Decizie nr. 142 din 12.12.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. XXXI alin. (1) din Legea nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, ridicată de către dl Vladimir Kovali, parte în dosarul nr. 3a-1041/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 18 octombrie 2019 de un complet de judecători din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău (dnii judecători Vladislav Clima, Ecaterina Palanciuc și Ala Malîi), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 27 ianuarie 2017, reclamantul a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, prin care a solicitat anularea avizului de plată cu privire la achitarea impozitului pe avere pentru anul 2016.

Pe 17 mai 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins acțiunea formulată de către dl Vladimir Kovali.

Pe 22 mai 2019, dl Vladimir Kovali a formulat un apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Pe 9 septembrie 2019, apelantul a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. XXXI alin. (1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, ale articolului 272

Printr-o încheiere datată cu 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a transmis sesizarea la Curtea Constituțională, pentru soluționare doar în privința prevederilor contestate ale art. XXXI alin. (1) din Legea nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative sunt următoarele:

La articolul 6, alineatul (5) se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

Prevederile relevante ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr. 1163 din 24 aprilie 1997, sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. XXXI din Legea nr. 138 din 17 iunie 2016 referitoare la punerea în aplicare din data de 1 ianuarie 2016 a art. V pct. 2 din aceeași Lege sunt neconstituționale, pentru că retroactivează. Această lege a fost adoptată pe 17 iunie 2016 și, prin urmare, nu poate retroactiva. Autorul susține că aceste dispoziții normative contravin articolului 76 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor dispoziții ale Legii nr. 138 din 17 iunie 2016, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dl Vladimir Kovali, parte în dosarul nr. 3a-1041/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Sesizarea este formulată de către un subiect căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziții ale art. XXXI alin. (1) din Legea nr. 138 din 17 iunie 2016, referitoare la punerea în aplicare a altor dispoziții din aceeași Lege care instituie impozitul pe avere începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Curtea menționează că prevederile contestate au mai făcut obiect al analizei sale din perspectiva unor critici similare și că a pronunțat, în acest sens, Decizia nr. 96 din 19 decembrie 2016.

Astfel, în Decizia nr. 96 din 19 decembrie 2016, Curtea a reținut că:

În speță, Curtea constată că impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune. Astfel, atât timp cât perioada fiscală constituie întregul an calendaristic, nu poate fi afectat principiul neretroactivității legii."

Curtea subliniază că o asemenea practică există în multe alte state ale lumii. În acest sens, se consideră că legile fiscale nu au un caracter retroactiv dacă reglementează cu referire la aceeași perioadă fiscală. Se consideră că o lege manifestă un efect retroactiv atunci când este aplicabilă unor tranzacții/cazuri care au fost încheiate înainte de promulgarea legii noi. În această situație, legea nouă alterează efectele juridice produse înainte de existența sa. Din contră, nu se manifestă un caracter retroactiv în situația în care legea nouă se aplică tranzacțiilor/activităților economice/cazurilor care au început în trecut, dar care încă nu s-au încheiat (a se vedea,

Curtea oferă ca exemple similare practica unor state ca Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Spania sau Turcia. De asemenea, în Canada se consideră că o lege fiscală retroactivează dacă este aplicabilă unei perioade fiscale anterioare perioadei în care este adoptată legea. Ideea de bază constă în faptul că obligația fiscală se naște la sfârșitul perioadei și că o situație sau un caz persistă până la închiderea perioadei. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și în Statele Unite ale Americii, de exemplu, adoptarea unei legi fiscale în timpul unui an fiscal și aplicarea ei de la începutul acelui an fiscal constituie o practică standard (a se vedea Hans Gribnau, Melvin Pauwels,

Mai mult, raportarea la perioada fiscală a legilor fiscale nu constituie o problemă, din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate. Acest aspect ține de marja de apreciere a statelor. În cazul

În concluzie, având în vedere cele menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.