Decizie nr. 130 din 02.12.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 287

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională, pe 1 noiembrie 2019, de dl judecător Vitalii Ciumac de la Judecătoria Chișinău, sediu Râșcani, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe rolul judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, se află cauza civilă referitoare la cererea de chemare în judecată depusă de către dna Lidia Zambilovici, dl Iosif Zambilovici și dna Elena Djulai împotriva Serviciului Fiscal de Stat, cu privire la contestarea actelor administrative.

În cererea lor, reclamanții Lidia Zambilovici, Iosif Zambilovici și Elena Djulai solicită anularea avizului Serviciului Fiscal de Stat din 29 noiembrie 2018 referitor la plata impozitului pe avere.

Pe 4 octombrie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dna Lidia Zambilovici a depus o cerere de ridicare a excepției de neconstituționalitate a prevederilor articolului 287

Prin încheierea din aceeași dată, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr. 1163 din 24 aprilie 1997, sunt următoarele:

Autoarea excepției de neconstituționalitate pretinde că dispozițiile criticate contravin prevederilor cuprinse la articolul 23 alin. (2) din Constituție, care garantează dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea susține că prevederile contestate generează incertitudini, pentru că nu este clară modalitatea de prezentare de către Serviciul Fiscal de Stat a avizului pentru plata impozitului pe avere în cazul aflării contribuabililor în afara țării pe o perioadă mai îndelungată.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului fiscal, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dna Lidia Zambilovici, parte în dosarul nr. 3-277/2019, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile articolului 287

Curtea menționează că autoarea excepției a susținut că nu este clar sensul prevederilor criticate în contextul în care nu este prevăzut modul de prezentare a avizului de plată a impozitului pe avere pentru contribuabilii care se află în afara țării.

Cu referire la critica de neconstituționalitate a prevederilor contestate raportată la articolul 23 din Constituție, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută, deoarece prevederile contestate nu sunt de natură de a încălca criteriile clarității și preciziei legii.

Curtea reiterează că deși actul normativ trebuie expus într-un limbaj simplu, clar și concis, pentru a se exclude orice echivoc, formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară.

Prin urmare, rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (HCC nr. 33 din 7 decembrie 2017, § 62; DCC nr. 18 din 11 februarie 2019, § 18).

De asemenea, Curtea menționează că, garantând realizarea dreptului la proprietate privată asupra bunurilor de diferită natură juridică, statul își rezervă dreptul de a stabili sarcini proprietarilor de bunuri potrivit prevederilor articolului 46 alin. (5) din Constituție și, inclusiv, de a stabili obligații de plată a impozitelor și taxelor în conformitate cu dispozițiile articolului 58 alin. (1) din Constituție.

Totodată, Curtea reține că legislatorul a reglementat suficient de clar procedura prezentării avizului de plată a obligațiilor fiscale la articolele 190-192 din Codul fiscal. Prin urmare, Curtea reiterează că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (DCC nr. 23 din 25 februarie 2019, § 26; DCC nr. 23 din 29 martie 2018, § 30).

În acest sens, Curtea observă că la articolul 190 din Codul fiscal legislatorul a prevăzut principiile generale de evidentă a obiectelor impozabile și a obligațiilor fiscale. Astfel, legislatorul a stabilit că evidența obiectelor impozabile și a obligațiilor fiscale se va tine de către contribuabil de sine stătător, dacă legislația nu prevede altfel. Așadar, potrivit prevederilor menționate ale Codului fiscal, constituie obligația contribuabilului de a ține evidența obiectelor impozabile și de a-și onora obligațiile fiscale, indiferent de locul unde se află.

De asemenea, Curtea menționează că, în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea pretinsei neconformități a textului criticat cu normele constituționale invocate. Autoarea excepției nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre prevederile contestate și Constituție. În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 102 din 3 octombrie 2019 § 17; DCC nr. 145 din 29 noiembrie 2018 § 15; DCC nr. 30 din 29 martie 2018, § 22).

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.