ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1475/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1475/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat să se constatate existența calității de lucrător al

Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul P.G.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că, în fapt, prin cererea nr. P 5798/06 din 12 decembrie 2008,

adresată C.N.S.A.S. de către domnul P.S., se solicita verificarea, sub aspectul

calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au

contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 154423 (cotă

C.N.S.A.S.) și că în aceste dosare, domnul P.G. a întocmit documente.

Reclamantul a arătat

că pârâtul a avut gradele de locotenent major (1981), căpitan (1982, 1984,

1985) și, respectiv, maior (1989) în cadrul Inspectoratului Județean Vâlcea,

Serviciul 3 și că, în această calitate, în contextul urmăririi informative a

unui doctorand în teologie, plecat la studii în Olanda și catalogat de către

Securitate ca fiind "fugar", pârâtul a derulat verificări asupra

acestuia, prezentând interes cercul de relații, anturajul și concepțiile

persoanei urmărite.

S-a mai arătat că

pârâtul a derulat măsuri informativ - operative, că activitatea acestuia se

remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în

vigoare la acea dată, cum ar fi dreptul la viață privată, prevăzut de art. 33

(secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice) din Constituția

României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind

Drepturile Civile și Politice, și dreptul la libera exprimare și libertatea

opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, art. 19 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Pentru argumentele

prezentate anterior, reclamantul a considerat că sunt asigurate condițiile

impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata

calitatea de "lucrător al Securității", în ceea ce-l privește pe

pârât.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat și excepția de neconstituționalitate a

O.U.G. nr. 24/2008, fiind sesizată Curtea Constituțională a României conform

noilor prevederi din Legea nr. 47/1992, dispunându-se totodată continuarea

judecății cauzei.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii în constatare introdusă de CNSAS, ca

neîntrunind cea de-a doua condiție impusă de legiuitor prin art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008 "de a fi desfășurat activități prin care a suprimat sau

îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Prin Sentința civilă

nr. 3281 din 9 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul

P.G. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin nota de

constatare întocmită de către reclamant sub nr. DI/I/1410 din 31 mai 2010 s-a

reținut necesitatea sesizării instanței pentru a se constata calitatea de

lucrător al securității în privința pârâtului, nota fiind emisă în temeiul

O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, (art. 1 alin.(7)).

Coroborând situația

de fapt care rezultă din expunerea notei de constatare menționată anterior, cu

dispozițiile legale amintite, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile

legale pentru admiterea acțiunii.

S-a subliniat faptul

că măsurile de urmărire au fost efectiv puse în aplicare prin interceptarea

corespondenței, dovadă fiind înscrisurile atașate cauzei și menționate în nota

de constatare, respectiv înregistrări ale discuțiilor purtate de către

persoanele care au fost obiectul urmăririi informative, declarații ale surselor

relatate ofițerilor de informații și implicit pârâtului, fotografierea

corespondenței persoanelor în cauză.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că prin luarea și aplicarea măsurilor de urmărire

operativ-informativă a acestor persoane, pârâtul, având calitatea de ofițer al

fostei securități, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, instanța de

fond a apreciat că toate măsurile întreprinse de către domnul P.G. și

menționate în cuprinsul notei de constatare au încălcat flagrant drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, garantate prin legile în vigoare la acea

dată. S-au reținut încălcări grave ale dreptului fundamental la viață privată

și ale dreptului la libera exprimare, drepturi care trebuie exercitate fără

nicio ingerință a autorităților publice în privința ideilor politice și

religioase, fiind evidentă activitatea desfășurată de către pârât în

concretizarea scopului pentru care a fost înființată fosta Securitate,

respectiv sprijinirea și menținerea regimului totalitar-comunist care promova

exclusiv principiul partidului unic, excluzând orice idee democratică, precum

și cenzurarea totală a opiniei politice și religioase, respectiv reprimând orice

tentativă de criticare a regimului existent până la data de 22 decembrie 1989.

Instanța a mai

apreciat că susținerea pârâtului, în sensul că acesta a desfășurat exclusiv

activități pe linie de contraspionaj, nu este susținută de conținutul notei de

constatare și de înscrisurile care au stat la baza întocmirii acesteia, nefiind

relevantă împrejurarea că acesta și-ar fi continuat activitatea și după această

dată, în calitate de angajat al S.R.I., respectiv S.I.E., ci exclusiv

activitățile menționate în cuprinsul notei de constatare care au suprimat,

respectiv îngrădit drepturi fundamentale ale omului, ca de altfel și

împrejurarea că actele întocmite de către pârât sau din dispoziția pârâtului ar

fi avut natura unor acte premergătoare conform art. 224 C.proc. pen., legea

nefăcând distincție asupra naturii actelor în cauză, considerente în raport de

care instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a constatat

calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Invocând ca temei

legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. recurentul-reclamant a menționat că înțelege să repună în discuție o serie

de excepții, invocate și cu ocazia primei judecăți în fond, și anume excepția

lipsei de interes, excepția lipsei calității de reprezentant a CNSAS, și lipsa

de calitate procesuală activă a acestei autorități ca și necompetența

materială, față de obiectul cauzei.

În opinia

recurentului, deși O.U.G. nr. 24/2008 stabilește în mod artificial și arbitrar

competența în materie a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, aceasta nu înseamnă că nu este încălcat principiul

egalității de tratament.

În contextul

exprimării unor opinii personale în raport de scopul reglementării incidente,

cu trimitere la pasaje înscrise în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a

mai dezvoltat următoarele critici în raport de soluția primei instanțe:

- motivarea sentinței

este generală și nu demonstrează existența raportului de cauzalitate între

faptele și acțiunile sale legitime de ofițer cu grad militar;

- prin măsurile sau

actele la care instanța de fond face referire nu au fost realizate sarcini

impuse de un plan de măsuri, de natură a leza sau suprima drepturile civile sau

politice, pentru că simpla sa activitate la ordin și sub comandă militară a

mijloacelor muncii informative, incluzând recrutarea de informatori sau

colaboratori, nu trebuie încadrată în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008;

- instanța nu a dat

dovada unui rol activ și nu a înțeles să încuviințeze administrarea cu alte

înscrisuri.

Recursul nu este

fondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate cât și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză

nici un motiv de nelegalitate, de natură a atrage fie casarea, fie modificarea

hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Intimatul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de

contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a

recurentului-pârât P.G.

Verificările au fost

efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest

sens de către P.S. pentru tatăl său P.P., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008.

În cauză nu s-a

contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității,

aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această

calitate.

Prima instanță a

constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a

îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel

încât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008.

Răspunzând punctual

motivelor de recurs prezentate în decizie, Înalta Curte reține următoarele:

Cu referire la

excepțiile reiterate de recurentul-pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte

arată că acestea nu pot fi primite, prima instanță realizând o motivare

corespunzătoare și omogenă, prin care, cel puțin în manieră indirectă, a

răspuns și acestor excepții invocate.

De altfel aceste

excepții au fost analizate și de către Curtea Constituțională, care fiind

sesizată, inclusiv în această cauză, cu numeroase critici de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, a statuat în mod constant în

jurisprudența sa că dispozițiile acestui act normativ, incluzând prevederile

art. 2 lit. a), incidente în prezenta cauză, sunt conforme cu prevederile constituționale.

Astfel, prin Decizia

nr. 1309 din 4 octombrie 2011, ce privește inter alia excepția de

neconstituționalitate invocată de recurentul P.G., (filele 13-21 dosar recurs)

se statuează fără echivoc, în sensul celor deja arătate în alte decizii asupra

acelorași prevederi de lege criticate, că prin O.U.G. nr. 24/2008 s-a realizat

o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale,

ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt

supuse controlului instanțelor de judecată. Așadar, în condițiile în care

acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la

o instanță de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs,

dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură

să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de

instanță extraordinară, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor

art. 126 alin. (5) din Constituție.

Cu privire la critica

referitoare la competența exclusivă a unei singure instanțe de  soluționare a

cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător sau colaborator al

Securității, și anume secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de

Apel București, Curtea Constituțională a observat, prin Decizia nr. 530 din 9

aprilie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie

2009, că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se

realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită

numai prin lege. Or, dispozițiile criticate din O.U.G. nr. 24/2008 satisfac pe

deplin exigențele constituționale invocate, inclusiv cele prevăzute de art. 126

alin. (5) referitoare la interdicția înființării de instanțe extraordinare.

Prin aceeași decizie,

Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa

nerespectare a principiului egalității în drepturi, deoarece O.U.G. nr. 24/2008

nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare,

fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Curtea a mai reținut

că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a

persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă,

fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze

premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla

participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de

vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Nefondate sunt și

celelalte critici ale recurentului vizând așa zisa nemotivare de către prima

instanță și înlăturarea apărărilor sale.

Recurentul nu se

poate apăra invocând notorietatea naturii muncii sale, desfășurate în baza

raporturilor de serviciu întrucât, așa cum s-a definit și în preambulul O.U.G

nr. 24/2008 scopul reglementării este: „Continuarea într-un mecanism nou a

procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist"

care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, „o permanentă

teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor

fundamentale".

Stabilind faptul că

recurentul și-a desfășurat, necontestat de altfel, activitatea în cadrul

Inspectoratul Județean Vâlcea, Serviciul 3, având gradele de locotenent major

(1981), căpitan (1982, 1984, 1985) și respectiv maior (1989), prima instanță a

reținut, printr-o amplă și riguroasă argumentare și îndeplinirea celei de-a

doua condiții impuse de textul de lege arătat și anume „desfășurarea de

activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți

fundamentale ale omului".

Contrar celor

susținute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, în acord și cu cele

menționate în considerentele sentinței atacate, că înscrisurile depuse la dosar

demonstrează că activitățile și măsurile întreprinse de recurent au presupus și

generat grave imixtiuni în viața privată a celor urmăriți, după cum rezultă și

din expunerea rezumativă a conținutului hotărârii, fiind astfel în mod evident

depășite atribuțiunile de serviciu, chiar și pentru epoca istorică respectivă.

Cu privire la

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor legale enunțate, este lucrător al

Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al

Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer

acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat

sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Recurentul reiterează

apărările formulate pe fondul cauzei, încercând să acrediteze ideea că prin

exercitarea funcției sale nu a încălcat normele de drept existente în vigoare

și nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Probele administrate

în cauză, cu precădere înscrisurile în dosarul  cu cota I 154423 - titular

P.P., justifică soluția pronunțată, existând o multitudine de acțiuni,

întreprinse de recurent în calitatea arătată, prin care a adus atingere

drepturilor și libertăților mai multor persoane.

Astfel, de exemplu,

Raportul de deschidere al dosarului cu cota arătată și motivul pentru aceasta a

constat în faptul că titularul era responsabil al cultului baptist din satul

Găujani, județul Vâlcea și a fost semnalat cu comentarii negative la adresa

drepturilor religioase, audia posturi de radio străine și amenința că se va

adresa cu memorii în străinătate.

Aceste împrejurări de

fapt conduc univoc către concluzia că soluția primei instanțe, de constatare a

calității de lucrător al Securității a pârâtului este justă.

În ceea ce privește

contextul socio-politic în care s-au derulat faptele imputate, Înalta Curte

constată că, în ciuda celor susținute prin motivele de recurs, înscrisurile

depuse la dosar demonstrează că activitățile și măsurile întreprinse de

recurent au presupus și generat grave imixtiuni în viața privată a celor

urmăriți, după cum rezultă și din expunerea rezumativă a conținutului

hotărârii.

De altfel, Curtea

Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr.

267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securității, prin consemnarea

publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și

la o proiectare adecvată a viitorului societății românești și că scopul

ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și

dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

De asemenea, nu poate

fi ignorată nici împrejurarea că dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor era prevăzut la art. 28 din Constituția din anul 1965, așa

încât recurentul nu poate invoca inexistența oricărui cadru normativ pentru

apărarea drepturilor și libertăților fundamentale anterior anului 1989.

Așa fiind,

participarea recurentului la activitatea serviciilor de informații s-a realizat

în condițiile încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

prevăzute prin legile în vigoare la acea dată.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.G. împotriva Sentinței civile nr. 3281 din 9 mai 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 martie 2012.

Procesat de GGC - DG