ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 753/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 9 mai 2013, revizuentul R.C. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1309 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Suceava, Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 și Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 ale Curții de Apel Ploiești. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că hotărârile menționate sunt contradictorii cu Sentința civilă nr. 149/2007 a Tribunalului Suceava și Decizia nr. 290/2007 a Curții de Apel Suceava, hotărâri ce au fost pronunțate în litigiul de muncă având ca obiect reîncadrarea sa ca profesor titular la Școala nr. 3 Suceava și plata drepturilor salariale cuvenite.

Revizuentul a precizat că măsura restrângerii activității și desființarea postului nu a fost una reală și a invocat art. 65 alin. (2) C. muncii potrivit căruia desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală și serioasă, iar încetarea contratului de muncă trebuie să îmbrace forma scrisă. Invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a Hotărârilor nr. 593/2012 și nr. 1243/2013 ale Curții de Apel Ploiești și Decizia civilă nr. 1309/2011 a Tribunalului Suceava, reintegrarea sa pe postul de profesor titular specialitatea înot la Clubul Sportiv Școala nr. 3 Suceava, obligarea intimaților la plata salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 1 septembrie 2010 până la data reluării activității.

Prin cererea formulată la data de 10 septembrie 2013 revizuentul a formulat precizări și concluzii, invocând și dispozițiile art. 322 alin. (2) și (6) C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013, instanța Curții de Apel Ploiești a pus în vedere revizuentului să precizeze care sunt deciziile a căror revizuire o cere în baza dispozițiilor art. 322 pct. 2, 6 și 7 C. proc. civ. Revizuentul R.C. a precizat că în temeiul art. 322 pct. 2 și 6 C. proc. civ. înțelege să solicite revizuirea Deciziilor nr. 1309/2011 a Tribunalului Suceava, nr. 593 din 14 februarie 2012 și nr. 1243 din 24 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești. În privința cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., a precizat că înțelege să se refere numai la deciziile nr. 290 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava și nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Prin Decizia nr. 2356 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul R.C., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.C., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 6 C. proc. civ. Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța Curții de Apel Ploiești a reținut că, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc.

civ., cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice și cum hotărârile potrivnice sunt pronunțate de Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Suceava, competentă să soluționeze cererea de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție . Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 octombrie 2014, fiind fixat termen pentru soluționare la 5 martie 2014. La data de 1 noiembrie 2013 revizuentul a formulat precizări și concluzii, solicitând revizuirea Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, despre care a susținut că este contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava.

La data de 22 ianuarie 2014, revizuentul a formulat concluzii noi, prin care a solicitat revizuirea Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, despre care a susținut, de asemenea, că este contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava și a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești și în consecință, reintegrarea sa pe postul de profesor titular specialitatea înot la Clubul Sportiv Școala nr. 3 Suceava, obligarea intimaților la plata salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 1 ianuarie 2010 până la data reluării activității și cheltuieli de judecată.

La termenul din 5 martie 2014, Înalta Curte, în raport de art. 137 C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 și, respectiv inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, pe care le va admite, cererea de revizuire urmând a fi respinsă, pentru considerentele care succed. Referitor la Decizia nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la data pronunțării.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, revizuentul a solicitat - în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. - revizuirea Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, (prin care s-a respins recursul declarat de contestatorul R.C. împotriva Sentinței nr. 1309 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Suceava și care, astfel fiind, nici nu evocă fondul) susținând că este contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava.

Raportat la data pronunțării deciziei ce se cere revizuită, respectiv 14 februarie 2012 și la modul de calcul prescris de art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a împlinit, în cauză, la 14 martie 2012. Cererea de revizuire a fost formulată la data de 9 mai 2013, astfel cum reiese din ștampila de înregistrare a acestei căi de atac la Curtea de Apel Ploiești. Prin urmare, data formulării cererii de revizuire se situează peste termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire a Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. pentru neexercitarea în termen a acestei căi de atac, context în care, excepția inadmisibilității cererii de revizuire a acestei decizii nu se mai impune a fi analizată. Prin calea de atac întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată la 9 mai 2013, revizuentul a solicitat și revizuirea Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, despre care a susținut că este, de asemenea, contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava. Prin Decizia nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă contestația în anulare formulată de R.C. împotriva Deciziei civile nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr. 13859/86/2010.

Deși, cu privire la revizuirea acestei decizii, exercitarea căii de atac, la data de 9 mai 2013, s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, pentru motivele prevăzute la punctele 1 - 10 ale articolului de lege menționat.

Pentru a se putea solicita revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul.

Astfel, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul legalității căii de atac, conform căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârilor judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei, această concepție fiind promovată constant în jurisprudență și doctrină, nefiind susceptibile de revizuire acele hotărâri care nu întrunesc cerința evocării fondului, cum sunt hotărârile pronunțate în soluționarea căilor extraordinare de atac a contestației în anulare și a revizuirii, când nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunțate anterior. Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești.

Astfel, hotărârea atacată cu revizuirea nu este o hotărâre prin care instanța de recurs să fi evocat fondul ci o hotărâre prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de revizuentul din prezenta cauză. Având în vedere considerentele expuse, se constată că hotărârea a cărei revizuire se cere nu este susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea revizuirii, deoarece nu este o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, prin care să fi fost evocat fondul, așa încât Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire a Deciziilor nr. 1243 din 24 aprilie 2013 și nr. 593 din 14 februarie 2012, ambele pronunțate de Curtea Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuentul R.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 martie 2014. Procesat de GGC - NN