ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IX a, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, în raport de prevederile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005. În susținerea excepției, s-a arătat că definiția dată nașterii prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 încalcă actul normativ cu forță superioară și instituie discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă și cei rezultați din nașteri succesive.

Prin sentința civilă nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, procedura excepției de nelegalitate a fost limitată în mod expres la categoria actelor cu caracter individual, din interpretarea istorică a textului de lege rezultând că restrângerea posibilității de a invoca excepția, doar în situația atacării unui act administrativ cu caracter individual, este rezultatul voinței explicite a legiuitorului și nu o "scăpare" a legii. A mai apreciat prima instanță că indiferent de valabilitatea rațiunilor avute în vedere la adoptarea acestei norme, judecătorul nu poate trece peste voința legiuitorului și să extindă aplicabilitatea unei proceduri la situații ce au fost excluse de sub incidența acesteia.

S-a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în speță, H.G. nr. 1025/2006 fiind un act normativ. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamanta C.S.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta-recurentă invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu există nicio reglementare expresă care să excludă actele normative de la controlul de legalitate în cadrul procedurii astfel instituite. În opinia recurentei actele normative pot fi cenzurate oricând pe calea contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate privind dispozițiile unei hotărâri de guvern nu poate fi respinsă ca inadmisibilă.

În cuprinsul cererii de recurs, sunt reluate și motivele de nelegalitate ale H.G. nr. 1025/2006 art. 3, invocate în cuprinsul excepției de nelegalitate, arătând că aceste prevederi „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii” nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului cu vârsta de până la 2 ani se primește o indemnizația lunară în cuantum de 600 lei, respectiv concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii. Intimații A.P.S.M. București și Guvernul României prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prima criticilor formulate în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente: Reclamanta-recurentă a contestat legalitatea unor prevederi ale H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ, ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de aplicare repetată la un număr nelimitat de subiecți.

Este adevărat că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, fac referire, în privința analizării legalității, numai la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea duce la concluzia că legiuitorul ar fi înțeles să limiteze sfera actelor administrative supuse controlului de legalitate în această procedură la cele cu caracter individual. Este de observat însă că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în același sens fiind unificată și jurisprudența instanței supreme în materie. În consecință, constatând că în mod greșit judecătorul fondului a reținut incidența excepției inadmisibilității invocată de Guvernul României, fără a proceda la examinarea pe fond a excepției de neegalitate cu a cărei soluționare a fost investit, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 313 corelat cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc.

civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul și, casând hotărârea atacată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului acesteia. La rejudecare vor fi avute în vedere și criticile formulate în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs ce vizează fondul cauzei, a căror examinare de către Înalta Curte nu a fost posibilă față de soluția adoptată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.S.S. împotriva sentinței civile nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.