ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 10 octombrie

2005, reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâții C.J., S.F. și SC C. SA

Craiova, solicitând instanței constatarea nulității absolute a proceselor –

verbale din data de 2 martie 1999, întocmite de A.O.E. a SC C. SA Craiova,

precum și a celorlalte acte încheiate: Hotărârea nr. 1 din 02 martie 1999,

actul adițional nr. 32 din 08 martie 1999 și încheierea judecătorului delegat nr.

592 din 17 martie 1999, precum și restabilirea situației anterioare acestei

adunări generale a acționarilor.

Reclamanta a susținut că,

prin actele de cercetare efectuate la dosar, s-a făcut dovada certă că procesele

– verbale și toate actele încheiate în baza acestora sunt false, dar

făptuitorii nu mai pot fi trași la răspundere penală deoarece faptele acestora

sunt prescrise conform art. 122 C. pen. Și cum actele întocmite, constatate

false, trebuie anulate, a arătat în final reclamanta, a înțeles să promoveze

acțiunea.

În drept, reclamantul a

invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 5 și art. 966 – art. 968 C.

civ. și art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 R.

Prin sentința nr. 4083 din

13 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1111/COM/2005, Tribunalul Dolj, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului S.F., a respins excepția tardivității cererii, a

admis cererea precizată formulată de reclamantul C.M., a luat act de renunțarea

reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect constatarea

nulității încheierii judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999 și a constatat

nulitatea absolută a procesului – verbal din data de 2 martie 1999 întocmit de

A.G.A. SC C. SA Craiova și a actelor subsecvente, respectiv hotărârea nr. 1 din

02 martie 1999 și actul adițional nr. 321 din 9 martie 1999.

La data de 28 iulie 2006, reclamantul

C.M. a formulat o cerere de completare a sentinței nr. 4083 din 13 iulie 2006,

în sensul de a se dispune în dispozitiv și restabilirea situației anterioare și

efectuarea înregistrărilor la registrul comerțului.

Prin sentința nr. 4606 din

17 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul

nr. 5150/COM/2006, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.M.,

s-a dispus completarea sentinței nr. 4083 din 13 iulie 2006 în sensul că s-a

admis cererea de restabilire a situației anterioare și s-a dispus repunerea

părților în situația anterioară adoptării A.G.A. nr. 1/1999, respingându-se cererea

privind efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului.

Împotriva sentinței nr. 4083

din 13 iulie 2006, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1111/COM/2005,

a formulat apel în termenul legal pârâta SC C. SA Craiova, iar împotriva

sentinței nr. 4606 din 17 noiembrie 2006, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția

comercială, în dosarul nr. 5150/COM/2006, au formulat apeluri în termenul legal

atât reclamantul C.M. cât și pârâta SC C. SA Craiova.

Astfel, reclamantul C.M.

prin apelul său a solicitat schimbarea în parte a sentinței (nr. 4606 din 17

noiembrie 2006) în sensul de a se dispune completarea dispozitivului deciziei nr.

4083 din 13 iulie 2006 cu mențiunea „dispune efectuarea înregistrărilor în

Registrul Comerțului”.

Apelantul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 26/1990,

arătând că efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului constituie o

obligație pentru instanță și nu o facultate, după cum a invocat și decizia nr. X/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în

interesul legii.

Apelantul a mai criticat

soluția, susținând că instanța nu a aplicat dispozițiile legale, respectiv art.

129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece prin precizarea depusă la 3 martie 2006

și susținută prin concluziile scrise depuse la 8 martie 2006 a solicitat în

cadrul dosarului de fond și efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului.

Prin apelul său, pârâta SC C.

SA Craiova a criticat soluția instanței de fond privind completarea

dispozitivului sentinței cu restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii

A.G.A. nr. 1/1999 ca fiind lipsită de eficiență juridică și contrară voinței

acționarilor majoritari.

Astfel, această apelantă a

arătat că nu mai este în interesul societății de a se restabili situația

anterioară a unei A.G.A. din 2 martie 1999, adică cu 7 ani în urmă.

Totodată, s-a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.J., fost

administrator social și acționar semnificativ, arătând că acționarii nu pot fi

făcuți răspunzători pentru votul pe care l-au exprimat, voința fiecărui

acționar fiind distinctă de voința persoanei juridice și chiar dacă acționarii

semnificativi au impus adoptarea hotărârii atacate.

În ședința publică din 14

februarie 2007, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuția părților

nerespectarea de către instanța de fond prin sentința atacată a normelor

imperative privind publicitatea ședinței de judecată.

Prin decizia nr. 33

pronunțată la aceeași dată, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis

apelurile declarate de SC C. SA Craiova și C.M., a anulat sentințele nr. 4083

din 13 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1111/COM/2005

și nr. 4606 din 17 noiembrie 2006, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr.

5150/COM/2006, fixând termen pentru soluționarea cererilor la data de 7 martie

2007.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, potrivit art. 121 alin. (1) C. proc. civ.,

„ședințele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel”.

La data

de 14 martie 2007,

Curtea de Apel Craiova, rejudecând cauza, prin decizia nr. 64, a luat

act de renunțarea la judecata cererii reclamantului C.M. privind constatarea

nulității încheierii judecătorului delegat nr. 592/1999, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților S.F. și C.J. și excepția

autorității de lucru judecat și a respins acțiunea precizată de reclamantul C.M.

în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Craiova, C.J. și S.F.

Instanța de apel a reținut

că în cauză există autoritate de lucru judecat întrucât, așa cum rezultă din

sentința nr. 1887 din 21 august 2001, definitivă și irevocabilă prin

respingerea recursului conform deciziei nr. 455 din 18 septembrie 2001 a Curții

de Apel Craiova, a fost respinsă acțiunea reclamantului C.M. îndreptată

împotriva pârâților SC C. SA Craiova și C.J. privind constatarea nulității

absolute a Hotărârii A.G.A. din 2 martie 1999. Instanța mai reține că prezenta cerere

de chemare în judecată are aceleași obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și

este între aceleași părți.

Împotriva deciziilor nr. 33

din 14 februarie 2007 și nr. 64 din 14 martie 2007 a declarat recurs, în

termen, reclamantul C.M. solicitând admiterea recursului și modificarea

deciziilor în sensul respingerii apelurilor pârâților și admiterii apelului

său.

În motivarea recursului său

împotriva deciziei nr. 33/2007 reclamantul invocă, în sinteză următoarele:

apel a anulat sentința tribunalului întrucât judecarea litigiului în ședință

publică nu este un motiv de nulitate absolută a hotărârii iar părțile nu au

invocat o vătămare a drepturilor lor și, pe de altă parte, cererea de anulare a

hotărârii A.G.A. este o cerere accesorie iar cererea principală trebuia

judecată în ședință publică (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

apel cu privire la încălcarea normelor privind publicitatea ședinței este

străină de natura cauzei de față întrucât în speță nu s-a încălcat

„publicitatea ședinței” ci „judecarea cauzei în camera de consiliu”, ceea ce

face ca hotărârea să fie nemotivată conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. (art.

304 pct. 7 C. proc. civ.).

În motivarea recursului său

împotriva deciziei nr. 64/2007 reclamantul invocă, în sinteză, următoarele:

încălcat prevederile art. 1021 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. și a soluționat

greșit excepția autorității de lucru judecat întrucât nu poate fi reținută

tripla identitate de obiect, cauză și părți deoarece cauza juridică a celor

două acțiuni este diferită. Aceasta întrucât prin sentința nr. 1887/2001 cauza

nu a fost soluționată pe fondul ei ci prin admiterea excepției tardivității (art.

304 pct. 9 C. proc. civ.).

fost analizat fondul cauzei, decizia curții de apel este nemotivată (art. 304 pct.

7 C. proc. civ.).

Recursul reclamantului

împotriva deciziei nr. 33/2001 este nefondat întrucât instanța de apel, în mod

corect, a reținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 132 alin. (9)

din Legea nr. 31/1990 procedând la judecarea cauzei în ședință publică și nu în

camera de consiliu și că, drept urmare, se impune anularea hotărârii, fără ca

această anulare să fie condiționată de existența unei vătămări. Hotărârea este,

în acest sens, nu numai legală dar și bine motivată.

În schimb este fondat

recursul reclamantului cu privire la decizia nr. 64/2001 pentru următoarele

motive:

Instanța de apel, în mod

greșit a admis excepția autorității de lucru judecat, făcând o greșită aplicare

a prevederilor art. 1021 C. civ., întrucât, în cauză, nu există tripla

identitate, impusă de acest text, cu privire la obiect, cauză și părți. Această

identitate nu trebuie verificată în raport de cererile cu care au fost

investite instanțele ci, în raport, pe de o parte, de hotărârea instanței, iar,

pe de alta, de cererea cu care instanța a fost sesizată ulterior.

Or, în cauză, suntem în

situația în care hotărârea invocată drept lucru judecat a respins cererea ca

tardivă, fără a soluționa fondul cauzei, iar, în prezenta cauză, excepția

tardivității a fost respinsă, avându-se în vedere modificările aduse Legii nr. 31/1990,

întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată într-un alt cadru

legislativ.

Mai mult, cauza juridică a

cererii de chemare în judecată, soluționată prin sentința nr. 1887/2001, este

diferită de cea a prezentei cereri, aceasta din urmă întemeindu-se pe rezoluția

din 14 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova prin care

s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de C.J. și S.F.,

ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Iar cauza celei de a

doua cereri de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul

raportului juridic dedus judecății ci și la temeiurile de drept ale noii

cereri.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul reclamantului

împotriva deciziei nr. 64/2007 a Curții de Apel Craiova și să o caseze în

parte, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru a soluționa acțiunea

reclamantului în constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. a SC C. SA

și celorlalte acte întocmite în legătură cu aceasta.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale deciziei care nu au fost atacate cu recurs, respectiv cele privind

renunțarea la judecata cererii referitoare la constatarea nulității încheierii

judecătorului delegat nr. 592/1999 și admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâților S.F. și C.J.

Înalta Curte urmează ca,

față de cele expuse, să respingă, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva

deciziei nr. 33/2007 a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

C.M. împotriva deciziei nr. 64 din 14 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, pe care o casează în parte și trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecarea acțiunii în constatarea nulității Hotărârii A.G.A.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge recursul declarat

de reclamant împotriva deciziei nr. 33 din 14 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova,

secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.