Decizie nr. 32 din 19.03.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „sau din oficiu, instanța de insolvabilitate poate destitui administratorul/lichidatorul din motive întemeiate” conținut în articolul 71 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Andrei Iosip,

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către dna judecător Natalia Iordachi de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 26 septembrie 2018, dna Natalia Gîrleanu a fost desemnată administrator al insolvabilității S.R.L. „Chivelvar”.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 23 ianuarie 2019, dna Natalia Gîrleanu a fost desemnată lichidator al S.R.L. „Chivelvar”.

Pe 28 mai 2019, reprezentantul creditorului S.R.L. „Real Prim” a contestat planul de distribuție a masei debitoare, acțiunile lichidatorului Natalia Gîrleanu privind negocierile directe aferente vânzării bunurilor din masa debitoare și modul de stabilire a onorariului. De asemenea, reprezentantul creditorului S.R.L. „Real Prim” a solicitat amendarea lichidatorului Natalia Gârleanu cu 50 u. c. pentru exercitarea abuzivă a dreptului procedural de constituire a comitetului creditorilor, destituirea din funcția ocupată și desemnarea altui lichidator.

Instanța de insolvabilitate a fixat pentru examinare solicitarea reprezentantului S.R.L. „Real Prim”

Pe 3 ianuarie 2020, dl avocat Andrei Iosip a ridicat în numele dnei Natalia Gîrleanu excepția de neconstituționalitate a

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 3 ianuarie 2020, instanța de judecată a admis cererea privind ridicarea excepției și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării ei.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției susține că textul contestat este incert și imprevizibil, deoarece nu reglementează particularitățile inițierii procedurii de destituire a administratorului/lichidatorului debitorului insolvabil din oficiu de către instanța de judecată, nu stabilește competențele instanței în acest sens și nici drepturile și obligațiile administratorului/lichidatorului care urmează a fi demis. Autorul a formulat mai multe întrebări la care, în opinia sa, legea nu acordă răspuns și conchide că lipsa de claritate a reglementărilor menționate contribuie la formarea unei jurisprudențe neuniforme, cu soluții contradictorii pentru situații asemănătoare, fapt ce duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Autorul menționează că inițierea destituirii din oficiu de către instanța de judecată a administratorului insolvabilității sau, după caz, a lichidatorului îl lipsește pe acesta din urmă de posibilitatea de a cunoaște motivele inițierii procedurii de destituire sau acesta poate chiar nici să nu cunoască despre faptul destituirii. Prin urmare, administratorului destituit i se încalcă dreptul la apărare.

Autorul sesizării afirmă că norma contestată

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Andrei Iosip, în dosarul nr. 2i-1833/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „sau din oficiu, instanța de insolvabilitate poate destitui administratorul/lichidatorul din motive întemeiate” conținut în articolul 71 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Curtea constată că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

Curtea constată că norma contestată ar putea fi aplicată de către instanță, deoarece, după cum rezultă din sesizare, instanța de judecată instrumentează o cauză de insolvabilitate în cadrul căreia se examinează situația de destituire din funcție a lichidatorului.

Autorul sesizării susține că norma contestată ar veni în contradicție cu articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și implicit cu articolul 20 din Constituție, precum și cu articolele 23 [dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle] și 26 [dreptul la apărare] din Constituție.

Norma contestată reglementează destituirea administratorului insolvabilității și a lichidatorului, inclusiv din inițiativa instanței de judecată, care, în opinia autorului sesizării, ar încălca atât dreptul la un proces echitabil (articolul 20 din Constituție), cât și ar fi contrară principiilor egalității armelor și al contradictorialității unui proces echitabil.

Analiza sistemică a Legii insolvabilității evidențiază că întregul proces judiciar de insolvabilitate, începând cu admiterea cererii de intentare și adoptarea hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate și terminând cu încetarea acestui proces constă din interacțiuni permanente și complexe ale instanței de judecată cu administratorul/lichidatorul. Curtea observă că administratorul/lichidatorul este un participant cu atribuții deosebite la procesul de insolvabilitate (articolele 4 și 66), sarcina sa principală este „păstrarea, majorarea și valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanțelor creditorilor” (articolul 68 alin.(2)). Pentru realizarea eficientă a acestei sarcini principale, legislatorul,

Din cele menționate

Curtea reține că autorul sesizării, de asemenea, pretinde că textul contestat prin care se acordă instanței de insolvabilitate prerogativa de a destitui din oficiu administratorul/lichidatorul ar fi contrar articolului 23 din Constituție, deoarece este lipsit de claritate și previzibilitate și în final ar afecta dreptul la apărare al administratorului supus procedurii de demisie.

Curtea reiterează că o norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să-i permită persoanei să decidă asupra conduitei sale și să prevadă, în mod rezonabil, în funcție de circumstanțe, consecințele acestei conduite (DCC nr. 142 din 22 noiembrie 2018, § 24; DCC nr. 94 din 23 septembrie 2019, § 17 ).

Din analiza textului contestat din articolul 71 al Legii insolvabilității, Curtea reține că instanța de insolvabilitate are competența de a destitui din oficiu administratorul/lichidatorul

În contextul menționat, Curtea nu identifică elemente care ar susține concluzia încălcării criteriilor referitoare la claritatea și precizia normelor sau privind imprevizibilitatea textului contestat, care l-ar împiedica pe destinatar să decidă în privința conduitei sale. Dimpotrivă, Curtea ajunge la concluzia că norma contestată este conformă prevederilor articolului 23 din Constituție, îndeplinește exigența previzibilității, stabilește cu suficientă claritate întinderea drepturilor și obligațiilor destinatarilor și, ținând cont de scopul legitim urmărit, oferă o protecție adecvată împotriva arbitrarului, respectiv nu încalcă dreptul la apărare al administratorului/lichidatorului, protejat de articolul 26 din Constituție.

Curtea relevă că excepția de neconstituționalitate care face obiectul prezentei cauze nu intră în sfera controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că motivele autorului se referă la aspecte ce țin de interpretarea și de aplicarea legii. Curtea reiterează că această competență le revine instanțelor de judecată de drept comun (DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 19, DCC nr. 130 din 2 decembrie 2019, § 22, DCC nr. 6 din 23 ianuarie 2020, § 29).

În baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.