ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Obiectul acțiunii

Reclamanta a invocat excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat

la prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, dispoziții ce

reprezintă temeiul de drept al deciziei din 20 martie 2008 emisă de pârâta D.M.P.S.M.S.

În motivarea excepției

de nelegalitate reclamanta a arătat că definiția dată a noțiunii de naștere, prin

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 încalcă acte normative cu forța superioară,

inclusiv prevederile art. 16 alin. (1), art. 49.

Prin întâmpinarea formulată

pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii formulată

de reclamantă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004

excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o

altă procedură.

fond

Prin sentința civilă

nr. 2575 din 16 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios,

administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate

invocată de pârât și a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Privind inadmisibilitatea

excepției, instanța de fond a reținut că alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004

se referă la actul administrativ unilateral cu caracter individual , însă,

alin. (2) al aceluiași art. se referă la actul administrativ fără a mai face vreo

distincție între caracterul său de act normativ sau individual. Coroborate, cele

două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept

care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte

juridice. Pentru aceste considerente inadmisibilitatea excepției urmează să fie

respinsă. De altfel, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, este constantă în

sensul că excepția de nelegalitate poate viza și acte normative nu doar individuale.

Acordarea indemnizației

lunare de creștere a copilului a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005

la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor. Definind noțiunea de naștere

prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, ca element pentru acordarea indemnizației,

se creează o discriminare între persoane aflate în situații identice fără existența

unor justificări de ordin obiectiv.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 încalcă principiul egalității de tratament, instituind discriminări

între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o

naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

Desigur că acordarea acestei

îndemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor

născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele

metodologice sunt nelegale.

3.Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile

nr. 2575 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios,

administrativ și fiscal, Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs

Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a arătat că instanța de

fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,

deoarece potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate

(...)".

S-a arătat că, după cum

reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Pe fondul cauzei, recurentul

a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la

prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind

„aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul și indemnizația

de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap,

se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea

familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor

art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară,

precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau,

după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia

i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament

ori în plasament în regim de urgență.

Așadar, indemnizația se

cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați,

luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea

adopției.

Textul menționat, cuprins

în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru

fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Recurentul mai arată că

prin Decizia nr. 937/2006, Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, a reținut că „actul normativ instituie

o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la

2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii

echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii

copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului

de abandon al copiilor".

Ținând cont de cele menționate,

indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură

indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea

copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai

mulți copii.

Astfel, această prestație

înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al

părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă

de sprijin.

Prin urmare, nu se poate

reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă

sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat

are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă

a alocației destinate copiilor.

recurs.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României – Secretariatul

General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând

că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă

niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate

fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui art. „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după

procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral

emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul

în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării

legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce

la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă

că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără

a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar

nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate

în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului

administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul

procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate

a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.

Referitor la criticile

ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și

nu pot fi primite.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentee în continuare arătate.

Acordarea indemnizației

pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005,

trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate

reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația

cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de

persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost

adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ

au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului

de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile

de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute

în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora

au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință

în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate

în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia

a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede

că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile

prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a

încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în

plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o

manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de O.U.G. la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare

a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul

cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a creat

o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul

că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza

în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii

s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la decizia

pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece

nu a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006

De altfel, este de menționat

și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din

O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți

sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 2575 din 16 iunie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2009.