ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului, se constată:

Prin sentința penală nr. 27 din. 10 aprilie

2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția pentru cauze cu minori și de

familie, în dosarul nr. 1874/63/2006, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:

- din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu

referire la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată

și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e)

din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu

aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu

referire la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 79.2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată

și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 78 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit.

b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005,

cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.V.,

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit.

b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și art. 13 C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse aplicate inculpatului, astfel încât

acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.

pen., după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsă, perioada arestului preventiv de la 26 aprilie 2006 la 28 octombrie 2006.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au

constituit părți civile în cauză, iar conform art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că, la data de 19 iunie 2006 s-a înregistrat pe rolul secției

penale a Tribunalului Dolj, rechizitoriul întocmit la 19 iunie 2006 de D.I.I.C.O.T.

– B.T. Dolj în dosarul nr. 62D/P/2D06, prin care s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului V.M.V. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (l) din Legea nr. 678/2001

modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, trafic de minori, prevăzută

de art. 13 alin. (l) din aceeași lege, modificată și completată prin O.U.G. nr.

79/2005, cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din aceeași lege și

conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere,

prevăzute de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus

disjungerea cauzei cu privire la D.I.C. în vederea continuării cercetărilor

pentru stabilirea certă a vinovăției acesteia, dar și cu privire la exploatarea

de către V.M. a victimei Ș.I.

În fapt, s-a arătat că în comuna Daneți unde

domiciliază inculpatul V.M.V., dar și în cele învecinate, părerile oamenilor

despre acesta sunt contradictorii. Cunoscut de toată lumea ca o persoană

agresivă, violentă chiar, cu ani destui petrecuți în penitenciar pentru

infracțiuni de violență (tentativă de omor în 1998, lovire și alte violențe in

2004) dar și pentru furturi repetate (în 1997), inculpatul induce îndeosebi

sentimente de teamă celor cu care intră în contact. Pe de altă parte, la fel de

mulți consăteni vorbesc despre inculpat cu o oarecare prețuire determinată

exclusiv de situația sa materială deosebită, de autoturismul de lux cu care se

deplasează ostentativ prin comună, de apartamentul achiziționat în Craiova,

bunuri dobândite după aproape trei ani petrecuți în Italia după ultima

condamnare.

În acest context, pentru G.M.A., în vârstă de

19 ani, provenită dintr-o familie modestă din comuna Mârșani, propunerea făcută

de inculpat în vara anului 2004 de a-l însoți în Italia, pentru a munci a fost

extrem de tentantă, mama victimei bucurându-se de perspectiva ca fiica sa să

poată câștiga mai mulți bani.

Inculpatul i-a promis G.M. că îi va găsi un

loc de muncă licit, ca menajeră la familii de italieni, angajându-se să o ajute

să-și facă pașaport și să o transporte până în Italia.

În iulie 2004 inculpatul și concubina sa, D.I.C.,

au însoțit-o pe G.M. la Politia Bechet unde au ajutat-o să obțină pașaportul,

achitând taxele aferente, însă a oprit documentul asupra sa încă din momentul

obținerii lui, cu motivația că are nevoie de o garanție pentru recuperarea

sumei cheltuite.

În august 2004, victima a părăsit România

împreună cu inculpatul cu destinația Brescia, G.M. fiind cazată într-un imobil

cu mai multe camere închiriat de un prieten al inculpatului.

Chiar în aceeași seară V.M. i-a spus G.M. că

scopul aducerii ei în Italia este cu totul altul decât cel stabilit inițial,

fata urmând să fure bunuri din magazine pe care le va da inculpatului pentru a

fi valorificate. Prezența fetei era absolut necesară pentru inculpat întrucât

comiterea furturilor din magazine era posibilă în cazul unei tinere de 19 ani

cu aparență inocentă, pe când o eventuală apariție a inculpatului ar fi atras

imediat atenția agenților de pază.

Refuzul victimei, speriată de perspectiva

comiterii unor fapte penale, a fost întâmpinat de inculpat cu o atitudine

agresivă, care a determinat-o pe victimă să accepte situația, astfel că,

începând din dimineața următoare, potrivit unui plan conceput de inculpat și

sub directa lui supraveghere, G.M. a sustras bunuri din magazine, remițându-le

inculpatului pentru valorificare.

Victima a fost folosită, practic, de

inculpat, prin constrângere la comiterea de furturi ce îi aduceau exclusiv

acestuia câștiguri materiale substanțiale (circa 500 - 600 euro zilnic), fiind

evidentă exploatarea ei în sensul Legii nr. 678/2001.

După câteva săptămâni, victima l-a cunoscut

pe L.I., cu care a intenționat să plece de sub tutela inculpatului, insă acest

lucru nu a fost posibil decât după îndelungi negocieri și doar după ce

i-a

fost plătită lui V.M. o sumă de bani ca

răscumpărare a fetei, argument suplimentar care susține raportul existent între

inculpat și victimă.

Se impune a fi amintită și împrejurarea că

inculpatul i-a propus, în vara anului 2004, și sorei M., G.I.A. să urmeze calea

aleasă de aceasta însă a fost refuzat categoric.

Activitatea infracționala a inculpatului a

continuat în același mod și după plecarea M.G., îmbrăcând chiar forma traficului

de minori la începutul anului 2006.

Astfel, procedând ca și în situația anterior

expusă, inculpatul a convins-o pe L.F. din comuna Daneți, mama minorei L.D. de

16 ani, că îi poate găsi acesteia un loc de muncă licit în Italia astfel că

minora va putea câștiga mulți bani.

În acest scop, bătrâna a încheiat un act

notarial de acceptare a deplasării în străinătate a fiicei însoțită de

concubina inculpatului D.I.C., astfel că la 21 ianuarie 2006 minora L.D. a părăsit

țara împreună cu inculpatul și cu concubina lui.

Ajunsă în Italia, L.D. a fost și ea

constrânsă de inculpat care-i oprise toate actele, să sustragă bunuri din

magazine în folosul exclusiv al acestuia.

După circa 7 - 8 zile minora a fost arestată

de autoritățile italiene care au surprins-o furând și a fost internată într-un

centru de reeducare a minorilor, de unde aceasta a sunat-o pe mama sa

descriindu-i modul în care inculpatul s-a folosit de ea.

Și în prezent minora se află în centrul de

minori a cărui localizare nu poate fi, potrivit legislației europene în

domeniu, dezvăluită.

Ulterior, arestării minorei, inculpatul a

restituit mamei acesteia documentele pe care le reținuse în permanență asupra

lui (pașaport, buletin, certificat de naștere).

Mai mult, cu această ocazie, dar și ulterior,

în mai multe rânduri, inculpatul a atras atenția pe un ton amenințător

membrilor familiei L.D. să nu îl reclame la poliție.

În sarcina inculpatului s-a reținut și fapta

de a fi condus, în mod repetat, pe drumul public, autoturismul personal marca V.T.,

fără ca autorul faptei să dețină permis de conducere, împrejurare relevată atât

de martorii audiați (I.D., I.N. etc.) cât și de procesul verbal de depistare în

trafic a inculpatului întocmit de lucrătorii de poliție la data de 26 aprilie 2006.

Infracțiunea în discuție, coroborată cu antecedența penală bogată a

inculpatului sunt apte să contureze totalul dispreț al acestuia față de normele

legale.

El a fost susținut de concubina sa, D.I.C.,

învinuită și ea pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, aceasta

afirmând că reclamațiile formulate de victime au ca motivație invidia lor

pentru situația materială bună a inculpatului, ea necunoscând exact cât câștiga

și unde lucra concubinul ei în Italia.

Prin încheierea nr. 121 din 06 septembrie 2006,

secția penală a Tribunalului Dolj a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul

secției pentru minori și familie a aceluiași tribunal, spre competentă

soluționare.

Prin decizia penală nr. 159 din 28 octombrie 2006

a Curții de Apel Craiova, secția pentru minori și familie, s-a admis recursul

declarat de inculpatul V.M.V. împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2006

a Tribunalului Dolj și astfel s-a casat încheierea atacată și s-a admis cererea

de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, dispunându-se

punerea în libertate provizorie a acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a constatat că starea de fapt descrisă în rechizitoriu este

corectă și a fost reținută ca atare, fiind dovedită cu probatoriul administrat

în cauză.

Cu privire însă la încadrările juridice date

faptelor prin rechizitoriu, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt

corecte, pentru următoarele considerente:

Referirea la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din

Legea nr. 678/2001, pentru ambele infracțiuni de trafic de persoane și trafic

de minori, s-a reținut eronat întrucât, în speța de față, inculpatul nu le-a

obligat pe părțile vătămate să se prostitueze în folosul său, ci le-a obligat

să fure și astfel sunt incidente dispozițiile de la art. 2 pct. 2 lit. b) și e),

deoarece art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 prevede că prin

„exploatare” se înțelege „ținerea în stare de sclavie sau alte procedee

asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”, iar potrivit lit. e) a

aceluiași articol, „efectuarea unor alte asemenea activități prin care se

încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului”, constituie, de

asemenea, o formă de exploatare prin „aservire”, în sensul textului citat

înțelegându-se „acțiunea de a supune”. Or, odată ajunse în străinătate, lipsite

de acte de identitate, într-o țară a cărei limbă nu o cunosc, părțile vătămate

nu s-ar fi putut întreține decât prin furat pentru inculpat. (a se vedea și

deciziile nr. 593 din 30 ianuarie 2004 și nr. 2199 din 31 martie 2005,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Referitor la infracțiunea săvârșita față de

partea vătămată majoră G.M.A. [(cea prevăzute de art. 12 alin. (1)], trebuiau

reținute și dispozițiile art. 13 C. pen., întrucât fapta a fost săvârșită în

vara anului 2004, deci înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005,

care a modificat și completat Legea nr. 678/2001.

Cu privire la infracțiunea săvârșită față de

partea vătămată minoră L.D., s-a constatat că aceasta a fost săvârșită la

începutul anului 2006, deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005 și

astfel, cum minora a fost dusă în străinătate, promițându-i-se că i se va găsi

un loc de muncă licit, dar, odată ajunsă, i s-a comunicat că trebuie să fure în

folosul inculpatului, deci prin înșelare, fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001,

astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, unde se arată că „dacă

fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită prin fraudă ori înșelăciune, pedeapsa

este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi”, nu pe

cele ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), cum s-a reținut în

rechizitoriu.

De asemenea, cu privire la infracțiunea de

conducere pe drumurile publice fără permis a autoturismului, s-a constatat că,

pe parcursul procesului, a intervenit publicarea O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare

a modificărilor ulterioare intrării acesteia în vigoare dându-se textelor o

nouă numerotare și, ca atare, infracțiunea prevăzute de art. 78 alin. (l) a

devenit infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) și astfel încadrarea

corectă a faptei săvârșită de inculpat este cea prevăzute de art. 86 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel,

în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul V.M.V.

În motivarea apelului parchetului, s-a arătat

că: infracțiunile de trafic de persoane au fost greșit încadrate referitor la

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 678/2001, care definesc noțiunea de

exploatare a unei persoane din acest act normativ; în temeiul art. 350 alin. (4)

C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat cu privire la controlul judiciar

dispus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen.,

care vizează obligațiile impuse inculpatului pe timpul liberării provizorii; nu

s-a dispus confiscarea sumelor însușite de către inculpat ca urmare a exploatării

părților vătămate.

Prin apelul său, inculpatul a solicitat, în

principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., întrucât fapta nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât, deși nu avea

permis de conducere, inculpatul a condus pe distanțe scurte, într-o localitate

unde traficul este foarte redus și, de cele mai multe ori nu a condus personal

ci a rugat alte persoane; în cauză, referitor la această infracțiune s-ar fi

putut reține dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Referitor la infracțiunea de trafic de

minori, s-a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținându-se că, prin actul de

sesizare a instanței s-a indicat ca element constitutiv al laturii obiective a

infracțiunii art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată,

deși elementele de probatoriu nu au legătură cu exploatarea de persoane

descrisă de textul de lege menționat.

Din punct de vedere procedural a fost

criticată sentința sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor,

deoarece inculpatul nu a fost audiat după acest act procesual și fără să fi avut

loc o cercetare judecătorească raportată la această nouă încadrare.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a mai

susținut că instanța de fond a făcut o analiză superficială a probatoriilor,

fiind înlăturate depozițiile date în fața instanței în favoarea celor de la

urmărirea penală cu motivarea că sunt credibile susținerile părților audiate.

În apel inculpatul a mai invocat nulitatea

actelor de urmărire penală arătându-se că, deși competența materială aparținea

D.I.I.C.O.T., până la data de 12 mai 2006, când s-a declinat competența, actele

de urmărire penală au fost întocmite de organele de cercetare penală. S-a

susținut că probele au fost administrate cu încălcarea normelor de competență

materială, înainte de începerea urmăririi penale, fără a fi confirmate după

începerea procesului penal ci, dimpotrivă, au fost infirmate în faza cercetării

judecătorești, prin menținerea acestora în fața judecătorului investit.

S-a mai menționat că, rechizitoriul este

neregulat în privința sesizării, făcând trimitere la un text de lege care nu

își găsește aplicabilitatea iar înlocuirea acestui text cu altul și încadrarea

juridică diferă neputând fi posibilă, art. 2 pct. 2 din legea specială,

nepermițând analogii sau asemănări.

În final, s-a susținut că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

Prin decizia penală nr. 39 pronunțată în

ședința nepublică din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de inculpatul V.M.V.

și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a

desființat în parte sentința și a descontopit pedepsele aplicate inculpatului,

repunându-le în individualitatea lor și, înlăturând art. 2 pct. 2 lit. b)

pentru ambele infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001 a menținut dispozițiile

privitoare la schimbările încadrărilor juridice ale faptelor reținute în

sarcina inculpatului, pedepsele aplicate acestuia, inclusiv pedeapsa rezultantă

ce urmează a fi executată de inculpat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

raportat la art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., a dispus confiscarea sumei de

5.041 euro, în echivalent lei, la data executării, a menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul V.M.V.

În principal, inculpatul a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 21 C. proc. pen., cercetarea judecătorească desfășurându-se atât la

instanța de fond cât și la instanța de apel, fără ca partea vătămată L.D. să

aibă cunoștință de desfășurarea acestui proces penal.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține

că organele de urmărire penală au efectuat cercetarea persoanelor pretins

vinovate de traficarea numitei L.D., fără a fi înregistrată vreo plângere a

acesteia și fără a fi audiată, neluându-se nicio măsură pentru aducerea

acesteia în vederea audierii deși în prezent este majoră. Se apreciază că au

fost încălcate dispozițiile art. 177 alin. (9) C. proc. pen., referitoare la

locul de citare a părții vătămate.

Totodată s-a apreciat că instanțele nu s-au

pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpat de natură să influențeze

soluția procesului, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 al art. 385

9

C. proc. pen., caz de casare atras de încălcarea acestor obligații de către

instanțele de judecată, afectându-se legalitatea procesului penale.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea

inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., în ceea ce

privește infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

înlăturându-se dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 lit. d) C.

proc. pen., în ceea ce privește infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005

cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată

și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și respectiv art. 13 alin. (2), modificat

și completat prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e)

din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005,

apreciindu-se că instanțele de judecată au comis o eroare gravă de fapt, având

drept consecință greșita condamnare a inculpatului, în cauză fiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Se mai susține că organele de cercetare

penală, procurorul dar și instanțele de judecată au analizat cauza plecând de

la o prezumție de vinovăție reținându-se imaginea de persoană periculoasă,

violentă a inculpatului V.M., precum și starea de recidivă post executorie a

acestuia.

Referitor la infracțiunea de conducere a unui

autovehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere, s-a solicitat

aplicarea unei amenzi administrative deoarece inculpatul a recunoscut și

regretat fapta, susținând că a condus o singură dată autoturismul său, la data

de 26 aprilie 2006, dată la care a fost depistat în trafic de lucrătorii de

poliție, ulterior a obținut permis de conducere.

S-a invocat și necompetența organelor de

urmărire penală.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen.,

învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește și alin. (2) al

acestui text de lege, prevede că dacă printr-o declarație dată în cursul

procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi

citat, el este citat la locul indicat.

Citarea altor persoane decât învinuitul sau

inculpatul se face potrivit dispozițiilor legale menționate.

În cauză nu a fost indicată o altă adresă de

către partea vătămată L.D., fiind citată la adresa cunoscută, nesubzistând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut

drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține.

În mod greșit se susține că organele de

urmărire penală și instanțele de judecată au analizat cauza „plecând de la

prezumția de vinovăție”.

Organele judiciare au prezentat imaginea

inculpatului (pe de o parte cunoscut ca o persoană agresivă, violentă, cu

antecedente penale dar pe de altă parte cunoscut cu o bună situație materială,

lucrând câțiva ani în Italia) pentru a demonstra că părțile vătămate au putut

avea încredere în inculpat pentru a le găsi un loc de muncă în Italia, dată

fiind bunăstarea acestuia.

În consecință, nu a fost încălcată prezumția

de nevinovăție a inculpatului, vinovăția acestuia fiind dovedită legal.

Referitor la excepția de necompetența a

organelor de urmărire penală invocată de inculpat, instanța de apel a reținut,

în mod corect, că din procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la data

de 12 aprilie 2006, B.C.C.O. Craiova s-a sesizat inițial din oficiu, cu privire

la faptul că în perioada 200 - 2006 numiții V.M.V. și D.I.C. au racolat,

transportat și obligat să comită furturi pe teritoriul Italiei, mai multe tinere

din municipiul Craiova și județul Dolj.

Ulterior, conform referatului întocmit la

data de 12 mai 2006, a fost declinată competența în favoarea D.I.I.C.O.T. – B.T.

Dolj, în vederea continuării cercetărilor.

Aceleași persoane, mai erau cercetate în același

timp, pentru aceleași fapte și în dosarul nr. 628/P/2006, la data de 12 aprilie

2006 delegându-se, conform art. 27 raportat la art. 9 din Legea nr. 508/2004

ofițeri de poliție din cadrul D.I.I.C.O.T., pentru a întocmi actele de

cercetare penală, acordarea numărului unic de înregistrare și pentru a se

analiza oportunitatea începerii urmăririi penale.

În consecință, nu poate fi primită apărarea

inculpatului în sensul că toate actele din faza de urmărire penală, efectuate

în perioada 12 aprilie 2006 - 12 mai 2006 sunt lovite de nulitate absolută

întrucât sunt efectuate de un organ de cercetare necompetent, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 678/2001.

În mod greșit se susține în dezvoltarea

motivelor de recurs că o încadrare juridică greșită a faptelor poate fi

considerată drept o neregulată sesizare a instanței de judecată.

Potrivit art. 300 C. proc. pen., instanța

este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfățișare, regularitatea

actului de sesizare.

Cuprinsul actului de sesizare (rechizitoriul)

corespunde cerințelor impuse de art. 263 C. proc. pen.

Referitor la vinovăția inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane instanța de apel a reținut

corecta evaluare a probatorului administrat în cauză de către instanța de fond.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită.

Instanțele au apreciat fiecare probă, examinând probele din cele două faze ale

procesului penal, în scopul aflării adevărului, cu respectarea dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., mijloacele de

probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând vreo

deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea că

au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești.

Neexistând niciun temei legal pentru a se

crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau

ale martorilor, instanța poate să constate, atunci când declarațiile lor sunt

contradictorii, că numai unele dintre ele exprimă adevărul, având obligația de

a le înlătura motivat pe celelalte.

Instanțele au reținut că sunt expresia

adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În cauză, nu numai declarația martorei D.I.C.,

fosta concubină a inculpatului, care în prezent se află în relații de dușmănie

cu inculpatul, susține situația de fapt reținută în cauză existând și alte

declarații.

Martorii L.F., S.I.G. și G.D.M. și-au

menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.

Martora L.F. (mama părții vătămate L.D.) a

mai relatat, în fața instanței și faptul că într-o zi l-a căutat pe inculpat

pentru a discuta ce se întâmplă cu fiica sa, iar mama inculpatului, V.N., i-a

spus că acesta este plecat în piață „să vândă haine furate”.

Martorul S.I.G. (cumnatul aceleiași părți

vătămate) a relatat că, doar cu câteva zile înainte de a fi audiat la instanța

de fond, a vorbit la telefon cu partea vătămată L.D., aceasta confirmându-i

încă odată că a fost forțată de inculpat să fure. Acest martor a relatat că

atât el cât și fratele părții vătămate L.D., au fost amenințați de către

inculpat.

Instanța a înlăturat, motivat, unele

declarații date de martori în fața instanței, aceștia menținându-și

declarațiile date în faza de urmărire penală (declarații care susțineau

situația de fapt reținută).

Pentru a înlătura aceste declarații, instanța

a reținut că explicațiile oferite în legătură cu motivul pentru care au

declarat la urmărirea penală într-un fel, sunt neconvingătoare. Astfel, martora

G.I.A. susține că nu a citit declarația pe care a semnat-o pentru că nu i s-a

propus; martora Ș.A. susține că declarația i-a fost citită de organul de

poliție pentru că nu purta ochelari de vedere.

Instanța a concluzionat, în mod corect că,

față de împrejurarea că, în mod constant, martorii audiați în cauză au declarat

că, încă de la începutul urmăririi penale și chiar în faza de judecată,

inculpatul și fosta lui concubină, martora D.I.C. (înainte de a se deteriora

relațiile dintre aceștia) obișnuiau să amenințe părțile vătămate și martorii

pentru a-i determina să declare într-un anumit fel (spunându-le că le dă foc,

îi omoară, îi pune în scaune cu rotile etc.) acesta a fost motivul real pentru

care o parte din martori au revenit asupra declarațiilor date anterior,

relatând cu totul alte împrejurări decât cele învederate în fața organelor de

urmărire penală.

De asemenea, instanța a avut în vedere și

declarațiile contradictorii ale inculpatului, fiind evidentă tendința acestuia

de a prezenta altfel starea de fapt și de a ascunde adevărul.

În consecință, situația de fapt reținută de

instanță este corectă și încadrarea juridică de asemenea.

În dezacord cu instanța de apel, nu se poate

susține că aplicarea art. 18

1

C. pen., este un mijloc de

individualizare a pedepsei.

Prin art. 18

1

C. pen., legiuitorul

a introdus o instituție juridică cu un conținut specific.

Pentru ca o faptă prevăzută de legea penală

să nu prezinte pericolul social al unei infracțiuni trebuie să îndeplinească

cumulativ următoarele condiții: fapta să aducă o atingere minimă valorii

sociale împotriva căreia a fost îndreptată; conținutul concret al faptei să

indice lipsa pericolului social; fapta să fie lipsită în mod vădit de

importanță.

Constatarea judiciară potrivit căreia prin

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, s-a adus o atingere

neînsemnată valorilor sociale ocrotite de lege este în mod indispensabil

necesară în vederea evaluării gradului de pericol social al faptei, însă prin

ea însăși și în mod singular nu este suficientă.

Pentru a se stabili că o faptă prevăzută de

legea penală nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni este de analizat

și conținutul său concret iar criteriile de stabilire în concret a gradului de

pericol social sunt cele cuprinse în alin. (2) al art. 18

1

C. pen.:

modul și mijloacele de săvârșire a faptei; scopul urmărit de făptuitor;

împrejurările în care a fost comisă fapta; urmarea care s-a produs sau s-ar fi

putut produce și nu în ultimul rând persoana și conduita făptuitorului.

Fapta de a conduce un autovehicul fără permis

pe drumurile publice prezintă grad de pericol social sporit deoarece este pusă

în pericol siguranța circulației. În cauză s-a dovedit că inculpatul a condus

autoturismul pe drumurile publice, pe raza comunei Daneti, sat Brabeti.

Din procesul verbal întocmit în cauză de

organele de poliție la data de 26 aprilie 2006 rezultă că inculpatul a fost

surprins în trafic circulând cu autoturismul și a refuzat deplasarea la sediul

B.C.C.O., lucrătorii de poliție fiind nevoiți să-l imobilizeze, deoarece pe

numele inculpatului era emis și un mandat de aducere.

Martorul I.D. a relatat faptul că l-a văzut

pe inculpat conducând autoturismul de mai multe ori iar în ziua de 14 aprilie

2006, inculpatul s-a apropiat în mod periculos de acostament, impactul fiind

evitat datorită faptului că martorul s-a retras după o grămadă de pietriș.

Cu această ocazie martorul chiar a fost

„șters pe pantalon cu aripa mașinii” iar inculpatul a dat dovadă de nepăsare.

Toate aceste aspecte alături de împrejurarea

că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind trei

condamnări penale, atrag concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

legale pentru a se aplica dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul inculpatului ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul V.M.V. împotriva deciziei penale nr. 39 din 22 octombrie 2008 a

Curții de Apel Craiova, secția penală minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei

pentru intimatele părți vătămate G.M.A. și L.D., reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie

2009.