Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.07.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2009

HOTĂRÂRE
15.07.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea formulată inițial la data de 25 martie 2008, reclamanta D.I.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 6252 din 25 februarie 2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba și obligarea acesteia la plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului în sumă de 1800 lei lunar, începând cu data de 4 decembrie 2008, data expirării concediului de îngrijire a copilului. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a disp. art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, dispoziție care reprezintă temeiul de drept al Deciziei nr. 6252 din 25 februarie 2008 emisă de către pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba.

Prin sentința civilă nr. 1 16/F/CA din 18 iunie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamantă și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba a fost respins prin Decizia nr. 3386 din 09 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire formulată de Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba împotriva Deciziei nr. 3386 din 09 octombrie 2008, prin care se critica împrejurarea că, în procesul prin care s-a soluționat excepția de nelegalitate, nu a fost citată în proces autoritatea emitentă a actului atacat, respectiv Guvernul României, a fost admisă prin Decizia nr. 400 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și în consecință a fost schimbată decizia atacată, a fost admis recursul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 116 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința și cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceiași instanță.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 935.1/57/2008, dispunându-se citarea pârâților: Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului în calitate de emitent al actului atacat și Agenția Județeană de Prestații Sociale Alba. Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, față de obiectul de reglementare al speței privind dispozițiile cu caracter normativ, care au rolul de a detalia legea și de a asigura o interpretare și aplicare unitară a acesteia, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta Agenția Județeană de Prestații Sociale Alba prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca netemeinică și nelegală.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a r espins excepția inadmisibilității, a a dmis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă și în consecință, a c onstatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) H.G. nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, că excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, printr-o practică constantă la nivelul Secției de contencios administrativ, că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se soluționează pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ, situație în care excepția invocată nu mai poate fi avută în vedere.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituția României, art. 16 și art. 43, principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă. Aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere, ca element de acordare a indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

Desigur că acordarea acestei indemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale. H.G. nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și alta multiplă. 3.Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Alba și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Alba, în motivarea recursului, arată că prin H.G. nr. 1025/2006 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Conform art. 3 alin. (1) din HG. nr. 1025/2006, ce face obiectul excepției de nelegalitate, nașterea este definită ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii". Din analiza acestui text legal coroborat cu dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 nu rezultă nici un element de natură a duce la convingerea că prin norma atacată s-ar restrânge sfera de aplicare a actului normativ pentru executarea căruia a fost elaborată HG. nr. 1025/2006 și implicit art. 3 alin. (1), respectând normele de tehnică legislativă.

Definiția dată nașterii, aleasă de legiuitor, respectă întrutotul înțelesul comun avut de acest fenomen natural, neîntrezărindu-se vreo altă formulare a definiției care să satisfacă interesele reclamantei și care să nu intre în contradicție cu O.U.G. nr. 148/2005. Concluzia că indemnizația pentru îngrijirea copilului până la 2, respectiv 3 ani, nu este în favoarea copilului rezultă din coroborarea art. 1, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8 din O.U.G. nr. 148/2005. Astfel, potrivit art.5 de indemnizație beneficiază oricare dintre părinții firești ai copilului dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 și dacă depune înscrisurile prevăzute la art. 8. Singurul drept care este înscris în favoarea copilului în O.U.G.

nr. 148/2005 este alocația de stat, reglementată de art. 4, alocație care se acordă pentru fiecare copil, așa încât, în speța de față, celor trei copii ai reclamantei li se cuvin trei alocații în cuantumul de la art. 4, care li s-a și acordat. A aplica dispozițiile ordonanței conform celor dispuse de instanța de fond ar duce la discriminare între copii născuți concomitent (gemeni, tripleți) și copii născuți succesiv la intervale mai mici de doi ani, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 si 43 din Constituția României. Este adevărat că pentru creșterea a doi sau trei copii se impun cheltuieli mai mari și că legile nu sunt perfecte ci perfectibile însă instanța era ținută să aplice O.U.G. nr. 148/2005 și H.G.

nr. 1025/2006 în forma în vigoare, doar legiuitorul fiind în măsura a modifica legea atunci când apreciază că nu este în acord cu situația economică , socială , cu normele europene, etc. II. Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată în cauză având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)". S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Nu prezintă relevanță invocarea, de către instanța de fond, a similitudinii cu regimul juridic al ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege, adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României, în temeiul principiului delegării legislative. Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii". Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență. Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat, cuprins în O.U.G.

nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri. Recurentul mai arată că, însăși Curtea Constituțională, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din O.U.G. nr. 148/2005, a reținut că „actul normativ instituie o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor". Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație.

Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Astfel, această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin. Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor. 4. Soluția instanței de recurs. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Mai întâi, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii excepție invocată de Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual. Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral ”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Alba și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinței civile nr. 79/F/CA din 25 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu procesual Prin încheierea din data de 6 martie 2009 a
ÎCCJ 2010-04-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 19/CA din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a a
ÎCCJ 2010-03-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta B.O.M. în contradictoriu cu A.J.P.S. Sibiu a solicitat anularea deciziei nr. 3000186 din 16 martie 2009 emisă de pârâtă
ÎCCJ 2011-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2011
cția de Muncă și Protecție Socială Alba a fost desființată începând cu data de 26 noiembrie 2009, în baza H.G. 1384/2009, atribuțiile acesteia fiind preluate de Agenția Județeană de Prestații Sociale Alba care, în prezent, are o conducere p
ÎCCJ 2010-07-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta B.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă