ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8028/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul P.M. a chemat în judecată Statul Român, prin M.E.F., reprezentat de D.G.F.P. Dolj, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 67.500 lei reprezentând prejudiciul material suferit și la 600.000 lei reprezentând daune morale. În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că la data de 21 octombrie 2001 a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. proc. civ.; prin sentința penală nr. 545 din 24 august 2004 el a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), pe durata de 3 ani, revocându-se beneficiul suspendării condiționate a executării unei pedepse de 6 luni, aplicate printr-o altă sentință penală, nr. 140 din 23 martie 2000 a Judecătoriei Calafat.

Prin Decizia penală nr. 402 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel Craiova s-a dispus achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție respingând recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 2552 din 18 aprilie 2006. Prin sentința civilă nr. 624 din 2 octombrie 2007 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând Statul Român la plata sumei de 70.000 lei daune morale. Instanța de fond a reținut că în perioada 21 octombrie 2001 – 5 iulie 2005, reclamantul a fost privat de libertate pe nedrept, fiind inițial condamnat la închisoare, iar ulterior achitat.

În privința cuantumului despăgubirilor acordate, instanța a apreciat că reclamantul nu a dovedit decât contravaloarea daunelor morale, fără să facă dovada vreunui prejudiciu material direct, legat de privarea sa de libertate. Împotriva hotărârii au declarat apel atât reclamantul P.M. și Statul Român, prin M.E.F., respectiv D.G.F.P. Dolj. Apelantul reclamant a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul majorării daunelor acordate iar apelantul Statul Român a solicitat reducerea acestor daune achitate, pe care le-a considerat mari raportat la persoana reclamantului. Prin Decizia civilă nr. 96 din 4 martie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de Statul Român prin M.E.F. și a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința apelată în sensul majorării daunelor morale la care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.

Instanța de apel a reținut că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., el a fost ulterior achitat, fiind arestat și deținut pe nedrept în penitenciar o perioadă de 3 ani, 8 luni și 24 zile. În privința cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin în baza art. 998 – 999 C. civ. și art. 504 și următoarele C. proc. pen., Curtea de apel a considerat că, în raport de suferințele și traumele cauzate de lunga perioadă a deținerii abuzive, se impun acordarea unor daune într-un cuantum mai ridicat, justificându-se că privarea de libertate pe o perioadă atât de lungă este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât și unul moral care poate lua forma unei exprimări unice, fără obligativitatea unei disocieri între prejudiciul material și cel moral.

Curtea de Apel a conchis că va aprecia prejudiciul la suma de 150.000 lei, calculată pentru întreaga perioadă de deținere, în penitenciar, el reprezentând toate daunele, atât cele morale, cât și cele materiale. Pentru aceleași considerente, ale reținerii condamnării pe nedrept a reclamantului pentru o perioadă lungă de timp, ce ar justifica acordarea unui cuantum mai ridicat al daunelor la care el este îndreptățit, Curtea de apel a respins apelul declarat de Statul Român – prin D.G.F.P. Dolj pentru M.E.F. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul P.M., cât și Statul Român – prin M.E.F. – prin D.G.F.P. Dolj. Recurentul – reclamant P.M. a invocat următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate: Se susține că instanța de apel, deși a fost învestită cu analizarea cererii sale privind acordarea de despăgubiri materiale, nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere, deși în cauză a fost administrat probatoriul și pe acest capăt de cerere.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel, deși în considerente face vorbire de „unicitatea despăgubirilor menite să asigure atât prejudiciul material, cât și cel moral”, în dispozitiv nu face vorbire decât de cel verbal. Se mai consideră, în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanța trebuia să arate în cuprinsul hotărârii motivele pe care se sprijină, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de apel limitându-se doar la a reține că sunt întrunite cerințele pentru acordarea unor daune materiale. Printr-o altă critică susține că deciziile pronunțate de instanța supremă – se complinește de fapt lipsa unei reglementări privind evaluarea daunelor morale, instanța de judecată având suficiente argumente și indicii prin care să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale, adăugând la acestea și jurisprudența în materie, precum și practica C.E.D.O.

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează greșita aplicare de către instanță a art. 998 – 999 C. civ. și art. 1084 C. civ., instanța pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, din trei puncte de vedere și anume: acordarea unei singure sume cu titlu de daune materiale și morale, neevidențierea criteriilor avute în vedere la acoperirea prejudiciului material și moral, și nerepararea integrală a prejudiciului, în lipsa unei aprecieri clare a acestuia. Recursul declarat de Statul Român prin M.E.F. vizează nemotivarea deciziei de către Curtea de Apel Craiova, nefiind indicate traumele psihice pe care reclamantul le-a suferit, suma acordată fiind considerată prea mare, considerentele reținute de instanță fiind vagi și strict teoretice.

Se mai susține interpretarea greșită a prevederilor art. 998 – 999 C. civ. și a art. 504 C. proc. pen., deoarece instanța a apreciat că întreg prejudiciul produs reclamantului este de 150.000 lei (daune morale și materiale), iar în dispozitiv se referă la aceeași sumă ce reprezintă doar daunele morale. Analizând cele două recursuri, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce succed. Prin acțiunea formulată la Tribunalul Dolj reclamanta a solicitat obligarea pârâtului numai la plata daunelor materiale în cuantum de 67.500 lei, reprezentând venitul nerealizat și pierderile suferite de el și familia sa, pe perioada detenției nelegale și plata unei sume de 600.000 lei, reprezentând daune morale.

Criticile recurentului reclamant P.M. și pârâtului Statul Român – prin M.E.F., în privința incidenței motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt fondate. În speță, prin deținerea nelegală a reclamantului pe o durată de 1.366 zile – au fost lezate atât drepturi patrimoniale, cât și drepturi fundamentale ale reclamantului, a existat o atingere adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, dreptul reclamantul la recuperarea morală a prejudiciului produs fiind incontestabil, atât în perspectiva art. 504 C. proc. pen., cât și a art. 5 din C.E.D.O. Deși în considerentele deciziei recurate se menționează că reclamantul este îndreptățit și la repararea prejudiciului material și moral, „fără obligativitatea unei disocieri”, acesta fiind apreciat la suma de 150.000 lei – atât daune morale, cât și materiale, în dispozitivul deciziei se dispune majorarea daunelor morale la care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.

Procedând astfel, curtea de apel nu a stabilit în cadrul despăgubirilor acordate, care este cuantumul daunelor morale și cel al daunelor materiale. Problema stabilirii daunelor morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea și suferința psihică a celui ce le pretinde. Ea presupune o evaluare și o apreciere complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează putând fi supuse puterii de apreciere a instanței de judecată. Deși nu există criterii precise pentru determinarea daunelor morale, acordarea lor nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să îl repare.

Susținerile recurenților apar pe deplin justificate, instanța de apel nu a determinat exact care este prejudiciul material suferit de reclamant deși, în cazul acestuia pot fi stabilite criterii exacte de cuantificare, iar în privința celui moral, pe care în dispozitiv l-a apreciat la o sumă de 150.000 lei, în considerente a indicat o sumă globală că ar fi destinată să acopere ambele categorii de prejudicii. În aceste condiții, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate pe care îl determină promovarea căii de atac în cauză. Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. pen. raportat la art. 312 alin. (5) C. pen. se vor admite ambele recursuri, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre soluționarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul P.M. (decedat), continuat de P.O. și pârâtul Statul Român prin M.E.F. prin D.G.F.P. Dolj împotriva Deciziei civile nr. 96 din 4 martie 2008 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009 .