ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1475/2012

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constatate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul P.G. În motivarea acțiunii s-a arătat că, în fapt, prin cererea nr. P 5798/06 din 12 decembrie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul P.S., se solicita verificarea, sub aspectul calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 154423 (cotă C.N.S.A.S.) și că în aceste dosare, domnul P.G. a întocmit documente.

Reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradele de locotenent major (1981), căpitan (1982, 1984, 1985) și, respectiv, maior (1989) în cadrul Inspectoratului Județean Vâlcea, Serviciul 3 și că, în această calitate, în contextul urmăririi informative a unui doctorand în teologie, plecat la studii în Olanda și catalogat de către Securitate ca fiind "fugar", pârâtul a derulat verificări asupra acestuia, prezentând interes cercul de relații, anturajul și concepțiile persoanei urmărite.

S-a mai arătat că pârâtul a derulat măsuri informativ - operative, că activitatea acestuia se remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, cum ar fi dreptul la viață privată, prevăzut de art. 33 (secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, și dreptul la libera exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Pentru argumentele prezentate anterior, reclamantul a considerat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de "lucrător al Securității", în ceea ce-l privește pe pârât. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, fiind sesizată Curtea Constituțională a României conform noilor prevederi din Legea nr. 47/1992, dispunându-se totodată continuarea judecății cauzei. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii în constatare introdusă de CNSAS, ca neîntrunind cea de-a doua condiție impusă de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 "de a fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Prin Sentința civilă nr. 3281 din 9 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.G. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin nota de constatare întocmită de către reclamant sub nr. DI/I/1410 din 31 mai 2010 s-a reținut necesitatea sesizării instanței pentru a se constata calitatea de lucrător al securității în privința pârâtului, nota fiind emisă în temeiul O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, (art. 1 alin.(7)). Coroborând situația de fapt care rezultă din expunerea notei de constatare menționată anterior, cu dispozițiile legale amintite, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea acțiunii. S-a subliniat faptul că măsurile de urmărire au fost efectiv puse în aplicare prin interceptarea corespondenței, dovadă fiind înscrisurile atașate cauzei și menționate în nota de constatare, respectiv înregistrări ale discuțiilor purtate de către persoanele care au fost obiectul urmăririi informative, declarații ale surselor relatate ofițerilor de informații și implicit pârâtului, fotografierea corespondenței persoanelor în cauză.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că prin luarea și aplicarea măsurilor de urmărire operativ-informativă a acestor persoane, pârâtul, având calitatea de ofițer al fostei securități, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Astfel, instanța de fond a apreciat că toate măsurile întreprinse de către domnul P.G. și menționate în cuprinsul notei de constatare au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului, garantate prin legile în vigoare la acea dată.

S-au reținut încălcări grave ale dreptului fundamental la viață privată și ale dreptului la libera exprimare, drepturi care trebuie exercitate fără nicio ingerință a autorităților publice în privința ideilor politice și religioase, fiind evidentă activitatea desfășurată de către pârât în concretizarea scopului pentru care a fost înființată fosta Securitate, respectiv sprijinirea și menținerea regimului totalitar-comunist care promova exclusiv principiul partidului unic, excluzând orice idee democratică, precum și cenzurarea totală a opiniei politice și religioase, respectiv reprimând orice tentativă de criticare a regimului existent până la data de 22 decembrie 1989. Instanța a mai apreciat că susținerea pârâtului, în sensul că acesta a desfășurat exclusiv activități pe linie de contraspionaj, nu este susținută de conținutul notei de constatare și de înscrisurile care au stat la baza întocmirii acesteia, nefiind relevantă împrejurarea că acesta și-ar fi continuat activitatea și după această dată, în calitate de angajat al S.R.I., respectiv S.I.E., ci exclusiv activitățile menționate în cuprinsul notei de constatare care au suprimat, respectiv îngrădit drepturi fundamentale ale omului, ca de altfel și împrejurarea că actele întocmite de către pârât sau din dispoziția pârâtului ar fi avut natura unor acte premergătoare conform art. 224 C.proc.

pen., legea nefăcând distincție asupra naturii actelor în cauză, considerente în raport de care instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant a menționat că înțelege să repună în discuție o serie de excepții, invocate și cu ocazia primei judecăți în fond, și anume excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității de reprezentant a CNSAS, și lipsa de calitate procesuală activă a acestei autorități ca și necompetența materială, față de obiectul cauzei.

În opinia recurentului, deși O.U.G. nr. 24/2008 stabilește în mod artificial și arbitrar competența în materie a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, aceasta nu înseamnă că nu este încălcat principiul egalității de tratament. În contextul exprimării unor opinii personale în raport de scopul reglementării incidente, cu trimitere la pasaje înscrise în preambulul O.U.G.

nr. 24/2008, recurentul a mai dezvoltat următoarele critici în raport de soluția primei instanțe: - motivarea sentinței este generală și nu demonstrează existența raportului de cauzalitate între faptele și acțiunile sale legitime de ofițer cu grad militar; - prin măsurile sau actele la care instanța de fond face referire nu au fost realizate sarcini impuse de un plan de măsuri, de natură a leza sau suprima drepturile civile sau politice, pentru că simpla sa activitate la ordin și sub comandă militară a mijloacelor muncii informative, incluzând recrutarea de informatori sau colaboratori, nu trebuie încadrată în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008; - instanța nu a dat dovada unui rol activ și nu a înțeles să încuviințeze administrarea cu alte înscrisuri.

Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate, de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât P.G. Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către P.S.

pentru tatăl său P.P., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității, aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate. Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel încât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate în decizie, Înalta Curte reține următoarele: Cu referire la excepțiile reiterate de recurentul-pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte arată că acestea nu pot fi primite, prima instanță realizând o motivare corespunzătoare și omogenă, prin care, cel puțin în manieră indirectă, a răspuns și acestor excepții invocate.

De altfel aceste excepții au fost analizate și de către Curtea Constituțională, care fiind sesizată, inclusiv în această cauză, cu numeroase critici de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, a statuat în mod constant în jurisprudența sa că dispozițiile acestui act normativ, incluzând prevederile art. 2 lit. a), incidente în prezenta cauză, sunt conforme cu prevederile constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 1309 din 4 octombrie 2011, ce privește inter alia excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul P.G., (filele 13-21 dosar recurs) se statuează fără echivoc, în sensul celor deja arătate în alte decizii asupra acelorași prevederi de lege criticate, că prin O.U.G.

nr. 24/2008 s-a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de instanță extraordinară, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Constituție.

Cu privire la critica referitoare la competența exclusivă a unei singure instanțe de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, și anume secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, Curtea Constituțională a observat, prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. Or, dispozițiile criticate din O.U.G. nr. 24/2008 satisfac pe deplin exigențele constituționale invocate, inclusiv cele prevăzute de art. 126 alin. (5) referitoare la interdicția înființării de instanțe extraordinare.

Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa nerespectare a principiului egalității în drepturi, deoarece O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Curtea a mai reținut că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Nefondate sunt și celelalte critici ale recurentului vizând așa zisa nemotivare de către prima instanță și înlăturarea apărărilor sale.

Recurentul nu se poate apăra invocând notorietatea naturii muncii sale, desfășurate în baza raporturilor de serviciu întrucât, așa cum s-a definit și în preambulul O.U.G nr. 24/2008 scopul reglementării este: „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Stabilind faptul că recurentul și-a desfășurat, necontestat de altfel, activitatea în cadrul Inspectoratul Județean Vâlcea, Serviciul 3, având gradele de locotenent major (1981), căpitan (1982, 1984, 1985) și respectiv maior (1989), prima instanță a reținut, printr-o amplă și riguroasă argumentare și îndeplinirea celei de-a doua condiții impuse de textul de lege arătat și anume „desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Contrar celor susținute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, în acord și cu cele menționate în considerentele sentinței atacate, că înscrisurile depuse la dosar demonstrează că activitățile și măsurile întreprinse de recurent au presupus și generat grave imixtiuni în viața privată a celor urmăriți, după cum rezultă și din expunerea rezumativă a conținutului hotărârii,

fiind astfel în mod evident depășite atribuțiunile de serviciu, chiar și pentru epoca istorică respectivă. Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor legale enunțate, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Recurentul reiterează apărările formulate pe fondul cauzei, încercând să acrediteze ideea că prin exercitarea funcției sale nu a încălcat normele de drept existente în vigoare și nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Probele administrate în cauză, cu precădere înscrisurile în dosarul cu cota I 154423 - titular P.P., justifică soluția pronunțată, existând o multitudine de acțiuni, întreprinse de recurent în calitatea arătată, prin care a adus atingere drepturilor și libertăților mai multor persoane. Astfel, de exemplu, Raportul de deschidere al dosarului cu cota arătată și motivul pentru aceasta a constat în faptul că titularul era responsabil al cultului baptist din satul Găujani, județul Vâlcea și a fost semnalat cu comentarii negative la adresa drepturilor religioase, audia posturi de radio străine și amenința că se va adresa cu memorii în străinătate. Aceste împrejurări de fapt conduc univoc către concluzia că soluția primei instanțe, de constatare a calității de lucrător al Securității a pârâtului este justă.

În ceea ce privește contextul socio-politic în care s-au derulat faptele imputate, Înalta Curte constată că, în ciuda celor susținute prin motivele de recurs, înscrisurile depuse la dosar demonstrează că activitățile și măsurile întreprinse de recurent au presupus și generat grave imixtiuni în viața privată a celor urmăriți, după cum rezultă și din expunerea rezumativă a conținutului hotărârii. De altfel, Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex.

în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești și că scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor era prevăzut la art. 28 din Constituția din anul 1965, așa încât recurentul nu poate invoca inexistența oricărui cadru normativ pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale anterior anului 1989. Așa fiind, participarea recurentului la activitatea serviciilor de informații s-a realizat în condițiile încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute prin legile în vigoare la acea dată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G. împotriva Sentinței civile nr. 3281 din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2012. Procesat de GGC - DG