ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 5122 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de S.A.I. împotriva sentinței nr. 220 din 27 octombrie 2008 și a încheierii de ședință din 8 decembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a reținut că prin sentința nr. 220 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. și , în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Instanța a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile pentru capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 1353/2001 și a Anexei 41 invocată de Guvernul României și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile pentru restul actelor administrative deduse judecății, invocată din oficiu și , prin urmare, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți. Instanța de control judiciar a reținut că prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2008, atașată la Dosarul nr. 374/42/2008 reclamanta S.A.I., prin președintele acesteia D.M. și Consiliul de Administrație format din D.M., P.M.

și N.D., au solicitat instanței de fond să dispună îndreptarea erorilor materiale din încheierile de ședință din data de 21 august 2008, din 15 septembrie 2008 și din 6 octombrie 2008, precum și din sentința civilă nr. 220 din 27 octombrie 2008. Prin încheierea din data de 8 decembrie 2008 Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată cererea, reținând în acest sens, în esență, faptul că prin încheierile de ședință din data de 21 august 2008, 15 septembrie 2008 și 6 octombrie 2008, au fost consemnate întocmai cele petrecute în fața instanței, iar măsurile luate la aceste termene au fost corecte și în deplin acord cu prevederile legale. Împotriva acestei hotărâri și a încheierii din data de 8 decembrie 2008 a declarat recurs reclamanta S.A.I., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Instanța investită cu soluționarea recursului declarat prin decizia nr. 5122/2009 a reținut că cererile adresate instituțiilor emitente ale actelor administrative atacate în cauză și înregistrate la Guvernul României sub nr. 17/2169 din 4 martie 2009 și 17/4972 din 21 mai 2008, sub nr. 3003 din 3 martie 2008 la Consiliul Județean Prahova, sub nr. 3315 din 3 martie 2008 la Instituția Prefectului Prahova, sub nr. 2553 din 24 martie 2008 la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sub nr. 660404 din 28 mai 2008 la Ministerul Finanțelor Publice constituie, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, simple solicitări de comunicare a actelor administrative contestate, iar nu dovezi ale îndeplinirii procedurii prealabile.

Instanța de control judiciar a reținut că procedura prealabilă este o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire in termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii și cum aceasta nu a fost îndeplinită, în mod corect prima instanță a respins acțiunea din acest considerent. Tot corect a fost soluționată de către instanța de judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M., față de faptul că acesta nu este emitentul niciunui act administrativ din cele a căror anulare parțială a fost solicitată prin acțiunea introductivă de instanță, acest pârât neputând fi, obligat la niciuna din pretențiile formulate de reclamanți.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din data de 8 decembrie 2008, de respingere a cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierile de ședință din data de 21 august 2008, 15 septembrie 2008, 6 octombrie 2008 și 27 octombrie 2008, precum și în sentința nr. 220 din 27 octombrie 2008, instanța de control judiciar a reținut că greșelile materiale care pot fi îndreptate, conform art. 281 din C. proc. civ., sunt greșelile asupra numelui, calității și susținerilor părților, cele de socoteli, precum și alte greșeli strecurate în hotărâre, ce pot fi îndreptate din oficiu, sau în urma unei simple cereri. Noțiunea de greșeala materială are, în sensul textului citat, înțelesul de eroare materială vizibilă, săvârșită cu ocazia redactării hotărârii.

Cum pe calea reglementată de art. 281 din C. proc. civ., nu pot fi îndreptate greșelile de judecată, care privesc fondul pricinii, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare S.A.I., A.I., I.A., A.N., B.D., B.I., B.D., C.E., C.I., C.D.I., C.M., C.A., C.M., C.S., C.I., D.I., B.E., D.N., D.C., V.Ș., D.M., G.J., G.D., G.C., E.G., I.G., M.N., M.S., N.D., N.M., N.N., N.S., O.V., O.E., P.G., P.M., P.V., S.C., S.M., M.S., Ș.E., Ș.A., Ș.Ș., O.E., Ș.D., R.S., V.G., V.C., Z.I. și I.G., criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală . Contestatorii au invocat prevederile art. 317 și 318 din C. proc.

civ., arătând faptul că hotărârea instanței este dată cu mai multe erori, că instanța a omis să analizeze motivele de recurs formulate și a omis să examineze anumite capete de cerere. Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează în Titlul V- Capitolul I, contestația în anulare (art. 317-321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc.

civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Întrucât contestatorul nu a indicat motivele contestației formulate în temeiul art. 317 din C. proc. civ. și constatând că nu sunt incidente în cauză motivele prevăzute de art. 317, Înalta Curte va examina cererea de față în raport de dispozițiile art. 318 din C. proc. civ. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În cauza de față, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. „Greșelile materiale”, conform art. 318 din C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. Ori, susținând că instanța de recurs nu a atribuit unui înscris aflat la dosarul cauzei forța probatorie arătată, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Or , aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.A.I., A.I., I.A., A.N., B.D., B.I., B.D., C.E., C.I., C.D.I., C.M., C.A., C.M., C.S., C.I., D.I., B.E., D.N., D.C., V.Ș., D.M., G.J., G.D., G.C., E.G., I.G., M.N., M.S., N.D., N.M., N.N., N.S., O.V., O.E., P.G., P.M., P.V., S.C., S.M., M.S., Ș.E., Ș.A., Ș.Ș., O.E., Ș.D., R.S., V.G., V.C., Z.I. și I.G. împotriva deciziei nr. 5122 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.