ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 19/ CA din 19 ianuarie 2010, a admis excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta M.E.L., în contradictoriu cu pârâtul G.R.

și a constatat, pe cale de consecință, nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin.

(1) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin

H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că prin O.U.G. nr. 148/2005 au fost definiți beneficiarii și situațiile

de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație lunară pentru

creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare

a dreptului.

S-a mai reținut că normele

metodologice prevăzute de art. 3 alin. (1) sunt însă în contradicție cu

dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția

stabilită pentru naștere creează o discriminare între persoanele aflate în

aceiași situație, fără să existe justificare de ordin obiectiv, de unde rezultă

că, în mod corect, reclamanta a apreciat că acordarea indemnizației lunare a

fost raportată, prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor

născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 3 alin.

(1) din Normele metodologice sunt nelegale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul susținând că excepția de nelegalitate invocată în cauză

este inadmisibilă, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr.

554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai acte

administrative cu caracter individual, în timp ce dispozițiile legale a căror

nelegalitate se invocă au caracter normativ, având rolul de a detalia legea și

de a asigura o interpretare și aplicare unitară a acesteia, astfel că, în speță

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Pe fond, recurentul a susținut, în

esență, că sunt eronate susținerile primei instanțe privind nelegalitatea

dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 prin încălcarea principiului

egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și

multiplă, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei

legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o

problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi

ce aparțin copilului.

S-a arătat, de asemenea, că rațiunea

legiuitorului care transpare din actele normative în discuție este unitară și

evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, măsurile de ocrotire a

copilului făcând obiectul altor acte normative.

Examinând cauza în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de G.R., Înalta Curte de Casație și Justiție,

Curtea constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum

a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este

supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de

sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate

este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu

dispozițiile alin. (2) al acestui articol, „Instanța de contencios administrativ

se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților

și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că

legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în

privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual

ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Dar în cuprinsul alin. (2)

al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și

în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat.

Referitor la criticile din

recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că acestea sunt nefondate.

Acordarea acestei indemnizații lunar

și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția

nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată

la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la

adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai

frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii

de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și

completările ulterioare.

Dispozițiile art. 3 din Normele

Metodologice sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea

cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element

de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea

căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în

aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul

cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de

urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de

exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.R.

împotriva sentinței civile nr. 19/ CA din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2010.