ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 993/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 993/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție, în data de 26 iunie 2009, sub nr. 5550/1/2009, M.N.

și M.N.E. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1089

din 27 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1516/54/2007 solicitând,

potrivit art. 318 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate și reluarea judecății

în vederea pronunțării unei hotărâri care să nu fie întemeiată pe erori

materiale.

În motivarea contestației în anulare

s-a susținut că:

Prin decizia nr. 1089 din 27

februarie 2009, s-au admis recursurile declarate de către C.L. Craiova și G.R. împotriva

sentinței civile nr. 152 din 12 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ si fiscal.

La admiterea recursurilor, instanța

a avut in vedere că, în timp ce se soluționa acțiunea în anulare a poziției nr.

4794 din anexa 2 la H.G. nr. 965/2002, introdusă de către reclamanții I.M., P.M.

și P.E.Șt., aceiași reclamanți au formulat si excepția de nelegalitate a

aceluiași act administrativ.

S-a precizat că respectiva acțiune în

anulare a format obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005. Prima instanța, Curtea

de Apel Craiova a soluționat cererea prin sentința nr. 179 din 21 mai 2007,

sentință ce a fost ulterior casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 484/2008, decizie motivată pe admiterea excepțiilor privind

neîndeplinirea procedurii prealabile și tardivitatea acțiunii.

Prin hotărârea nr. 484/2008

pronunțată în dosarul 16493.3/54/2005, rămasă definitivă și irevocabilă, se

dispune casarea sentinței data de către Curtea de Apel Craiova, însă instanța

de recurs nu constata legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ

atacat ci se pronunță doar pe excepțiile ridicate fără a intra în cercetarea

fondului.

În condițiile în care casarea, în

dosarul 16493.3/54/2005, s-a făcut pe excepțiile invocate și admise de către

instanță și cum nu s-a mai intrat în cercetarea fondului, în cauză nu se poate

aplica principiul puterii lucrului judecat, așa cum în mod eronat menționează

instanța.

Mai mult, acțiunea ce a făcut

obiectul dosarului nr. 16493.3/54/2005 a fost formulată doar de către

reclamanții I.M., P.M. și P.E.St., contestatorii nefiind părți în respectivul

dosar.

Admiterea recursului pe motiv de

inadmisibilitate a cererii privind excepția de nelegalitate, deoarece există o

acțiune în anulare devenită irevocabilă, formulată de către reclamanții I.M., P.M.

și P.E.St., creează pentru contestatori situația în care nu-și pot apară

dreptul pe calea excepției de nelegalitate a unui act administrativ, deși sunt terți

față de hotărârea dată în anularea actului (anume 484/2008 - invocată de

instanță) și respinsă pe excepțiile de tardivitate și neîndeplinirea procedurii

prealabile.

Cum terților față de o hotărâre

judecătoreasca, acesta nu le poate profita sau vătăma în vreun fel, consideră că

instanța a comis încă o eroare când a aplicat principiul puterii lucrului judecat

față de reclamanți.

Examinând contestația în anulare

formulată în prezenta cauză, prin prisma prevederilor art. 318 C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este neîntemeiată și o

va respinge ca atare pentru următoarele motive:

Prin decizia civilă nr. 1089 din 27 februarie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1516/54/2007,

au fost admise recursurile declarate de C.L.M. Craiova și de G.R. împotriva

sentinței civile nr. 152 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova și, în consecință, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a fost respinsă

excepția de nelegalitate a poziției nr. 4795 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002, pentru suprafața de 140.000 m.p., menținând  celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Totodată, au fost respinse, ca

tardiv formulate, recursurile declarate împotriva aceleiași sentințe de

recurenții-reclamanți și de recurenții – intervenienți.

Pentru a pronunța această soluție,

s-a reținut, în esență, că:

Prin încheierea din 28 iunie 2007,

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a sesizat secția de contencios

administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002

(pozițiile nr. 4794 și nr. 4783 din anexa 2 la hotărâre), excepție invocată de

reclamanții I.M., P.G.M. și P.E.Șt. în contradictoriu cu G.R.

Reclamanții au arătat că sunt

moștenitori ai autorilor M.G. și A., că au formulat notificări în baza Legii nr.

10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului dobândit de

cei doi autori în anul 1906 în punctul H.D., suprafața inițială fiind de 100 ha.

În baza Legii nr. 18/1991, Legii nr.

1/2000 și Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat cereri de restituire a

terenului rămas liber, dar în timpul soluționării litigiilor, C.L. Craiova a

întocmit un inventar al bunurilor în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 965/2002

prin care la pozițiile nr. 4783 și 4794 au fost trecute bunurile ce au

aparținut autorilor, respectiv suprafața de 140.000 mp și 30.000 mp.

Reclamanții au precizat că H.G. nr. 965/2002

este nelegală pentru că n-au fost respectate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998

care prevăd exact modalitățile în care se dobândește dreptul de proprietate

publică, iar în condițiile în care autorul lor a fost deposedat abuziv nu se

poate spune că terenul a fost domeniul public al statului sau al altor unități

administrativ-teritoriale.

Prin sentința nr. 152 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea

reclamanților, a fost constatată nelegalitatea poziției nr. 4794/Anexa 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 140.000 m.p. și respinsă excepția de nelegalitate cu

privire la poziția nr. 4783 din Anexa 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 30.000 m.p., au fost respinse cererile de intervenție accesorie formulate.

În motivarea sentinței s-a reținut

că prin H.G. nr. 965/2002 a fost atestată apartenența la domeniul public al

județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ,

a bunurilor cuprinse în anexele ce fac parte din hotărâre, iar în anexa nr. 2 a

H.G. nr. 965/2002, la poziția nr. 4794 figurează Parcul H.D. în suprafață de

140.000 m.p. cu mențiunea că este în administrarea C.L.M. Craiova conform H.C.L.

nr. 147/1999, iar la poziția nr. 4783 figurează H.D., lac de acumulare” în

suprafață de 30.000 m.p. tot în administrarea C.L., iar terenurile solicitate

de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 au fost atestate ca fiind domeniul

public al municipiului Craiova prin această hotărâre.

Instanța de fond a analizat dacă

hotărârea atacată este conformă cu prevederile legii care reglementează

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și, plecând de la

dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, a constatat că terenul în

suprafață de 140.000 m.p. cuprins în anexa 2 poziția 4794 nu face parte din

bunurile enunțate ca aparținând domeniului public al municipiului iar din

probele administrate rezultă că terenul a aparținut autorilor reclamanților și

este nejustificată susținerea C.L. că a introdus acest teren în domeniul public

datorită funcționalității sale de parc de agrement pentru că pe acel teren sunt

amplasate numai niște căsuțe și nu există nicio altă amenajare.

S-a apreciat că introducerea

terenului solicitat a fi restituit în hotărârea atacată este nelegală, iar Guvernul

și-a însușit lista bunurilor ce aparțin domeniului public fără a verifica dacă

bunurile respective pot sau nu să facă parte din domeniul public și dacă au

fost dobândite într-una din modalitățile legale.

Mai mult, în conformitate cu art. 6

din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public al unităților

administrativ-teritoriale bunurile dobândite de stat, în perioada 1945 - 1989,

dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, iar

bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de proprietari sau

succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații, iar

în speță, deși terenurile au fost solicitate de succesorii proprietarilor,

autoritățile locale au făcut demersuri pentru trecerea terenurilor în proprietate

publică deși nu există nici o amenajare care să-i confere calitatea de parc

public de agrement.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs C.L.M. Craiova, G.R., intervenienții Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, reclamanții P.E.Șt., P.G.M. și I.M., precum și

intervenienții A.T., B.M., B.F., C.O., C.V., C.D., D.G., D.I.V., G.C., L.L., M.D.,

M.V., N.D., I.M., N.M., N.C., P.M., C.E., P.T.L., D.C.F., C.V., S.G., S.V. și T.I.,

SC H.D. SRL.

Recursurile declarate de C.L.

Craiova și G.R.

au fost

admise pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu

soluționarea excepției de nelegalitate a poz. 4794 și 4783 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 965/2002 prin care a fost atestat domeniul public al Județului Dolj, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dolj;

Prin sentința atacată a fost

constatată nelegalitatea poz. nr. 4794 din Anexa 2 și respinsă excepția cu

privire la poziția nr. 4783.

În cele două recursuri este

criticată soluția instanței de fond numai cu privire la admiterea excepției de

nelegalitate, respectiv cu privire la constatarea nelegalității poziția nr. 4794

din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 140.000 m.p.

Deși a fost invocată excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că excepția de

nelegalitate a poz. nr. 4794 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 este

inadmisibilă dar pentru alte considerente.

- La dosarul instanței de fond s-a

depus dovada faptului că reclamanții I.M., P.G.M. și P.E.Șt. au solicitat

anularea parțială a H.G. nr. 965/2002, respectiv poziția nr. 4794 pentru

suprafața de 140.000 m.p.

Această acțiune a format obiectul

dosarului nr. 16493.3/54/2005 al Curții de Apel Craiova, iar după casarea

sentinței nr. 72 din 24 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4017 din 15 noiembrie 2006,

s-a pronunțat sentința n. 179 din 21 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă acțiunea

reclamanților și a fost anulată parțial H.G. nr. 965/2002, respectiv poziția nr.

4794 privind terenul în suprafață de 140.000 m.p.

Toate acestea dovedesc că în timp ce

se soluționa acțiunea în anulare a poziția nr. 4794 din anexa 2 la H.G. nr. 965/2002, reclamanții au formulat și excepția de nelegalitate a aceluiași act

administrativ, iar în aceste condiții excepția de nelegalitate apare ca

inadmisibilă.

Este adevărat că excepția de

nelegalitate, ca natură juridică, este o apărare pe care partea interesată o

formulează în cadrul unui proces, în condițiile în care reclamantul își

fundamentează pretențiile pe un act administrativ considerat nelegal și

vătămător de autorul excepției, însă, în speță, criticile de nelegalitate în

privința actului administrativ sunt prezente și în cadrul acțiunii directe în

anulare iar reclamanții au ales, prima dată, calea acțiunii directe întemeiată pe

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind incident principiul „electa

una via…”.

Examinarea legalității actului

administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc și pe calea indirectă

a excepției de nelegalitate, la cererea aceleiași persoane, astfel că excepția

de nelegalitate a poz. nr. 4794 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 este

inadmisibilă pentru că s-ar ajunge să se înfrângă, în cele din urmă, principiul

puterii de lucru judecat și să se ajungă la situația în care, pentru aceleași

motive, un act să fie considerat nelegal pe calea excepției de nelegalitate dar

să fie considerat legal în cadrul unei acțiuni în anulare. Mai mult, dacă în

cauză, acțiunea în anulare a devenit irevocabilă reclamanții nu mai pot invoca

nelegalitatea aceluiași act și pe calea excepției de nelegalitate pentru că s-ar

aduce atingere aceluiași principiu al puterii lucrului judecat.

De aceea, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, au fost

admise recursurile, a fost modificată, în parte, sentința atacată în sensul că a

fost respinsă excepția de nelegalitate a poziției nr. 4794 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 140.000 m.p.

Fiind soluționate recursurile în

baza excepției de inadmisibilitate, nu au mai fost analizate celelalte motive

de recurs invocate în cele două recursuri.

Referitor la celelalte dispoziții

ale sentinței privind respingerea excepției de nelegalitate a poziției nr. 4783

din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 965/2002 pentru suprafața de 30.000 m.p. se constată

că acestea nu au fost criticate în cele două recursuri analizate de Înalta

Curte, iar recursurile ce vizau această soluție au fost tardive, astfel că

Înalta Curte a menținut aceste dispoziții ale sentinței atacate precum și cele

care vizau respingerea cererilor de intervenție formulate.

Contestația în anulare promovată de M.N.

și M.N.E., constată Înalta Curte, este nefondată și urmează a fi respinsă ca

atare pentru următoarele motive:

Contestația în anulare, formulată de

M.N. și M.N.E., înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de

26 iunie 2010, se întemeiază pe prevederile art. 318  C. proc. civ.

În textul legal precitat sunt

reglementate două cazuri de contestație în anulare, specifice deciziilor

pronunțate de instanțele de recurs: a) când  dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale; b) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau de casare.

Chiar dacă contestatorii nu au

precizat care din cele două cazuri reglementate în art. 318  C. proc. civ.,

reprezintă baza legală a contestației în anulare, este neîndoios că temeiul

cererii formulate îl reprezintă teza I din art. 318 C. proc. civ., ipoteză ce

se referă la erorile materiale săvârșite de instanță, în condițiile în care au

invocat eroarea instanței atunci când acesta a aplicat principiul puterii lucrului

judecat și față de contestatorii din prezenta cauză, care nu au fost părți în

dosarul nr. 16493.3/54/2005.

Prin greșeală materială în sensul art.

318 C. proc. civ., se înțelege eroarea săvârșită de instanța de recurs în

materie de procedură, determinantă pentru soluția pronunțată, pentru verificarea

căreia să nu fie însă necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a

probelor, cu alte cuvinte, să nu fie vorba de o greșeală de judecată.

Or, motivele invocate de

contestatori în prezenta cauză privesc eventuale greșeli de judecată pe care să

le fi comis instanța de recurs atunci când a reținut că excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 este inadmisibilă, cu motivarea că actul administrativ

nu poate fi cenzurat în cadrul controlului indirect dacă același act a făcut

obiectul controlului de legalitate pe calea acțiunii directe, demers întreprins

de aceeași reclamanți, pentru că s-ar aduce atingere principiului puterii

lucrului judecat, greșeli care nu pot fi îndreptate pe calea contestației în

anulare.

Față de cele ce preced, văzând

prevederile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorii M.N. și M.N.E. împotriva

deciziei civile nr. 1089 din 27 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1516/54/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de M.N. și M.N.E. împotriva deciziei nr. 1089 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2010.