclamant P.M. a

invocat următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:

Se susține că instanța de

apel, deși a fost învestită cu analizarea cererii sale privind acordarea de

despăgubiri materiale, nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere, deși în cauză

a fost administrat probatoriul și pe acest capăt de cerere.

O altă critică vizează

faptul că instanța de apel, deși în considerente face vorbire de „unicitatea

despăgubirilor menite să asigure atât prejudiciul material, cât și cel moral”,

în dispozitiv nu face vorbire decât de cel verbal.

Se mai consideră, în

dezvoltarea motivelor de recurs, că instanța trebuia să arate în cuprinsul

hotărârii motivele pe care se sprijină, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., instanța de apel limitându-se doar la a reține că sunt întrunite

cerințele pentru acordarea unor daune materiale. Printr-o altă critică susține

că deciziile pronunțate de instanța supremă – se complinește de fapt lipsa unei

reglementări privind evaluarea daunelor morale, instanța de judecată având

suficiente argumente și indicii prin care să aprecieze cuantumul despăgubirilor

morale, adăugând la acestea și jurisprudența în materie, precum și practica C.E.D.O.

Motivul de recurs întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează greșita aplicare de către

instanță a art. 998 – 999 C. civ. și art. 1084 C. civ., instanța pronunțând o

hotărâre cu aplicarea greșită a legii, din trei puncte de vedere și anume:

acordarea unei singure sume cu titlu de daune materiale și morale,

neevidențierea criteriilor avute în vedere la acoperirea prejudiciului material

și moral, și nerepararea integrală a prejudiciului, în lipsa unei aprecieri

clare a acestuia.

Recursul declarat de Statul

Român prin M.E.F. vizează nemotivarea deciziei de către Curtea de Apel Craiova,

nefiind indicate traumele psihice pe care reclamantul le-a suferit, suma

acordată fiind considerată prea mare, considerentele reținute de instanță fiind

vagi și strict teoretice.

Se mai susține interpretarea

greșită a prevederilor art. 998 – 999 C. civ. și a art. 504 C. proc. pen.,

deoarece instanța a apreciat că întreg prejudiciul produs reclamantului este de

150.000 lei (daune morale și materiale), iar în dispozitiv se referă la aceeași

sumă ce reprezintă doar daunele morale.

Analizând cele două

recursuri, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele

ce succed.

Prin acțiunea formulată la

Tribunalul Dolj reclamanta a solicitat obligarea pârâtului numai la plata

daunelor materiale în cuantum de 67.500 lei, reprezentând venitul nerealizat și

pierderile suferite de el și familia sa, pe perioada detenției nelegale și

plata unei sume de 600.000 lei, reprezentând daune morale.

Criticile recurentului

reclamant P.M. și pârâtului Statul Român – prin M.E.F., în privința incidenței

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt fondate.

În speță, prin deținerea

nelegală a reclamantului pe o durată de 1.366 zile – au fost lezate atât

drepturi patrimoniale, cât și drepturi fundamentale ale reclamantului, a

existat o atingere adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, dreptul

reclamantul la recuperarea morală a prejudiciului produs fiind incontestabil,

atât în perspectiva art. 504 C. proc. pen., cât și a art. 5 din C.E.D.O.

Deși în considerentele

deciziei recurate se menționează că reclamantul este îndreptățit și la

repararea prejudiciului material și moral, „fără obligativitatea unei disocieri”,

acesta fiind apreciat la suma de 150.000 lei – atât daune morale, cât și

materiale, în dispozitivul deciziei se dispune majorarea daunelor morale la

care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.

Procedând astfel, curtea de

apel nu a stabilit în cadrul despăgubirilor acordate, care este cuantumul

daunelor morale și cel al daunelor materiale.

Problema stabilirii daunelor

morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori

nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea și suferința psihică a celui ce le

pretinde. Ea presupune o evaluare și o apreciere complexă a aspectelor în care

vătămările produse se exteriorizează putând fi supuse puterii de apreciere a

instanței de judecată. Deși nu există criterii precise pentru determinarea

daunelor morale, acordarea lor nu poate fi refuzată prin invocarea unei

imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei

despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să îl repare.

Susținerile recurenților

apar pe deplin justificate, instanța de apel nu a determinat exact care este

prejudiciul material suferit de reclamant deși, în cazul acestuia pot fi

stabilite criterii exacte de cuantificare, iar în privința celui moral, pe care

în dispozitiv l-a apreciat la o sumă de 150.000 lei, în considerente a indicat

o sumă globală că ar fi destinată să acopere ambele categorii de prejudicii.

În aceste condiții, instanța

de recurs nu poate exercita controlul de legalitate pe care îl determină

promovarea căii de atac în cauză.

Prin urmare, în baza art. 304

pct. 7 C. proc. pen. raportat la art. 312 alin. (5) C. pen. se vor admite

ambele recursuri, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre

soluționarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamantul P.M. (decedat), continuat de P.O. și pârâtul Statul Român prin M.E.F.

prin D.G.F.P. Dolj împotriva Deciziei civile nr. 96 din 4 martie 2008 a Curții

de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și

trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

8

octombrie 2009

.