ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2009

Deliberând asupra recursului, se constată: Prin sentința penală nr. 27 din. 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1874/63/2006, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează: - din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen.; - din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79.2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - din infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse aplicate inculpatului, astfel încât acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, perioada arestului preventiv de la 26 aprilie 2006 la 28 octombrie 2006. S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, iar conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 19 iunie 2006 s-a înregistrat pe rolul secției penale a Tribunalului Dolj, rechizitoriul întocmit la 19 iunie 2006 de D.I.I.C.O.T. – B.T. Dolj în dosarul nr. 62D/P/2D06, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.M.V.

pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (l) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (l) din aceeași lege, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din aceeași lege și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzute de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Prin același rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la D.I.C. în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea certă a vinovăției acesteia, dar și cu privire la exploatarea de către V.M.

a victimei Ș.I. În fapt, s-a arătat că în comuna Daneți unde domiciliază inculpatul V.M.V., dar și în cele învecinate, părerile oamenilor despre acesta sunt contradictorii. Cunoscut de toată lumea ca o persoană agresivă, violentă chiar, cu ani destui petrecuți în penitenciar pentru infracțiuni de violență (tentativă de omor în 1998, lovire și alte violențe in 2004) dar și pentru furturi repetate (în 1997), inculpatul induce îndeosebi sentimente de teamă celor cu care intră în contact. Pe de altă parte, la fel de mulți consăteni vorbesc despre inculpat cu o oarecare prețuire determinată exclusiv de situația sa materială deosebită, de autoturismul de lux cu care se deplasează ostentativ prin comună, de apartamentul achiziționat în Craiova, bunuri dobândite după aproape trei ani petrecuți în Italia după ultima condamnare.

În acest context, pentru G.M.A., în vârstă de 19 ani, provenită dintr-o familie modestă din comuna Mârșani, propunerea făcută de inculpat în vara anului 2004 de a-l însoți în Italia, pentru a munci a fost extrem de tentantă, mama victimei bucurându-se de perspectiva ca fiica sa să poată câștiga mai mulți bani. Inculpatul i-a promis G.M. că îi va găsi un loc de muncă licit, ca menajeră la familii de italieni, angajându-se să o ajute să-și facă pașaport și să o transporte până în Italia. În iulie 2004 inculpatul și concubina sa, D.I.C., au însoțit-o pe G.M. la Politia Bechet unde au ajutat-o să obțină pașaportul, achitând taxele aferente, însă a oprit documentul asupra sa încă din momentul obținerii lui, cu motivația că are nevoie de o garanție pentru recuperarea sumei cheltuite.

În august 2004, victima a părăsit România împreună cu inculpatul cu destinația Brescia, G.M. fiind cazată într-un imobil cu mai multe camere închiriat de un prieten al inculpatului. Chiar în aceeași seară V.M. i-a spus G.M. că scopul aducerii ei în Italia este cu totul altul decât cel stabilit inițial, fata urmând să fure bunuri din magazine pe care le va da inculpatului pentru a fi valorificate. Prezența fetei era absolut necesară pentru inculpat întrucât comiterea furturilor din magazine era posibilă în cazul unei tinere de 19 ani cu aparență inocentă, pe când o eventuală apariție a inculpatului ar fi atras imediat atenția agenților de pază. Refuzul victimei, speriată de perspectiva comiterii unor fapte penale, a fost întâmpinat de inculpat cu o atitudine agresivă, care a determinat-o pe victimă să accepte situația, astfel că, începând din dimineața următoare, potrivit unui plan conceput de inculpat și sub directa lui supraveghere, G.M.

a sustras bunuri din magazine, remițându-le inculpatului pentru valorificare. Victima a fost folosită, practic, de inculpat, prin constrângere la comiterea de furturi ce îi aduceau exclusiv acestuia câștiguri materiale substanțiale (circa 500 - 600 euro zilnic), fiind evidentă exploatarea ei în sensul Legii nr. 678/2001. După câteva săptămâni, victima l-a cunoscut pe L.I., cu care a intenționat să plece de sub tutela inculpatului, insă acest lucru nu a fost posibil decât după îndelungi negocieri și doar după ce i-a fost plătită lui V.M. o sumă de bani ca răscumpărare a fetei, argument suplimentar care susține raportul existent între inculpat și victimă. Se impune a fi amintită și împrejurarea că inculpatul i-a propus, în vara anului 2004, și sorei M., G.I.A.

să urmeze calea aleasă de aceasta însă a fost refuzat categoric. Activitatea infracționala a inculpatului a continuat în același mod și după plecarea M.G., îmbrăcând chiar forma traficului de minori la începutul anului 2006. Astfel, procedând ca și în situația anterior expusă, inculpatul a convins-o pe L.F. din comuna Daneți, mama minorei L.D. de 16 ani, că îi poate găsi acesteia un loc de muncă licit în Italia astfel că minora va putea câștiga mulți bani. În acest scop, bătrâna a încheiat un act notarial de acceptare a deplasării în străinătate a fiicei însoțită de concubina inculpatului D.I.C., astfel că la 21 ianuarie 2006 minora L.D. a părăsit țara împreună cu inculpatul și cu concubina lui.

Ajunsă în Italia, L.D. a fost și ea constrânsă de inculpat care-i oprise toate actele, să sustragă bunuri din magazine în folosul exclusiv al acestuia. După circa 7 - 8 zile minora a fost arestată de autoritățile italiene care au surprins-o furând și a fost internată într-un centru de reeducare a minorilor, de unde aceasta a sunat-o pe mama sa descriindu-i modul în care inculpatul s-a folosit de ea. Și în prezent minora se află în centrul de minori a cărui localizare nu poate fi, potrivit legislației europene în domeniu, dezvăluită. Ulterior, arestării minorei, inculpatul a restituit mamei acesteia documentele pe care le reținuse în permanență asupra lui (pașaport, buletin, certificat de naștere).

Mai mult, cu această ocazie, dar și ulterior, în mai multe rânduri, inculpatul a atras atenția pe un ton amenințător membrilor familiei L.D. să nu îl reclame la poliție. În sarcina inculpatului s-a reținut și fapta de a fi condus, în mod repetat, pe drumul public, autoturismul personal marca V.T., fără ca autorul faptei să dețină permis de conducere, împrejurare relevată atât de martorii audiați (I.D., I.N. etc.) cât și de procesul verbal de depistare în trafic a inculpatului întocmit de lucrătorii de poliție la data de 26 aprilie 2006. Infracțiunea în discuție, coroborată cu antecedența penală bogată a inculpatului sunt apte să contureze totalul dispreț al acestuia față de normele legale.

El a fost susținut de concubina sa, D.I.C., învinuită și ea pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, aceasta afirmând că reclamațiile formulate de victime au ca motivație invidia lor pentru situația materială bună a inculpatului, ea necunoscând exact cât câștiga și unde lucra concubinul ei în Italia. Prin încheierea nr. 121 din 06 septembrie 2006, secția penală a Tribunalului Dolj a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul secției pentru minori și familie a aceluiași tribunal, spre competentă soluționare. Prin decizia penală nr. 159 din 28 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția pentru minori și familie, s-a admis recursul declarat de inculpatul V.M.V. împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj și astfel s-a casat încheierea atacată și s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, dispunându-se punerea în libertate provizorie a acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că starea de fapt descrisă în rechizitoriu este corectă și a fost reținută ca atare, fiind dovedită cu probatoriul administrat în cauză.

Cu privire însă la încadrările juridice date faptelor prin rechizitoriu, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt corecte, pentru următoarele considerente: Referirea la art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, pentru ambele infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori, s-a reținut eronat întrucât, în speța de față, inculpatul nu le-a obligat pe părțile vătămate să se prostitueze în folosul său, ci le-a obligat să fure și astfel sunt incidente dispozițiile de la art. 2 pct. 2 lit. b) și e), deoarece art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 prevede că prin „exploatare” se înțelege „ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”, iar potrivit lit. e) a aceluiași articol, „efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului”, constituie, de asemenea, o formă de exploatare prin „aservire”, în sensul textului citat înțelegându-se „acțiunea de a supune”.

Or, odată ajunse în străinătate, lipsite de acte de identitate, într-o țară a cărei limbă nu o cunosc, părțile vătămate nu s-ar fi putut întreține decât prin furat pentru inculpat. (a se vedea și deciziile nr. 593 din 30 ianuarie 2004 și nr. 2199 din 31 martie 2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală). Referitor la infracțiunea săvârșita față de partea vătămată majoră G.M.A. [(cea prevăzute de art. 12 alin. (1)], trebuiau reținute și dispozițiile art. 13 C. pen., întrucât fapta a fost săvârșită în vara anului 2004, deci înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005, care a modificat și completat Legea nr. 678/2001. Cu privire la infracțiunea săvârșită față de partea vătămată minoră L.D., s-a constatat că aceasta a fost săvârșită la începutul anului 2006, deci după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 79/2005 și astfel, cum minora a fost dusă în străinătate, promițându-i-se că i se va găsi un loc de muncă licit, dar, odată ajunsă, i s-a comunicat că trebuie să fure în folosul inculpatului, deci prin înșelare, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, unde se arată că „dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită prin fraudă ori înșelăciune, pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi”, nu pe cele ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), cum s-a reținut în rechizitoriu. De asemenea, cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice fără permis a autoturismului, s-a constatat că, pe parcursul procesului, a intervenit publicarea O.U.G.

nr. 195/2002, ca urmare a modificărilor ulterioare intrării acesteia în vigoare dându-se textelor o nouă numerotare și, ca atare, infracțiunea prevăzute de art. 78 alin. (l) a devenit infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) și astfel încadrarea corectă a faptei săvârșită de inculpat este cea prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul V.M.V. În motivarea apelului parchetului, s-a arătat că: infracțiunile de trafic de persoane au fost greșit încadrate referitor la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 678/2001, care definesc noțiunea de exploatare a unei persoane din acest act normativ; în temeiul art. 350 alin. (4) C. proc.

pen., instanța nu s-a pronunțat cu privire la controlul judiciar dispus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 160 2 C. proc. pen., care vizează obligațiile impuse inculpatului pe timpul liberării provizorii; nu s-a dispus confiscarea sumelor însușite de către inculpat ca urmare a exploatării părților vătămate. Prin apelul său, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât, deși nu avea permis de conducere, inculpatul a condus pe distanțe scurte, într-o localitate unde traficul este foarte redus și, de cele mai multe ori nu a condus personal ci a rugat alte persoane; în cauză, referitor la această infracțiune s-ar fi putut reține dispozițiile art. 18 1 C. pen.

Referitor la infracțiunea de trafic de minori, s-a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținându-se că, prin actul de sesizare a instanței s-a indicat ca element constitutiv al laturii obiective a infracțiunii art. 2 pct. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată, deși elementele de probatoriu nu au legătură cu exploatarea de persoane descrisă de textul de lege menționat. Din punct de vedere procedural a fost criticată sentința sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor, deoarece inculpatul nu a fost audiat după acest act procesual și fără să fi avut loc o cercetare judecătorească raportată la această nouă încadrare.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a mai susținut că instanța de fond a făcut o analiză superficială a probatoriilor, fiind înlăturate depozițiile date în fața instanței în favoarea celor de la urmărirea penală cu motivarea că sunt credibile susținerile părților audiate. În apel inculpatul a mai invocat nulitatea actelor de urmărire penală arătându-se că, deși competența materială aparținea D.I.I.C.O.T., până la data de 12 mai 2006, când s-a declinat competența, actele de urmărire penală au fost întocmite de organele de cercetare penală. S-a susținut că probele au fost administrate cu încălcarea normelor de competență materială, înainte de începerea urmăririi penale, fără a fi confirmate după începerea procesului penal ci, dimpotrivă, au fost infirmate în faza cercetării judecătorești, prin menținerea acestora în fața judecătorului investit.

S-a mai menționat că, rechizitoriul este neregulat în privința sesizării, făcând trimitere la un text de lege care nu își găsește aplicabilitatea iar înlocuirea acestui text cu altul și încadrarea juridică diferă neputând fi posibilă, art. 2 pct. 2 din legea specială, nepermițând analogii sau asemănări. În final, s-a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului. Prin decizia penală nr. 39 pronunțată în ședința nepublică din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de inculpatul V.M.V.

și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a desființat în parte sentința și a descontopit pedepsele aplicate inculpatului, repunându-le în individualitatea lor și, înlăturând art. 2 pct. 2 lit. b) pentru ambele infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001 a menținut dispozițiile privitoare la schimbările încadrărilor juridice ale faptelor reținute în sarcina inculpatului, pedepsele aplicate acestuia, inclusiv pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată de inculpat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 5.041 euro, în echivalent lei, la data executării, a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul V.M.V. În principal, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 10 și 21 C. proc. pen., cercetarea judecătorească desfășurându-se atât la instanța de fond cât și la instanța de apel, fără ca partea vătămată L.D. să aibă cunoștință de desfășurarea acestui proces penal. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că organele de urmărire penală au efectuat cercetarea persoanelor pretins vinovate de traficarea numitei L.D., fără a fi înregistrată vreo plângere a acesteia și fără a fi audiată, neluându-se nicio măsură pentru aducerea acesteia în vederea audierii deși în prezent este majoră.

Se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 177 alin. (9) C. proc. pen., referitoare la locul de citare a părții vătămate. Totodată s-a apreciat că instanțele nu s-au pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpat de natură să influențeze soluția procesului, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 al art. 385 9 C. proc. pen., caz de casare atras de încălcarea acestor obligații de către instanțele de judecată, afectându-se legalitatea procesului penale. În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, înlăturându-se dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 și respectiv art. 13 alin. (2), modificat și completat prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005, apreciindu-se că instanțele de judecată au comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință greșita condamnare a inculpatului, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. Se mai susține că organele de cercetare penală, procurorul dar și instanțele de judecată au analizat cauza plecând de la o prezumție de vinovăție reținându-se imaginea de persoană periculoasă, violentă a inculpatului V.M., precum și starea de recidivă post executorie a acestuia. Referitor la infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere, s-a solicitat aplicarea unei amenzi administrative deoarece inculpatul a recunoscut și regretat fapta, susținând că a condus o singură dată autoturismul său, la data de 26 aprilie 2006, dată la care a fost depistat în trafic de lucrătorii de poliție, ulterior a obținut permis de conducere. S-a invocat și necompetența organelor de urmărire penală.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește și alin. (2) al acestui text de lege, prevede că dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat. Citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face potrivit dispozițiilor legale menționate. În cauză nu a fost indicată o altă adresă de către partea vătămată L.D., fiind citată la adresa cunoscută, nesubzistând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. În mod greșit se susține că organele de urmărire penală și instanțele de judecată au analizat cauza „plecând de la prezumția de vinovăție”. Organele judiciare au prezentat imaginea inculpatului (pe de o parte cunoscut ca o persoană agresivă, violentă, cu antecedente penale dar pe de altă parte cunoscut cu o bună situație materială, lucrând câțiva ani în Italia) pentru a demonstra că părțile vătămate au putut avea încredere în inculpat pentru a le găsi un loc de muncă în Italia, dată fiind bunăstarea acestuia.

În consecință, nu a fost încălcată prezumția de nevinovăție a inculpatului, vinovăția acestuia fiind dovedită legal. Referitor la excepția de necompetența a organelor de urmărire penală invocată de inculpat, instanța de apel a reținut, în mod corect, că din procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 12 aprilie 2006, B.C.C.O. Craiova s-a sesizat inițial din oficiu, cu privire la faptul că în perioada 200 - 2006 numiții V.M.V. și D.I.C. au racolat, transportat și obligat să comită furturi pe teritoriul Italiei, mai multe tinere din municipiul Craiova și județul Dolj. Ulterior, conform referatului întocmit la data de 12 mai 2006, a fost declinată competența în favoarea D.I.I.C.O.T.

– B.T. Dolj, în vederea continuării cercetărilor. Aceleași persoane, mai erau cercetate în același timp, pentru aceleași fapte și în dosarul nr. 628/P/2006, la data de 12 aprilie 2006 delegându-se, conform art. 27 raportat la art. 9 din Legea nr. 508/2004 ofițeri de poliție din cadrul D.I.I.C.O.T., pentru a întocmi actele de cercetare penală, acordarea numărului unic de înregistrare și pentru a se analiza oportunitatea începerii urmăririi penale. În consecință, nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că toate actele din faza de urmărire penală, efectuate în perioada 12 aprilie 2006 - 12 mai 2006 sunt lovite de nulitate absolută întrucât sunt efectuate de un organ de cercetare necompetent, potrivit dispozițiilor Legii nr. 678/2001.

În mod greșit se susține în dezvoltarea motivelor de recurs că o încadrare juridică greșită a faptelor poate fi considerată drept o neregulată sesizare a instanței de judecată. Potrivit art. 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Cuprinsul actului de sesizare (rechizitoriul) corespunde cerințelor impuse de art. 263 C. proc. pen. Referitor la vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane instanța de apel a reținut corecta evaluare a probatorului administrat în cauză de către instanța de fond. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Instanțele au apreciat fiecare probă, examinând probele din cele două faze ale procesului penal, în scopul aflării adevărului, cu respectarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. Potrivit art. 62 C. proc. pen., mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând vreo deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanța poate să constate, atunci când declarațiile lor sunt contradictorii, că numai unele dintre ele exprimă adevărul, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte. Instanțele au reținut că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În cauză, nu numai declarația martorei D.I.C., fosta concubină a inculpatului, care în prezent se află în relații de dușmănie cu inculpatul, susține situația de fapt reținută în cauză existând și alte declarații. Martorii L.F., S.I.G. și G.D.M. și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală. Martora L.F. (mama părții vătămate L.D.) a mai relatat, în fața instanței și faptul că într-o zi l-a căutat pe inculpat pentru a discuta ce se întâmplă cu fiica sa, iar mama inculpatului, V.N., i-a spus că acesta este plecat în piață „să vândă haine furate”. Martorul S.I.G. (cumnatul aceleiași părți vătămate) a relatat că, doar cu câteva zile înainte de a fi audiat la instanța de fond, a vorbit la telefon cu partea vătămată L.D., aceasta confirmându-i încă odată că a fost forțată de inculpat să fure.

Acest martor a relatat că atât el cât și fratele părții vătămate L.D., au fost amenințați de către inculpat. Instanța a înlăturat, motivat, unele declarații date de martori în fața instanței, aceștia menținându-și declarațiile date în faza de urmărire penală (declarații care susțineau situația de fapt reținută). Pentru a înlătura aceste declarații, instanța a reținut că explicațiile oferite în legătură cu motivul pentru care au declarat la urmărirea penală într-un fel, sunt neconvingătoare. Astfel, martora G.I.A. susține că nu a citit declarația pe care a semnat-o pentru că nu i s-a propus; martora Ș.A. susține că declarația i-a fost citită de organul de poliție pentru că nu purta ochelari de vedere.

Instanța a concluzionat, în mod corect că, față de împrejurarea că, în mod constant, martorii audiați în cauză au declarat că, încă de la începutul urmăririi penale și chiar în faza de judecată, inculpatul și fosta lui concubină, martora D.I.C. (înainte de a se deteriora relațiile dintre aceștia) obișnuiau să amenințe părțile vătămate și martorii pentru a-i determina să declare într-un anumit fel (spunându-le că le dă foc, îi omoară, îi pune în scaune cu rotile etc.) acesta a fost motivul real pentru care o parte din martori au revenit asupra declarațiilor date anterior, relatând cu totul alte împrejurări decât cele învederate în fața organelor de urmărire penală. De asemenea, instanța a avut în vedere și declarațiile contradictorii ale inculpatului, fiind evidentă tendința acestuia de a prezenta altfel starea de fapt și de a ascunde adevărul.

În consecință, situația de fapt reținută de instanță este corectă și încadrarea juridică de asemenea. În dezacord cu instanța de apel, nu se poate susține că aplicarea art. 18 1 C. pen., este un mijloc de individualizare a pedepsei. Prin art. 18 1 C. pen., legiuitorul a introdus o instituție juridică cu un conținut specific. Pentru ca o faptă prevăzută de legea penală să nu prezinte pericolul social al unei infracțiuni trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: fapta să aducă o atingere minimă valorii sociale împotriva căreia a fost îndreptată; conținutul concret al faptei să indice lipsa pericolului social; fapta să fie lipsită în mod vădit de importanță.

Constatarea judiciară potrivit căreia prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, s-a adus o atingere neînsemnată valorilor sociale ocrotite de lege este în mod indispensabil necesară în vederea evaluării gradului de pericol social al faptei, însă prin ea însăși și în mod singular nu este suficientă. Pentru a se stabili că o faptă prevăzută de legea penală nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni este de analizat și conținutul său concret iar criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social sunt cele cuprinse în alin. (2) al art. 18 1 C. pen.: modul și mijloacele de săvârșire a faptei; scopul urmărit de făptuitor; împrejurările în care a fost comisă fapta; urmarea care s-a produs sau s-ar fi putut produce și nu în ultimul rând persoana și conduita făptuitorului.

Fapta de a conduce un autovehicul fără permis pe drumurile publice prezintă grad de pericol social sporit deoarece este pusă în pericol siguranța circulației. În cauză s-a dovedit că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, pe raza comunei Daneti, sat Brabeti. Din procesul verbal întocmit în cauză de organele de poliție la data de 26 aprilie 2006 rezultă că inculpatul a fost surprins în trafic circulând cu autoturismul și a refuzat deplasarea la sediul B.C.C.O., lucrătorii de poliție fiind nevoiți să-l imobilizeze, deoarece pe numele inculpatului era emis și un mandat de aducere. Martorul I.D. a relatat faptul că l-a văzut pe inculpat conducând autoturismul de mai multe ori iar în ziua de 14 aprilie 2006, inculpatul s-a apropiat în mod periculos de acostament, impactul fiind evitat datorită faptului că martorul s-a retras după o grămadă de pietriș.

Cu această ocazie martorul chiar a fost „șters pe pantalon cu aripa mașinii” iar inculpatul a dat dovadă de nepăsare. Toate aceste aspecte alături de împrejurarea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind trei condamnări penale, atrag concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se aplica dispozițiile art. 18 1 C. pen. Față de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul inculpatului ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M.V. împotriva deciziei penale nr. 39 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei pentru intimatele părți vătămate G.M.A. și L.D., reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2009.