ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată

inițial la data de 25 martie 2008, reclamanta D.I.M. a solicitat anularea

Deciziei nr. 6252 din 25 februarie 2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și

Protecție Socială Alba și obligarea acesteia la plata indemnizației lunare

pentru creșterea copilului în sumă de 1800 lei lunar,

începând cu data de 4 decembrie 2008, data expirării concediului de

îngrijire a copilului.

Reclamanta a invocat

excepția de nelegalitate a disp. art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

raportat la prevederile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, dispoziție

care reprezintă temeiul de drept al Deciziei nr. 6252 din 25 februarie 2008

emisă de către pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba.

Prin sentința

civilă nr. 1 16/F/CA din 18 iunie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate formulată

de reclamantă și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din H.G.

nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Recursul declarat de pârâta Direcția

de Muncă și Protecție Socială Alba a fost respins prin Decizia nr. 3386 din 09

octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Cererea de

revizuire formulată de Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba împotriva

Deciziei nr. 3386 din 09 octombrie 2008, prin care se critica împrejurarea că,

în procesul prin care s-a soluționat excepția de nelegalitate, nu a fost citată

în proces autoritatea emitentă a actului atacat, respectiv Guvernul României, a

fost admisă prin Decizia nr. 400 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și în

consecință a fost schimbată decizia atacată, a fost admis recursul pârâtei

împotriva sentinței civile nr. 116 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința și cauza

a fost trimisă spre rejudecare la aceiași instanță.

Dosarul a fost

înregistrat la Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și

fiscal, sub nr. 935.1/57/2008, dispunându-se citarea pârâților: Guvernul

României - Secretariatul General al Guvernului în calitate de emitent al

actului atacat și Agenția Județeană de Prestații Sociale Alba.

Guvernul României -

Secretariatul General al Guvernului prin întâmpinare a invocat excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, față de obiectul de reglementare

al speței privind dispozițiile cu caracter normativ, care au rolul de a detalia

legea și de a asigura o interpretare și aplicare unitară a acesteia, iar pe

fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâta Agenția

Județeană de Prestații Sociale Alba prin întâmpinarea depusă, a solicitat

respingerea excepției de nelegalitate, ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a r

espins excepția inadmisibilității, a a

dmis

excepția de nelegalitate invocată de reclamantă și în consecință, a c

onstatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin.

(1) H.G. nr.

1025/2006 raportat la prevederile

art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, că

excepția de inadmisibilitate

invocată de pârâtul Guvernul României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca

atare, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat,

printr-o practică constantă la nivelul Secției de contencios

administrativ, că ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 262/2007, se

soluționează pe fond excepțiile de nelegalitate

invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ, situație în

care excepția invocată nu mai poate fi avută în vedere.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii

de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă

fără putere de tăgadă Constituția

României, art. 16 și art. 43, principiul egalității de tratament, instituind

discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între

copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei

proveniți dintr-o naștere simplă.

Aceste norme

metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru

faptul că definiția stabilită pentru

naștere, ca element de acordare a indemnizației

lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice,

fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Desigur că

acordarea acestei indemnizații a fost raportată prin art. 6 al

O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți

și nu la numărul nașterilor, motiv

pentru care dispozițiile art. 3 din

Normele metodologice sunt nelegale.

H.G. nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în

aplicarea

căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o

naștere simplă și alta multiplă.

3.Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia pârâții Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Alba și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului au

declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Alba, în motivarea recursului, arată că prin H.G. nr. 1025/2006 au fost

aprobate normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Conform art. 3 alin. (1)

din HG. nr. 1025/2006, ce face obiectul excepției de nelegalitate, nașterea

este definită ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".

Din analiza

acestui text legal coroborat cu dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 nu rezultă

nici un element de natură a duce la convingerea că prin norma atacată s-ar

restrânge sfera de aplicare a actului normativ pentru executarea căruia a fost

elaborată HG. nr. 1025/2006 și implicit art. 3 alin. (1), respectând normele de

tehnică legislativă.

Definiția dată

nașterii, aleasă de legiuitor, respectă întrutotul înțelesul comun avut de

acest fenomen natural, neîntrezărindu-se vreo altă formulare a definiției care

să satisfacă interesele reclamantei și care să nu intre în contradicție cu O.U.G.

nr. 148/2005.

Concluzia că indemnizația

pentru îngrijirea copilului până la 2, respectiv 3 ani, nu este în favoarea

copilului rezultă din coroborarea art. 1, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8 din O.U.G.

nr. 148/2005. Astfel, potrivit art.5 de indemnizație beneficiază oricare dintre

părinții firești ai copilului dacă îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 1 și dacă depune înscrisurile prevăzute la

art. 8.

Singurul drept

care este înscris în favoarea copilului în O.U.G. nr. 148/2005 este alocația de

stat, reglementată de art. 4, alocație care se acordă pentru fiecare copil, așa

încât, în speța de față, celor trei copii ai reclamantei li se cuvin trei

alocații în cuantumul de la art. 4, care li s-a și acordat.

A aplica dispozițiile

ordonanței conform celor dispuse de instanța de fond ar duce la discriminare între

copii născuți concomitent (gemeni, tripleți) și copii născuți succesiv la

intervale mai mici de doi ani, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 si 43

din Constituția României. Este adevărat că

pentru creșterea a doi sau trei

copii se impun cheltuieli mai mari și că

legile nu sunt perfecte ci perfectibile însă instanța era ținută să aplice O.U.G.

nr. 148/2005 și H.G. nr. 1025/2006 în forma în vigoare, doar legiuitorul fiind în

măsura a modifica legea atunci când apreciază că nu este în acord cu situația

economică , socială , cu normele europene, etc.

II. Guvernul

României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepției

de nelegalitate invocată în cauză având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare potrivit

cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate

(...)".

S-a arătat că, după cum

reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect

numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu

caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Nu prezintă relevanță

invocarea, de către instanța de fond, a similitudinii cu regimul juridic al

ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege,

adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României, în temeiul

principiului delegării legislative.

Pe fondul

cauzei, recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii

vii".

Concediul și

indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu

modificările și completările ulterioare.

Potrivit

prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și

indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre

primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în

una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre

persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea

adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență.

Așadar,

indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru

primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de

urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației

pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Recurentul mai

arată că, însăși Curtea Constituțională, examinând excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din O.U.G. nr. 148/2005, a reținut

că „actul normativ instituie o formă de protecție socială destinată familiilor

cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu

handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al

familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul

stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al

copiilor".

Ținând cont de

cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură

naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația

pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin

pe lume unul sau mai mulți copii.

Astfel, această

prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul

salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează

pentru această formă de sprijin.

Prin urmare, nu

se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o

sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată

prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici

un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.

instanței de recurs.

Examinând cauza în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Mai întâi, referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii excepție invocată de Guvernul României –

Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr.

262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În

acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței

de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea

prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a

ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze”.

În conformitate

cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate

vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare

la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat

că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în

privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual.

Este de observat însă că

în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral ”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului

de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte

iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare

actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din

legea contenciosului administrativ.

Asta presupune

că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția

de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi

cercetată.

Referitor la

criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt

nefondate.

Acordarea indemnizației pentru

creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De

asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a

avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu

poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la

beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări

obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți

beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație

pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de

acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3

sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au

fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de

referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006

completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea

căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între

copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în

aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul

cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a

creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru

fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți

în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la decizia

pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece

nu a invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

1025/2006

De altfel, este de menționat și

faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se

majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de

tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de

naștere.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Agenția

Județeană pentru Prestații Sociale Alba și Guvernul României - Secretariatul

General al Guvernului, împotriva sentinței civile nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2009.