ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4044/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4044/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj,
reclamantul
C.M. a chemat în judecată pe pârâții C.J., S.F. și SC C. SA Craiova solicitând
instanței să constate nulitatea absolută a proceselor verbale din data de 02
martie 1999 întocmite în Adunarea Generală Ordinară și Extraordinară a
Acționarilor SC C. SA precum și a celorlalte acte încheiate respectiv hotărârea
nr. 1 din 02 martie 1999, actul adițional nr. 321 din 08 martie 1999,
încheierea judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999 și restabilirea situației
anterioare adoptării acestei hotărâri a adunării generale a acționarilor.
Prin sentința nr. 4083
din 13 iulie 2006, Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului S.F. și a respins excepția tardivității acțiunii formulate
de reclamantul C.M. împotriva pârâților C.J., S.F. și SC C. SA
Prin aceeași sentință
s-a admis acțiunea precizată și s-a constatat nulitatea absolută a
procesului-verbal din 2 martie 1999 întocmit în adunarea generală a
acționarilor SC C. SA Craiova și a actelor subsecvente, respectiv hotărârea din
2 martie 1999 și actul adițional nr. 321 din 8 martie 1999, luându-se act că
reclamantul a renunțat la judecarea petitului, privind constatarea nulității
încheierii judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999.
Pârâtul C.M. a
formulat cerere de completare a sentinței, iar Tribunalul Dolj - prin sentința nr.
4606 din 17 martie 2006 - a admis cererea și a dispus restabilirea situației
anterioare adoptării hotărârii nr. 1 din 2 martie 1999.
Apelurile declarate
de pârâți împotriva sentinței au fost admise prin decizia nr. 33 din 14
februarie 2007 de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care a anulat
sentințele și a reținut cauza pentru rejudecare.
Rejudecând cauza,
Curtea de Apel Craiova a pronunțat decizia nr. 64 din 14 martie 2007 prin care
a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere referitor la
constatarea nulității încheierii judecătorului delegat, a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâților S.F. și C.J., precum și excepția
autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamanților.
Recursul formulat de
reclamant împotriva deciziei a fost admis prin decizia nr. 3397 din 31
octombrie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care
a casat în parte decizia și a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii în
constatarea nulității hotărârii A.G.A., menținând celelalte dispoziții.
Prin aceeași decizie,
recursul formulat de reclamant împotriva deciziei nr. 33 din 14 februarie 2007
a fost respins.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de recurs a reținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 1021
C. civ. De asemenea, s-a reținut că prin hotărârea invocată cererea s-a respins
ca tardivă, fără a se soluționa fondul cauzei, iar în prezentul litigiu,
excepția tardivității a fost respinsă față de modificările aduse Legii nr. 31/1990.
Prin decizia nr. 114
din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca
tardivă acțiunea reclamantului și a luat act că pârâta SC C. SA Craiova nu a
solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
În considerentele
deciziei s-a reținut că împotriva hotărârii adunării generale ce face obiectul
acțiunii se poate exercita calea de atac prevăzută de lege la data adoptării
hotărârii și anume, acțiunea în anulare promovată în termen de 15 zile de la
data publicării în M. Of. al României, partea a IV-a, indiferent dacă se invocă
motive de nulitate absolută sau relativă, conform prevederilor art. 131 alin.
(2) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la 2 martie 1999.
Prin decizia nr. 3607
din 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 114 din 17 aprilie 2008 a
Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care a casat-o și a trimis cauza
spre rejudecare la aceeași instanță.
În esență, în
considerentele deciziei s-a reținut încălcarea prevederilor art. 315 C. proc.
civ. și s-a constatat că instanța apelului nu s-a conformat deciziei de casare
prin readucerea în discuție a excepției de tardivitate a acțiunii în nulitatea
hotărârii A.G.A.
În rejudecare, Curtea
de Apel Craiova, secția comercială, a pronunțat decizia nr. 28 din 19 mai 2008
prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Prin decizia nr. 2788
din 09 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul
nr. 535/54/2009, s-a admis recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva
deciziei nr. 28 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, s-a casat decizia și
s-a trimis cauza la aceiași instanță pentru rejudecare pe fond, instanța de
recurs reținând următoarele:
- instanța trebuia să
aibă în vedere limitele învestirii astfel încât să se pronunțe asupra
obiectului cererii deduse judecății ca o garanție a aplicării principiului
disponibilității;
- instanța anterioară
avea a se pronunța asupra nulității absolute a mai multor acte juridice pretins
a fi false și nimic nu impieta asupra posibilității analizării pe cale
incidentală a falsului în condițiile art. 184 C. proc. civ., temei pe care
instanța trebuia să-l aibă în vedere, fiind date premisele aplicării lui;
- instanța trebuia să
aibă în vedere că, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competența
instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în care procurorul a adoptat o
soluție de netrimitere în judecată și că, în raport cu prevederile art. 184 C.
proc. civ., competența de a dispune desființarea totală sau parțială a unui
înscris falsificat, - în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de
urmărire penală - aparține instanței civile;
- cum acțiunea pentru
desființarea totală sau parțială a unui înscris presupus a fi falsificat
aparține părților, iar reclamantul (fiind și cel care a formulat plângerea
penală) a uzat de această posibilitate, apare ca nefundamentată motivarea
instanței prin care a reținut că nu există o hotărâre judecătorească penală cu
privire la existența falsului la persoanele vinovate de săvârșirea faptei,
respectiv la vinovăția acestora.
Curtea de Apel
Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 106 din 18 mai 2010, a respins ca
nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.M. și a luat act că pârâta nu
solicită cheltuieli de judecată.
În pronunțarea
acestei decizii instanța a avut în vedere următoarele considerente:
-
intenția acționarilor majoritari a fost de a continua dezbaterile pentru cele
două adunări generale și a lua măsurile enunțate în convocator. Cerințele de
cvorum și de majoritate fiind îndeplinite conform Legea nr. 31/1990, în
reprezentarea acționarilor majoritari nu a fost săvârșită vreo infracțiune,
respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procesul verbal care se
apreciază a fi parțial fals de către reclamant, consemnează punct cu punct
votarea problemelor înscrise pe ordinea de zi, nu cuprinde nici o problemă în
afara celor enunțate în convocator, fapt de altfel necontestat de reclamant;
-
procesul-verbal întocmit după suspendarea adunării generale este o continuare a
celor consemnate în prima parte a adunării. Faptul că nu s-a consemnat locul
reluării dezbaterilor, acasă la martorul M.G., nu înseamnă că înscrisul sub
semnătură privată este fals față de dispozițiile art. 290 C. pen.;
-
faptul că s-a inserat în procesul verbal, că acționarii prezenți reprezintă
64,1% din acțiuni nu reprezintă un fals, fiind eventual o eroare de calcul (
sau s-a avut în vedere capitalul social faptic și nu scriptic) consemnare fără
efecte juridice căci oricum cei trei acționari dețineau peste 50% din acțiuni;
-
consemnarea din procesul verbal că s-au distribuit buletine de vot și în realitate
nu ar fi fost așa, nu produce vreun efect juridic care să atragă anularea
acestuia ca fiind fals, din moment ce voința acționarilor a fost unanimă în
luarea măsurilor consemnate așa cum rezultă din declarațiile celor trei
acționari. De asemenea, faptul că nu s-a luat măsura divizării societății și
s-a consemnat în procesul verbal că luarea acestei măsuri este inoportună în
acel moment, nu înseamnă că s-a săvârșit un fals în înscrisuri private;
-
cu privire la hotărârea de majorare a capitalului social instanța a reținut că
prin cele hotărâte în adunarea din 2 martie 1999, scopul acționarilor
majoritari enumerați, nu a fost de a săvârși un fals în dauna societății ci ca
situația de fapt să fie reflectată și în drept prin înscrierea la O.R.C. a
numărului real de acțiuni, prin aducerea la zi a structurii acționariatului,
pentru a intra în legalitate și nu invers;
-
susținerea reclamantului că există neconcordanță între procesul verbal și
hotărâre, cu privire la alegerea administratorului și a cenzorilor este
nefondată întrucât în procesul verbal s-a consemnat alegerea administratorului
unic în persoana lui C.J. și votarea în unanimitate, iar în hotărâre s-a că
menționat conducerea și administrarea societății este asigurată da
Administratorul unic, ales în persoana D-lui C.J., care îndeplinește
prerogativele Consiliului de administrație.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.M.D., solicitând admiterea
acestuia și casarea deciziei atacate.
Recurentul își
subsumează criticile art. 304 punctele 5, 7 și 9 C. proc. civ. și vizează în
esență următoarele aspecte:
- instanța de apel nu
a analizat în mod obiectiv toate apărările invocate de recurent prin cererea de
chemare în judecată, inclusiv probele făcute de acesta în sprijinul acestor
apărări, în special cele administrate în faza cercetării penale, fiindu-i
astfel încălcat dreptul la un proces echitabil în accepțiunea art. 6 CEDO;
- instanța de
judecată nu numai că a făcut abstracție de apărările și probele invocate de
recurent, ci s-a transformat pur și simplu într-un apărător al pârâților, ceea
ce face ca practic hotărârea să fie nemotivată, în sensul art. 261, pct. c) C. proc.
civ.;
- decizia atacată nu
respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;
- instanța de apel nu
a respectat problemele de drept dezlegate de instanța superioară, sub aspectul
rejudecării cauzei în camera de consiliu, încălcând în acest fel nu numai
prevederile art. 315 dar și cele ale art. 105, alin. (2), C. proc. civ., fapt
ce duce la nulitatea hotărârii în baza art. 304, pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte,
examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că
recursul este nefondat pentru motivele ce se vot arăta.
Criticile
recurentului pârât vizează în proporție covârșitoare aspecte de netemeinicie cu
trimitere la aprecierea probelor și la situații de fapt, ce nu pot forma
obiectul examenului de legalitate și această fază procesuală.
Cât privește critica
vizând nerespectarea de către instanță a cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc.
civ., aceasta se dovedește a fi neîntemeiată, dată de faptul că instanța de
fond a judecat strict în limitele casării impuse prin decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 2788 din 9 noiembrie 2009, instanța de fond având a se
pronunța asupra nulității absolute a mai multor acte juridice pretins a fi
false.
Cum nu se poate
reproșa acestei instanțe nemotivarea hotărârii pronunțate, aceasta respectând
cerințele motivării instituită de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. critica
recurentului va fi îndepărtată.
Referitor la ultima
critică, este de reținut că aceasta se raportează la decizia de casare a
Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3397 din 31 octombrie 2007 -
pronunțată într-un ciclu procesual anterior (al doilea din cele patru),
împrejurare față de care acest motiv nu poate fi supus analizei în acest stadiu
procesual.
În considerarea celor
ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de
recurentul - reclamant C.M.D. împotriva deciziei nr. 106 din 18 mai 2010 a
Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 noiembrie 2010.