ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 03 noiembrie 2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.N., pronunțarea unei hotărâri prin care să constate calitatea acestuia de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin cererea din 14 iulie 2008, C.I.T. a solicitat verificarea, sub aspectul calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului acestuia. Din cuprinsul notei constatare din 13 octombrie 2008, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă că pârâtul P.N.

a avut gradele de locotenent (1965, 1966, 1967), locotenent major (1968) în cadrul Direcției a III-a și respectiv, căpitan (1972) în cadrul Direcției a I-a. În această calitate, în contextul urmăririi informative a unui preot romano- catolic, semnalat cu „manifestări tendențioase la adresa orânduirii și relații suspecte pe linie catolică în R.F.G. și Franța”, a întreprins măsuri constând în interceptarea corespondenței și dirijarea rețelei informative (culegere de informații despre urmărit prin informatori).

Față de măsurile întreprinse de pârât, reclamantul a apreciat că P.N., în calitate de angajat al fostei Securități, a suprimat următoarele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor - art. 28 din Constituția României din 1965, art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei - art. 30 din Constituția României din 1965, art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată - interceptarea corespondenței prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965; art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Totodată, reclamantul a susținut că toate măsurile întreprinse de către pârât au avut ca motivație susținerea regimului totalitar comunist și au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată. Prin sentința civilă nr. 3432 din 8 decembrie 2008, Tribunalul București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 41370/3/2008. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. a), art. 7, art. 8, art. 11 și art. 24 din O.U.G.

nr. 24/2008, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția necompetenței materiale a instanței. Excepția de neconstituționalitate invocată de pârât a fost respinsă prin Decizia nr. 1338 din 22 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Curtea de apel a respins, ca neîntemeiate, celelalte două excepții invocate de pârât, prin încheierea din 20 aprilie 2010. Pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 2391 din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul P.N. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Pârâtul, în calitate de căpitan în cadrul Consiliului Securității Statului - Direcția I-a a întocmit la 2 martie 1972 referatul privind pe numitul D.P., preot romano-catolic din București, în care a consemnat că preotul a fost contactat de organele de securitate în vederea recrutării dar a refuzat, că întreține relații suspecte, prin corespondență, cu diferiți preoți romano și greco-catolici din străinătate și din țară, despre care se cunoaște că au manifestări și atitudini ostile statului român. Față de cele consemnate, pârâtul a apreciat că este necesar ca D.P. să fie lucrat prin dosar de urmărire informativă, stabilind măsurile operative indicate prin acțiune (dirijarea rețelei informative, interceptarea corespondenței).

Din actele depuse la dosar rezultă că aceste măsuri au fost aduse la îndeplinire (copii scrisori expediate persoanei urmărite, note informative). Din Dosarul I 1450/2, care cuprinde note informative consemnate de pârât, rezultă că acesta a procedat la dirijarea informatorilor în urmărirea informativă a doi preoți ortodocși V.A. și B.A., reprezentanți de seamă ai vieții spirituale ortodoxe. Ce doi preoți se aflau în atenția Securității pentru apartenență legionară, „activitate dușmănoasă”, respectiv „subminarea regimului democrat din R.P.R.”. În sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a reținut că, prin activitățile desfășurate/coordonate, pârâtul a suprimat și a îngrădit drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la viață privată, secretul corespondenței și dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P.N., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - litigiul de față a fost judecat de o instanță necompetentă material, respectiv Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în baza O.U.G. nr. 24/2008, deși natura litigiului este civilă, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.; - acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este lipsită de interes, deoarece această instituție are atribuții administrative, iar nu jurisdicționale; - reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu și-a dovedit calitatea procesuală activă și nici calitatea de reprezentant, nefiind depus la dosar un mandat legal de reprezentare, astfel cum prevede O.U.G.

nr. 24/2008; - pe fondul cauzei nu s-a făcut dovada îngrădirii drepturilor și libertăților unor persoane de către pârât, fiind prezentate ca probe simple mențiuni pe marginea unor note informative primite de la colaboratori și care nu conțineau acțiuni de influențare, coerciție sau intimidare îndreptate împotriva unor suspecți, nefiind puse în practică și rămânând confidențiale; - cunoașterea și studierea comportamentului unor persoane sau grupuri prin muncă informativă făcea parte din atribuțiile sale de serviciu, de natură militară. Recurentul și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ.. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la excepțiile procedurale invocate de recurentul-pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece atât competența materială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cât și calitatea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și interesul acțiunii sunt stabilite prin norme cu putere de lege, respectiv O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității - act normativ special ce derogă, printr-o serie de prevederi, de la dreptul comun. În ceea ce privește fondul cauzei , potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, prin lucrător al Securității se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Situația de fapt reținută de instanță, respectiv instrumentarea unui dosar de urmărire informativă privind pe preotul romano-catoloc D.P. din București (care s-a opus recrutării sale ca informator de către fosta Securitate) și interceptarea corespondenței acestuia - reprezintă îngrădiri și încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, cum ar fi dreptul la viață privată, secretul corespondenței și libertatea de opinie.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.N. împotriva sentinței civile nr. 2391 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.