ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 03 noiembrie 2008, reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.N.,

pronunțarea unei hotărâri prin care să constate calitatea acestuia de lucrător

al Securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin cererea din 14 iulie 2008, C.I.T. a solicitat verificarea,

sub aspectul calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii

care au contribuit la instrumentarea dosarului acestuia.

Din cuprinsul notei constatare

din 13 octombrie 2008, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă că pârâtul

P.N. a avut gradele de locotenent (1965, 1966, 1967), locotenent major (1968) în

cadrul Direcției a III-a și respectiv, căpitan (1972) în cadrul Direcției a I-a.

În această calitate, în

contextul urmăririi informative a unui preot romano- catolic, semnalat cu „manifestări

tendențioase la adresa orânduirii și relații suspecte pe linie catolică în R.F.G.

și Franța”, a întreprins măsuri constând în interceptarea corespondenței și dirijarea

rețelei informative (culegere de informații despre urmărit prin informatori).

Față de măsurile întreprinse

de pârât, reclamantul a apreciat că P.N., în calitate de angajat al fostei Securități,

a suprimat următoarele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute

și garantate de legislația în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea opiniilor - art. 28 din Constituția României din 1965, art. 19 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței

și a religiei - art. 30 din Constituția României din 1965, art. 18 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată - interceptarea corespondenței

prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965; art. 12 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului. Totodată, reclamantul a susținut că toate măsurile întreprinse

de către pârât au avut ca motivație susținerea regimului totalitar comunist și au

încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile

în vigoare și la acea dată.

Prin sentința civilă

nr. 3432 din 8 decembrie 2008, Tribunalul București, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

sub nr. 41370/3/2008.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. a),

art. 7, art. 8, art. 11 și art. 24 din O.U.G. nr. 24/2008, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului și excepția necompetenței materiale a instanței.

Excepția de neconstituționalitate

invocată de pârât a fost respinsă prin Decizia nr. 1338 din 22 octombrie 2009 a

Curții Constituționale.

Curtea de apel a respins,

ca neîntemeiate, celelalte două excepții invocate de pârât, prin încheierea din

20 aprilie 2010.

Pe fondul cauzei, prin

sentința civilă nr. 2391 din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul P.N.

și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Pârâtul, în calitate de

căpitan în cadrul Consiliului Securității Statului - Direcția I-a a întocmit la

2 martie 1972 referatul privind pe numitul D.P., preot romano-catolic din București,

în care a consemnat că preotul a fost contactat de organele de securitate în vederea

recrutării dar a refuzat, că întreține relații suspecte, prin corespondență, cu

diferiți preoți romano și greco-catolici din străinătate și din țară, despre care

se cunoaște că au manifestări și atitudini ostile statului român. Față de cele consemnate,

pârâtul a apreciat că este necesar ca D.P. să fie lucrat prin dosar de urmărire

informativă, stabilind măsurile operative indicate prin acțiune (dirijarea rețelei

informative, interceptarea corespondenței).

Din actele depuse la dosar

rezultă că aceste măsuri au fost aduse la îndeplinire (copii scrisori expediate

persoanei urmărite, note informative).

Din Dosarul I 1450/2,

care cuprinde note informative consemnate de pârât, rezultă că acesta a procedat

la dirijarea informatorilor în urmărirea informativă a doi preoți ortodocși V.A.

și B.A., reprezentanți de seamă ai vieții spirituale ortodoxe. Ce doi preoți se

aflau în atenția Securității pentru apartenență legionară, „activitate dușmănoasă”,

respectiv „subminarea regimului democrat din R.P.R.”.

În sensul dispozițiilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a reținut că, prin activitățile

desfășurate/coordonate, pârâtul a suprimat și a îngrădit drepturi fundamentale ale

omului, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul

la viață privată, secretul corespondenței și dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței

și a religiei.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul P.N., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- litigiul de față a fost

judecat de o instanță necompetentă material, respectiv Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, în baza O.U.G. nr. 24/2008, deși natura

litigiului este civilă, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc.

civ.;

- acțiunea Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității este lipsită de interes, deoarece

această instituție are atribuții administrative, iar nu jurisdicționale;

- reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu și-a dovedit calitatea procesuală

activă și nici calitatea de reprezentant, nefiind depus la dosar un mandat legal

de reprezentare, astfel cum prevede O.U.G. nr. 24/2008;

- pe fondul cauzei nu

s-a făcut dovada îngrădirii drepturilor și libertăților unor persoane de către pârât,

fiind prezentate ca probe simple mențiuni pe marginea unor note informative primite

de la colaboratori și care nu conțineau acțiuni de influențare, coerciție sau intimidare

îndreptate împotriva unor suspecți, nefiind puse în practică și rămânând confidențiale;

- cunoașterea și studierea

comportamentului unor persoane sau grupuri prin muncă informativă făcea parte din

atribuțiile sale de serviciu, de natură militară.

Recurentul și-a încadrat

motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ..

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepțiile

procedurale invocate de recurentul-pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte constată

că acestea sunt neîntemeiate, deoarece atât competența materială a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, cât și calitatea procesuală

a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și interesul acțiunii

sunt stabilite prin norme cu putere de lege, respectiv O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității - act normativ special ce

derogă, printr-o serie de prevederi, de la dreptul comun.

În ceea ce privește fondul

cauzei , potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin lucrător al Securității

se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al

Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer

acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Situația de fapt reținută

de instanță, respectiv instrumentarea unui dosar de urmărire informativă privind

pe preotul romano-catoloc D.P. din București (care s-a opus recrutării sale ca informator

de către fosta Securitate) și interceptarea corespondenței acestuia - reprezintă

îngrădiri și încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, cum ar fi dreptul

la viață privată, secretul corespondenței și libertatea de opinie.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea

atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.N. împotriva sentinței

civile nr. 2391 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie

2011.