ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 753/2014

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești la data de 9 mai 2013, revizuentul R.C. a solicitat revizuirea

Deciziei nr. 1309 din 20 iunie 2011 a Tribunalului Suceava, Deciziei nr. 593

din 14 februarie 2012 și Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 ale Curții de

Apel Ploiești.

În motivarea cererii

de revizuire, revizuentul a susținut că hotărârile menționate sunt

contradictorii cu Sentința civilă nr. 149/2007 a Tribunalului Suceava și

Decizia nr. 290/2007 a Curții de Apel Suceava, hotărâri ce au fost pronunțate

în litigiul de muncă având ca obiect reîncadrarea sa ca profesor titular la

Școala nr. 3 Suceava și plata drepturilor salariale cuvenite.

Revizuentul a

precizat că măsura restrângerii activității și desființarea postului nu a fost

una reală și a invocat art. 65 alin. (2) C. muncii potrivit căruia desființarea

locului de muncă trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală și serioasă,

iar încetarea contratului de muncă trebuie să îmbrace forma scrisă.

Invocând dispozițiile

art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat admiterea

cererii de revizuire, schimbarea în tot a Hotărârilor nr. 593/2012 și nr.

1243/2013 ale Curții de Apel Ploiești și Decizia civilă nr. 1309/2011 a

Tribunalului Suceava, reintegrarea sa pe postul de profesor titular

specialitatea înot la Clubul Sportiv Școala nr. 3 Suceava, obligarea

intimaților la plata salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate

și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 1

septembrie 2010 până la data reluării activității.

Prin cererea

formulată la data de 10 septembrie 2013 revizuentul a formulat precizări și

concluzii, invocând și dispozițiile art. 322 alin. (2) și (6) C. proc. civ.

La termenul de

judecată din data de 25 septembrie 2013, instanța Curții de Apel Ploiești a pus

în vedere revizuentului să precizeze care sunt deciziile a căror revizuire o

cere în baza dispozițiilor art. 322 pct. 2, 6 și 7 C. proc. civ.

Revizuentul R.C. a

precizat că în temeiul art. 322 pct. 2 și 6 C. proc. civ. înțelege să solicite

revizuirea Deciziilor nr. 1309/2011 a Tribunalului Suceava, nr. 593 din 14

februarie 2012 și nr. 1243 din 24 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel

Ploiești.

În privința cererii

de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a precizat că

înțelege să se refere numai la deciziile nr. 290 din 17 aprilie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava și nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel

Ploiești.

Prin Decizia nr. 2356

din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declinat

competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul R.C., în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.C., întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 și 6 C. proc. civ.

Referitor la cererea

de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța Curții de

Apel Ploiești a reținut că, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., cererea

de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se îndreaptă la

instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile

potrivnice și cum hotărârile potrivnice sunt pronunțate de Curtea de Apel

Ploiești și Curtea de Apel Suceava, competentă să soluționeze cererea de

revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție .

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4

octombrie 2014, fiind fixat termen pentru soluționare la 5 martie 2014.

La data de 1

noiembrie 2013 revizuentul a formulat precizări și concluzii, solicitând

revizuirea Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești,

despre care a susținut că este contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie

2007 a Curții de Apel Suceava.

La data de 22

ianuarie 2014, revizuentul a formulat concluzii noi, prin care a solicitat

revizuirea Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești,

despre care a susținut, de asemenea, că este contradictorie cu Decizia nr. 290

din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava și a solicitat admiterea cererii

de revizuire, anularea Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel

Ploiești și în consecință, reintegrarea sa pe postul de profesor titular

specialitatea înot la Clubul Sportiv Școala nr. 3 Suceava, obligarea

intimaților la plata salariilor restante, indexate, majorate și reactualizate

și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 1

ianuarie 2010 până la data reluării activității și cheltuieli de judecată.

La termenul din 5

martie 2014, Înalta Curte, în raport de art. 137 C. proc. civ., a invocat, din

oficiu, excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire a

Deciziei nr. 593 din 14 februarie 2012 și, respectiv inadmisibilității cererii

de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de

Apel Ploiești, pe care le va admite, cererea de revizuire urmând a fi respinsă,

pentru considerentele care succed.

Referitor la Decizia

nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,

Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., termenul de

revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322

pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când

hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la

data pronunțării.

Potrivit art. 103

alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage

decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară

de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, revizuentul

a solicitat - în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. - revizuirea Deciziei

nr. 593 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, (prin care s-a respins

recursul declarat de contestatorul R.C. împotriva Sentinței nr. 1309 din 20

iunie 2011 a Tribunalului Suceava și care, astfel fiind, nici nu evocă fondul)

susținând că este contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie 2007 a

Curții de Apel Suceava.

Raportat la data

pronunțării deciziei ce se cere revizuită, respectiv 14 februarie 2012 și la

modul de calcul prescris de art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de

revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a

împlinit, în cauză, la 14 martie 2012.

Cererea de revizuire

a fost formulată la data de 9 mai 2013, astfel cum reiese din ștampila de

înregistrare a acestei căi de atac la Curtea de Apel Ploiești.

Prin urmare, data

formulării cererii de revizuire se situează peste termenul de o lună prevăzut

de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru motivul prevăzut de art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, Înalta

Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire a Deciziei nr. 593

din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, ca tardivă, făcând astfel

aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

pentru neexercitarea în termen a acestei căi de atac, context în care, excepția

inadmisibilității cererii de revizuire a acestei decizii nu se mai impune a fi

analizată.

Prin calea de atac

întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată la 9 mai 2013,

revizuentul a solicitat și revizuirea Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, despre care a susținut că este, de asemenea,

contradictorie cu Decizia nr. 290 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava.

Prin Decizia nr. 1243

din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă

contestația în anulare formulată de R.C. împotriva Deciziei civile nr. 593 din

14 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr.

13859/86/2010.

Deși, cu privire la

revizuirea acestei decizii, exercitarea căii de atac, la data de 9 mai 2013,

s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. "Dezbaterile sunt

limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Această dispoziție

legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de

revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri

dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul,

pentru motivele prevăzute la punctele 1 - 10 ale articolului de lege menționat.

Pentru a se putea solicita

revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus

condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie

stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de

judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de

fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă

dezlegare raportului juridic dedus judecății. Nu pot forma obiectul revizuirii

- întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a

respins recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere și

nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție,

cu caracter absolut, fără a se evoca fondul.

Astfel, nu este admisibilă

formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile

judecătorești expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc.

civ., deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul legalității căii de

atac, conform căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este

prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

Legiuitorul a deschis

calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârilor judecătorești

prin care s-a rezolvat fondul cauzei, această concepție fiind promovată

constant în jurisprudență și doctrină, nefiind susceptibile de revizuire acele

hotărâri care nu întrunesc cerința evocării fondului, cum sunt hotărârile

pronunțate în soluționarea căilor extraordinare de atac a contestației în

anulare și a revizuirii, când nu se realizează un control judiciar asupra unei

judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini,

ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea

hotărârii pronunțate anterior.

Înalta Curte constată

că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși

admisibilitatea cererii de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a

Curții de Apel Ploiești.

Astfel, hotărârea

atacată cu revizuirea nu este o hotărâre prin care instanța de recurs să fi

evocat fondul ci o hotărâre prin care a fost respinsă contestația în anulare

formulată de revizuentul din prezenta cauză.

Având în vedere

considerentele expuse, se constată că hotărârea a cărei revizuire se cere nu

este susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea revizuirii,

deoarece nu este o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, prin care să fi

fost evocat fondul, așa încât Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă

cererea de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel

Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire a Deciziilor nr. 1243 din 24 aprilie 2013 și nr. 593 din 14 februarie

2012, ambele pronunțate de Curtea Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de

revizuentul R.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN