Decizie nr. 12 din 03.02.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 207 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Codul administrativ, ridicată de dna Lidia Zambilovici, parte în dosarul nr. 3r-763/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecată din cadrul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ de la Curtea de Apel Chișinău (domnii judecători Vladislav Clima, Ecaterina Palanciuc și Ala Malîi), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe rolul Curții de Apel Chișinău se află recursul declarat de dna Elena Djulai și dl Iosif Zambilovici, în interesele dnei Lidia Zambilovici, împotriva încheierii din 8 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care au solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii enunțate, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond.

Pe 18 noiembrie 2019, dna Lidia Zambilovici a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor articolului 207 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Codul administrativ.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului administrativ sunt următoarele:

Autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că dreptul instanței de judecată de a declara din oficiu acțiunea în contencios administrativ ca inadmisibilă pe motivul depunerii acesteia după expirarea termenului prevăzut de lege, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a invocat acest fapt, îngrădește accesul liber la justiție, garantat de articolul 20 din Constituție.

De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale contestate o dezavantajează în raport cu reclamanții care depun acțiuni civile, prin aceasta încălcându-se articolul 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, autoarea excepției menționează că în cadrul procedurii civile acțiunile depuse după expirarea termenului legal pot fi respinse ca fiind tardive doar la cererea parții în proces sau a altei persoane în favoarea căreia a curs prescripția și are interes legitim, în timp ce acțiunea în contencios administrativ depusă după expirarea termenului legal poate fi declarată ca fiind inadmisibilă de instanța de judecată din oficiu, nefiind necesară cererea părților.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului administrativ, ține de competența Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dna Lidia Zambilovici, parte în dosarul nr. 3r-763/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, sesizarea este formulată de un subiect care beneficiază de acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Cu titlu preliminar, Curtea reamintește că una dintre condițiile obligatorii pentru admiterea unei excepții de neconstituționalitate constă în aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția. În acest sens, Curtea notează că excepția de neconstituționalitate este ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva încheierii judecătorești prin care s-a declarat inadmisibilă cererea de chemare în judecată depusă de dna Lidia Zambilovici. Având în vedere că prevederile contestate ale articolului 207 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Codul administrativ împuternicesc instanța de judecată să verifice din oficiu dacă acțiunea în contencios administrativ întrunește condițiile pentru admisibilitate și dau competență judecătorului să declare inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ dacă aceasta a fost depusă după expirarea termenului legal, prevăzut la articolul 209 din Codul administrativ, Curtea admite că instanța ar putea aplica dispozițiile legale criticate la soluționarea recursului.

Totodată, Curtea constată că prevederile criticate nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

De asemenea, Curtea reține că autoarea excepției contestă competența instanței de judecată de a declara din oficiu acțiunea în contencios administrativ ca inadmisibilă, pe motivul depunerii tardive a acesteia, și pretinde că, în condițiile în care niciuna dintre părți nu invocă excepția de tardivitate, este  discriminată în raport cu reclamanții care înaintează acțiune în baza legislației civile, fapt ce contravine  articolelor 16

Cu referire la susținerea autoarei excepției privind încălcarea articolului 16 din Constituție, Curtea subliniază că nu orice tratament diferențiat implică în mod automat o discriminare. Pentru a se stabili o încălcare a acestui articol trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situații similare sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această diferențiere este una discriminatorie (a se vedea HCC nr. 27 din 20 decembrie 2011 § 61; HCC nr. 11 din 8 mai 2018, § 45; DCC nr. 57 din 16 aprilie 2019, § 18).

Curtea retine că examinarea admisibilității după criteriul instituit de articolul 207 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces. Curtea menționează că legislatorul nu a stabilit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite.

Principiul egalității, statuat în articolul 16 din Constituție, nu presupune uniformitate, ci presupune un tratament egal în situații egale. Pentru situații diferite tratamentul juridic poate fi diferit (a se vedea HCC nr. 5 din 23 aprilie 2013, § 69, și DCC nr. 151 din 26 decembrie 2019, §18).

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 14 din 15 noiembrie 2012, § 76, și DCC nr. 43 din 8 iulie 2016, § 26), stabilirea unor condiții de admisibilitate pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a accesului liber la justiție. Mai mult, Curtea reține că

În același context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că

Astfel, Curtea menționează că stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a-l utiliza în formele și în modalitățile prevăzute de lege.

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.