ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3756/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 116 din 29 mai 2009, Curtea

de Apel Suceava a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor A.J.P.S. Botoșani, A.N.P.S. București, G.R., a admis excepția

de nelegalitate invocată de reclamanta M.E., și a constatat nelegalitatea

dispozițiilor art. 3 alin. (l) din H.G. nr. 1025/2006, pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

În ceea ce privește inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1025/2005, ca act administrativ normativ,

invocată de pârâții A.N.P.S. București și G.R., Curtea a apreciat că textul art.

4 alin. (l) teza I din Legea nr. 554/2004 modificată, face referire doar la

actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, alin. (2) al

aceluiași articol, se referă la actul administrativ unilateral fără a mai face

distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter individual,

astfel că dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol este necesar a fi

interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie

interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice.

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtelor A.J.P.S. Botoșani, A.N.P.S. București și G.R.,

Curtea a reținut că potrivit art. 4 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004,

acestea sunt părți în sensul textului de lege menționat.

Pe fondul cauzei, pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că definiția pe care actele

administrative normative atacate o dau noțiunii de „naștere” este în

contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia au fost

emise și, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în

situații identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost

emise de la însuși scopul pentru care a fost adoptat împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs A.N.P.S.B. și G.R.

Atât recurenta A.N.P.S. București, cât și G.R.,

consideră că excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006 este

inadmisibilă, solicitând respingerea acesteia în consecință.

Se apreciază că art. 4 alin. (l) din Legea nr.

554/2004 reglementează cercetarea legalității actelor administrative cu

caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G. nr. 1025/2006

prin formularea unei excepții de nelegalitate, având în vedere caracterul

normativ al actului contestat.

Cu privire la legalitatea actului

administrativ contestat, se arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și

legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României

republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la

elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind

nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

existând avizul favorabil al C.E.S.C.L.

A arătat recurentul G.R., prin motivele de

recurs, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond

apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința

definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute

de art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu

pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu ridică

aspecte de neconstituționalitate.

În acest context, s-a învederat că măsurile

de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005

și reluate de prevederile hotărârilor de guvern atacate urmăresc îmbunătățirea

echilibrului social - economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea

creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum

eronat a reținut prima instanță și că dispozițiile actelor normative ce fac

obiectul excepției de nelegalitate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile

legii în vigoare în domeniu și cu cele ale Constituției republicate.

S-a mai precizat că, în realitate, prin demersul

său, intimata-reclamantă a urmărit extinderea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

și pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestui

act normativ, că prima instanță nu avea competența de a crea, de a abroga sau

de a modifica dispozițiile unei legi și de a deveni astfel legislator pozitiv

și că nu era permis instanței de fond nici ca prin interpretarea normelor

juridice să adauge consecințe contrare legii.

Examinând cauza prim prisma motivelor de

recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate.

Excepția inadmisibilității invocată ca motiv

de recurs de A.N.P.S. București și G.R. nu poate fi reținută.

Intimata-reclamantă a contestat legalitatea

prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter

normativ ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de

aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecți.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (l)

din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la

actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la

concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la

actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2)

al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept potrivit

căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul

înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea

contenciosului administrativ. Excepția de nelegalitate a unui act administrativ

cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui

proces aflat pe rol, astfel cum s-a și întâmplat în cauza dedusă judecății.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârâți

sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în

vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale.

În motivele de recurs, se fac trimiteri la

alte aspecte decât cele reținute de instanța de fond în privința excepției de

nelegalitate a dispozițiilor din norme care adaugă la lege.

Potrivit art. 108 din Constituția României,

Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile se emit pentru organizarea

executării legilor.

Art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară

literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor

prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în

considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 din H.G.

nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin prevederilor

actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau

pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute

la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit

nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a

creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii

născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Recurentul G.R. a criticat neîntemeiat

soluția instanței de fond, iar referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie

2006 pronunțată de Curtea Constituțională nu are relevanță în prezenta cauză,

întrucât intimata-reclamantă nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art.

6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin

actul administrativ contestat pe cale incidență.

În aceste condiții, apreciind că în mod

corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, instanța de fond a reținut

că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu

dispozițiile art. 6 alin. (l) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată se

privește ca legală și temeinică iar recursurile declarate de A.N.P.S. București

și G.R. ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.N.P.S. București

și G.R. împotriva sentinței nr. 116 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

iulie 2009.