Decizie nr. 121 din 22.10.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 38 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ridicată de către dl avocat Igor Hlopețchi, în dosarul nr. 3-4788/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Iraida Secrieru, de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Pe 20 noiembrie 2019, dl Alexei Apostol a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliție, referitoare la anularea ordinului prin care a fost concediat. Acest ordin a fost emis în conformitate cu prevederile articolului 38 alin. (1) lit. c) din Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care stabilesc că raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special poate să înceteze după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, cu excepțiile stabilite de prezenta lege.

Pe 1 iunie 2020, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Igor Hlopețchi a ridicat, în interesele reclamantului Alexei Apostol, excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 38 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin Încheierea din aceeași dată, instanța de judecată a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt următoarele:

Autorul excepției consideră că prevederile articolului 38 alin. (1) lit. c) din Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne intră în contradicție cu prevederile articolului 23 din Constituție, deoarece nu sunt suficient de accesibile, previzibile și clare. Autorul pretinde că dispozițiile contestate stabilesc drept motiv pentru concedierea funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, însă nu reglementează dreptul la prelungirea raporturilor de muncă din momentul acumulării vechimii în muncă.

De asemenea, autorul consideră că prevederile contestate încalcă dreptul la muncă, pentru că odată cu acumularea vechimii în muncă angajatorul poate întrerupe raporturile de serviciu ale funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în orice moment.

Potrivit autorului excepției, prevederile contestate instituie o discriminare în comparație cu alte categorii de salariați care nu au acumulat vechimea în muncă ce permite dreptul la pensie, dar au atins vârsta de pensionare. Autorul consideră că tratamentul diferențiat pe criteriu de vechime în muncă față de salariații care au atins vârsta de pensionare, instituit de normele contestate, limitează în mod nejustificat exercițiul dreptului la muncă. Astfel, autorul sesizării pretinde că prevederile articolului 38 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 6, 8, 16, 20, 23, 26, 28, 43, 46, 47 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de dl avocat Igor Hlopețchi, în dosarul nr. 3-4788/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Astfel, excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile articolului 38 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Normele în discuție stabilesc că raportul de serviciu poate să înceteze după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, cu excepțiile stabilite de lege.

Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată de instanța de judecată, deoarece aceasta examinează cererea de chemare în judecată depusă împotriva Inspectoratului General de Poliție, referitoare la anularea ordinului de concediere (a se vedea § 3

Curtea constată că prevederile articolului 38 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunțată DCC nr. 151 din 26 decembrie 2019.

În Decizia nr. 151 din 26 decembrie 2019, Curtea a reținut că exercitarea oricărei profesii solicită anumite capacități profesionale. Astfel, stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activități nu poate fi privită

De asemenea, Curtea a reținut că funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este reprezentant al statului, iar natura distinctă a acestei profesii impune condiții speciale de îndeplinire a sarcinilor de serviciu și exigențe sporite față de calitățile fizice și psihice ale funcționarului public (a se vedea,

). Așadar, potrivit articolului 4 al Legii menționate, constituie tipuri și condiții caracteristice de îndeplinire a sarcinilor de serviciu ale funcționarului public cu statut special: i) aplicarea, în condițiile legii, a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc; ii) îndeplinirea atribuțiilor exclusiv în folosul cetățeanului și al comunității, fapt care impune asumarea unei conduite speciale, a unor interdicții și restricții individuale, restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale și instituirea de incompatibilități; iii) executarea măsurilor de intervenție profesională cu un grad ridicat de risc pentru viață și sănătate, care presupun eforturi fizice și psihice intense și prelungite; iv) apariția de situații profesionale care pot periclita viața, siguranța personală și a familiei funcționarului public cu statut special (§ 22).

Totodată, legislația muncii condiționează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor condiții, la fel, stabilește situațiile de încetare a raporturilor de muncă. Astfel, în vederea asigurării funcționării eficiente a unor sfere de activitate, fixarea unui prag de vârstă este necesară pentru menținerea persoanelor cu capacități profesionale adecvate pentru desfășurarea unor activități de interes major pentru întreaga societate. Impunerea unei limite de vârstă nu exclude posibilitatea persoanelor de a-și continua munca în alte segmente care au tangență cu profesia lor (§ 23).

De asemenea Curtea a reținut că stabilirea situațiilor în care pot să înceteze raporturile de serviciu ale funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, fiind justificată de natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, urmărește realizarea scopurilor legitime generale prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție: asigurarea ordinii publice și ocrotirea drepturilor, libertăților și demnității altor persoane (§ 24).

Cu privire la caracterul justificat al prevederilor contestate, Curtea a reținut că funcționarul public care a atins vârsta de pensionare de 50 de ani – pentru subofițer, și 55 de ani – pentru ofițer, cu excepția gradelor de chestor, chestor-șef și chestor general, pentru care limita de vârstă este de 60 de ani, urmează a fi supus controlului medical anual, pentru că, dată fiind vârsta lor, este necesar a verifica dacă condiția lor fizică și mentală le permite în continuare să-și exercite atribuțiile de serviciu. Această prezumție ține de particularitățile naturii umane. Mai mult, funcționarul public care a acumulat vechimea în muncă necesară pentru exercitarea dreptului la pensie poate să nu atingă vârsta de pensionare, nefiind necesar controlul medical ca o condiție obligatorie pentru prelungirea contractului individual de muncă. Acesta are o vârstă pentru care nu operează prezumția amintită mai sus (§ 25).

Totodată, Curtea a subliniat că norma legală contestată nu comportă un caracter imperativ, încetarea contractului individual de muncă în temeiul vechimii în muncă fiind însoțită de stabilirea pensiei pentru vechime în muncă și de posibilitatea prelungirii raporturilor de serviciu prin acordul comun al părților.

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale nu poate fi considerată o critică de neconstituționalitate (DCC nr.18 din 13 februarie 2020, § 19; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 20; DCC nr.44 din 18 mai 2020, § 23). Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiție nu este îndeplinită în raport cu articolele 1 alin. (3), 6, 20, 26 și 28 din Constituție.

În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 19; DCC nr.145 din 29 noiembrie 2018, § 15; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, § 23; DCC nr.151 din 26 decembrie 2019, § 16; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, § 20; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 21; DCC nr.44 din 18 mai 2020, § 23).

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 23 din Constituție, Curtea reține că, printr-o interpretare rezonabilă și sistematică, interpretul legii poate să identifice sensul prevederilor în discuție. De altfel, Curtea precizează că principiul coerenței sistemului juridic impune ca interpretul legii să aibă în vedere toate normele juridice relevante ale sistemului de drept național. Instanțele judecătorești pot stabili sensul noțiunilor în discuție doar în baza textului care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al termenului. Astfel, Curtea reiterează că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (DCC nr. 23 din 29 martie 2018, § 30; DCC nr. 23 din 25 februarie 2019, § 26).

Așadar, pentru că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, Curtea reține că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 151 din 26 decembrie 2019 sunt aplicabile și în prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere cele relatate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.