Decizie nr. 105 din 01.07.2021

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolele 385 alin. (5) și 473 4 alin. (4) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu în dosarul nr. 21r-75/21, pendinte la Curtea de Apel Comrat.

Sesizarea a fost ridicată de un complet de la Curtea de Apel Comrat (format din dnii judecători Grigori Colev, Ștefan Starciuc și Afanasi Curdov), în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe 14 februarie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe Sergiu Șadrin în baza articolelor 186 alin. (2) literele b), c) și d) [ furtul ], 186 alin. (5) [ furtul în proporții deosebit de mari ], 186 alin. (2) literele b) și c) [ furtul ] și 179 alin. (2) [ violare de domiciliu ] din Codul penal, prin cumul parțial al pedepselor, la 9 ani de închisoare cu executarea pedesei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Pe 18 noiembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe dl Sergiu Șadrin în baza articolului 186 alin. (2) literele b), c) și d) [ furtul ] din Codul penal la un an și șase luni închisoare. Totodată, instanța a adăugat parțial pedeapsa aplicată prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 14 februarie 2019, fiindu-i aplicată o pedeapsă definitivă de 10 ani închisoare, cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, instanța a dispus că termenul executării pedepsei se va calcula începând cu data pronunțării sentinței, cu includerea perioadei în care persoana s-a aflat în arest preventiv, de la 23 februarie 2018 până la 26 iunie 2019.

Pe 1 iulie 2020, Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința primei instanțe din 18 noiembrie 2019. Decizia instanței de apel nu a fost contestată cu recurs.

Pe 19 noiembrie 2020, dl Sergiu Șadrin, care are statut de condamnat, a formulat în fața judecătorului de instrucție din cadrul Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, o plângere împotriva Penitenciarului nr. 3 – Leova, Penitenciarului nr. 13 – Chișinău și Penitenciarului nr. 16 – Pruncul, privind condițiile de detenție care afectează grav drepturile prevenitului și ale condamnatului. Acesta i-a solicitat judecătorului de instrucție să-i aplice remediul compensator prevăzut de articolele 385 și 473 4 din Codul de procedură penală, atât pentru perioada în care s-a aflat în detenție preventivă, cât și pentru perioada în care s-a aflat în detenție după condamnarea sa.

Printr-o încheiere din 19 ianuarie 2021, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, a aplicat remediul compensatoriu în privința dlui Sergiu Șadrin doar pentru perioada de detenție de după condamnare, fiindu-i redusă pedeapsa cu 114 zile. Totodată, judecătorul de instrucție a respins capătul de cerere cu privire la perioada de detenție aflată în arest preventiv.

Pe 8 februarie 2021, dl Sergiu Șadrin a formulat un recurs împotriva încheierii judecătorului de instrucție.

Pe 10 martie 2021, în ședința de judecată, dnii judecători Grigori Colev, Ștefan Starciuc și Afanasi Curdov, membri ai unui complet de la Curtea de Apel Comrat, au ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 385 alin. (5) [care prevede reducerea pedepsei cu două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv în condiții precare], din articolul 473 4 alin. (4) [care prevede reducerea pedepsei condamnatului de la 1 la 3 zile pentru 10 zile de detenție în condiții precare]și a termenului „ preveniții ” de la articolul 473 4 alin. (6) din Codul de procedură penală, sesizând, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea examinării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. […].” Articolul 24 Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică „(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. (2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. [...].” Articolul 25 Libertatea individuală și siguranța persoanei „(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sînt inviolabile. (2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. (3) Reținerea nu poate depăși 72 de ore. (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului se poate depune recurs, în condițiile legii, în instanța judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanța judecătorească, în condițiile legii, cel mult până la 12 luni. [...].” Articolul 54 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului. (2) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.”

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 385 Chestiunile pe care trebuie să le soluționeze instanța de judecată la adoptarea sentinței „[...] (5) În cazul constatării încălcării drepturilor privind condițiile de detenție, garantate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reducerea pedepsei se va calcula în felul următor: două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv. (6) În cazul în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv, în condițiile specificate la alin. (5), nu mai puțin de 3 luni până la numirea cauzei spre judecare, la stabilirea, în calitate de pedeapsă principală, a muncii neremunerate în folosul comunității, a amenzii sau a privării de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, acesta este liberat de executarea pedepsei de către instanța de judecată. [...].” Articolul 473 4 Soluția instanței de judecată „[...] (3) În urma constatării faptului că condamnatul sau prevenitul a fost deținut în condiții contrare prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța de judecată obligă administrația instituției penitenciare să înlăture condițiile precare de detenție, stabilindu-i un termen concret, care nu va depăși 15 zile, după expirarea căruia instituția penitenciară informează instanța de judecată despre executarea încheierii. (4) În cazul constatării circumstanțelor prevăzute la art. 473 2 alin. (3), instanța de judecată dispune reducerea pedepsei condamnatului, calculându-se de la 1 la 3 zile de reduceri pentru 10 zile de detenție în condiții precare calculate cumulativ. (5) În cazul constatării circumstanțelor prevăzute la art. 473 2 alin. (3), instanța de judecată dispune reducerea pedepsei în condițiile alin. (4) din prezentul articol, iar în privința perioadei rămase, dispune, cu titlu de despăgubire, încasarea în favoarea condamnatului a sumei bănești în mărime de până la 2 unități convenționale pentru fiecare zi în care condamnatul a suferit încălcarea condițiilor de detenție, precum și a costurilor și cheltuielilor aferente. (6) În cazul constatării circumstanțelor prevăzute la art. 473 2 alin. (3), preveniții sunt despăgubiți în conformitate cu art. 385 alin.(5) și (6) sau, după caz, aceștia pot înainta o acțiune civilă. […].” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate

Autorii excepției de neconstituționalitate afirmă că prevederile articolului 385 alin. (5) [care stabilesc algoritmul de reducere a pedepsei pentru condiții precare de detenție, contrare articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, algoritm aplicabil pentru preveniți în contextul emiterii unei sentințe de condamnare] și cuvântul „preveniții” din articolul 473 4 alin. (6) [articol care reglementează reducerea pedepsei pentru condiții precare de detenție, normă aplicabilă pentru preveniți după pronunțarea sentinței de condamnare] din Codul de procedură penală sunt neclare și imprevizibile.

Din perspectiva articolului 473 4 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorii excepției de neconstituționalitate afirmă că există un tratament diferențiat între condamnați și preveniți referitor la reducerea termenului închisorii pentru condiții precare de detenție. În cazul primei categorii de persoane, are loc o reducere a pedepsei de la 1 la 3 zile pentru 10 zile de detenție în condiții precare. În schimb, în cazul celei de-a doua categorii de persoane are loc o reducere a pedepsei de două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv în condiții precare.

În opinia autorilor sesizării, tratamentul diferențiat nu este justificat și este contrar articolelor 16, 24, 25 și 54 din Constituție. De asemenea, pentru că împiedică o redresare efectivă din partea instanțelor de judecată, tratamentul diferențiat contravine articolului 20 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată în dosarul nr. 21r-75/21, pendinte la Curtea de Apel Comrat. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta în Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textele: „ două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv” din articolul 385 alin. (5), „calculându-se de la 1 la 3 zile de reduceri pentru 10 zile de detenție în condiții precare calculate cumulativ” din articolul 473 4 alin. (4) și termenul „ preveniții ” din articolul 473 4 alin. (6) din Codul de procedură penală.

O condiție obligatorie pentru formularea excepției de neconstituționalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea punctul 1 din dispozitivul HCC nr. 2 din 9 februarie 2016).

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui recurs împotriva încheierii judecătorului de instrucție, în baza căreia remediul compensatoriu a fost aplicat doar pentru perioada de detenție de după condamnarea persoanei (a se vedea §§ 6-7 supra ). Prin urmare, Curtea admite că instanța de recurs va verifica corectitudinea aplicării de către judecătorul de instrucție a prevederilor contestate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența a cel puțin unui drept garantat de Constituție. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea, mutatis mutandis , HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 29; DCC nr. 35 din 30 martie 2021, § 20; DCC nr. 37 din 30 martie 2021, § 27).

Cu privire la primul capăt de sesizare care vizează pretinsa neconstituționalitate a prevederilor articolului 385 [intitulat „Chestiunile pe care trebuie să le soluționeze instanța de judecată la adoptarea sentinței”] alin. (5) [conform cărora „în cazul constatării încălcării drepturilor privind condițiile de detenție, garantate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reducerea pedepsei se va calcula în felul următor: două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv”] și a cuvântului „ preveniții ” din articolul 473 4 alin. (6) din Codul de procedură penală [care stabilește că „în cazul constatării circumstanțelor prevăzute la art. 473 2 alin. (3), preveniții sunt despăgubiți în conformitate cu art. 385 alin.(5) și (6) sau, după caz, aceștia pot înainta o acțiune civilă”], autorii sesizării au susținut că aceste dispoziții contravin articolelor 1 alin. (3) [ preeminența dreptului ], 20 [ accesul liber la justiție ], 23 alin. (2) [ calitatea legii ] și 25 [ libertatea individuală și siguranța persoanei ] din Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolele 1 alin. (3) și 23 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare (a se vedea DCC nr. 37 din 30 martie 2021, § 30 și jurisprudența citată acolo). Pentru a fi aplicabile, autorii excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în alte drepturi garantate de Constituție ( ibidem ).

Cu privire la incidența articolului 20 din Constituție, Curtea observă că plângerea împotriva administrației instituției penitenciare referitoare la condițiile de detenție a fost examinată de către judecătorul de instrucție. De asemenea, încheierea judecătorul de instrucție a fost contestată cu recurs în fața Curții de Apel Comrat, instanță care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate. Astfel, având în vedere aceste circumstanțe, Curtea reține că prevederile contestate nu restrâng sau nu diminuează dreptul de acces liber la justiție, garantat de articolul 20 din Constituție.

Cu privire la incidența articolului 25 din Constituție, care își găsește corespondentul în articolul 5 din Convenție, Curtea notează că acesta presupune că nicio persoană nu poate fi privată de libertate de o manieră arbitrară. Noțiunea de detenție „arbitrară” din articolul 5 § 1 din Convenție implică nerespectarea motivelor legale în baza cărora o persoană poate fi privată de libertate și nerespectarea procedurii prevăzute de legea națională (a se vedea Creangă v. România , 23 februarie 2012, § 84). Articolul 5 § 1 lit. a) din Convenție permite „detenția legală a unei persoane ca urmare a condamnării sale de către un tribunal competent”. Pentru a se constata incidența dreptului la libertate al persoanei, condamnarea trebuie să nu fi fost pronunțată de un tribunal competent, să nu fi fost prevăzută de legea națională și să nu fi fost respectată procedura prescrisă de lege (a se vedea Galstyan v. Armenia , 15 noiembrie 2007, §§ 46 și 48).

Prin urmare, având în vedere faptul că nu s-a demonstrat că dispozițiile articolului 385 alin. (5) și cuvântul „preveniții” din articolul 473 4 alin. (6) din Codul de procedură penală ar presupune o privare de libertate în mod ilegal a persoanei ca urmare a condamnării de către un tribunal care nu este competent, dreptul la libertate și la siguranță prevăzut de articolul 25 din Constituție nu este incident.

Pentru că nu s-a constatat incidența vreunui drept fundamental în privința acestui capăt de sesizare, nici articolele 1 alin. (3) și 23 din Constituție nu sunt aplicabile.

Totodată, Curtea observă că argumentele invocate de autorii sesizării referitoare la neclaritatea și imprevizibilitatea prevederilor contestate vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte care nu țin de competența Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 135 din 24 noiembrie 2020, § 25; DCC nr. 24 din 16 februarie 2021, § 27). Dimpotrivă, astfel de competențe le revin, prin definiție, instanțelor de judecată.

Cu privire la cel de -al doilea capăt de sesizare , care vizează prevederile articolului 473 4 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acesta stabilește că în cazul constatării faptului că persoana a fost deținută în condiții precare, contrare articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de judecată dispune reducerea pedepsei condamnatului, calculându-se de la 1 la 3 zile de reduceri pentru 10 zile de detenție în condiții precare calculate cumulativ.

A utorii sesizării au susținut că aceste prevederi contravin articolelor 1 alin. (3) [ preeminența dreptului ], 16 [ egalitatea ], 20 [accesul liber la justiție], 24 [ dreptul la viață și la integritate fizică și psihică ], 25 [ libertatea individuală și siguranța persoanei ] și 54 [ restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ] din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 1 alin. (3), 16 și 54 din Constituție, Curtea a reținut, în jurisprundența sa, că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unor ingerințe în drepturi substanțiale garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 37 din 30 martie 2021, § 30; HCC nr. 29 din 26 noiembrie 2020, § 19; HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 33).

Cu privire la incidența articolelor 20 și 25 din Constituție, Curtea consideră că raționamentele de la §§ 24-26 supra sunt aplicabile și în privința acestui capăt de sesizare.

Cu privire la incidența articolului 24 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acest articol garantează principiul respectării demnității umane și interzice aplicarea unor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante (a se vedea, mutatis mutandis , HCC nr. 28 din 22 noiembrie 2018, § 31 și HCC nr. 27 din 13 noiembrie 2020, § 21).

O prevedere similară conține și articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat în mod constant că condițiile precare de detenție sunt contrare articolului 3 din Convenție (a se vedea Shishanov v. Republica Moldova , 15 septembrie 2015, §§ 83-84; Muršić v. Croația [MC], 20 octombrie 2016, §§ 96-101; Valentin Baștovoi v. Republica Moldova , 28 noiembrie 2017, § 24 și jurisprudența citată acolo).

Curtea observă că prevederile contestate au fost adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova (prin Legea nr. 163 din 20 iulie 2017 și prin Legea nr. 272 din 29 noiembrie 2018) ca urmare a hotărârii Curții Europene din 15 septembrie 2015, pronunțate în cazul Shishanov v. Republica Moldova , în care Curtea Europeană a constatat, inter alia , încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza caracterului inefectiv al remediului existent în acel moment pentru condițiile precare de detenție.

Ulterior, în cazul Draniceru v. Republica Moldova (dec.), 12 februarie 2019, Curtea Europeană a apreciat că noul remediu instituit în Republica Moldova prezintă, în principiu, perspective de redresare adecvată a încălcărilor Convenției provocate de condițiile precare de detenție (§ 41).

În acest context, Curtea reține că, potrivit Codului de procedură penală, detenția în condiții precare poate fi compensată prin reducerea: i) cu două zile pentru fiecare zi de detenție preventivă ( i.e. arest preventiv) în condiții precare – în cazul persoanelor aflate în detenție preventivă [ articolul 385 alin. (5) în coroborare cu articolul 473 4 alin. (6)]; și ii) pe baza unei scutiri de la o zi la trei pentru zece zile de detenție în condiții precare – în cazul persoanelor care își execută pedeapsa închisorii [articolul 473 4 alin. (4)].

Autorii sesizării critică acest algoritm de reducere a pedepsei, invocând o pretinsă discriminare.

Așadar, în această cauză, verificarea incidenței articolului 24 din Constituție trebuie raportată la articolul 16 din Constituție, care interzice orice discriminare.

Curtea reiterează că principiul non-discriminării, garantat de articolul 16 din Constituție, nu presupune uniformitate, ci presupune un tratament egal în situații egale. Pentru situații diferite, tratamentul juridic poate fi diferit (a se vedea DCC nr. 12 din 3 februarie 2020, § 18). O condiție primordială pentru existența tratamentului diferențiat o reprezintă caracterul comparabil al situațiilor (a se vedea HCC nr. 16 din 20 mai 2021, § 39).

În continuare, Curtea trebuie să verifice dacă persoanele care se află sub arest preventiv și, respectiv, persoanele care execută pedeapsa închisorii sunt în situații comparabile.

Analizând acest aspect, Curtea reține că, spre deosebire de persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, termenul maxim în care persoana se poate afla în arest preventiv este de 12 luni [articolul 25 alin. (4) din Constituție]. În acest interval de timp, măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu o altă măsură neprivativă de libertate sau, în genere, revocată. De asemenea, în urma judecării cauzei, instanța de judecată poate achita persoana care s-a aflat în arest preventiv și, respectiv, să nu se pună problema reducerii din pedeapsă, ci doar a reparării prejudiciului.

Totodată, Curtea notează că regimul de detenție preventivă este cu mult mai sever decât cel în care persoanele condamnate execută pedeapsa închisorii.

Mai mult, în cadrul detenției preventive persoana este limitată în mai multe drepturi decât la etapa executării pedepsei închisorii ( e.g. dreptul la întrevederi, dreptul la muncă, plimbări etc.). Așadar, rezultă că ingerința în cadrul detenției preventive poate fi relativ mai mare decât la etapa executării pedepsei închisorii.

În aceste condiții, Curtea conchide că persoanele care se află sub arest preventiv și, respectiv, persoanele care execută pedeapsa închisorii nu sunt în situații comparabile.

În consecință, Curtea nu confirmă incidența articolului 24 în coroborare cu articolul 16 din Constituție.

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolele 385 alin. (5) și 473 4 alin. (4) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu în dosarul nr. 21r-75/21, pendinte la Curtea de Apel Comrat. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 1 iulie 2021 DCC nr. 105 Dosarul nr. 68g/2021