ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2010

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul excepției de

nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe,

Tribunalului Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ, prin încheierea din ședința publică pronunțată în data

de 15 aprilie 2009 a dispus suspendarea judecării cauzei ce face obiectul

dosarului de fond,până la soluționarea excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de

reclamantă, sesizându-se în acest sens Secția de contencios administrativ și

fiscal a Curții de Apel Ploiești.

Hotărârea Curții de

Apel

Investită cu

soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor mai sus menționate, Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 156 din 5 octombrie 2009, a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul Guvernul României și, pe cale de consecință,a

admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele

Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, invocată de reclamanta D.L.

Totodată, a constatat

nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025 /2006.

Pentru a pronunța astfel

instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii,următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României, instanța a

respins-o ca având în vedere că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se

referă la excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter

individual, alin. (2) al aceluiași articol,nefăcându-se distincție între actul

administrativ caracter normativ și cel cu caracter individual.

Pe fondul cauzei,

instanța a constat că, din analiza art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,nașterea

este definită ca aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”, astfel

că adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcându-se

astfel principiul egalității de tratament dintre copiii proveniți dintr-o simplă

naștere și copiii proveniți dintr-o naștere multiplă, precum și principiul

nediscriminării prevăzut de C.E.D.O.

Recursurile declarate

în cauză

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtul Guvernul României și Agenția Județeană

pentru Prestații Sociale Prahova motive pe carele-au încadrat în drept în

prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursurilor, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța

de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în

privința definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor

prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere

și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de

discriminare.

Recurenții au

învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de

dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile

actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului

social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii

copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum eronat a

reținut prima instanță.

De asemenea,

recurenții au invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter

individual iar nu normativ.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, formulată, intimata-reclamantă a răspuns criticilor formulate

în cele două cereri de recurs,solicitând respingerea acestora.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Recursurile sunt

nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative

normative, se va reține că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, actele

administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând

controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar

chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art.

4 alin. (1) din Legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ

unilateral

cu caracter individual

poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare

directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază

între actele administrative cu caracter individual și actele administrative cu

caracter normativ.

Într-adevăr, potrivit

alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „

În cazul

în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul

emiterii actului administrativ

”.

Rezultă, așadar, din

coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act

administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data

apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se

va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii

copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care

au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau

care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și

persoana care a fost numită tutore).

Or, definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului

normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr.

148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre

primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin

modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a

ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți

și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele menționate, Înalta Curte va respinge recursurile în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. apreciind că în mod corect instanța de fond a

reținut că prevederile din actul administrativ normativ atacate nu sunt

conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005,

sentința atacată este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și A.J.P.S. Prahova împotriva sentinței nr. 156

din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2009.